17 august 2007

ADIO-si acum pe bune


Nu stii cat doare sa fii atat de dezamagit de cel pe care il iubeai incat in cateva minute sa se stearga de pe inima ta iubirea. Nu stii cum e sa fii furioasa pe tine si pe el pentru ca ai pierdut 10 luni din viata, din tinerete plangand dupa el, sperand si visand la cineva care se dadea altfel decat in realitate este.
Sa nu poti sa il ierti ca pentru el blestemai viata si iti doreai moartea; ca pentru el te-ai certat cu cei mai apropiati de sufletul tau, doar pt ca tu credeai orbeste in el si fiinta lui; ca pentru el ai stat de sarbatori plangand; ca pentru el te trezeai plangand si adormeai plangand. Si ce doare, cat doare ca m-am inselat in privinta ta.
Cum sa ai tupeul ala nesimtit sa negi ceea ce e evident ca s-a intamplat? Cum sa ai tupeul nesimtit sa te culci cu alta, dar sa ii spui bietei copile care sta si sufera, ca ti-e mila de ea, dar ca de voie de nevoie a trebuit sa renuntzi la ea si sa te inteleaga si mai presus de toate sa nu te urasca, cand tu ai fost o canalie nenorocita?
Ai mintit. Ai zis ca pentru tine eram singura. Ai zis ca pentru mine ai facut lucruri pe care nu iti inchipuiai ca le vei face vreodata. Ca am trezit in tine sentimente care adormisera de mult. Da? Care? Bataia de joc, minciuna, perversitatea, ipocrizia? Ce am trezit in tine? Nimic pentru ca nu poti trezi nimic intr-un suflet las, pustiu fara Dumnezeu, care mai are si pretentia sa fie vazut ca unul bun.
Care bunatate? Nu ai asa ceva nu ai suflet, nu ai inima, nu ai nimic, pentru ca esti gol pe dinauntru si iti umpli golul asta din victimele pe care le faci. Din persoanele pe care le minti? As incepe sa cred ca suferi de mitomanie, da de fapt nu suferi de nimic, pentru ca esti incapabil sa simti ceva.
Ma doare sufletul cand ma gandesc cat m-am rastignit singura pentru tine. Ma doare inima cand ma gandesc cat am sacrificat-o pentru tine. Nu meriti. Nu meriti lacrimile mele, gandurile mele, nu meriti nici macar randurile astea. Si gata acum nu le mai scriu pentru tine. Le scriu pentru mine, pentru sufletul meu ca sa pot sa ma eliberez definitiv de tine. Si am reusit. In sfarsit am reusit sa ma eliberez, sa exorcizez orice urma de iubire pentru tine. Esti fum, esti trecut, iar eu am renuntat sa traiesc in trecut. Nu mai esti acum inclus in planuri de viitor, nici macar in cele de prezent. Si iti zic sincer ai pierdut cel mai frumos lucru din viata ta: puteam fi eu. Dar meriti!
Credeam ca nimic nu poate distruge ceea ce am?Credeam ca niciodata nu se sfarseste?S-a terminat... am daruit un ultim zambet sincer... am dat tot... fara sa primesc nimic... de fapt... totul era un fals... o minciuna... si asta pentri ce?... Pentru ca am crezut!!!
Iar tu? Tu!...Prin mine ai pierdut tot ce era mai sfant, mai cast, mai frumos in viata ta... dar nu-ti dai seama... prin mine ai luat cu tine crima inocentei, ce ai ucis-o cu atata barbaritate... prin tine am pierdut un lucru de care nu aveam nevoie... naivitatea de a te iubi si a crede in faptura ta!Meriti tot ce ti se intampla... meriti!
De data asta ADIO e pe bune si definitiv, in tine n-am sa mai cred!
...

