29 decembrie 2008

Un barbat...

Un barbat inalt, cu o prezenta impunatoare, brunet, ochi albastri sau negri, elegant, stilat, educat, romantic, cu simtul umorului, puternic, destept si inteligent deopotriva, versat, capabil sa se descurce singur in viata, cu un zambet care sa ma faca sa uit de toti si de toate, o voce masculina si totusi calda, manierat, care sa nu consume bauturi alcoolice mai mult decat este cazul si ocazia.

Un barbat care sa reuseasca sa ma „imblaneazsca” prin gesturi subtile si cuvinte bine alese; care sa imi poata lua rasuflarea cu un sarut; care sa imi suporte capriciile cu demnitate si sa inteleaga faptul ca de cele mai multe ori sunt alintaturi prin care imi doresc ca el sa fie mai afectuos cu mine.

Un barbat care sa stie sa ma cucereasca; care sa imi faca jocurile de seductie; care atunci cand vede ca ma las greu intelege ca doresc sa ii testez limitele si, mai ales, interesul pe care il manifesta pentru mine, iar atunci insista mai tare, ma suna mai des, ma cauta peste tot si ma face sa ii simt prezenta.

Un barbat care sa nu ma controleze la fiecare pas; care sa imi ofere libertatea si increderea necesara in orice relatie; care sa inteleaga ca viata mea se completeaza cu a lui, nu se limiteaza la a lui; care sa fie capabil sa imi accepte prietenii indiferent daca sunt baieti sau fete.

Un barbat care sa stie sa insiste atunci cand este nevoie; care sa stie ce sa imi spuna atunci cand ma supar; care sa stie cum sa se poarte pentru a ma cuceri zi de zi; care sa reuseasca sa ma faca sa fiu nebuna dupa el, astfel incat sa nu imi capteze altul atentia.

Un barbat care sa stie ce muzica sa imi puna; care sa stie in ce locuri trebuie sa ma duca; care sa stie de ce am eu nevoie fara ca eu sa ii spun, ci doar din simpla observatie.

Un barbat care sa nu ma faca de ras in nicio circumstanta; care stie sa se comporte si sa se adapteze in orice mediu si situatie, fara figuri de clasa sociala sau eveniment; care poate sa se simta foarte bine atat la o petrecere stilata, cat si la un gratar de 1 Mai.

Un barbat care sa stie cand si mai ales cum sa ma ia in brate si de mana; care sa nu asculte glasul lumii; care sa nu aiba nevoie de dovezi de afectiune in public pentru a se convinge ca il iubesc; care poate intelege ca daca nu stau atarnata de el nu inseamna ca nu sunt al naibi de mandra de faptul ca il am langa mine si ca este al meu.

Un barbat care sa stie sa imi stearga lacrimile si sa ma incurajeze ori de cate ori uit sa fiu puternica; care sa imi spuna lucrurile pe care orice femeie isi doreste sa le auda si sa ma faca sa il si cred; care sa imi dea incredere in el, dar mai ales in NOI.

Un barbat care sa stie cum sa se joace cu mine si cu nervii mei, fara sa ma simt ranita in amorul propriu; care stie cand se poate alinta si cand trebuie sa fie serios, astfel incat eu sa nu inteleg gresit gesturile sale; care sa fie mandru de mine si cu mine.

Un barbat capabil sa inteleaga dorinta mea de control, expansiune si independenta; care sa nu se simta subminat de ambitia mea, exuberanta mea, mai pe scurt personalitatea mea; care sa se poata bucura cu adevarat alaturi de mine ori de cate ori imi ating scopurile, iar atunci cand am un esec sa fie in stare sa ma sprijine, in niciun caz sa imi spuna ca e „imposibil”.

Barbatul visurilor mele care, din pacate, sunt constienta ca nu exista si nu va exista vreodata... drept pentru care nu il caut, dar am speranta ca undeva, pe lumea asta exista acel EL care sa aiba extraordinar de multe lucruri in comun cu visele mele.

„When nothing is sure, everything is possible.”

16 comentarii:

Guilherme Senhorine spunea...

Cool Blog!

emilian_gui spunea...

Voi, fetele, vreti toate cam acelasi lucru, dar, daca gasiti un baiat bun, ori il luati de fraier, ori incepeti sa il testati absurd, ca in emisiunea aia idioata "test de fidelitate" si va asteptati sa nu cada in ispita oricat l-ati tine pe uscat, sa aiba rabdare nesfarsita oricate fitze ati face, eventual sa si "cotizeze" pana la faliment... De egalitatea in drepturi pe care atata o promovati ati auzit? Ca sa ai toate lucrurile astea, trebuie sa si oferi la fel de mult. Imi pare rau, nu vreau sa generalizez, sau sa jignesc pe cineva, insa am vazut de atea ori filmul asta... Pana la urma tot un cap patrat alegeti, doar pentru ca e frumusel sau are tacsu' bani...

