04 martie 2007

Mila

Daca as putea sa intorc timpul sau sa il dau inainte si sa inteleg de ce se intampla ceea ce se intampla... chiar as face-o... pentru a vedea de ce lacrimile acelea au fost varsate, pentru a vedea daca se merita cu adevarat sa plang in anumite ocazii, pentru a gasi un VINOVAT!
Un vinovat de atata durere ce nu ar fi trebuit sa existe. Un vinovat pentru fiecare moment in care ochii mei nu straluceau de dragoste si bucurie, ci de durere si tristete. Un vinovat pentru ceea ce ar fi putut fi dar nu a fost sa fie, si totusi un vinovat pentru speranta asta care desi stie ca e degeaba nu inceteaza sa existe.
Pentru toate astea si multe altele. As incerca sa inteleg de ce oamenii pot face cuiva un rau sau o nedreptate si cu toate astea pot sa mai respire, sa mai traiasca. Cum poti sa dai cuiva spernata in zadar, cum poti sa oferi cuiva un vis sa-l lasi sa si-l fructifice, iar apoi cu atata nonsalanta sa ii calci in picioare fantasmagoriile atat de inocente si pline de suflet si sa mergi mai departe stergandu-te cu atat usurinta pe picioare? Cum? Cum sa nu te arda durerea si ranile lui? Cum sa prevestesti sfarsitul unei persoane cu atata usrinta? Sa-i ucizi visul, sufletul, seva aia care-l facea sa vibreze... sa-l faci capabil de atata nefericire iar tu sa fi imun la tot ceea ce simte el. Nici macar imun ci de-a dreptul glacial, de o placiditate barbara, de o rautate machiavelica.... cum? Mai pot fi aceste fiinte, creaturi numite oameni? Cum poti sa zici despre o persoana ca este OM... cand ii lipseste trasatura principala UMANITATEA?
Poate fi OM cel care scuipa peste visele altora? Poate fi OM cel care este intr-o putrefactie interioara atat de profunda incat nu isi da seama de ea? Pentru ca el care inca mai poate zambi dupa ce a oferit vise pe care el insusi le-a ars mai tarziu, aceea creatura in loc de inima, de suflet are o punga cu puroi, cu sange coagulat, cu mortaciune pe care le conserva o doza de VENIN ce o pulseaza ceea ce candva fusese o inima.
Cata inconstienta in acesti indivizi? Cata lipsa de asumare a responsabilitatii faptelor, actelor lor? Cat de mare este gradul de nesimtire, de insensibilitate, de oligofrenie sufleteasca?
Poate fi numit om cel care ucide cu atat canibalism o persoana, cel care se hraneste din suferinta celorlalti pe care o provoaca in mod constant, si cu atata nepasare, naturalete...? Inividualismul unei persoane, si egocentrismul sau sunt acceptate atata timp cat NU ii afecteaza pe ceilalti... in momentul in care apar victime e clar ca nu mai e ceva acceptabil.
Atata minciuna, atata falsitate, atat cinism... e dureros... sfasietor... si totusi mi-e atat de mila de cei care fac parte din aceasta categorie... atat MILA... iar mila este cel mai bun sentiment care li se potriveste pentru ca este singura care contravine cu perceptiile lor, cu definitia lor despre viata, om si stare...
Minciuna... lacrimi... strigate sugrumate de durere... suflete ce clocotesc intr-o inima prea jegoasa... mila... mila... mila...

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...