26 noiembrie 2007

Mi-e dor!


Nu stiu de ce, dar in ultima vreme, observ o sensibilitatea acuta in sufletul meu ori de cate ori vine vorba despre tatal meu, care a murit.
Lacrimile ma incearca tot mai mult cand vorbesc despre el sau vine vorba despre ceva ce aduce aminte despre el. Simt atat de tare nevoia sa stau la el in brate, sa ma mai simt cum ma simteam atunci cand in dupa-amiezile fiecarei zile adormeam langa el si ma trezeam in bratele lui, toata incalzita si transpirata de la atata caldura sufleteasca si simteam ca inima mea explodeaza de atata fericire. Ma simteam cea mai protejata, iar ochii lui erau lumina cea mai vie pe care o puteam zari intr-o persoana.
Mi-e prea dor de el, de fiinta lui, de sufletul lui, de glasul lui... am nevoie de sfaturile lui, de critica lui, de mustrarile lui, de zambetul lui cand faceam ceva bine, de tot ce imi insufla simpla lui prezenta.
Mai mult decat sa imi fii un tata, Iutul meu, mi-ai fost si ramai mentorul meu. Cel care m-a invatat sa lupt, sa vreau sa imi depasesc conditia, sa condamn minciuna si falsitatea, sa fiu mereu demna si cinstita, sa nu caut beneficii materiale ci spirituale, dar mai ales sa nu incetez niciodata sa sper si sa merg inainte.
Te chem de atatea si atatea ori in vis, imi doresc sa ma mai simt tinuta in brate de tine cand dorm. Vreau sa fii mandru de mine. Vreau sa pot sa te fac, cum te faceam cand eram mica, cel mai fericit om ca a gasit intr-o copila un diamant bun de slefuit si atat de usor de lucrat cu el.
Tu ai vazut in mine acea lucire. Tu ai avut, si sunt convinsa ca ai in continuare, incredere in mine si stii ca daca imi propun chiar pot si reusesc. Tu ai gasit in mine ceea ce ai fi vrut de la copilul tau, dar nu pentru ca soarta nu a vrut sa-ti daruiasca odrasla dorita. Nu. Tu ai avut 2 fete, fiecare unica in felul sau si daca nu ar fi existat prima nu ai mai fi indragit-o si pe a doua pentru ceea ce este. Stiu ca ne-ai iubit pe amandoua ca un adevarat tata.
Ma crezi, Iutul meu, ca imi doresc cu disperare sa am curajul pe care l-am avut cand erai cu mine, pentru ca stiam ca daca o sa cad tu o sa fii primul care ma ia de mana si ma ridica. Tu esti singurul care ma invata sa cad in picioare.
Te rog, fii in continuare langa mine. Te rog, nu lasa niciodata drumul meu fara urmele pasilor tai, pentru ca am nevoie sa vad ca in continuare crezi in mine, ca in continuare sunt protejata de tine.
Legatura noastra spirituala e mai mare decat pot intelege ei. Sufletele noastre se alimenteaza reciproc. Tu esti insipratia mea, cel care ma ajuta sa cant, sa desenez, sa scriu, iar eu sunt continuarea ta pe aceasta lume, nemurirea ta in acest moment. Prin mine tu duci la capat ceea ce ai inceput, caci simt asta cu fiecare por al fiintei mele. Daca nu ar fi fost asa, nu m-ai mai fi lasat sa fiu lucida si puternica emotional dupa tot ceea ce mi s-a intamplat. Daca nu ar fi fost asa, nu mi-ai mai fi dat forta ori de cate ori ma simteam slabita si ma invatai ca pot sa merg si singura. Daca nu era asa, acum imi trimitea-i un inger care sa ma pazesca si sa imi tina pasii langa aripile sale, pentru ca eu as fi fost inapta sa merg altfel. Dar, NU. Tu ai stiut de fiecare data ca la orice incercare la care ma va pune soarta eu voi reusi sa o depasesc. Aici stiu ca nu te-am dezamagit si am convingerea ca nici nu o voi face. Stiu ca ai fost mandru ori de cate ori destinul imi mai punea o piedica, o problema de rezolvat si eu, desi aveam momentele mele de slabiciune si vroiam sa renunt, faceam ce faceam si gaseam acea mica raza de speranta pentru a urca la tine si a-mi gasi echilibrul emotional, prin care am reusit sa trec peste orice criza.
Totul trece, pretul platit e timpul, iar castigul e experienta si eu am certitudinea ca toata experienta pe care am platit-o cu timpul meu e un profit mult mai mare decat pare. Nu am ce sa regret, nu am ce sa ma bantuie. Trebuie sa invat din trecut, nu sa traiesc in el, chiar daca uneori pare mai bun trecutul decat clipa actuala sau cea care va urma, eu nu am sa traiesc in el. Eu merg inainte indiferent ce va zice lumea, indiferent cati ma vor judeca, indiferent cati vor dori sa ma vada jos, refuz sa RENUNT. Pur si simplu REFUZ!!!
„ Daca viata mi-ar putea oferi
Inca o data sansa de-a regasi
Clipele ce au fost si s-au risipit
Si tot ceea ce impreuna am cladit.
Port in gand mereu doar privirea ta
Realitatea nu o pot accepta.
Ieri erai cu mine, azi nu mai esti,
Ce s-au scris candva au fost doar povesti.
Tu spune-ai mereu:
Traieste-ti clipa!
Viata, insa, n-a putut ierta.
Tu esti sus, acolo printre ingeri,
mi-a ramas doar amintirea ta.
Vei ramane in gandul meu
La bine si la greu,
Iar tot ceea ce am facut impreuna
Ne va lega mereu.
Astazi cerul parca e innorat
Totul in jurul meu imi pare schimbat.
Uneori viata e de neinteles
Ea nu iarta iar tu nu ai de ales.
Este ultimul tau drum te-am pierdut
Amintirea se asterne in trecut.
Ieri erai un suflet nevinovat,
Astazi ingerii din cer mi te-au luat.
Parca ieri traiam sperante si vise.
Parca ieri aveam tot ce ne-am dorit.
Tu spune-ai ca viata merge inainte...
Ma intreb oare chiar s-a sfarsit?
Stiu ca ma auzi. Este poate ultima oara cand te privesc in ochi, ultima oara cand iti vad chipul, ultima oara cand iti vorbesc. Lacrimile nu-ti pot sterge amintirea. Ai ales un drum pe care nu exista suferinta, nici durere. Mi-e greu sa accept, insa independent de noi... viata merge inainte!”

Niciun comentariu:

Forme de iubire

"- Daca m-as ingrasa, pentru ca mananc mult sau as slabi foarte tare, pentru ca mie imi plac slabanoagele nu m-ai mai iubi? - Ba te...