Mar1na spunea...

emilian_gui, cu ce ma incalzeste pe mine ca are "tacsu'" bani, daca el nu stie sa produca pe cont propriu?
Eu vorbeam aici de barbatul alaturi de care ma pot simti implinita si ma vad alaturi toata viata, care -sincera sa fiu- imi doresc sa nu depinda financiar de NIMENI... poate e psihologica faza asta cu puterea barbatului de a putea sa intretina si sa protejeze o femeie/o familie, din toate punctele de vedere.(barbatul cauta sa isi perpetueze specia, femeia cauta si cum sa fie asigurata pe toate planurile perpetuarea- ma uit prea mult la Discovery, incep sa o iau si eu pe baza stiintifica :) )
Iar aia cu frumusetea... s-a descoperit (tot stiintific) ca aspectul fizic placut are legatura directa cu sanatatea genelor si a persoanei respective.

emilian_gui spunea...

E evident faptul ca tu vorbesti de "barbatu' vietii" dar sfatul meu e sa nu ii arati lista pe care ai facut-o :) ... Descurajanta... Foarte multe lucruri se bat cap in cap acolo, cum ar fi chestia cu modestia, un tip modest, oricat de simpatic ar fi, ar considera, daca ar citi ce ai scris, ca nu e totusi suficient de "brunet" sau cu ochi "suficient de albastri"... Ai sa spui ca daca e inteligent o sa evalueze corect situatia. Hm... si frumusel si inteligent si constient de calitatile astea? In general, tipii din categoria asta, obtin totul foarte usor si ajung sa fie nemultumiti de tot ceea ce ii inconjoara si automat nimic nu mai are valoare pentru ei, ai grija sa nu devii victima propriului tau vis. Apoi, daca ar fi sa-i mai adaug si "putere financiara" sau macar stabilitate, ceea ce in perioada asta de criza inseamna mult, ai avea portretul robot al unui "atacator in serie" implacabil, speculantul perfect al naivitatii feminine... Voi, femeile, sunteti victimele propriilor voastre vise, fie ca va doriti Printul Calare (si, sa fim seriosi, nu exista pe pamant atatia cai albi cati Printi se cer pe piata), fie ca atribuiti celui pe care vi s-a pus pata calitati pe care nu le are, fie ca, asa cum s-a intamplat cu femeia pe care am iubit-o, atunci cand aveti alaturi pe cineva care va iubeste cu adevarat, imaginatia bogata va face sa inventati scenarii despre respectivul, astfel incat oricate dovezi de pretuire v-ar aduce, tot vinovat ar fi cu toate calitatile lui, nu-i asa? Pentru ca un tip atat de bine "cotat" la bursa asta a calitatilor, este vanat de mai multe si asa mai departe, bla, bla, am inchis deja cercul. Probabil ca e mult de filozofat pe tema asta, probabil ca deja s-au scris tone de carti si cu siguranta nu sunt eu ala desteptu' care sa scoata vreo teorema sau lege valabila despre cum sa iti alegi partenerul de viata. Tocmai asta e, nu e o regula, nu e suficient sa stabilesti exact ce vrei, o lista detaliata cu "caracteristici tehnice" ale "device"-ului, ci trebuie sa fii tu insuti adaptabil, tolerant, sa stii sa faci, atunci cand trebuie, compromisuri. As vrea sa cred ca nu esti atat de naiva incat sa il astepti pe cel care intruneste chiar toate calitatile din "tabela de valori" pe care migalos ai elaborat-o, as vrea mai degraba sa cred ca din dorinta de a scrie ceva cu valoare literara, ai scapat si ceva "licente poetice" . Ca o concluzie, viseaza, ca visezi frumos, scrie, ca scrii frumos, dar mai coboara si pe pamant, ca e frumos...

Mar1na spunea...

"Barbatul visurilor mele care, din pacate, sunt constienta ca nu exista si nu va exista vreodata... drept pentru care nu il caut, dar am speranta ca undeva, pe lumea asta exista acel EL care sa aiba extraordinar de multe lucruri in comun cu visele mele."

Ma citez pe mine, pentru ca eu am specificat la sfarsit ca sunt constienta ca nu exista barbatul descris de mine... ca am speranta ca exista pe lumea asta un EL, asta nu inseamna ca am si speranta ca o sa il intalnesc vreodata...

emilian_gui spunea...

