Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2007

Mi-e dor!

Nu stiu de ce, dar in ultima vreme, observ o sensibilitatea acuta in sufletul meu ori de cate ori vine vorba despre tatal meu, care a murit.
Lacrimile ma incearca tot mai mult cand vorbesc despre el sau vine vorba despre ceva ce aduce aminte despre el. Simt atat de tare nevoia sa stau la el in brate, sa ma mai simt cum ma simteam atunci cand in dupa-amiezile fiecarei zile adormeam langa el si ma trezeam in bratele lui, toata incalzita si transpirata de la atata caldura sufleteasca si simteam ca inima mea explodeaza de atata fericire. Ma simteam cea mai protejata, iar ochii lui erau lumina cea mai vie pe care o puteam zari intr-o persoana.
Mi-e prea dor de el, de fiinta lui, de sufletul lui, de glasul lui... am nevoie de sfaturile lui, de critica lui, de mustrarile lui, de zambetul lui cand faceam ceva bine, de tot ce imi insufla simpla lui prezenta.
Mai mult decat sa imi fii un tata, Iutul meu, mi-ai fost si ramai mentorul meu. Cel care m-a invatat sa lupt, sa vreau sa imi depasesc con…

Cat de mult este destul?!

Pe zi ce trece ma surprinde tot mai mult si tot mai tare specia asta contemporana cu noi numita „barbat/baiat insurat/combinat” care desi are acasa o fata de milioane ( indiferent ca sunt ipotetice sau reale) sunt intr-o continuua cautare de noi „victime”, daca se poate si mai tinere cu atat mai bine.
Ori e doar soarta mea sa dau numai peste astfel de personaje, ori deja ideea de monogamie e piesa de muzeu. Si hai fie, inteleg daca si EA ii da motive LUI sa spere la o posibila aventura vina deja se imparte la doi, dar cand il refuzi politicos (sau nu, in functie de gradul de exasperare in care te aduc insistentele inutile) si el ramane totusi pe pozitii, incepi sa te intrebi cat de mult este destul?
Stii ca cineva il asteapta acasa, stii ca este cu acel cineva de ani, luni, saptamani, ore nu mai conteaza cat si mai ales stii ca ai niste principii de viata solide si ca ai dat-o o data in bara crezand un astfel de specimen si ti-a ajuns, si ramai stupefiata cand vezi ca pentru el „amanunt…

Vorbe spuse prea usor ...

Sincer deja incep sa ma plictisesc de prietenie de carton conditionata de nevoi si ajutoare. Mi se pare absurd sa fii nevoita sa te scuzi pentru orice gest lipsit de o releveanta, cu o tenta infantila si umoristica, dar care „lezeaza” integritatea unei persoane din categoria prieteni... ai tai.
Da, ma declar vinovata de oferirea de prea multe ori a unei prietenii neconditionate, a unor pusee de bine gratuite si apoi de riscul pe care mi l-am asumat inconstient de a fii dezamagita la nesfarsit ori de cate ori imi pasa si ma afecteaza comportamentul inadecvat al „pritenilor”.
Sinceritatea cica ar trebui apreciata. Da. Perfect adevarat, atata timp cat tu esti cel sincer si nu celalat. Sub sistemul asta se functioneaza mai nou. Daca celalat e sincer (cand zic sincer ma refer desigur si la o limita etica a cuvantului, in momentul cand sinceritatea ta nu are temeiuri reale si este profund subiectiva aia deja nu mai e sinceritate ci doar o descarcare nervoasa a unei persoane incapabile sa fie …

Se poate si punct!!!

E incredibil, sincer. La inceput am crezut ca sunt cuvinte de umplutura, ca sunt pareri subiective, dar incep sa ma conving singura ca nu e asa...
De vreo cateva zile mai toata lumea imi spune ca arat altfel, incepe sa ma intrebe pt cine ma aranjez, de ce ma machiez.... si raspund sincer: pentru nimeni. Chiar asa e: pentru absolut nimeni. Doar pentru mine, pentru ca ma simt eu bine, pentru ca nu am nicio explicatie, sincer.
Doamne, ce am facut un an de zile? Cum am putut sa fiu atat de nedreapta cu mine si sa ma pedepsesc si eu mai tare in loc sa ma ajut?
Iar acum? Acum?! Imi revin. E incredibil. As plange, as rade mai tare, as trai parca mai intes. Dar stai putin deja fac asta si nu fortat, ci pentru ca simt cu adevarat. Ma uit in oglinda si nu se mai vad urmele lacrimilor mele, ba chiar se vede timid un zambet in coltul gurii. Ah, vreau sa dansez, sa cant, sa sar, sa iau pe toata lumea in brate, sa pup pe toata lumea... sa recuperez tot ce am pierdut…

