14 ianuarie 2007

Nonculori

Mai sunt 6 zile si se implinesc 2 luni de cand visul meu frumos a devenit cel mai dureros si nesfarsit cosmar posibil, iar eu tot nu pot sa trec peste, tot nu pot sa il uit, tot nu pot sa ma refac psihic sau sentimental.
Toti din jurul meu imi zic sa te uit, toti incearca sa ma convinga ca o sa gasesc pe altul ca o sa imi revin ca asta e doar inceputul ca vor mai fi multe (da, aici am uitat sa zic e tentativa de incurajare ceva gen „ridica-te ca o sa cazi la loc” mai bine nu ma ridic ca sa nu mai am cum sa cad, logic?!)... ok, toate bune si frumoasa asa o fi... dar pana atunci eu ce ma fac? Pentru ca vrand, nevrand timpul asta trece din ce in ce mai greu, parca isi face ambitie si in loc sa vindece ranile trecutului mai tare le deschide.
N-am crezut vreodata in viata mea ca voi putea plange 2 luni de zile dupa cineva, n-am crezut ca o sa ma indragostesc in halul asta intr-un timp atat de scurt. Si nimeni nu ma intelege, asta ma doare cel mai tare ca absolut nimeni nu ma intelege.
Toti imi zic ca trebuia sa ma astept la asta, ca de ce m-am indragostit tocmai de el care e aproape „insurat” ca de ce aia ca de ce aialalta... dar de cand alegem noi pe cine iubim si pe cine nu iubim? De cand isi permit unii sa ma judece, cand ar putea si ei sa fie in situatia mea fara sa isi doreasca?
Ce ei considera ca eu am vrut sa ajung asa? A fost visul vietii mele ce-i drept sa fiu in situatia asta, sa sufar de sa nu imi mai simt inima in piept, sa plang pana cand imi seaca si lacrimile... cum poate fi lumea atat de rea si atat de aspra si sa ma judece in halul asta.
Cand iubim, iubim. Si punct. Nu alegem noi pe cine, cum sau in ce circumstante. Ne indragostim fara sa vrem si poate cand nu vrem, dar asta nu permit nimanui sa judece „de ce’uri” care nu-i privesc.
E viata mea... asta sunt eu. Da, recunosc mi-am ales cea mai putin indicata persona sa o iubesc, sa ii daruiesc tot sufletul meu si sa il calce in picioare cu atata usurinta, dar nu am facut-o pentru ca am vrut... ci pentru ca asa a fost sa fie.
Ne indragostim cu inima, oameni buni, nu cu ratiunea. Iubim cu sufletul nu cu creierul, ce e asa de greu de inteles. Iar eu il iubesc pe el. Da inca il iubesc si dupa doua luni si dupa ce sunt perfect constienta ca ce a fost nu voi mai avea niciodata alaturi de el, dar eu pe el iubesc si nu pot sa neg ceea ce simt si nu pot sa uit ceea ce m-a facut sa traiesc.
Ibraileanu spunea:
„ nu vreau sa tina la calitatile mele ci, fara niciun discernamant, la mine! Te iubesc fiindca esti bun; te iubesc fiindca esti inteligent; te iubesc fiindca esti frumos; te iubesc fiindca... inseamna ca te este iubit nu pentru el, ci conditionat , din anumite cauze. O iubire provocata de cauze constiente, de insusiti externe; o iubire acordata ca un premiu pentru calitatile estetice, morale si intelectuale, o iubire pe care o poti justifica nu este iubire. Si apoi bun, inteligent, frumos poate si si unul si altul, dar te sunt numai eu.”
Si da nu pot justifica iubirea mea pentru el... si da nu vreau unul mai bun, mai inteligent, mai frumos pentru ca EL e numai el si eu de el m-am indragostit ci nu de calitatile sale sau alte aspecte fie ele exterioare sau interioare ci de EL si atat...

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...