Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2008

De ce iubim barbatii?

Am gasit pe net (spre rusinea mea, nu mai tin minte exact unde)ceva superb si am simtit ca daca aveam "Si Dumnezeu a creat femeia...", ca un elogiu adus tuturor domnisoarelor, doamnelor, mamelor, nevestelor, iubitelor, amantelor, prietenelor, surorilor, verisoarelor, bunicilor, matusilor, feministelor, scorpiilor, materialistelor, curvelor, dusmancelor etc., sa aduc un echilibru in universul blogului meu, prin aceasta "lista" destinata baietilor, barbatilor, iubitilor,tatilor, unchilor, bunicilor, fratilor, amantilor, prietenilor, misoginilor, porcilor, nemernicilor, mitocanilor, profitorilor, dusmanilor etc. din viata noastra.

I hope you will enjoy it!

De ce iubim barbatii ?!

-Pentru ca au un farmec aparte atunci cand iti zambesc pervers

-Pentru ca atunci cand se imbata ne spun ca ne iubesc.

-Pentru ca niciodata nu ne inteleg, dar nu renunta la asta niciodata.

-Pentru ca indiferent cat de planse suntem sau cat de urat am arata, ne spun ca suntem cele mai frumoase fem…

Oare?

Cam de cand a murit bunica mea, sau cam de cand am aflat ca nu mai are mult de trait am tot incercat sa imi sufoc sentimentele. Am zis ca asa o sa fie mai usor cand va fi iar greu, am zis ca asa o sa fiu ferita de suferinte. Am inceput sa devin irascibila, insensibila si extraordinar de impulsiva.

Fac rautati gratuite, mi se pare ca doar eu am dreptul sa am dreptate, uneori nutresc chiar o invidie fata de cei care nu au trecut prin ceea ce am trecut eu. Mi se pare nedrept ceea ce traiesc si parca nu suport lumea care ma inconjoara. Cand ii vad cand de nepasatori vorbesc despre cei dragi, cand ii vad cu cata usurinta isi bat joc de oameni, cand ii vad cat de egocentristi sunt, pur si simplu simt ca imi fierbe sangele in vene. Nu e bine cum gandesc, pentru ca nimeni nu e vinovat de ce mi se intampla mie. Nu e bine cum gandesc, pentru ca nu sunt persoana in masura sa judec. Nu e bine cum gandesc, pentru ca imi vars nervii si tristetile pe altii, dar de fapt ma atac pe mine.

Ma doare cand…

Pierduta intr-o lume mare...

Cate palme o sa imi mai iau de la viata pana o sa ma invat minte? Cate refuzuri si lacrimi?

Nu mai rezist, pur si simplu simt ca nu mai pot. E dureros sa fii dezamagit de cine nu ar trebui sa o faca atat de des. E dureros cand realizezi ca iar ai pus suflet si nu trebuia. E dureros cand vezi ca doar tu te implici emotional.

De ce mai sunt unii prieteni cu mine daca ma considera „copila”, cu impresii de printesa, daca ei considera ca ma supar din nimicuri, daca ei considera ca dramatizez aiurea? Sincer acum, eu nu as fi prietena cu o persoana pe care o consider asa. Nu as fi cu ea doar de mila, sila, plictiseala.

Cand o persoana este importanta cu adevarat pentru tine ii oferi o explicatie atunci cand o vezi ca s-a suparat pe tine, nu o lasi sa astepte, sa isi faca singura o parere. Nu ii oferi explicatia dupa o zi si atunci pe un ton irascibil din care sa lasi sa se inteleaga ca tot tu ai dreptate, nu idioata aia care s-a suparat si a plans o seara intreaga. Nu arunci un „eu sunt v…

Opusul dragostei

Cata indiferenta si cat de placuta e senzatia. Cat de ciudat si rau se simte cel tratat cu nepasare si ce placut este cand realizezi ca esti capabil de indiferenta.
Pacat ca am pierdut doi ani din viata sa imi dau seama acest lucru. Regret ca am risipit fara rost momente ce nu se vor mai intoarce niciodata.
Cel mai bine este cand reusesti sa te detasezi emotional de un trecut dureros. Cand iti dai seama ca nu ai de ce si de cine sa fugi, cand faci ceea ce ai fi vrut sa fii capabil sa poti sa faci.
Cica este mai bine mai tarziu decat niciodata, iar orice rana lasata prea multa vreme deschisa „uita” sa se mai cicatrizeze.
Ce faci insa cand aceasta indiferenta se transmite la nivel de personalitate si devi rece, nepasator si sceptic in privinta oricui?
Ce faci cand lumea care iti spunea ca ar trebui sa te schimbi, realizeaza ca „noul tu” este mai rau decat „vechiul” si se sperie de recenta personalitate?