15 martie 2007

Dragostea este o boala fara de care nu esti sanatos.

Dragostea este o boala a sufletului, care te duce la suferinta, te chinuie, iti macina sufletul, dar fara ea nu poti trai… Frumusetea si unicitatea acesteia consta in tocmai acest lucru, in faptul ca pentru a ajunge la ea si a atinge fericirea, apogeul vietii, trebuie sa infrunti numeroase obstacole si piedici.
Este ca o boala… incepe din nimic… urmeaza o convalescenta grea si dureroasa, se termina greu, dar intodeauna iti va ramane in minte. Dragostea reprezinta cel mai frumos lucru din lume care te duce la suferinta. Este o boala pe care daca nu o tratezi, se agraveaza si ca orice floare, daca nu o uzi, se ofileste.
Iubirea este izvorul vietii, iti confera oxigenul necesar pentru a supravietui. Asa cum trupul nu poate trai fara oxigen, nici sufletul nu poate trai fara iubire. Fara dragoste, esti pustiit, simti ca nu ai pentru ce trai, esti un nimic; cu ea te hranesti, este singura care reuseste sa ne faca impliniti, sa ne umple sufletul si viata cu sperante, vise, iluzii. Dar asa cum ne umple de sperante si vise, intr-o clipa toate acestea se pot narui, se pot distruge si revii un om obisnuit, cu probleme, la viata dura din zilele noastre. Dragostea te face sa vezi lucrurile in roz, esti mai vesel, simti ca toata lumea e a ta si ai puterea de a infrunta orice boala. Atat timp cat avem dragoste, putem spune ca avem orice, sanatate, fericire. Cand suntem indragostiti, ne simtim ca intr-un colt din Rai, ca intr-o poveste cu zane si printi, si ne imaginam pe noi ca fiind personajele principale, si credem ca vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Dar intr-o clipa, totul se poate schimba. Toata lumea noastra dintr-un basm se poate transforma in o lume obscura, neagra, unde nimic nu mai e frumos sau conteaza. Avem sufletul plin de durere, lacrimile curg fara oprire, ca si cum ar izvora dintr-un ocean de tristete; parca suntem sfasiati in interior de o haita de lupi infometati, ca si cum cineva ar fi strapuns o mie de cutite in sufletele noastre. Aceasta dragoste neimpartasita lasa rani adanci in suflete, lacrimile varsate vor ramane ca niste pete in inima, fiind ca o boala fara leac. Dragostea insasi este o boala, pentru care insa nu s-a gasit leacul.
Inainte de a trai o iubire perfecta, implinita, trebuie sa trecem prin mai multe deceptii, pentru a putea profita la maxim de dragostea adevarata, asa cum trebuie sa fim si bolnavi, pentru a ne putea bucura si mai mult de sanatatea noastra. Dragostea echivaleaza cu sanatatea, fara aceste doua lucruri nu am putea trai. Nici un doctor nu ne poate vindeca de boala si durerile sufletului. Este ca o sageata care iti face rani de foc, sufera cel ce iubeste si cel iubit isi bate joc.
Iubirea isi are radacinile in existenta umana, tocmai acolo, in inconstient, unde contrariile se unesc, unde granita dintre boala si integritate se dovedeste a fi fragile, unde capacitatea de a judeca dispare, dar unde se poate sa fie si cautata originea nemultumirii fata de viata, a nostalgiei, a sentimentului de singuratate, a dorintei de implinire, de desavarsire, acolo unde se gaseste originea suferintei umane si, pana la urma, sensul vietii, punctul de plecare. Nu trebuie sa ne fie frica de iubire sau de suferinta, pentru ca fac parte din viata noastra si fiecare trece prin asa ceva macar o data in viata. Ne sperie gandul ca am putea suferi sau plange, dar dupa furtuna vine si soarele, asa ca dupa orice suferinta, vine si implinirea visului de iubire si ne simtim fericiti, impliniti. Dar oamenilor le e frica sa fie raniti sau sa le fie tradata increderea, de aceea se inchid in ei, decid sa priveasca lumea din jurul lor cu suspiciune, le e frica sa daruiasca fara sa stie daca vor primi inapoi. Dar, in iubire nu e vorba despre ce primesti sau cat primesti, ci despre ce dai si mai ales cat dai. Cu cat oferi mai multa iubire, cu atat ai parte de mai multa si cu atat esti mai fericit. Iubire nu asteapta nimic in schimb, este pura si de aceea nu trebuie sa irosim nici o clipa fara sa iubim, ci sa profitam de orice moment pentru a iubi. O farama de iubire ne poate schimba viata. Iubirea este risc. Riscul de a te pierde in celalalt fara sa te mai regasesti, riscul de a suferi, riscul de a te opri, dar si posibilitatea de a te adanci in celalalt si de a sti sa va regasiti impreuna, mai plini de viata. Dragostea ne aduce lumina in intunericul sumbru al vietii. In acelasi timp, iubirea este proiect. Este menita mortii, daca nu este inserata intr-un itinerar, daca nu face parte dintr-un drum ce trebuie strabatut.
Cel mai trist lucru este ca nu ne putem alege de cine sa ne indragostim, si de cele mai multe ori,sufletul ti-l ia acela care nu are nevoie de el. De aici vine suferinta si durerea sentimentului de neimpartasire a dragostei. Pe cat de frumoasa si duioasa este dragostea, pe atat de chinuitoare este suferinta provocata de neimplinirea idealului de iubire, pentru ca fiecare om spera la o iubire perfecta, la sufletul pereche. Fiecare il are, dar trebuie sa stim sa fim rabdatori pentru ca, undeva cineva ne asteapta. Dar acest drum, pana la intalnirea persoanei predestinate, este unul anevoios, cu obstacole, presarat cu durere, intunecos.Dar la capatul acestuia este o mica luminita care ne aduce fericirea, adevarata fericire.Fericirea este la un pas de tristete, ne simtim fericiti cand ne indragostim, cand simtim primii fiori ai dragostei, dar totodata suntem la pamant cand realizam ca persoana de care ne-am indragostit nu este cea potrivita pentru noi.
Dragostea este un subiect inepuizabil, fiind un sentiment vital pentru noi. Inchei aceasta scurta compunere cu un citat din Corinteni, “Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” de Alexandru Paleologul