02 august 2007

Uneori mai zicem si STOP


Si s-a facut si anul de cand l-am cunoscut prima data pe El.(pe 28 iulie 2007) Acel EL care timp de un an de zile si m-a facut sa simt ceva necunoscut mie si ma face in continuare sa incerc diferite reactii si sentimente.
Ce ciudat, acum o saptamana un prieten de ai lui mi-a zis un mare adevar beat fiind si in totala necunostinta de cauza. Mi-a zis atata (esential) „ stii eu nu te cunosc nu ma cunosti, corecteaza-ma daca gresesc, dar tu in momentul asta ai nevoie de 3 lucruri: un baiat care sa te alinte sa stie cum sa te ia in brate sa te sarute si sa vorbeasca cu tine; care sa te plimbe sa nu te tina ascunsa si in niciun caz sa nu te tina aici cu noi sa te ia mereu cu el sa vezi lumea; si mai ales cineva care sa fie capabil in momentul in care te ia in brate cand pune mana pe tine sa te faca sa vibrezi, sa te simti protejata , sa simti acel ceva.” Ma jur ca si acum cand imi aduc aminte imi tremura carnea pe mine. Cum a putut un om care nu m-a vazut nicidoata in viata lui, ba mai mult intr-un moment de luciditate indoielnica ( sau poate poate cea mai lucida forma a luciditatii), sa zica niste lucruri atat de adevarate?
Oare nu ma inchid singura intr-o colivie, pe care o ferec bine crezand ca astfel nimic nu ma va mai atinge si nu ma va mai rani? Sau oare chiar in orasul asta s-a pierdut orice urma de speranta ca exista cineva care ar putea completa sufletul meu?
Cum imi zicea Alex ( ce chestie e al doilea Alex care imi zice acelasi lucru) „ inca, sau cel putin nu Mangalia, nu exista un baiat care sa te merite”... si cu cata sinceritate afirma lucrul asta spunand mereu acelasi lucru „ nu te-ar merita esti altfel, nu te-ar intelege nu ar tine ritmul cu tine, meriti ceva mai bun decat ofera orasul asta”.
Si atunci de ce am fost dezamagita in ultimul hal de cea pe care o credeam prietena mea cea mai buna? De ce tocmai cea cae ar trebui sa ma cunoasca cel mai bine si sa imi vada sufletul cel mai bine, si care ar fi trebuit sa fie cel mai aproape si sa perceapa cel mai bine suferinta mea si dezamagirea mea vis-a-vis de oameni si de dragoste a fost capabila intr-un moment de „sinceritate”( cum l-ar numi ea pentru ca a zis ce a gandit, ceea ce ma face iar sa afirm.. sinceritatea nu consta in a zice ceea ce gandesti ci in a gandi ceea ce zici, lucru pe care ea sincer nu l-a facut) sa zica ce a zis. Sa afirme ca as fi atat de incapabila sufleteste sa imi aleg un posibil partener, ci ca dintr-un noroc nu am cedat tentatiei unei impulsionari din afara. Cum poate o persoana sa afirme asa ceva pentru ca am gresit o data in viata mea si m-am lasat ceva mai mult influentata de cei din afara, si mai ales ca nu a fost o influenta toatal ci poate doar dominanta.? Dar mai ales cum poate afirma asa ceva cineva care te stie de ani de zile?!
M-am simtit ca o persoana cu moravuri usoare, indoielnice, pentru a doua oara si de aceeasi persona. Eu cum am putut sa nu o judec si sa nu ii creez precedent de la prima „judecata”? Nu sunt o victima a aceluias sistem deficitar de gandire ce inconjoara orasul asta, daca nu, lumea? Eu am putut sa cred intr-o persoana si sa ii admit o greseala stergand-o total si crezand ca nu se va mai repeta si ca inteles in cele din urma ca viziunea ei era obturata de o trufie proprie putin exacerbata?
Sunt revoltata, nervoasa si in acelasi lucru dezgustata ci nu neaparat de ce a gandit ea, cat de faptul ca cea care a gandit-o a fost ea? Tocmai ea cea alaturi de care am fost neconditionat pe care nu am judecat-o si peste ale carei greseli am trecut cu atata usurinta? Ma asteptam totusi la un gest de reciprocitate. Dar de ce sa ai asteptari cand nu ai de la cine.
Iar dezamagita , iar ranita, iar , iar , iar... incep sa ma satur de acest „iar” de repetitia asta nesfarsita. Dar pana cand? Dar cat timp mai pot sa imi bat singura joc de mine si sa ii las si pe ceilalti sa o faca? Macar eu sa nu imi bat joc de mine caci persoane care sa faca lucrul asta se vor gasi berechet..
Ia hai stop. Nu ii voi lasa sa ma infranga asa de usor. Nu ma fac eu rea, scorpie sau ipocrita pentru ei, le-as da satisfactie. Dar de data asta nu am sa ma mai dezamagesc eu pe mine. Gata prima oara a fost vina ei, a doua oara a fost vina mea ca i-am permis sau mai bine zis ca mi-am permis sa fiu surprinsa de gandirea ei... de acum gata. Niciodata nu am sa mai zic niciodata, sa fie clar. Cel putin nu in cazul ei si al altor cateva persoane de teapa ei!
Si totusi uite ca iar ma agit si iar m-am enervat si ea chiar nu merita, de fapt nimeni nu prea merita agitatia creata in mine din momentele astea. Gata! Am obosit sa fiu mereu asa! Gata ! De azi zic eu gata, nu trebuie sa imi mai zica ei...

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...