06 decembrie 2004

Comportamentul elevului-ajuns la limita decenţei?--> revizuit

Comportamentul elevului-ajuns la limita decenţei?

Nu trag concluzii pripite, sperând ca măcar acel ultim strop de respect faţă de noi înşine să iasă la lumină pentru a ne spăla ruşinea prin care trecem.

Neadevărată? Aşa consideraţi problema? Oare numai dorinţa de a fi "cool" ne ghidează către lipsa completă a manierelor, sau este un gest reflex căruia nu îi dăm importanţă, dar care ne afectează?

Nesimţirea existentă în copilul de azi, adultul de mâine, mă duce cu gândul în viitorul cel mai apropiat când vom fi majori, sau vom conduce lumea. O să ajungem iar la peşteri, la animale preistorice, fǎrǎ sǎ mai putem ţine pasul cu evoluţia naturii, cu riscul de a rǎmâne atât de insipizi, lipsiţi de perspicacitate şi maniere?

Stupiditatea noastră tinde să devină absolută şi ajungem la părerea lui Zappa cum că: "Pe Pământ sunt două lucruri omniprezente: hidrogenul şi proştii". Cum combatem acest lucru dacă "împotriva proştilor si Dumnezeu luptă în zadar"?

Gândeşte-te cititorule, cum vei fi peste 5 ani, sau daca nu te incluzi în categorie, cum vor fi cei din jurul tău.

Această epidemie de nerozie (nu de indolenţă, tupeu etc.) va avea cel mai drastic efect asupra noastră şi, sincer, nu ţi-e silă să te gândeşti că procese de dezagregare te vor înconjura şi că te vei lovi de astfel de exemplare la tot pasul, tocmai pentru că nu ai acţionat?

Recunosc că vina nu o poartă numai copilul, ci şi părintele care îl răsfaţă prea mult, indiferent de vârstă. Grija aceasta părinteascǎ ne sufocă tocmai pentru că nu ne putem lua propriile decizii, nu putem supravieţui fără "fusta" mamei.

Dar noi? Deşi vedem situaţia dezonorantă în care ne aflăm stăm şi privim, că de, "lenea e cucoană mare" şi nu ne permitem să facem excepţie de la regulă.

"Cei care sunt incapabili să înveţe din erorile trecute, sunt condamnaţi să le repete".

Până când? Nu ne este de ajuns văzând rezultatul dezastruos care ne trage în jos ca umanitate pe noi ce ne considerăm singurele fiinţe cerebrale ale Universului? Ar trebui să luptam pentru un astfel de titlu, căci de vorbit poate fiecare.

Cu aşa un prezent ce ne putem aştepta de la viitor?

Mai avem nevoie de evoluţie şi pe plan intelectual!!!(te las pe tine ,cititorule, să alegi în ce tabără vei fi…)

"Singurii oameni care găsesc ceea ce caută
în viaţă, sunt cei care caută greşeli."(Foster)

Comportamentul scolarului - am ajuns la limita decentei?

Comportamentul scolarului - am ajuns la limita decentei?

Mai mult din vorbele profesorilor/parintilor, decat din cele pe care le cunosc, aflu sistemul de invatatura de acum un anumit numar de ani si ma mir la auzul lucrurilor care pentru noi ar trebui sa fie normale.

In ziua de azi, fiecare elev are nevoie de mult tupeu si nesimtire pentru a se afirma printre colegi. Am inteles dorinta fiecaruia de a fi cel mai "cool", dar nu pricep de ce sunt amestecate cadrele didactice.

Din prea multa inteligenta ne permitem sa ii tratam ca pe niste gunoaie, negandindu-ne la repercusiuni sau macar la imaginea pe care ar trebui sa o dobandim fata de noi insine in primul rand.

Stupiditatea noastra tinde sa devina absoluta si ajungem la parerea lui Zappa cum ca "Pe Pamant sunt doua lucruri omniprezente: hidrogenul si prostii". Cum combatem acest lucru daca "impotriva prostilor si Dumnezeu lupta in zadar"?

