03 februarie 2006

Dorinte arzand in noi

De cand ma stiu mi-am dorit mereu sa fiu in centrul atentiei! Cine poate sa-mi reproseze ceva pentru ca nu sunt una dintre acele persoane care doresc sa ramana in anonimat, sa treaca prin viata ca rata prin apa? Da, oare este un pacat faptul ca vreau sa fiu nemuritoare? Ca vreau prin munca mea, prin persoana mea sa raman in istorie si in mintea celorlati?

Imi doresc nespus sa schimb ceva. Orice! Chiar orice mi-ar aduce un pic de faima si recunostinta. Numiti-ma egoista, egocentrica, dar macar eu zic ceea ce gandesc, nu incerc sa ma ascund dupa false afirmatii. Asta sunt eu si asta imi doresc.

Poate ca uneori sunt prea directa si stric multe relatii prin anumite afirmatii, dar atat de des ma plictiseste masca societatii, jocul de culise din fiecare zi, incat hotarata sa nu mai inghit in sec atata deziluzie si amaraciune, incerc sa fiu eu acea adiere de vant care ar putea sa trezeasca furtuna sau sa mangaie obrajii insetati pe timpul secetei. Fiecare ma percepe asa cum crede ca trebuie, asa cum vrea.

Vorbe mari imbracate frumos metaforic nu pot schimba o persoana simpla intr-una cultiva. Insa vorbe simple, dar cu subinteles, profund fac ca simplitatea sa fie atat de complexa.

Vise, prin ele traim si cu ele ne hranim in momentele de deziluzie, in momentele de cumpana in momentele de evadare. Unii viseaza o amagitoare utopie, altii ceva realizabil.

Nu exista limite in imaginatia noastra, nu exista bariere in visele noastre, dar exista obstacole in viata cotidiana. Obstacole ce pot coplesi uneori, dar pot fi usor de trecut, alteori.

Nici eu nu stiu de ce uneori am aceste momente in care scriu, in care incerc sa ma descarc printr-o creatie, in care simt un freamat launtric ce parca se asterne dupa aceea peste radurile acestea.

Stiu doar ca am o ambitie incomensurabila. Stiu doar ca nu ma voi impiedica nici de buturuga mica nici de carul mare, nici de nimic. Nu, n-am gasit reteta miraculoasa de a reusi, insa am inceput sa cred ca pot sa-mi traiesc „Legenda Personala" (nb „Alchimistul”, Coelho).

Am inceput sa invat sa zambesc cand vreau sa plang si sa las lacrimi sa-mi inunde ochii cand vreau sa rad cu toata inima. Nu pentru a parea prefacuta si a ma ajuta de anumite beneficii, ci pentru ca am descoperit ca fiecare clipa merita atat plansa cat si zambita.
Pot fi totul sau nimic, pot avea totul sau nimic! Pot, dar nu singura…

„Cand ai prea multe lamaii si ti se par prea acre, fa-ti din ele o limonada!”

Amicus humani generis

De multe ori am inchis ochii atunci cand un prieten/o prietena m-ai tradat. I-am inchis si cand i-am deschis am pierdut prin ei multe lacrimi. Lacrimi ce nu meritau varsate in fata unui sulflet patat de rautate, un suflet ce nu a stiu sa aprecieze o dorinta sincera, o prietenie adevarata.

Cu ce m-a ajutat faptul ca am fost sincera, directa, deschisa, cand vorbele mele s-au pierdut in propriul ecou?

Nervi inecati in tipete, tristeti inundate de lacrimi si un suflet care sufera prea mult. Oare asta sa fie rasplata bunatatii intr-o lume placida si prea egocentrista?

Sunt satula de ipocrizie, de piese prost jucate intr-un teatru atat de ieftin numit viata. Actori prost platiti si prost instruiti ce zic ca pot printr-o simpla replica sa castige aplauze. Iar cei ce isi joaca rolul mult prea bine sunt umbriti de stralucirea falsa a celor ce nu merita.

Vai!, la tot coltul ti se cere sa fii sincer, sa fii direct, deschis, bla bla pura vorbarie pentru nimic. Cand, de fapt, toti sunt niste fiare insetate de putere, popularitate si multi calca pe cadavre pentru a fi "ON TOP". Dar tot timpul se intoarce roata. Tot timpul lacrimile varsate cad in paharul calaului.

As vrea sa cred ca va veni si acea zi in care pana si eu voi putea fi asa cum sunt in realitate. Nu sa ma ascund in spatele unei masti, unui scut creat pentru a nu suferi si pentru a incerca cat de cat sa parez loviturile destinului.

Da, recunosc nu intotdeauna EU sunt EU. Dar imi pastrez esenta, asta e cel mai important. Nu-mi schimb principii si valori morale pentru a fi undeva deasupra. Ma pastrez pe linia de plutire si nu las ca utopia succesului de moment sa ma orbeasca. Da, in fapt ma gandesc si la viitor, nu numai la prezent. Pentru ca prezentul va reprezenta trecut, iar trecutul este ca un fel de carte de vizita. Vrem, nu vrem tot analizam sau judecam, in cel mai rau caz, oamenii dupa trecutul lor.

Cand vad atatea pustoaice care isi depasesc varsta doar din dorinta de a fi "COOL" stau si ma gandesc daca ele judeca ce repercursiuni vor avea faptele. Cand vad copile de 12-13 ani cu statut de curva mi se pare incredibil.

Nici eu nu stiu despre ce e vorba in blogul asta si nici nu ma chinuiesc. Am pornit de la o ruta: "falsa amicitie", pentru a devia spre altceva. Adica, mai pe scurt, din cazul particular am ajuns la unul general, pentru ca in timp ce scriam mi s-a dovedit ca se merita sa fie generalizat.
Off, sunt obosita! Prea multe ganduri, toate deodata, toate alandala...o complexitate.

Mi-e scarba, pur si simplu! Scarba de toti prefacutii si toate prefacutele care atunci cand au nevoie de tine sunt lapte si miere, dar cand isi ating scopul isi arata si adevarata valoare. Ma dezamagesc pe zi ce trece pustoaice de astea "bazate" pe banii "lu' tati" sau pe spatele prietenului, de le stie toata lumea "aia a lui X sau Y".

Mi s-a intamplat de atatea ori sa vina la mine lupi de genul, deghizati in miei, sa imi ceara ajutorul si eu sa ma ofer sa ajut, pentru ca intr-un tarziu sa aflu cat puteau sa ma lucreze pe la spate. Pe zi ce trece sunt tot mai convinsa ca omenia si bunatatea sunt valori morale care in loc sa te inalte, te injosesc. Cu cat faci mai mult bine unei vipere de genul, cu atata esti catalogat/a "mai prost".

Oricum nu exista fapta fara rasplata si nici nimicnicia altora nu va fi uitata. Zambete false, suras sarcastic, inimi intrate intr-o grea putrefactie, priviti tabloul general al acestor hiene cu chip uman. Si buna e vorba "fereste-ma, Doamne, de prieteni ca de dusmani am eu grija".

"Nu vreau ca stanca personalitatii mele, chiar colturoasa cum este, sa fie rotunjita de valul social impotriva vointei mele, pentru a deveni la fel cu celelalte pietre, adica fara identitate si fara nume."(M. Drumes)

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...