Hm... :) ... Speranta fara speranta, foarte romantic. Sincer, nu am apucat sa citesc pana la sfarsit, orgoliul meu masculin a dat pe afara pe la jumate si cred ca asta ar fi reactia oricarui barbat care ar citi ce-ai scris. Revenind, totusi, oricat de visator si ametzit ai fi (cum sunt si eu foarte des) nu e prea greu sa faci o suma a optiunilor pe care le ai... Te calugaresti? O sa te casatoresti din dragoste? O sa ramai fata batrana? O sa devii curtezana de cariera? Se pare totusi ca mai degraba sufletul alege pentru noi, nu logica. Am patit si eu de astea, asa ca stiu ce vorbesc si probabil o sa patesti la fel. Raspunde-mi totusi la intrebari si scoate-ne din ceatza.... :)

Mar1na spunea...

De calugarit am renuntat la ideea asta acum cativa ani. De casatorit din dragoste? Dragostea adevarata nu exista, iar daca exista este extraordinar de rara; daca exista atractie, respect, comunicare, sprijin, incredere, sinceritate si o stare de "indragosteala" e suficient.
Asta cu fata batrana, tot ce e posibil. Eu nu prea sunt de acord cu institutia casatoriei care in ziua de azi a devenit mai mult un statut social, iar eu nu simt nevoia sa leg pe cineva de mine printr-un act. Insa imi surade ideea de rochie de mireasa:).
Curtezanele au cam disparut acum o suta si ceva de ani, le-au luat locul curvele, care nu se le ajung curtezanelor nici macar la degetul mic. Se stie ca acestea erau niste femei stilate, educate, puternice si care aveau o influenta extraordinar de mare. De aici a aparut si fraza conform careia "in spatele oricarui barbat puternic se afla o femeie mai puternica" (iar in spatele acesteia o a treia).
Tot ce pot spune despre viitorul meu este un schimb de replici din Casablanca, ce ma fascineaza:
"- Where were you last night?
- That’s so long ago I can’t remember.
- Will I see you tonight?
- I never plan so far ahead"

emilian_gui spunea...

Dragostea in mare parte este chiar suma lucrurilor pe care le-ai enumerat, atractie, respect, etc... Cu "starea de indragosteala" nu sunt de acord, e o confuzie care poate face mult rau. Si tie si celui de langa tine. Pentru mine, cel mai dureros a fost tocmai ambiguitatea asta a sentimentelor, dupa cinci ani am primit o replica de genul "eu te-am iubit in felul meu..." Si prostituatele iubesc in felul lor, iubesc banii, poate aventura, poate chiar stilul de viata jmekeresc... Sincer, am avut o secunda in care am vrut sa sterg ce am scris mai sus, nu prea e bine sa dai detalii despre viata personala intr-un loc public, insa e posibil ca cineva sa aiba ceva de invatat din ce am spus. Pe de alta parte, se pare ca aici mai sunt si altii care se expun, care lasa garda jos... Nu ma pot abtine sa te intreb: tu nu ai intalnit niciodata un tip respectos, atractiv, etc. ? Dupa cat timp iti dai seama ca intruneste calitatile astea, ca sa te daruiesti cu totul? Si daca dureaza luni de zile ca sa iti dai seama, nu cumva ai tu o problema de perceptie? Vezi tu, dragostea asta e loterie, e putin probabil sa nimeresti din prima si sa fie totul ok. Trebuie sa incerci de mai multe ori si, din cate imi dau seama, tu nu prea vrei sa incerci. Ti-e chiar atat de frica?

Mar1na spunea...

Dragostea nu inseamna nimic din ceea ce crezi tu si nimic din ceea ce cred eu, in privinta acestui sentiment nu exista reguli fixe. Dragostea o simte fiecare in felul sau, o traieste si o percepe asa cum doreste, nu dupa ce da "check" pe lista unor elemente care formeaza relatia in sine. Dragostea nu poate sa insemne comunicare, respect etc pt ca este un sentiment de sine statator care interactioneaza si eventual se omogenizeaza cu alti factori. In fine, deviez de la subiect.
Nu, nu am intalnit acel tip si crede-ma imi dau seama foarte repede e suficient sa faca anumite gesturi si anumite lucruri care sa imi demonstreze ca exista compatibilitate la un nivel destul de inalt. Ce anume trebuie sa faca sau sa zica nu ma intreba, pt ca si daca ti-as spune, maniera in care face sau zice este cea care il departajeaza de ceilalti.
Nu imi este frica de incercari, dar stiu ca oricum degeaba le fac. Traim intr-o epoca a banilor, intereselor, frumusetii fizice si a puterilor. Si, sincer, daca as gasi acel barbat al visurilor mele nu l-as merita. Asa ca nici nu ma agit prea tare, fiindca sunt constienta ca eu singura mi-as pune bariere si mi-as zice "nu se va uita in veci la mine", "nu merit eu un asemenea om", " e prea bun pt mine", "nu are cum sa se indragosteasca de mine" etc.
Eu doar am vrut sa descriu utopic acel EL care simt eu ca m-ar completa, dar nu am asteptari sa il gasesc sau daca il gasesc sa sper ca se va intampla minunea.
Nu ai asteptari, nu ai cum sa fii dezamagit!

