Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2007

Sentimenul de "cutie"

Its over and done, but the heartache lives on inside And who is the one you're clinging to, instead of me tonight And where are you now? Now that I need you Tears on my pillow Where ever you go Cry me a river That leads to your ocean You'll never see me fall apart In the words of a broken heart Its just emotions, taking me over I'm caught up in sorrow, lost in my song But if you don't come back, come home to me darling Don't you know theres nobody left in this world to hold me tight There's nobody left in this world to kiss goodnight I'm there at your side, a part of all the things you are But you have a part of someone else You gotta go find your shining star Am realizat cu atata durere in ultimele 3 zile ca indiferent de cate suflete esti inconjurat in lumea asta esti singur. Oricat ai vedea ca sunt unii alaturi de tine si oricat ar incerca sa para ca iti simt durerea nu e asa... De ce? Pentru ca fiecare intai se gandeste la problemele sale proprii apoi a…

Nonculori

Mai sunt 6 zile si se implinesc 2 luni de cand visul meu frumos a devenit cel mai dureros si nesfarsit cosmar posibil, iar eu tot nu pot sa trec peste, tot nu pot sa il uit, tot nu pot sa ma refac psihic sau sentimental.
Toti din jurul meu imi zic sa te uit, toti incearca sa ma convinga ca o sa gasesc pe altul ca o sa imi revin ca asta e doar inceputul ca vor mai fi multe (da, aici am uitat sa zic e tentativa de incurajare ceva gen „ridica-te ca o sa cazi la loc” mai bine nu ma ridic ca sa nu mai am cum sa cad, logic?!)... ok, toate bune si frumoasa asa o fi... dar pana atunci eu ce ma fac? Pentru ca vrand, nevrand timpul asta trece din ce in ce mai greu, parca isi face ambitie si in loc sa vindece ranile trecutului mai tare le deschide.
N-am crezut vreodata in viata mea ca voi putea plange 2 luni de zile dupa cineva, n-am crezut ca o sa ma indragostesc in halul asta intr-un timp atat de scurt. Si nimeni nu ma intelege, asta ma doare cel mai tare ca absolut nimeni nu ma intelege.
Toti im…

5 lucruri de nerecuperat

Exista 5 lucruri in viata care nu se pot recupera:o piatra dupa ce ai aruncat'o, o vorba dupa ce ai spus'o, o sansa dupa ce ai pierdut'o, timpul dupa ce a trecut, iubirea... pt cel care nu lupta...
Si pentru cine sa lupt pentru ce? Daca el nu ma vrea langa el, daca el nu ma vrea in viata lui si inima lui decat ca pe o amica, eu ce pot sa fac? Sa lupt pentru si anume ce? Pentru un vis? Pentru o speranta ce se tine de un fir prea subtire de sansa?
Cine ma intelege? Nu vreau sa mai sufar din cauza lui dar cu toate astea nu pot sa renunt... cine are capacitatea de a se indragosti poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit...
Si eu de el m-am indragostit, si stiu foarte bine de cine m-am indragostit. M-am indragostit de un barbat puternic, decis, cu un suflet enorm, caruia ii pasa de persoana mea, care ma alinta, avea grija de mine, ma proteja, pe care il visam si il visez inca, il doream si il doresc... mai pe scurt de EL... dar care acum n…

Rutina mea zilnica de suferinta

Hm, dubios!

Iar aici, iar in aceeasi situatie, sa scriu pentru a putea sa ma descarc.

Cred ca mi-am ratat vocatia si nu mi-am dat seama. Pacat ca numai tragedii ma fac sa scriu; sau pardon , ce pacat ca numai tragedii ma fac sa umplu pagini, zeci de pagini chiar.

Si, cum ziceam, „partea a doua”, pentru ca ieri nu am apucat sa termin ceea ce incepusem, termina azi. Dar exista un „dar”, care arata ca nu am stat degeaba si am mai adaugat ceva la colectia mea de ganduri. Ciudata mai sunt si eu. In fine, trecem peste. Sarim subiectul plictisitor, adica redescoperirea „eului” propriu, de orice natura.

