12 noiembrie 2008

Oare?


Cam de cand a murit bunica mea, sau cam de cand am aflat ca nu mai are mult de trait am tot incercat sa imi sufoc sentimentele. Am zis ca asa o sa fie mai usor cand va fi iar greu, am zis ca asa o sa fiu ferita de suferinte. Am inceput sa devin irascibila, insensibila si extraordinar de impulsiva.

Fac rautati gratuite, mi se pare ca doar eu am dreptul sa am dreptate, uneori nutresc chiar o invidie fata de cei care nu au trecut prin ceea ce am trecut eu. Mi se pare nedrept ceea ce traiesc si parca nu suport lumea care ma inconjoara. Cand ii vad cand de nepasatori vorbesc despre cei dragi, cand ii vad cu cata usurinta isi bat joc de oameni, cand ii vad cat de egocentristi sunt, pur si simplu simt ca imi fierbe sangele in vene. Nu e bine cum gandesc, pentru ca nimeni nu e vinovat de ce mi se intampla mie. Nu e bine cum gandesc, pentru ca nu sunt persoana in masura sa judec. Nu e bine cum gandesc, pentru ca imi vars nervii si tristetile pe altii, dar de fapt ma atac pe mine.

Ma doare cand fac anumite afirmatii, ma doare cand am anumite reactii, dar cel mai tare ma doare cand descopar ca putini sunt cei care ma inteleg si ma suporta. Ma doare si ma bucura. Ma doare ca indepartez anumite persoane de mine, pe motive absurde si infantile, dar ma bucur sa vad ca unii imi pareaza atacurile si insista sa imi intinda mana lor. Prefera sa imi arate caldura si iubire la toate rautatile si atacurile mele.

Ei vad lumina ce sta in mine, ei stiu ca singura cale prin care ma pot ajuta este sa lupte sa raman langa si cu ei. Ei stiu ca sub acest zid de piatra se afla un suflet cald ce nu doreste decat sa fie salvat. O inima ce trebuie sa inceapa sa bata din nou. O fiinta ce trebuie sa reinceapa sa creada.

Ceea ce voi spune in randurile urmatoare poate parea extrem de infantil, dar daca vezi dincolo de aparente s-ar putea sa descoperi ceva cu adevarat semnificativ. Tin minte ca atunci cand eram mica, desenele mele preferate erau Sailor Moon. Ce m-a impresionat cel mai mult la acest desen erau invataturile pe care mi le oferea. La sfarsitul serialului de desene animate, a fost lupta finala intre Sailor Moon si Sailor Galaxy, aceasta din urma fiind rautatea si haosul intruchipat. Impresionant a fost faptul ca desi Sailor Galaxy incerca sa o omoare pe Sailor Moon, ea nu lupta inapoi. Cutremurator era ca desi Sailor Galaxy ii omorase toti prietenii lui Sailor Moon, aceasta inca mai credea in frumusetea lumii. Sailor Moon voia sa salveze lumea pentru ca aici i-a intalnit pe toti cei pe care i-a iubit. Sailor Moon a fost capabila sa intinda mana si sa o iubeasca pe cea care ii luase totul, intelegand ca rautatea lui Sailor Galaxy nu era decat o armura, iar icnercarile acesteia de a o indeparta nu au facut decat sa o indarjeasca sa isi doreasca mai mult sa o vindece. In cele din urma, a inlaturat orice obstacol (cel mai important obstacol fiind insasi Sailor Galaxy si incapatanarea ei de a nu se vindeca) si a prins-o de mana, eliberand-o de tot raul si haosul.

Oare exista in lumea aceasta atata dragoste si bunatate?

Oare vom putea fi salvati alfel decat prin intelegere, caldura sufleteasca si iubire?

http://www.youtube.com/watch?v=3eafD9H2sCA

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...