emilian_gui spunea...

E adevarat ca daca nu ai asteptari, nu esti dezamagit, dar, pe langa faptul ca fraza asta e adevarata, ea are si o mare doza de pesimism in compozitie, ba chiar mai mult de atat, nu poate reprezenta un intreg "eu" ... poti sa o aplici doar in anumite circumstante si pe o perioada delimitata de timp, ca forma de aparare, sau ca intaritor in perioade de convalescenta sentimentala, insa viata tot trebuie sa ti-o traiesti, iar asta inseamna si sa iti faci planuri pentru maine, deci, sa ai asteptari. Faci o scoala, vrei la facultate, deja e clar ca ai asteptari dpdv profesional, iar sentimental, poate ca spui tu cu juma' de gura ca nu il astepti pe "The One", dar atata timp cat admiti ca s-ar putea sa apara unu' "tare" la un moment dat, deja se cheama ca ai asteptari. O sa te cred ca nu ai nici un fel de asteptari cand o sa te vad calugarita. Inca un lucru: de ce exista acest blog? pentru ca te astepti sa iti raspunda oamenii, altfel scriai doar pentru tine, acasa, pe comp sau pe un petec de hartie, totuna, asadar ai asteptari. La fel ca in threadul in care i-ai intrebat pe acestia ce parere au despre tine. Poate nu te asteptai la nimic din partea lor, sa te simpatizeze sau macar complimenteze, poate de asta ai si parut asa stapana pe tine cand au scris unii tampenii. Ca nu aveai asteptari de la ei. Dar, esenta este ca tu ai totusi asteptari, ba chiar mari asteptari si stii de la cine? De la TINE! Gandesti, scrii, inveti, te pregatesti pentru o viata perfecta, ca toti ceilalti de altfel, numai ca fiecare incearca in felul lui. De asta tratezi cu atata negativism as spune, o eventuala relatie, pentru ca nu vrei sa suferi, sa strici ideea foarte umana de viata perfecta pe care ti-o doresti, cel putin nu deocamdata cand nu esti presata de timp, esti inca tanara si preferi sa te pacalesti pe tine insati ca celelalte obiective (facultate, profesie, etc) sunt mai importante. Dar cred totusi ca ti-e frica. Ti-e frica sa nu suferi, sa nu dai mai mult decat poti primi, ti-e frica de chestia aia de care la toate fetele le e frica, sa nu fie considerate femei usoare, adica ti-e frica de gura lumii... Si atunci te inarmezi cu o doza mare de pasivitate aparenta si spui "daca nu ai asteptari, nu esti dezamagit". Da-mi voie sa te contrazic, peste ceva ani si nu multi, ca viata-i scurta, ai fi dezamagita de tine insati NU pentru ca nu l-ai gasit pe cel pe care l-ai descris aici, ai fi dezamagita de tine insati tocmai pentru ca nu l-ai cautat. Ca ai irosit atata timp fara macar sa incerci.

Mar1na spunea...

De la mine am avut, am si voi avea toata viata asteptari... de la cei din jurul meu prefer sa fiu mai retinuta si sa nu prea le am, iar daca le am sa nu fie prea mari.

De gura lumii imi pasa prea putin, daca imi pasa acum mai mult ca sigur nu eram cum sunt. Cate reprosuri si cate batjocuri nu mi-am luat si eu de la tot felul de "Dumnezei" locali, ce cred ca au dreptul sa ii judece si sa ii critice pe toti mai putin pe ei.

Recunosc ca imi este foarte frica. Mi-e frica sa nu isi bata prea tare cineva joc de mine, mi-e frica sa nu pierd persoana pe care o iubesc asa cum am pierdut atatia oameni importanti din viata mea, pe nepregatite, miseleste si nedrept(ma refer aici la cei care au murit fie rapusi de boala, fie in accident, fie stupid etc).

