20 februarie 2008

„ Dragostea ce poartă-n ea/ moarte-ades si-ades un leac" (L.Blaga)

Dragostea...
Dragostea este acel fenomen inexplicabil ce schimba oameni, destine si o intreaga istorie a omenirii.
Dragostea il orbeste pe cel indragostit, ii slabeste toate simturile si il face incapabil sa perceapa realitatea in esenta ei. Cel indragostit nu are ochi sa vada decat persoana pe care o iubeste; nu are urechi decat sa auda persoana pe care o iubeste; nu are miros decat sa adulmece parfumul persoanei pe care o iubeste; nu are gust decat sa se sature din fiinta persoanei pe care o iubeste si nu are simt tactil decat sa simta persoana pe care o iubeste.
Dragostea ne face sa vedem calitati acolo unde ele nu exista si mascheaza defecte pe care in mod normal nu le-am accepta. Dragostea isi are viata in inima visatorului, in speranta cutezatorului si in curajul temerarului. Dragostea este o iluzie optica ce ne acapareaza total. Este visul din care, daca ai ghinion sa te trezesti, realizezi ca traiesti cel mai cumplit cosmar.
Este pacat ca nu putem sa vedem atunci cand iubim fiinta draga sufletului nostru asa cum este in realitate. Este pacat ca in momentul in care dispare himera iubirii incercam sentimente noi, destructive (ura, dispret, mila etc).
Dragostea adevarata exista in masura in care noi suntem capabili sa o simtim. Ceea ce pentru mine inseamna iubire totala poate pentru altcineva sa insemne prea mult, asa de normal cum poate pentru altcineva sa insemne prea putin.
E un labirint de sentimente si trairi. Avem doua variante ori ne ratacim de tot in el, ori cautam disperati iesirea.
In zilele noastre, dragostea reprezinta un contract ce putem sa-l facem si sa il desfacem cu cea mai mare usurinta, atunci cand iubirea ia chipul casniciei. Dragostea reprezinta sex si o cedare cat mai rapida in bratele primului care reuseste sa insufle ideea de iubire, atunci cand suntem prea tineri sa gandim (ceea ce necesita creier si experienta), dar suficienti de mari incat sa nu ne permitem sa gresim. Dragostea este cel mai invocat motiv atunci cand nu suntem, sau nu am fost in stare de lucruri prea marete, atunci cand punem pe seama ei neatentia, naivitatea si erorile noastre.
Avem nevoie de dragoste in aceeasi masura in care avem nevoie si de Dumnezeu (sau orice alta entitate in care credem). Este izvorul de supravietuire a omenirii. Leganul sperantei si dorinta de a putea dovedi o inteligenta superioara. Atunci cand suntem capabili sa iubim, sa uitam total de fiinta noastra in favoarea unui necunoscut/unei necunoscute nou aparute in viata noastra, putem sa afirmam ca am depasit pragul primitiv. Cand instinctul de autoconservare, mostenit de la prietenele noastre necuvantatoare, este atat de slab incat nu il mai putem percepe ca pe un reflex neconditionat, putem sa zicem ca am triumfat in fata naturii. Fenomenul, insa, este rar.
Trist e ca si dragostea materna ori paterna (singura care e la fel si la om si la animal), incepe sa dispara. Majoritatea animalelor tin la puii lor mai mult decat la ele sau orice membru al grupului de care apartin, se lupta si mor pentru a-si apara mostenitorii. Cei mai multi oameni tin la ei mai mult decat la copii, si chiar daca tin suficient de tare la acestia sacrificiul suprem ar fi facut de prea putini parinti. Sa o percepem tot ca pe o indepartare de regnul animal si ca o evolutie, sau din contra ca o subtila involutie a spiritului?
Dragostea este unul dintre cele mai frumoase sentimente. Este una dintre acele emotii cauzatoare de dezastre. Din cauza ei s-au pornit razboaie, s-au certat frati, prieteni, s-au omorat oameni, s-au produs ilegalitati si cate si mai cate. Este drogul cel mai folosit de societate, acceptat in unanimitate.
De ce?
Pentru ca este singurul drog ce provine din interiorul consumatorului si se manifesta la exterior, ci nu invers.
Devenim dependenti de iubire fara sa vrem. Este suficient sa incercam o singura data pentru a nu ne mai opri toata viata. Treptele sunt variante, la fel ca si consumatorii. Exista tipuri de oameni ca gasesc din prima iubirea care ii satisface pe viata, altii incearca substituti pana gasesc senzatia cea mai tare, iar cei mai multi incercam diferite sortimente pana sa ramanem la unul singur, si adesea ne plictisim de acesta si trecem la urmatorul. Fie suntem consumatori stabili, fie de tranzitie. Multi dam de un gust prea amar al „drogului” si ori ne inchidem si incercam sa scapam de dependenta, ori devenim mai consumatori. Pentru cei care ne inchidem in noi, senzatia se prelungeste, adica o prelungim singuri, si gresim ca nu lasam sa simtim alt „gust” fara sa ne raportam la ce a fost. Pentru cei care devenim mai consumatori, usor, usor se instaleaza o rutina si nu mai suntem capabili sa simtim adevarata intensitate a „drogului”, invatam sa ne multumim cu cea mai proasta calitate. Insa, adevaratii cunoscatori si specialisti in domeniu gasesc intotdeauna o cale de mijloc intre aceste extreme.
Societatea se schimba, oamenii la fel, dar esenta noastra umana va incerca intotdeauna sa isi gaseasca un echilibru in aceasta lume. Daca incercam sa o negam si sa fim impotriva firii si a legii vietii, riscam sa fim distrusi de propria persoana. Daca reusim sa colaboram si sa contribuim la construirea echilibrului, riscam sa descoperim cele mai frumoase sau urate lucruri din lume, dar sa putem afirma cu adevarat ca TRAIM.
Acum depinde de fiecare daca decide sa isi traiasca viata lui, sau pe a altuia in lipsa celei proprii...

Niciun comentariu:

Forme de iubire

"- Daca m-as ingrasa, pentru ca mananc mult sau as slabi foarte tare, pentru ca mie imi plac slabanoagele nu m-ai mai iubi? - Ba te...