Treceți la conținutul principal

Postări

Chiar si acum, ei - bunicii mei

Se cunosc de 62 de ani. Sunt casatoriti de 58 de ani (l-a asteptat pana cand s-a intors din armata). Glumesc unul cu altul, dorm in acelasi pat si au grija unul de celalalt cu atata rabdare si dragoste incat este imposibil sa nu zambesti si sa nu traiesti prin intermediul lor miracolul iubirii.

Ea a zis ca nu il iubea, dar ii placea. El, in schimb, era innebunit dupa ea. Alta il mai astepta, atat de tare incat a crezut, pana cand s-a luat cu ea, ca nu va fi asa.

El o mai ciondaneste si acum ca daca se lua cu acea alta l-ar fi ascultat mai mult decat o face ea. Ea imi zice mie sa nu arunc si eu cu galeata de apa in iubitul meu, cum a facut ea cu el. Ei povestesc atat de dulce si frumos despre ce a fost, cum este si ce ar vrea sa mai fie.

DA, sunt bunicii mei. Si sunt fericita ca pot sa cunosc un cuplu care sa stie sa reziste atat pentru ca, in felul lor, se iubesc de atunci - de peste o jumatate de veac- chiar si acum. - MSZ
Postări recente

Papusi ca pe hartie

Ce as putea sa mai scriu cand poza aceasta urla milioane de cuvinte. Peisajul sumbru al unei realitati ce ne tine captivi in iluzia perfectiunii creata in reviste.

O fetita de toate varstele pe care societatea o vrea ca in reclame. Asteptari de la corpuri si fizionomii diferite sa fie un acelasi tipar. Singura frumusete pe care ei o cer este cea a trupului, in timp ce sufletul si mintea sunt slutite si ciontite. Sa fii papusa si tacuta - cam asta este tot ceea ce ai de facut. Asa iti zic ei. Asa ajungi sa crezi si tu. Moment in care te-ai pierdut definitiv, iar ei au castigat o noua victima pe care o pot tortura cum vor, cand vor si cat vor.

Apoi, te arunca la gunoi pentru ca esti prea lipsita de caracter si esti prea slaba... cand se raporteaza la personalitate. Joaca dupa regulile lor si vei auzi o viata cat de stricata esti. Asculta sfaturile lor si vei surzi la tot ceea ce se sopteste in tine.

Si acum? Ca ai taiat? Ca ai cioplit? Ca ai rupt si ai sfaramat? Esti mai fericita? Stii…

S-ar fi intamplat oricum

Sunt lucruri care imi strang sufletul in clesti ce taie in carne vie. Am zambetul pe buze, dar inima stie ca nu e indeajuns. Sunt amintiri ce ma bantuie, decizii pe care le-am luat pentru a ajunge ceea ce sunt acum. Poate ca am vrut sa zbor prea sus, iar la anumite inaltimi esti mai singur. Poate ca am crezut ca daca risc castig tot ce mi-am dorit, dar nu am inteles pana ce am avut, de fapt, ce imi lipseste mai mult.
Am ales cumva sa ma instrainez - fara multi prieteni, dar nenumarate cunostinte. Cand nu stii sa ai incredere usor e greu sa iti alaturezi sufletul de cineva. Nu am vrut sa fie simplu, nu am vrut sa fie oricum. Ferice de cel ce stie sa traiasca fara regrete. Imi place cum traiesc acum, dar tot ma intreb, absurd, cum ar fi fost daca as fi apucat-o pe celalalt drum.
Oricum nu mai conteaza. Oricum as fi avut aceleasi intrebari si atunci, dar fericirea e o stare ce intotdeauna vrea sa iti ceara si mai mult.
Poate ca linistea ne lipseste, de fapt, nu bucuria sau avutia. Linistea …

Ce-ar putea sa fie dulcea Romanie

Ceea ce ii lipseste Romaniei este spiritul autocritic. Nu, draga mea tara, tu nu ai fost niciodata armasar. Cu forma ta actuala (cat de cat, ca dupa al doilea RM ai mai scapat de cateva parti din tine) ai avut o incercare in perioada postbelica, dar ai ratat dezvoltarea si te-ai facut martoaga, iar acum iti traiesti o "batranete" sufletasca pe seama unor vremuri in care crezi ca ai fost cal de cursa lunga.

