17 iunie 2007

Momentul trezirii


Gata aseara m-am convins definitiv ca intre mine si EL nu va mai exista niciodata o relatie sentimentala. In afara de cea p care o avem acum si pe care eu voi incerca sa o conserv cat mai mult posibil.
L-am sarutat, bine pardon, m-a sarutat in urma unor vorbe pe care ni le-am zis noi in reptate randuri pe net, cand eu mai in gluma mai in serios am afirmat ca am curaj sa il sarut, si chiar aveam, dar mi-a fost frica sa nu interpreteze ceva gen ca daca il sarut eu voi incepe iar sa imi fac iluzii.
In cele din urma dupa ce mai multe minute m-a privit, ne-am privit, am intrebat atat „care ar fi rostul?” si a venit si a zis ca traiesc momentul, ma simt bine( aici l-am corectat mai tarziu cu sa „ne simtim bine”), stiu doar ca urmatoarele minute m-am simtit cea mai fericita, cand i-am simtit buzele pe buzele mele. Aveam atata nevoie sa mai simt fiorii aceia, golul acela in stomac, sa simt iar ca sunt capabila sa vibrez la o atingere. I-am si spus intr-un mesaj ca ii multumesc a fost un moment de care aveam nevoie. Si bineinteles ca el s-a gandit repede ca interpretez ca o posibila sansa sau imi fac iar visuri, dar m-am ocupat sa il linistesc si sa ii zic ca sunt prea perfect constienta de situatia lui si ca a fost ceva de care am avut amandoi nevoie. Pentru ca fara dar si poate si el isi dorea sa ma tina in brate, sa ma sarute. Am simtit in felul in care m-a imbratisat, in care m-a sarutat.
Doamne sunt vie iar, ii simt iar mainile pe mine, atingerea, buzele, chimia aia care exista intre mine si el si de care pana acum nu am mai avut niciodata parte. Sapte luni, doar atatea, am fost amortita ca fiinta, iar aseara printr-un sarut am inceput iar sa simt.
Nu-mi fac nicio iluzie ca acum jumate de an. Acum chiar nu ma mai astept ca vreodata el sa o lase pe EA pentru mine, sau sa mai fie asa cum a fost atunci. Acum e cea mai stranie relatie posibila, dar imi face bine, iar pe el nu stiu in ce masura ar putea sa il afecteze, caci nu inseala pe nimeni, nu face nimic gresit.
Sunt pur si simplu prizoniera a dragostei lui, a tuturor indoielilor astea din jurul nostru, prizoniera a pielii lui, a nebuniilor lui, a dorintei de a-l saruta. Se opreste mereu timpul atunci cand pot sa il vad si sunt constienta ca i-as darui totul pentru a ramane langa mine. Este delirul meu, condamnarea mea. Orele pana sa il vad imi par nesfarsite, si ma simt eliberata atunci cand ma cheama, atunci cand vrea sa ma vada. Pur si simplu sunt facuta, predestinata, blestemata (oricum i-ai spune e acelasi lucru) sa ii fiu „amanta”(pun cu ghilimele caci intre noi nu se intamplat nimic de ordin sexual), sa ii fiu prizoniera.
Doar o alta dragoste ma va putea elibera pe mine, dar momentan pana apare acea dragoste imi este atat de bine acum. Nu stiu cum pot sa nu sufar, sa nu imi mai fac iluzii aiurea, poate pentru ca avandu-l mereu aproape sunt constienta de faptul ca nu il voi putea avea niciodata, vad in felul in care se poarta cu mine, felul in care ne conservam relatia actuala si nu sufar in urma unui sarut pentru ca de data asta nu mi-am mai facut vise, planuri. Acum vorba lui „traiesc momentul” fara sa ma gandesc la ce ar putea insemna, ce vrea sa zica, sa exprime etc. Gata de aseara toate ideile ce le-am avut pana atunci s-au anulat intr-un stil miraculos.
Incep eu sa ma eliberez singura de sub dominarea lui, usor, usor dar sigur...
(un singur lucru nu inteleg de ce tot zice ca vrea sa implinesc 18 ani ca sa vada ceva, si ca o sa imi dau seama atunci, si ca daca nu imi dau seama imi va spune el, nu inteleg ce vrea de la mine, ce asteapta de la mine?in fine pana atunci mai sunt 8 luni jumate nu are rost sa ma cramponez acum de aceste luni... tot ce am in momentul asta sunt clipele pe care le traiesc... oricum cert e ca simt din nou ca fiinta mea nu e imuna si ca poate simti... m-a trezit din acea amorteala infernala in care se afla... e pur si simplu momentan medicamentul, drogul de care am eu nevoie, de care sunt dependenta!)