04 martie 2007

Mila

Daca as putea sa intorc timpul sau sa il dau inainte si sa inteleg de ce se intampla ceea ce se intampla... chiar as face-o... pentru a vedea de ce lacrimile acelea au fost varsate, pentru a vedea daca se merita cu adevarat sa plang in anumite ocazii, pentru a gasi un VINOVAT!
Un vinovat de atata durere ce nu ar fi trebuit sa existe. Un vinovat pentru fiecare moment in care ochii mei nu straluceau de dragoste si bucurie, ci de durere si tristete. Un vinovat pentru ceea ce ar fi putut fi dar nu a fost sa fie, si totusi un vinovat pentru speranta asta care desi stie ca e degeaba nu inceteaza sa existe.
Pentru toate astea si multe altele. As incerca sa inteleg de ce oamenii pot face cuiva un rau sau o nedreptate si cu toate astea pot sa mai respire, sa mai traiasca. Cum poti sa dai cuiva spernata in zadar, cum poti sa oferi cuiva un vis sa-l lasi sa si-l fructifice, iar apoi cu atata nonsalanta sa ii calci in picioare fantasmagoriile atat de inocente si pline de suflet si sa mergi mai departe stergandu-te cu atat usurinta pe picioare? Cum? Cum sa nu te arda durerea si ranile lui? Cum sa prevestesti sfarsitul unei persoane cu atata usrinta? Sa-i ucizi visul, sufletul, seva aia care-l facea sa vibreze... sa-l faci capabil de atata nefericire iar tu sa fi imun la tot ceea ce simte el. Nici macar imun ci de-a dreptul glacial, de o placiditate barbara, de o rautate machiavelica.... cum? Mai pot fi aceste fiinte, creaturi numite oameni? Cum poti sa zici despre o persoana ca este OM... cand ii lipseste trasatura principala UMANITATEA?
Poate fi OM cel care scuipa peste visele altora? Poate fi OM cel care este intr-o putrefactie interioara atat de profunda incat nu isi da seama de ea? Pentru ca el care inca mai poate zambi dupa ce a oferit vise pe care el insusi le-a ars mai tarziu, aceea creatura in loc de inima, de suflet are o punga cu puroi, cu sange coagulat, cu mortaciune pe care le conserva o doza de VENIN ce o pulseaza ceea ce candva fusese o inima.
Cata inconstienta in acesti indivizi? Cata lipsa de asumare a responsabilitatii faptelor, actelor lor? Cat de mare este gradul de nesimtire, de insensibilitate, de oligofrenie sufleteasca?
Poate fi numit om cel care ucide cu atat canibalism o persoana, cel care se hraneste din suferinta celorlalti pe care o provoaca in mod constant, si cu atata nepasare, naturalete...? Inividualismul unei persoane, si egocentrismul sau sunt acceptate atata timp cat NU ii afecteaza pe ceilalti... in momentul in care apar victime e clar ca nu mai e ceva acceptabil.
Atata minciuna, atata falsitate, atat cinism... e dureros... sfasietor... si totusi mi-e atat de mila de cei care fac parte din aceasta categorie... atat MILA... iar mila este cel mai bun sentiment care li se potriveste pentru ca este singura care contravine cu perceptiile lor, cu definitia lor despre viata, om si stare...
Minciuna... lacrimi... strigate sugrumate de durere... suflete ce clocotesc intr-o inima prea jegoasa... mila... mila... mila...

