08 noiembrie 2008

Opusul dragostei

Cata indiferenta si cat de placuta e senzatia. Cat de ciudat si rau se simte cel tratat cu nepasare si ce placut este cand realizezi ca esti capabil de indiferenta.
Pacat ca am pierdut doi ani din viata sa imi dau seama acest lucru. Regret ca am risipit fara rost momente ce nu se vor mai intoarce niciodata.
Cel mai bine este cand reusesti sa te detasezi emotional de un trecut dureros. Cand iti dai seama ca nu ai de ce si de cine sa fugi, cand faci ceea ce ai fi vrut sa fii capabil sa poti sa faci.
Cica este mai bine mai tarziu decat niciodata, iar orice rana lasata prea multa vreme deschisa „uita” sa se mai cicatrizeze.
Ce faci insa cand aceasta indiferenta se transmite la nivel de personalitate si devi rece, nepasator si sceptic in privinta oricui?
Ce faci cand lumea care iti spunea ca ar trebui sa te schimbi, realizeaza ca „noul tu” este mai rau decat „vechiul” si se sperie de recenta personalitate?

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...