15 iunie 2007

La multi ani!

15.06.2007(din jurnal)
La multi ani, sufletul meu!
Azi e ziua lui si ii doresc sin inima tot binele din lume, fericirea deplina si iubire impartasita.
Am vorbit aseara un sfert de ora aproape la telefon, ne-am trimis mesaje o ora , dar cum a venit dimineata cum tot visul de noapte s-a sfarsit.
Eu numai noaptea pot sa il visez, numai noaptea ii pot auzi vocea, vedea si simti langa mine.
Caci pe timpul zilei este al ei, cu drepturi depline ( da, mai sunt momentele cand vorbim pe net si atat).
Azi de dimineata a intrat pe net si ma uitam de ce trebuie eu sa stau ascunsa sa nu zic ca vorbesc , ca ma intalnesc cu el cand nu fac nimic rau.
In continuare suntem buni prieteni, dar tinem ascuns, lumea trebuie sa creada altceva, pt ca altfel ar intra la banuieli. Iar eu ma multumesc pe zi ce trece sa imi impun mie insami ideea ca intre noi doi nu va fi nicciodata mau mult de atat.
Incerc sa constinetizez singura ca ce a fost sau ar fi putut sa fie ramane in trecut, acum e cu totul o alta relatie.
Dar, sincer imi face bine sa il vad, sa vorbesc cu el, pentru ca este singurul la care simt cea mai profunda comunicare, are mereu argumente solide in discutia cu mine, stie cum sa ma detensioneze, stie cum sa ma inveselasca, daca zice ceva gresit si ma supar, stie exact ce si cum sa faca sa imi treaca.
Uneori simt ca imi citeste sufletul.
Sunt perfect constienta ca sunt cu adevarat indragostita de elm dar stiu ca timpul le va rezolva pe toate. E o vorba „ cea mai stranie forma de a indeparta pe cineva este sa il ai aproape si sa stii ca niciodata nu-ti va apartine.”
Adevarul e ca incet, icnet dupa fiecare intalnire incep sa constinetizez ca intre noi doi nu se poate mai mult.
Chiar daca inima mea viseaza, chiar daca sufletul meu tremura de la atatea ecouri surde ce se pierd in trupul meu; ratiunea incearca sa trimita mesaje corpului, sufletului, inimii ca nu se poate; ca vibratia e negativa, ca fiorul e placid, ca merg pe drumul gresit.
Oricum, oricat, oricunde ar icnerca ratiunea mea sa dicteze se pare ca simtul e mai puternic. Momentan...
Abia astept sa treaca astia doi ani pana la facultate, sa merg la Bucuresti sa caut dragostea din nou si poate de data asta o sa am noroculs a gasesc si reciprocitate.
Din Mangalia asta mica si ingramadita stiu sigur ca nu voi putea sa simt iubire pt altul, in afara de el.
Ma intreb, ce voi simti pt urmatorul va mai fi la fel de puternic, sau mai puternic? O sa fie o alta chimie, o alta compatibilitate sufleteasca? Am sa pot sa il uit vreodata cu adevarat?
Omul acesta, inconstient m-a facut sa ma trezesc la viata, pentru ca desi trupul functiona perfetc, sufletul meu era in moarte clinica.
Pana sa apara el in viata mea nu credeam in oameni, in dragoste, uitasem ce inseamna sa plangi ca sa te descarci, uitasem cum e sa iti pese de cel la care tii.
Cand el m-a luat in brate, m-a strans la pieptul lui si a zis „ O sa fie bine, iti promit!”, atunci mi-a atins inima, atunci a daramat zidul ce-l construisem singura , atunci m-am renascut.
M-am simtit atat de protejata in brateles ale, am simtit ca eu contez in viata cuiva si atunci inima mea a incepu sa bata iar. Avea pentru cine si are in continuare.
Poate de asta nu-l uita , poate de asta nu vrea sa il stearga din ea, pentru ca este singurul ei motiv sa vibreze, sa traiasca. Inima mea nu vrea sa moara iar, nu mai vrea sa se inchida iar, pentru ca atunci ar face-o pentru totdeauna.
Datorita lui si prin el am invatat sa cred iar, sa am incredere in oameni, sa iubesc fara sa astept dragoste la schimb, sa doresc binele cuiva fara ca macar sa ma ami gandesc la mine, sa fiu om din nou, mai pe scurt.
Din cauza asta n-am sa il urasc niciodata, ci din contra mereu va avea un loc special in inima mea.
Stiu ca dragoste cu sila nu se poate si nici nu imi doresc sa ma iubeasca vreodata obligat sau din mila.
Imi doresc sa ii fie mereu bine, alaturi de cine simte inima lui, ca e Alina, ca e alta, ca nu sunt eu. Vreau sincer ca viata sa ii ofere numai bucurii, iar pe chipul lui sa existe mereu zambete. Sa nu cunoasca dureri si tristeti sfasietoare, sa fie soarta blanda cu el. Sa fie iubit cu inima si femeia din viata lui sa ii ofere tot ceea ce e merita. Pentru ca el chiar merita. Are o valoare umana greu de gasit azi, mai ales la baieti.
Cele mai frumoase ganduri ale mele se indreapta azi catre tine, sfuletul meu. Sa ai tot ce ai si ami vrei, tot ce nu ai si iti doresti, tot ce iti lipseste si nu stii. Sa petreci cat mai multe clipe frumoase alaturi de failie si cei dragi, sa fii sanatos si implinit din toate punctele de vedere.
Te iubesc, sufletul meu! La multi ani, alintatule!
...
„Purtam fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pt tine si tu pt alta.
Si focul ne mistuie surd p-amandoi.
Eu ard pt tine, tu arzi pt alta.
Asptept un raspuns,
Astepti un raspuns,
Dar eu de la tine si tu de la alta.
Obrazul iti vad si in vis delirand,
Dar tu in visare o vezi doar pe alta.
Si ce ne ramane sa facem cand nici
Ursita nu stie decats a dezbine?
De ce i-ar fi mila traind doar iubind,
Desi tu pe alta,
Eu totusi pe tine...!”

