03 februarie 2006

Dorinte arzand in noi

De cand ma stiu mi-am dorit mereu sa fiu in centrul atentiei! Cine poate sa-mi reproseze ceva pentru ca nu sunt una dintre acele persoane care doresc sa ramana in anonimat, sa treaca prin viata ca rata prin apa? Da, oare este un pacat faptul ca vreau sa fiu nemuritoare? Ca vreau prin munca mea, prin persoana mea sa raman in istorie si in mintea celorlati?

Imi doresc nespus sa schimb ceva. Orice! Chiar orice mi-ar aduce un pic de faima si recunostinta. Numiti-ma egoista, egocentrica, dar macar eu zic ceea ce gandesc, nu incerc sa ma ascund dupa false afirmatii. Asta sunt eu si asta imi doresc.

Poate ca uneori sunt prea directa si stric multe relatii prin anumite afirmatii, dar atat de des ma plictiseste masca societatii, jocul de culise din fiecare zi, incat hotarata sa nu mai inghit in sec atata deziluzie si amaraciune, incerc sa fiu eu acea adiere de vant care ar putea sa trezeasca furtuna sau sa mangaie obrajii insetati pe timpul secetei. Fiecare ma percepe asa cum crede ca trebuie, asa cum vrea.

Vorbe mari imbracate frumos metaforic nu pot schimba o persoana simpla intr-una cultiva. Insa vorbe simple, dar cu subinteles, profund fac ca simplitatea sa fie atat de complexa.

Vise, prin ele traim si cu ele ne hranim in momentele de deziluzie, in momentele de cumpana in momentele de evadare. Unii viseaza o amagitoare utopie, altii ceva realizabil.

Nu exista limite in imaginatia noastra, nu exista bariere in visele noastre, dar exista obstacole in viata cotidiana. Obstacole ce pot coplesi uneori, dar pot fi usor de trecut, alteori.

Nici eu nu stiu de ce uneori am aceste momente in care scriu, in care incerc sa ma descarc printr-o creatie, in care simt un freamat launtric ce parca se asterne dupa aceea peste radurile acestea.

Stiu doar ca am o ambitie incomensurabila. Stiu doar ca nu ma voi impiedica nici de buturuga mica nici de carul mare, nici de nimic. Nu, n-am gasit reteta miraculoasa de a reusi, insa am inceput sa cred ca pot sa-mi traiesc „Legenda Personala" (nb „Alchimistul”, Coelho).

Am inceput sa invat sa zambesc cand vreau sa plang si sa las lacrimi sa-mi inunde ochii cand vreau sa rad cu toata inima. Nu pentru a parea prefacuta si a ma ajuta de anumite beneficii, ci pentru ca am descoperit ca fiecare clipa merita atat plansa cat si zambita.
Pot fi totul sau nimic, pot avea totul sau nimic! Pot, dar nu singura…

„Cand ai prea multe lamaii si ti se par prea acre, fa-ti din ele o limonada!”

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...