Noi nu putem fi originali, inovatori. Macar pentru a ne desprinde din acest grup care strica, poate, valori importante, persoane cu potential. Dar stiti cum este: "Cand oamenii sunt liberi sa faca ce vor, de obicei se imita unul pe altul"(Hoffer), desi fiecare se crede inteligent nimeni nu este atata timp cat nu se gandesc la o solutie.

"Cei care sunt incapabili sa invete din erorile trecute, sunt condamnati sa le repete". Pana cand? Nu ne este de ajuns vazand rezultatul dezastruos care ne trage in jos ca umanitate, pe noi care ne consideram singurele fiinte cerebrale ale Universului. Ar trebui sa luptam pentru un astfel de titlu, caci de vorbit poate fiecare.

Cu asa un prezent ce ne putem astepta de la viitor?

Nu pot decat sa ii rog pe toti cei care se cred in stare si vor sa iasa din anonimat sa se trezeasca, caci hibernam de mii de ani si ne-a cam ajuns. Mai avem nevoie de evolutie si pe plan intelectual!!!

Te las pe tine, cititorule, sa alegi in ce tabar vei fi.

"Singurii oameni care gasesc ceea ce cauta
in viata, sunt cei care cauta greseli."(Foster)
Cls.a-VII-a D

02 octombrie 2004

Noi tinerii avem puterea

Catre umanitate,


Va scriu pentru a va spune ca noi ,tinerii avem puterea de a lupta impotriva penuriei ce ne inconjoara si se extinde cu o viteza mult prea mare.

Privim in jurul nostru vedem oameni ce mor de foame si trecem nepasatori pe langa ei.

Chiar daca le intindem o mana de ajutor acest lucru nu le este indeajuns. Sunt prea multi, din ce in ce mai multi. Nivelul saraciei a inceput sa creasca odata cu razboaiele care au distrus tot ceea ce unii agonisisera toata viata. Atunci zambetul lor s-a sters de pe fata, iar speranta s-a stins si nu au vrut sa mai lupte. Au renuntat! Prea multe promisiuni le cladeau un vis pe care la scurt timp il daramau brutal, lasand in urma praf si mult mai multa durere.

Predecesorii nostri (ai tinerilor din ziua de azi) nu au reusit sa faca nimic pentru a imbunatati situatia. S-au rezumat la promisiuni, insa noi nu ne hranim cu vorbe.

Vrem fapte! Dorim un trai mai bun pentru urmasii nostri!

De ce? De ce nu putem face nimic? Nu suntem capabili sa gasim remedii in astfel de situati sau pur si simplu nu vrem? Vom lasa si noi aceasta dificultate celor ce ne vor urma?

Ar trebui sa spunem stop intrebarilor prin actiuni rezonabile!

Singura speranta a viitorului suntem noi, cei din generatia urmatoare, caci toate problemele cad acum pe umerii nostri. In primul rand, va trebui sa invatam din greseli pentru a nu le repeta la nesfarsit, dar cel mai important este sa fim sustinuti din punct de vedere moral. Doar increzatori vom putea pasi in viata si vom afla raspunsul la problemele acumulate in timp.

Noi suntem capabili sa luptam! Avem puterea sa demonstram ca suntem hotarati sa ne lasam amprenta asupra lumii. Nu dorim sa trecem neobservati ca cei de dinaintea noastra, ne-am decis sa fim cunoscuti ca cei care au reusit sa invinga saracia si urmarile sale. Impreuna putem sa gasim raspunsuri!!!

Vom avea nevoie de idei rationale, de intelegere si de prieteni. Singuri nu vom reusi. De altfel, nimeni nu a reusit, pentru ca lucrul in echipa reprezinta o apropiere a tuturor oamenilor, fara a face nici un fel de discriminari, dar si mai multe solutii , din care le vom alege pe cele mai convenabile.

Atata timp cat ne dorim cu adevarat o sa putem, cu sila sau doar pentru ca trebuie nu!

Sa avem vocatie si daruire, sa ne implicam si sufleteste. Pana nu vom simti durerea celor oropsiti de soarta nu o sa stim ce simt cu adevarat! "Stiind ce inseamna nefericirea, stii cum sa ii ajuti pe cei nefericiti." (Vergilius)

Totusi la urma , urmei nu este vina nimanui ca este sarac, fiecare ne nastem cu sanse egale, insa in medii sociale diferite, lucru care ne divide in doua clase diametral opuse!