01 iunie 2007

1 iunie 2007


1.06.2007
Ultima mea zi a copilului oficial! Nu-mi vine sa cred cat de repede au trecut anii cat de greu imi e sa realizez ca am crescut! Vreau sa fiu copil.... vreau sa am si eu parte de o copilarie normal sa apuc sa traiesc tot ce n-am trait tot ce mi-a umbrit de multe ori aceasta perioada. As vrea sa fie Iut langa mine cum era cand eram mica si imi cumpara cadouri si ma rasfata mereu de 1 iunie. N-as vrea sa ma gandesc ca peste 21 de zile se fac 4 ani de la moartea lui nu vreau sa mai plang nu vreau sa mai sufar.
Ce bine era cand eram mica si nu realizam ca viata asta in loc sa fie mai buna se face mai rea. Credeam ca atunci cand voi creste voi fi mai fericita voi putea face ce-mi doresc. Si atunci cand am crescut am realizat ca nefericirea se prezinta si sub alte aspecte nu numai cele cunoscute de mine pana atunci.
Cand ma gandesc ca 3 ani si jumatate nu am crezut in dragsote iar acum o simt si doare ca nu e impartasita. Cand ma gandesc ca 3 ani si jumatate nu am crezut in oameni iar acum incep sa cred si sa ma dezamageasca toti pe rand.
Ultimul meu 1 iunie... cred ca singurul de care sunt cu adevarat constienta, singurul care ma tulbura care in loc sa imi dea un zambet imi da lacrimi. Off, va trece si aceasta zi si nu o voi mai putea intoarce.
Am plans ieri plang si maine, simt ca pierd inconstient o parte din mine. Simt ca am o responsabilitate, simt ca oamenii iar vor astepta mai mult de la mine ca de fiecare data. Tot timpul au asteptat mai mult si mai mult. iar daca nu le-am putut oferi pe moment m-au lasat singura. As vrea sa pot oferi cuiva tot ce pot, tot ce imi testeaza limitele... As vrea... sa nu mai am regrete, sa invat din ce a fost si sa nu regret ce a fost.
M-am saturat sa ma gandesc tot timpul la altii sa imi pese asa de mult de ei iar de mine sa nu ii pese nimanui. De ce ma simt mereu vinovata pt altii si pt mine nu. Dar azi nu ... azi e ultima mea zi de 1 iunie de inocenta si naivitate legal. Azi imi permit sa fiu egoista. Sa fiu copila, sa fiu pt mine cand altii nu sunt decat pentru ei. Azi plang pt mine nu pt altii. Azi imi pasa de mina... macar azi... caci peste fix 9 luni va fi ultima mea zi de copil minor... Azi e ziua mea oficial, neoficial!
La multi ani tuturor copiilor indiferent de varsta!

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...