Mi-e frica, mi-e al naibi de frica si de aceea de multe ori indepartez oamenii la care incep sa tin, de aceea prefer sa ii alung din viata mea... mintindu-ma ca stfel ma voi proteja de suferinte inutile.

Stiu sunt o proasta si o naiva sa cred ca asta e solutia si mai stiu si ca viata e formata din bucurii, dezamagiri, zambete si lacrimi, insa pentru moment este mai bine ca toata atentia, timpul si toate gandurile mele sa se indrepte spre scoala, spre bacalaureat si admitere.

Momentan am alte prioritati! Ce va fi sa vina cu siguranta voi scrie aici:) !

emilian_gui spunea...

E in postarea asta chiar ai avut curaj. Trebuie sa ai mare curaj ca sa recunosti ca ti-e frica, iar tu chiar ai avut curajul asta... Toti avem temerile astea, insa unii se dau tari si nu recunosc, sau sunt orbi si nu vad ca toti ne temem cel mai mult de lucrul asta. Sa nu pierdem pe cineva drag. Am pierdut si eu, o sora, un prieten drag, oameni care vremelnic plecati ne-au facut pe toti cei apropiati lor sa simtim ca viata e stupida si cruda in acelasi timp. La fel, am iubit si am pierdut si cu toate ca a trecut un an jumate de atunci, golul din suflet ramane, un vortex al gandurilor, al miilor de ganduri care se pierd in el, dar care nu au ecou, nu au raspuns. Dar, vorba inteleptului, ce nu te omoara te face mai puternic. Pe mine tocmai durerea asta m-a facut puternic, sunt foarte putine lucruri pe lumea asta care ar putea sa ma doara mai tare, asa ca, prin comparatie, micile neplaceri cotidiene, cuvintele aruncate de unul sau altul, tradarile, si chiar "dumnezeii", nu sunt decat apa de ploaie, filme proaste de scurt metraj pe care le vad cu ochii inchisi, pe care le ascult fara sa le aud, care nu ma ating... Si merg inainte. Si le trag pe toate dupa mine. Si iert.

Mar1na spunea...

Imi place atat de mult ceea ce mi-ai scris in cel mai recent comentariu, incat nu pot decat sa spun ca ma inclin si zambesc din inima. Frumos si optimist, puternic si increzator, multumesc pentru lectia pe care mi-ai oferit-o si pe care am sa incerc sa o invat in stilul meu. Sa speram ca se va aplica regula cu "ucenicul isi intrece maestrul", in acest caz.

emilian_gui spunea...

Nu pot decat sa ma bucur, inseamna ca, intr-un fel, cuvintele mele au viata... :) ... Dar trebuie sa fac o paranteza: aici, pe blogul tau, tu esti maestrul si cu siguranta eu am invatat de la tine, felul cum a decurs discutia m-a invatat sa gandesc si sa scriu ceea ce am scris. Poate ca am ceva mai multa experienta, dar asta nu ma face maestru... desi exista expresia "scoala vietii", e binenteles vorba de experientele fiecaruia si nu o scoala pe care eu sau altii am absolvit-o. Inafara de asta, nu stii? "Cu cat stim mai multe, cu atat ne dam seama cat de putine stim"... Am mai spus lucrul asta si o sa il repet si aici: eu nu am pretentia ca sunt in posesia Adevarului, pentru ca e foarte posibil ca tot ceea ce vedem sa nu fie adevarat, insasi viata aceasta sa fie o iluzie, sau doar o "incalzire" pentru viata ce urmeaza dupa viata... Adevarul este o entitate mare cat Universul si nu am pretentia ca il cunosc. Ceea ce afirm eu sunt pareri, ganduri care imi vin in minte in anumite imprejurari, conditionate de acestea, conditionate de durerile mele, de sperantele mele (de asteptari adica :)) conditionate pana si de vremea de afara... Si sunt absolut sigur, fiecare din noi avem Adevarul nostru, pe care nu incetam sa-l cautam si tocmai de asta ne calauzeste... As putea sa mai adaug ca un OM a spus ca Adevarul e Iubire si lucrul asta spus dainuieste de doua milenii.. Nu e obligatoriu sa fim foarte religiosi, dar ce bine ar fi macar daca am vedea...

Anonim spunea...

aici ai descris desigur barbatul tau interior, contrapartea atat de necesara tie..il gasesti usor personalizat in sute de persoane, tb doar sa le aduni in jurul tau...eu am venit deja...oricum ai calitati artistice fantastice pt vremurile astea somnoroase, pline de necuvantatoare.Te pup dulce lumina!

Anonim spunea...

Barbatul visurilor tale exist !
In inima ta.

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...