Ieri am avut un moment de rabufnire. Am reusit sa plang la un film. Si nu, n-a fost din cauza lui sau doar un mijloc sa ma descarc folosind ca motiv scuza, si asa prea uzata, ”de la film”. De data asta, am plans pentru ca am realizt ce sistem de gandire tampit m-a manevrat in ultimul timp.

Ma uitam la un film despre traficul de persoane, unde tatal -pentru a-si salva fiica- se dadea drept peste asi…

Ce sa fac?

(de pe foaie, dupa ce am aflat ca el si-a dat seama ca mai simte ceva pentru ea)

O, da ... tot eu si tot in aceeasi situatie tampita de a scrie pentru a ma elibera.

Mi s-a zis ce credeam eu ca daca voi auzi imi va face bine, ca el a incheiat totul pentru ca si-a dat seama ca de fapt tot la ea tine, nu ca a fost „silit” sau din „mila”, cum el se scuza de atatea ori. Eu tot il iubesc tot ii acord clementa, tot il justific din multe puncte de vedere, desi de mine nu a prea avut nici mila, nici nu i-a pasat prea mult.

De ce zic ca nu i-a pasat prea mult? Pentru ca daca ii pasa avea macar inima sa vina la mine sa isi ceara scuze si sa imi zica despre discutia lui cu ea, despre ce a realizat vis-a-vis de ea.

Nu sa stau eu si sa aflu pe franturi dupa aproape 2 luni ( pe 20 se fac 2 luni; ah uneori imi pare asa de rau ca am o memorie prea buna).

Oare ii este bine cu ea? Se mai gandeste din cand in cand la mine, la ce imi zicea (regreta oare macar o secunda ca m-a facut sa cred si sa visez lucruri…

Plang... iar

Ce melodie frumoasa ascult si cat de bine mi se potriveste: ”My all”-Mariah Carey... si abia imi tin lacrimile in frau pentru ca nu vreau ca nimeni sa ma vada plangand.

Aseara am simtit cum pur si simplu sufletul mi-a fost calcat in picioare, sentimentele condamnate si am asistat neputiincioasa pentru ca stiam ca tot ce mi s-a zis era perfect adevarat, din pacate... dar oarecum rabufnirea aceea de cuvinte nu a fost controlata pentru ca pe alocuri completa raspunsuri pe care le asteptam de atata vreme...

Mi s-a zis clar ca daca s-ar fi putut concretiza ceva cu adevarat pana acum se concretiza si ca e clar ca nu mai exista nicio speranta, ca trebuie sa fac in asa fel incat sa-l uit pentru ca nu va mai fi niciodata al meu. Simt ca innebunesc nu mai pot. Desi sunt perfect constienta de chestiile astea, inima mea nu inceteaza sa mai spere, nu inceteaza sa mai creada ca el pana la urma se va intoarce la mine. Cum pot sa imi dictez sufletului care si asa era insetat de speranta, de dragoste, d…

A fost vina TA

Ce poti sa mai zici atunci cand cuvintele se pierd in propriul ecou surd? Ce poti sa mai crezi atunci cand speranta moare pe mormantul propriei fiinte? Ce poti sa mai ceri cand ti s-a luat totul intr-o secunda ratacita in universul timpului? Ce poti sa mai faci cand totul s-a daramat si traiesti printre ruine?

Multi ar zice sa inventezi cuvinte noi, sa nasti speranta din altcineva, sa dai in loc sa ceri, sa strangi ruinele sub care ti s-au ratacit pasii, dar sa nu parasesti scena pe care te afli, ci doar sa ii schimbi decorul.

Dar cand nu vrei? Cand inca mai ai aceleasi cuvinte mute, cand ai acea speranta in agonie, cand inca mai ceri ce ti s-a luat, cand daramaturile consideri ca se pot consolida? Ce faci in cazul acesta in care esti perfect constienta ca suferi si ca ceea ce simti te termina atat de tare, dar e atat de intens, incat nu poti uita senzatiile frumoase care, desi putine, tind sa le eclipseze pe cele actuale care sunt pur si simplu oribil de insuportabile, dar care s-au in…