14 iulie 2008

In urma lui...


Isi amesteca deceptiile cu zeci de vise. Spera de fiecare data sa isi amageasca tristetea cu optimism. Nu poate. Realizeaza ca isi sedeaza simturile prin ea. Ar urla de durere, ar sfasia orice sentiment ce ar vrea sa o incerce. Unde incape atata suflet? De ce nu poate sa isi renege intreaga existenta? Sa o ia de la capat?

Asa i se intampla de fiecare data. Credea ca timpul ii va desavarsi experienta si o va invata cum sa reactioneze, dar ea se pierde. Isi cedeaza sufletul oricarei scantei, traieste fiecare poveste cu si mai multa pasiune, iar la final ramane stearpa de orice emotie.

Da, o doare. Si da, ar reteza raul din radacina, doar ca i se pare atat de rationala absurditatea in care traieste. Isi da seama ca nu barbatii din viata ei sunt de vina, ci ea insasi. Nu ei o aleg pe ea. Ea ii alege pe ei. Involuntar, alege intotdeauna acelasi tip, dar cu un alt chip. De ce sa dea vina pe ei pentru esecurile sale sentimentale, cand realizeaza cat de asemanatoare sunt relatiile sale. Nu barbatii trebuiesc schimbati, ci „el-ul” acela absolut de care se (re)indragosteste.

Dar sa se schimbe pe ea ar fi dificil. Sa ii schimbe pe ei, insa, este obisnuinta.

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...