04 ianuarie 2007

A fost vina TA


Ce poti sa mai zici atunci cand cuvintele se pierd in propriul ecou surd? Ce poti sa mai crezi atunci cand speranta moare pe mormantul propriei fiinte? Ce poti sa mai ceri cand ti s-a luat totul intr-o secunda ratacita in universul timpului? Ce poti sa mai faci cand totul s-a daramat si traiesti printre ruine?

Multi ar zice sa inventezi cuvinte noi, sa nasti speranta din altcineva, sa dai in loc sa ceri, sa strangi ruinele sub care ti s-au ratacit pasii, dar sa nu parasesti scena pe care te afli, ci doar sa ii schimbi decorul.

Dar cand nu vrei? Cand inca mai ai aceleasi cuvinte mute, cand ai acea speranta in agonie, cand inca mai ceri ce ti s-a luat, cand daramaturile consideri ca se pot consolida? Ce faci in cazul acesta in care esti perfect constienta ca suferi si ca ceea ce simti te termina atat de tare, dar e atat de intens, incat nu poti uita senzatiile frumoase care, desi putine, tind sa le eclipseze pe cele actuale care sunt pur si simplu oribil de insuportabile, dar care s-au inaltat pe o baza prea solida: fericire, frumusete chiar extaz al fiintei…? Ce faci cand in minte iti rasuna intrebari pe care ai vrea sa I le pui, dar nu ai curaj pentru ca ti-e frica de faptul ca el s-ar indeparta, neintelegand ca tu doar ii vrei binele, in niciun caz sa-l presezi sa-l sufoci? Cand vrei sa-l intrebi daca ii este mai bine acum? Daca dupa discutia cu ea, pentru care a renuntat la tine, la voi, s-a schimbat? Daca rutina de care candva iti vorbea s-a transformat? Daca ea a inteles unde a gresit si s-a reinventat pe sine? Dar mai ales cat va tine oare situatia actuala, schimbarea ei sau a relatiei? Daca el crede ca exista un viitor pentru ei doi? Daca ea e femeia alaturi de care ar vrea chiar sa isi intemeieze un camin?

Iar daca raspunsul lui ar fi "Nu", atunci sa-l intrebi : De ce nu a avut curaj sa puna capat? De ce continuat daca nu asta e ceea ce-si doreste cu adevarat? De ce a facut un compromis pentru ea daca nu asta isi dorea cu adevarat? De ce i-a fost atat de frica si atat de greu? De un nou inceput? De recastigarea increderii, recladirea unei relatii? Dar oare nu asta e principiul dupa care ne ghidam in viata? Transformarea, evolutia propriei fiinte, vieti?

Iar daca raspunsul lui ar fi "Da" sa-l intrebi: Atunci ce anume ai cautat la mine? Ce anume ai vrut de la mine? De ce nu mi-ai spus de la inceput ca esti confuz in privinta sentimentelor tale si vrei sa aflii in felul acesta exact ce simti? De ce ai mintit facand planuri si promisiuni de lunga durata cu mine daca erai incert? Sinceritatea? Si in final sa ii urezi cu draga inima tot ce e mai bun si mai frumos in continuare, sa nu uite ca atat cat a durat pentru tine a fost superb si ca nu o sa-l uiti niciodata si ca ii multumesti pentru momentele frumoase, iar pentru cele urate poate ii vei multumi mai tarziu, cand se vor mai cicatriza ranile si vei putea cu adevarat sa deprinzi acea tarie de caracter pe care ti-o ofera orice nu te face sa mori… si care te face mai puternic.

Dar il vezi ca el se ascunde mereu, ca se eschiva mereu de momentul asta… De ce ii e atat de rusine, atat de teama, sa dea ochii cu tine si numai atat si sa se justifice singur? Ce? Crede ca il vei alunga, ca vei fi suparata pe el, ca-l vei detesta? Daca el nu vrea ca tu sa simti asta pentru el nu-si da seama ca de aceleasi lucruri te temi si tu? De raceala, dispret, tacere? Cum ai putea sa fi suparata pe cel care te-a umanizat, care te-a facut sa suferi, ce-i drept, dar ti-a redat lacrimile pe care ani de zile nu le-ai varsat datorita pietrificarii proprii, cel care ti-a demonstrat ca inca mai exista minuni in lume si ca viata poate avea si clipe de beatitudine , cel care te-a ajutat sa descoperi ca poti nutri emotii atat de puternice numai la gandul ca el exista… cel care te-a invatat sa iubesti… te-a invatat sa-l iubesti?

Scrii aproape zilnic tot ce ai vrea sa ii zici dar nu ai curaj... iar daca nu scrii reprezinti mental tot ce ai scrie aici, sperand in sinea ta ca va veni si acea zi cand te vei elibera total de aceste trairi si ganduri impartansindu-i-le in sfarsit.

Poate o sa vina si ziua cand vei avea curajul asta… trebuie sa vina…

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...