05 decembrie 2007

Secretul sufletului meu


Imi aduc aminte acum cum in anii trecuti pana sa descopar fiorul intrebam in stanga si in dreapta ce simti cand esti indragostit, cum se saruta, cum trebuie sa te porti cu cel pe care il iubesti.
Fiecarea avea definita si explicatia sa, iar eu din pacate dupa acestea mi-am conturat-o pe a mea. Si a fost cea mai mare greseala a vietii mele. De ce?
Pentru ca am uitat de simtire bazandu-ma pe ratiune. Daca ma trecea un fior in loc sa il las sa se implineasca si sa devina sentiment eu il puneam din prima intr-o categorie, dupa definitii. Pentru ca am descoperit abia dupa aceea ca primul sarut e atunci cand simti ceva anume pentru persoana respectiva sau un gest reflex. Daca iubesti sau macar iti sare inima din piept numai gandindu-te la acel cineva e imposibil ca in momentul in care il saruti sa nu simti ca ai uitat cum se face, cum ti s-a zis, cum ai facut cu altcineva, si sa reinventezi sarutul, sa fie primul; caci vrand nevrand la urmatorul tot corelata la amintrirea sarutului anterior vei trai senzatia, in niciun caz la senzatia oferita de primul din viata ta. Am invatat ca de fiecare data cand simt ceva special pentru cineva invat sa sarut( regret ca au fost doar doua persoane in momentul de fata), iar atunci cand chimia aia nu exista si relatia este de dragul de a fi sau din lipsa de ocupatie, nu e sarut ci doar un gest reflex. Am simtit cate sentimente am pus in fiecare sarut cu persoanele pentru care nutream ceva sentimente, si imi dadeam seama de fiecare data cat automatism aveam cand ii sarutam pe ceilalti doi fata de care nu simteam nimic.(cum e viata asta au fost 2 cu 2, sa inteleg ca momentan scorul e egal?)
Pentru ca, cred si in momentul de fata ca am interpretat gresit iubirea si ca nu am gasit decat introducerea ei pe care am confundat-o cu esenta cuprinsului. Cred si in momentul de fata ca inca nu am simtit iubirea deplina din moment ce niciodata nu mi-au fost impartasite sentimentele. Cred si in momentul de fata ca in momentul in care afirmam in trecut cu atata tarie ca dragostea nu exista... greseam. Si greseam grav. Caci da, exista iubire, dragoste adevarata, sentimentul suprem al simtirii si trairii umane, doar ca este extrem de rara, dar si cand este gasita ofera tot ce se poate dorii mai mult pe lume (chiar daca numai pentru o clipa, o ora, o zi...). Fericirea absoluta exista, dar suntem prea egoisti si avizi de ea incat nu o pretuim atunci cand o avem, caci este de prea scurta durata iar noi vrem tot timpul mai mult.
Pentru ca nu am reusit sa simt pana acum cu adevarat ca traiesc. Doar fiindca am incercat sa ma conturez dupa societate si regulile ei, fiindca de fiecare data cand vroiam si vreau sa fac ceva stau si ma gandesc daca se va afla ce va crede lumea ( deja incepe sa ma enerveze neputinta mea de a controla aceasta chestie, a ajuns reflex neconditionat). Simt ca traiesc pentru altii si deloc pentru mine, simt ca traiesc ca sa le fac pe plac altora nu mie si ma doare enorm ca sunt constienta de asta dar sunt prea slaba sa schimb ceva.( insa nu ma dau batuta odata si odata va veni si momentul meu cand o sa POT, doar nu o sa accept cu atata usurinta ideea de victima a societatii si sa ma si complac in situatia asta, sunt prea orgolioasa; o sa fac doar ceea ce principiile si credintele mele etice imi permit sa fac). Alteori am facut gesturi pe care nu le doream la indemnul societatii, am inchis ochii si am trecut peste mine pentru ca asa imi ziceau EI ca este cel mai bine... si, ghici ce, nu mi-a fost bine. Din contra mi-a fost mai rau atat din punctul meu de vedere cat si din al lor, dar greseala era a mea nu a lor care ma sfatuisera (deh, liberul arbitru e mereu un pretext in orice imprejurare) asa ca si-au facut in continuarea „demna” datorie de a ma judeca si a ma pune la zid.(i-am iertat, in fond si la urma urmei ei au iesit in pierdere; eu barem am castigat un gram de experienta si un gram de nepasare la adresa lor, ei in schimb au pierdut timp pretios din viata ocupandu-se de viata mea in detrimentul celei proprii; bine ca au ei timp si multe vieti sa judece faptele mele, iar eu sa imi continui drumul spre implinirea proprie).
Acum nu stiu daca revolta din sufletul meu si descatusarea cuvintelor mele sub forma de cuvinte vor schimba radical situatia de fata, dar macar sunt un pas micut spre reusita acestui lucru. Asa ca cel mai bine e sa nu intrebi in stanga si dreapata lucruri legate de simtire, ci sa intrebi in tine.
Acolo se afla toate raspunsurile... si nu numai.(ce altceva se afla acolo e o surpriza si te las sa descoperi TU; eu deja incep si imi place la nebunie... dar nu iti zic ce)

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...