Hate that I love you

Mda... si acum sa ma explic... de ce atat de prezent EL in blogurile mele... de ce bloguri atat de vechi desi sunt doar de cateva zile. Acum un an mi-am promis cand am inceput sa scriu in calculator ceea ce simteam in acele momente ca la vremea cand imi va trece nebunia voi avea curajul sa le public, sa le arat tuturor, fara sa imi fie frica de faptul ca le va vedea si EL. Si uite ca la un an dupa "accident" am iesit din "coma" profunda si am avut curajul sa arat tot ce scrisesem, toate sentimentele ce le ascundeam in mine... Nu vreau sa dovedesc nimanui nimic... vreau doar sa ma simt iar eu intreaga... sa simt ca nimic din mine nu ii mai aprtine lui si intr-adevar acum sunt vindecata... complet... dar nu voi mai fii niciodata aceeasi. Am pierdut prea mult din viata ema cu un mix de sentimente confuz si greoi, ba uram ba iubeam ceea ce uram cu doua minute in urma, ba vroiam sa il uit dar imi era dor de el si mai vroiam sa ii mai vad ochii macar 2 minute... si acum nu …

Constiinta de a avea TOT

Hm Cioran spunea ca "poti sa ai totul in momentul in care nu mai ai nimic".
Sa ai totul in momentul in care realizezi ca cel mai important lucru din viata ta e increderea in tine...
Sa ai totul in momentul cand dimineata te trezesti si realizezi ca Dumnezeu ti-a daruit sansa unei noi zile din viata...
Sa ai totul in momentul in care realizezi ca ai avut puterea sa treci peste toate greutatile si inca mai esti capabila sa afisezi un zambet pe fata...
Sa ai totul cand esti impreuna cu prietena ta cea mai buna TU si vezi ca va intelegeti atat de bine si ca reusiti impreuna sa mergeti mai departe...
Sa ai totul cand el iti ia mana in a sa si te simti cea mai protejata...
Sa ai totul cand vezi ca poti sa aduci cuiva zambetul pe buze...
Sa ai totul cand reusesti la munca prin forte proprii si ajungand acasa ai cu cine sarbatorii...
Cand el te intelege...
Cand el te rasfata...
Cand esti capabila sa plangi, sa zambesti, sa traiesti...
Cand poti sa o iei de la 0 cu acelasi entuziasm...
Cand poti…

Serendipity!!!

Dragostea, iubirea, pasiunea, sufletul pereche, implinirea, fericirea... destinul. Cat impact au aceste cuvinte asupra oricarui om... cat alergam si speram sa gasim toate aceste lucruri intr-o zi si sa ne simtim cu adevarat impliniti...
O superba legenda de dragoste spunea in felul urmator: ca fiica marelui Jaguar(e o legenda indigena) o fata superba intr-o buna zi se imbolnavise rau de tot, ca frigul mortii ii dadea tarcolea, iar pentru a fi salvata avea nevoie ca cineva care o iubeste mai presus de orice, pur si profund, loial, sa adoarma langa ea astfel incat sa impiedice frigul mortii sa puna stapanire pe corpul ei... doar ca pentru a supravietuii amandoi era nevoie ca dragostea sa fie reciproca...
Suna atat de frumos, de feeric si imposibil de realizat. Sa iubesti si sa fii cu adevarat iubit astfel incat dragostea voastra sa opreasca orice rafala de vant care vrea sa va inghete, care vrea sa va rapeasca fericirea de a fi unul in bratele celuilalt...
Sa crezi in puterea care va tine …

La naiba cu CLISEE,TABUURI si REGULI DE SOCIETATE!

In momentul de fata imi vine in minte ce mi-a zis mama la ultima noastra divergenta mai serioasa, cand in hohote de plans poate nu am gandit atat de bine cuvintele ei.
Mi-a zis clar ca as face orice sa fiu pe placul celorlalti, ca orice fac am nevoie de aprobare din partea celor din jur, ca sa ma simt bine.
Sa fie adevarat? Sa fie toate incercarile mele de a slabi, de a ma imbraca intr-un fel anume, de a arata altfel, doar pasi spre a atinge stadiul de „bun de consum”?
Adica pur si simplu sfortarile mele sa se intinda pe o linie atat cat sa primesc aprobare din partea societatii. Oare in momentul cand mi se va zice ca am slabit si ca imi sta mult mai bine, ca noul stil vestimentar ma avantajeaza, sau ca stiu eu ce alte particularitati ale trendului actual fac din mine ceva „digerabil”, atunci voi fi cu adevarat multumita?
Imi place sa cred ca nu sunt o victima a sistemului, ca nu depinde de parerea celorlalti pentru a avea principii, valori si standarde... dar actele mele nu intotdeauna d…