Transilvania, Moldova, Tara Romaneasca, Dobrogea, pana si mult prea neinteleasa Dacia nu-s Romania. Ele si-au creat istoria in alt context, alta structura. Unite fac la anul centenarul. Este atat de tanara varsta pentru o natiune (2 generatii), incat nu inteleg de ce ne imbatam cu apa rece spunandu-ne ca suntem ceea ce, de fapt, niciodata nu am fost.

Ne mandrim cu stramosii nostri, dar 99% dintre ei au fost dati de regiunile si influentele ce erau in acele regiuni. Rusi, sasi, austroungari, otomani s.a.m.d. fiecare prin alta parte, fiecare cu un imens aport in ceea ce a i…

Romania REAla

Intr-una din deplasarile mele intr-o capitala din Europa, la o farmacie, casierita avea Parkinson + vreo 65 de ani si munceste fara sa se planga de varsta sau de conditia fizica.

Acum un an si jumatate la Carrefour Unirii am vazut ceva ce am apreciat enorm: una dintre angajate, casierita, era o persoana cu probleme de auz si vorbire. Scria frumos pe ecusonul ei ca cere clientului sa fie intelegator si sa vorbeasca mai rar (sau ceva de genul acesta). Sincer? M-am bucurat atat de mult ca am vazut oameni inaintea mea la casa care au fost foarte amabili si rabdatori. Plus ca mi s-a parut extraordinar din partea companiei ca a angajat un om care a vrut sa munceasca indiferent de piedicile puse de felul in care s-a nascut.

Acum o saptamana si jumatate m-am dus la Starbucks in mall Promenada. Unul dintre baietii care prepara cafeaua, pe numele sau William, se vedea ca nu intelege foarte bine romaneste, dar se straduia de zor sa tina pasul cu volumul de munca si comenzile primite. Nea Caisa …

Si... m-am indragostit

Si... m-am indragostit! Ei, bine, nu chiar asa, din prima. Dureaza un pic, chiar si aia cu prima vedere are nevoie sa mai clipesti de cateva ori pana te hotarasti ca-i despre dragoste, ci nu doar ca ti-e foame de o imbratisare, de un suras, de un suspin in noapte. Dar a fost mai curand de pana in a doua. Poate prima si-un sfert? Chiar si jumate, ca-s mai indecisa uneori.

Si... m-am indragostit! Asa, dintr-odata. Treptat si galopant. N-am stat prea mult pe ganduri, dar nici nu m-am avantat pur si simplu. Iti pui centura de siguranta chiar si atunci cand esti la raliu. Acceleratia pana in podea, dar inima... eh, inima o tii acoperita.

Si... m-am indragostit! Atat de usor au venit sentimentele incat nu au dat doi bani pe cat de grea era situatia. Navala. Napasta. Naprasnic. Acum il vreau sa-mi fie Nesfarsit. Nedumerita-s inca de cele petrecute, caci din prima si un pic am simtit ca sunt dintotdeauna; iar din masurile de preventie nu am mai avut decat un clic! si am lasat centura sa-mi …

Interviul din pitchmenow.ro

Ochii mari, ageri, intenşi într-o superbă armonie cu un zâmbet cald şi uşor poznaş, ar putea anticipa doar prin sclipire profunzimea şi determinarea ce transpar din condeiul unuia dintre cei mai iubiţi bloggeri „de suflet”, în ciuda discreţiei şi a modestiei cu care-şi priveşte ecoul propriilor idei ce nu de multe ori ajung să mângâie inimi până la impulsul unei schimbări.

„Eu sunt rana şi cuţitul”, o spovedanie onestă, poate prea dură, o sinteză mult prea lucidă a destinului unui om şi a datoriei sale de a învăța din fiecare lovitură la care de cele mai multe ori se spune sieşi, vine de la Marina Simona Zanfir, o fată frumoasă cu un spirit mult prea matur pentru anii săi.
Blogger, absolventă a Facultăţii de Filosofie, un specialist al comunicării, şi nu de puţine ori voce a inimilor, am vrut să vorbesc cu Marina despre sentimente şi mai ales, despre curajul de a le asuma, a le articula şi a le transforma, în repere şi cauze.

– Ce învăţăminte ţi-au oferit despre emoţii pregătirea ta în …