09 noiembrie 2008

Pierduta intr-o lume mare...



Cate palme o sa imi mai iau de la viata pana o sa ma invat minte? Cate refuzuri si lacrimi?

Nu mai rezist, pur si simplu simt ca nu mai pot. E dureros sa fii dezamagit de cine nu ar trebui sa o faca atat de des. E dureros cand realizezi ca iar ai pus suflet si nu trebuia. E dureros cand vezi ca doar tu te implici emotional.

De ce mai sunt unii prieteni cu mine daca ma considera „copila”, cu impresii de printesa, daca ei considera ca ma supar din nimicuri, daca ei considera ca dramatizez aiurea? Sincer acum, eu nu as fi prietena cu o persoana pe care o consider asa. Nu as fi cu ea doar de mila, sila, plictiseala.

Cand o persoana este importanta cu adevarat pentru tine ii oferi o explicatie atunci cand o vezi ca s-a suparat pe tine, nu o lasi sa astepte, sa isi faca singura o parere. Nu ii oferi explicatia dupa o zi si atunci pe un ton irascibil din care sa lasi sa se inteleaga ca tot tu ai dreptate, nu idioata aia care s-a suparat si a plans o seara intreaga. Nu arunci un „eu sunt vinovata” fad, lipsit de orice implicare emotionala, care mai degraba suna a aroganta decat a parere de rau.

Eu in schimb sunt aia proasta, care nu suporta sa fie cineva suparat pe ea, care nu accepta sa nu ii fie intelese scuzele si explicatiile, care face orice pentru a impaca persoana pe care a suparat-o.

Si de data asta am sa iert. Si de data asta am sa uit. Si de data asta am sa inchid ochii si am sa calc peste ce simt. Si de data asta voi permite sa fiu judecata, sa fiu acuzata. Am sa plang, am sa sufar si am sa accept totul ca un compromis. Am sa fiu tot eu aia proasta care considera ca trebuie sa lase de la ea, ca trebuie sa se schimbe, ca este vina ei. Si este vina mea. Se zice ca prima oara cand iti greseste cineva e vina lui, a doua oara cand se intampla e a ta.

Poate intr-o zi am sa invat sa nu ma mai victimizez, sa nu ma mai acuz, sa apreciez persoanele care ma plac si ma suporta asa cum sunt fara sa isi doreasca sa ma schimb. Poate intr-o zi voi reusi sa imi sortez prietenii de amici si cunostinte. Poate intr-o zi o sa fiu satula de atatea palme, suturi si pumni si o sa zic „stop joc”.

Sper doar sa nu fie prea tarziu...

5 comentarii:

Marius spunea...

Poate intr-o zi ai sa inveti sa nu te mai victimizezi, sa nu te mai acuzi, sa apreciezi persoanele care te plac si te suporta asa cum esti fara sa isi doreasca sa te schimbi...

Mar1na spunea...

Si cum imi dau seama care sunt acele persoane dispuse sa ma suporte si sa ma ajute sa invat sa nu ma mai victimizez, sa nu ma mai acuz? Acele persoane pe care sa invat sa le apreciez cu adevarat? De unde o sa am siguranta ca nu ma vor dezechilibra mai tare, ca nu le voi pierde? De ce trebuie totul sa fie risc? Recunosc sunt un copil, unul caruia i s-a dat mereu peste mana si care acum se teme sa mai atinga ceva pentru ca stie ca s-ar putea sa-l doara incercarea.

Marius spunea...

Pai tocmai asta e problema..totul chiar este un risc.Nu poti avea niciodata certitudini..trebuie doar sa simti.
Ti minte cand i-a adus profesor Nash , logodnicei lui acel glob prin care se reflectau toate culorile.mai ti minte ce i-a spus .......
:P

Marius spunea...

ce i-a spus ea lui...

Mar1na spunea...

"... i just belive it"(replica lui la intrebarile ei)

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...