02 august 2007

Uneori mai zicem si STOP


Si s-a facut si anul de cand l-am cunoscut prima data pe El.(pe 28 iulie 2007) Acel EL care timp de un an de zile si m-a facut sa simt ceva necunoscut mie si ma face in continuare sa incerc diferite reactii si sentimente.
Ce ciudat, acum o saptamana un prieten de ai lui mi-a zis un mare adevar beat fiind si in totala necunostinta de cauza. Mi-a zis atata (esential) „ stii eu nu te cunosc nu ma cunosti, corecteaza-ma daca gresesc, dar tu in momentul asta ai nevoie de 3 lucruri: un baiat care sa te alinte sa stie cum sa te ia in brate sa te sarute si sa vorbeasca cu tine; care sa te plimbe sa nu te tina ascunsa si in niciun caz sa nu te tina aici cu noi sa te ia mereu cu el sa vezi lumea; si mai ales cineva care sa fie capabil in momentul in care te ia in brate cand pune mana pe tine sa te faca sa vibrezi, sa te simti protejata , sa simti acel ceva.” Ma jur ca si acum cand imi aduc aminte imi tremura carnea pe mine. Cum a putut un om care nu m-a vazut nicidoata in viata lui, ba mai mult intr-un moment de luciditate indoielnica ( sau poate poate cea mai lucida forma a luciditatii), sa zica niste lucruri atat de adevarate?
Oare nu ma inchid singura intr-o colivie, pe care o ferec bine crezand ca astfel nimic nu ma va mai atinge si nu ma va mai rani? Sau oare chiar in orasul asta s-a pierdut orice urma de speranta ca exista cineva care ar putea completa sufletul meu?
Cum imi zicea Alex ( ce chestie e al doilea Alex care imi zice acelasi lucru) „ inca, sau cel putin nu Mangalia, nu exista un baiat care sa te merite”... si cu cata sinceritate afirma lucrul asta spunand mereu acelasi lucru „ nu te-ar merita esti altfel, nu te-ar intelege nu ar tine ritmul cu tine, meriti ceva mai bun decat ofera orasul asta”.
Si atunci de ce am fost dezamagita in ultimul hal de cea pe care o credeam prietena mea cea mai buna? De ce tocmai cea cae ar trebui sa ma cunoasca cel mai bine si sa imi vada sufletul cel mai bine, si care ar fi trebuit sa fie cel mai aproape si sa perceapa cel mai bine suferinta mea si dezamagirea mea vis-a-vis de oameni si de dragoste a fost capabila intr-un moment de „sinceritate”( cum l-ar numi ea pentru ca a zis ce a gandit, ceea ce ma face iar sa afirm.. sinceritatea nu consta in a zice ceea ce gandesti ci in a gandi ceea ce zici, lucru pe care ea sincer nu l-a facut) sa zica ce a zis. Sa afirme ca as fi atat de incapabila sufleteste sa imi aleg un posibil partener, ci ca dintr-un noroc nu am cedat tentatiei unei impulsionari din afara. Cum poate o persoana sa afirme asa ceva pentru ca am gresit o data in viata mea si m-am lasat ceva mai mult influentata de cei din afara, si mai ales ca nu a fost o influenta toatal ci poate doar dominanta.? Dar mai ales cum poate afirma asa ceva cineva care te stie de ani de zile?!
M-am simtit ca o persoana cu moravuri usoare, indoielnice, pentru a doua oara si de aceeasi persona. Eu cum am putut sa nu o judec si sa nu ii creez precedent de la prima „judecata”? Nu sunt o victima a aceluias sistem deficitar de gandire ce inconjoara orasul asta, daca nu, lumea? Eu am putut sa cred intr-o persoana si sa ii admit o greseala stergand-o total si crezand ca nu se va mai repeta si ca inteles in cele din urma ca viziunea ei era obturata de o trufie proprie putin exacerbata?
Sunt revoltata, nervoasa si in acelasi lucru dezgustata ci nu neaparat de ce a gandit ea, cat de faptul ca cea care a gandit-o a fost ea? Tocmai ea cea alaturi de care am fost neconditionat pe care nu am judecat-o si peste ale carei greseli am trecut cu atata usurinta? Ma asteptam totusi la un gest de reciprocitate. Dar de ce sa ai asteptari cand nu ai de la cine.
Iar dezamagita , iar ranita, iar , iar , iar... incep sa ma satur de acest „iar” de repetitia asta nesfarsita. Dar pana cand? Dar cat timp mai pot sa imi bat singura joc de mine si sa ii las si pe ceilalti sa o faca? Macar eu sa nu imi bat joc de mine caci persoane care sa faca lucrul asta se vor gasi berechet..
Ia hai stop. Nu ii voi lasa sa ma infranga asa de usor. Nu ma fac eu rea, scorpie sau ipocrita pentru ei, le-as da satisfactie. Dar de data asta nu am sa ma mai dezamagesc eu pe mine. Gata prima oara a fost vina ei, a doua oara a fost vina mea ca i-am permis sau mai bine zis ca mi-am permis sa fiu surprinsa de gandirea ei... de acum gata. Niciodata nu am sa mai zic niciodata, sa fie clar. Cel putin nu in cazul ei si al altor cateva persoane de teapa ei!
Si totusi uite ca iar ma agit si iar m-am enervat si ea chiar nu merita, de fapt nimeni nu prea merita agitatia creata in mine din momentele astea. Gata! Am obosit sa fiu mereu asa! Gata ! De azi zic eu gata, nu trebuie sa imi mai zica ei...

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...