03 martie 2007

Vroiam sa ma vindec


Ieri cica a fost ziua mea si am implinit 17 ani... da da wow cat timp a trecut parca mai ieri mergeam cu mama sa imi fac buletinul... in fine. Ca de obicei, specific mie am avut parte anul asta numai de surprize si de semne de intrebare. Si cum eu nu sunt superstitioasa, dar nici nu cred in coincidente in mod automat am inceput sa imi pun semne de intrebare. Am primit mesaje si telefoane si urari de bine de la persoane la care nu m-as fi asteptat vreodata. Mi s-a umplut inima de bucurie sa vad ca au tinut minte, dar nu numai asta cel mai important ca si-au rupt cateva minute din viata lor pentru a-mi transmite gandurile lor.
Dar in fine nu asta e relevant. Ceea ce m-a surprins inca o data a fost semnul pe care mi l-a dat Iut... ca de obicei de fiecare data cand ma duc la el la cimitir primesc cate un semn. Dar pe acesta nu cred ca pot sa il inteleg. Au fost doua la inceputul zile si ultimul la sfarsitul acesteia. Primul, in drum spre cimitir m-am intalnit cu un vecin de al ei... care mi-a aratat blocul in care sta el... a naibii coincidenta acelasi bloc in care sta si ea. Apoi dupa ce am plecat de la cimitir si imi ziceam in sinea mea nevazand niciun semn nimic : „Am inteles Iut trebuie sa-l uit sa nu-l mai vad niciodata”... exact in acel moment.... vad o masina culoarea masinii lui iesind dintre blocuri... initial mi-am zis sa nu imi fac sperante ca nu e el... ei nu! Dupa vreo 3 secunde in care nu stia daca sunt eu sau nu m-am uitat la el s-a uitat la mine si m-a claxonat. Moment de blocaj mental... eu nu stiam ce sa mai inteleg.... nici in momentul de fata nu stiu ce sa mai cred.... a fost prima oara dupa 2 luni cand privirile noastre chiar si pt cateva secunde s-au intersectat.... nu stiu ce am simtit.... o bucurie imensa amestecata cu o mare tristete... un fel de amagire temporara...
In fine, vine seara hai cu fetele unde le-am promis... abia ce ajunsesem cand in incapaere isi face aparitia o tanara... instinctiv privirea mea si a Thalidei s-au oprit asupra ei... Thalida atat a putut afirma ce draguta e tipa, ca dupa aceea a observat insistenta cu care ma uitam la ea si si-a dat seama ce gandesc. A zis un Nu clar. Iar eu dadeam din cap si ziceam ba da. Desi nu o vazusem niciodata in viata mea in cel de-al treilea vis am vazut-o cel mai clar si semana impactant de mult cu ea. Nu-mi putem reveni din soc. Putea oare sa fie ea cea pe care o visasem eu. Puteam eu sa visez cu adevarat o persoana pe care nu am vazut-o in viata mea decat de la departare si niciodata la fata... sa o visez atat de adevarat atat de realistic? Am zis ca atunci cand va veni a doua oara sa ies afara sa vad daca e cu masina pe care o stiam eu. Si am iesit si eu si Thalida si am avut alt soc... sau mai bine zis momentul culminant al socului. Da, mi se adeversie ceea ce zisesem. Ea era. Tocmai ea.
De ce tocmai de ziua mea am cunoscut-o... si nu ca am cunoscut-o de ce mi-a atras atentia? De ce am simtit in felul in care am simtit? Ce se intampla cu mine? De ce nu pot sa trec peste... sau mai bine zis de ce nu sunt lasata... de ce in momentul in care sunt din ce in ce mai aproape de vindecare ceva imi redeschide rana...?

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...