Vom reusi sa fim vreodata cu adevarat egali?

Putem gasi raspuns acestei intrebari si a multor altora prin lupta, munca si cu simt de raspundere! Viitorul lumii si a milioane de suflete, ce asteapta o mana intinsa care sa ii ajute sa iasa din mizeria in care s-au aprofundat, depinde de ajutorul nostru!

Imi doresc ca intr-o buna zi, macar noi, tinerii de astazi, sa reusi sa trecem de vorbe, un prag de care ne tot impiedicam, si vom ajungem pana la fapte!

Cu speranta in suflet,
Simona Marina Zanfir

20 mai 2004

Fara sfarsit

Fara sfarsit...

Greu...Prea greu de descris un rasarit la malul marii. Armonia, poezia pe care o creaza soarele intersectandu-se cu marea. Jocul de culori, raza care mangaie cu teama oglinda zeilor in care multi si-au gasit odihna vesnica, pentru necugetarea lor de a o infrunta.

As putea sa-i dedic o melodie sau sa incerc sa o imortalizez pe panza, dar au mai incercat acest lucru multi inaintea mea, rezultatul fiind intotdeauna la fel de nereusit, neputand sa redea adevarata imagine a Pontului Euxin.

Tot ce mi-a mai ramas de facut este sa scriu. Sa redau literelor forta valurilor, propozitiilor culoarea zilelor si paginilor misterul, pentru a plasmui in mintea cititorului un peisaj cat mai apropiat de cel adevarat. Dar nu pot si nici nu imi doresc. Astfel o sa ma alatur celor care spera sa atinga perfectiunea, iar eu sunt un simplu om, trecator pe acest pamant, si atata timp cat nu traiesti este usor sa nu gresesti. In plus, frumusetea marii te impiedica sa o redai, blocandu-te... caci- ciudat- ea este eterna intr-o lume efemera.

Eu nu vad in aceasta intindere de apa doar exteriorul si doar blandetea caracteristica zilelor de vara. Nu mi-am format aceeasi parere ca majoritatea oamenilor carora le este greu sa priveasca in profunzime si care au uitat ca in viata singurii ce gasesc ceea ce cauta sunt cei care urmaresc greseli.

Un intreg film se deruleaza in fata ochilor mei si vad durere, cruzime, nepasare pentru vietile pierdute, pentru diversele catastrofe. Reusesc sa-mi dau seama in sfarsit de adevarata origine a marii.

S-a format din lacrimile celor ramasi in viata, din setea lor pentru puterea de a schimba soarta celor pierduti in labirintul vietii si gasiti fara suflare in regatul lui Poseidon.

Observ cum valurile-i repezi se sparg brutal de mal si cum in aceasta agitatie se ascund povesti ale celor disparuti de secole, caci in adancurile sale, se afla istoria atator generatii care acum au ramas doar amintiri.

In departare se zareste un perete de stanci ce se straduieste sa o abata de la acest drum al distrugerii. Singura piatra ce a cugetat sa o infrunte, sa ii iasa prima in cale este aspru pedepsita pentru curajul sau si parca-i aud strigatele de ajutor, ii simt durere si dorinta de a rezista. Ma regasesc in ea, caci este greu sa te gandesti in ce altar, in ce monstru s-a transformat natura care era perceputa de toti ca fiind un lucru pur, neprihanit , plin de bunatate.

Oare tot rautatea oamenilor a intervenit in aceasta lume ideala, transformand-o intr-o umbra?

Nu mai stiu ce sa cred. Incerc sa imi formez o imagine... o imagine a sumbrului si apropiatului viitor. Acum realizez ca sufletul nostru este unul cu natura, si ca marea nu reprezinta decat oglinda omenirii, ca in ea se reflecta toata malitia si vanitatea lumii.

Dar asta este o alta problema si nu-mi doresc sa o dezbat astazi caci sunt satula de vorbe.

Poate maine.

La urma-urmei si maine este o zi!

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...