Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2010

As vrea sa iti spun ca imi pare rau.

As vrea sa iti spun ca imi pare rau.

Imi pare rau ca mi-am facut griji, imi pare rau ca m-ai inteles gresit, imi pare rau ca pentru atata lucru ai considerat ca nu mai merit, imi pare rau ca orgoliul tau a fost mai mare, imi pare rau ca nu ai tinut la mine cu adevarat, imi pare rau ca personalitatea mea nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor tale, imi pare rau ca nu vrei sa ai rabdare, imi pare rau ca nu m-ai vrut pe mine ca individualitate, ci doar pe CINEVA care sa iti fie aproape cand si cum ai tu chef.

Nu imi pare rau ca tin la tine, nu imi pare rau ca imi pasa de tine, nu imi pare rau ca ti-am oferit sufletul meu (cam ologit, ce-i drept), nu imi pare rau ca am crezut in tine, nu imi pare rau ca te-am vrut pe tine.

Iti multumesc!

Eu... și acum... te aștept...

De ce, atunci când viața mă încearcă și totul îmi pare un imens pustiu, mă întorc cu gândul și cu sufletul mereu la tine?

De ce parfumul tău îl simt tot timpul pe pielea mea și-mi însoțește pașii oriunde mă duc?

Și acum te aștept cu sufletul plin de nopțile noastre... când adormeai doar dacă mă țineai în brațe...

Săruturile ne umpleau toate spațiile ne(de)finite ale ființei noastre astrale și îți simțeam contopirea încă de la primul gând de atingere...

Cât de dor îmi este să mă simt, din nou, Femeie în brațele tale; să îmi stârnești trupul cu răsuflarea ta și apoi să mă faci să vibrez la auzul șoaptelor pasionale.

Și dimineața... Ah!, dimineața să răsară cu aroma noastră de cafea tare și amară (cât îmi plăcea că amandoi ne savuram cafeaua doar neîndulcită), să îți simt degetele cum căută să îmi deslușească, prin tricoul tău, conturul...

Apoi să te privesc în timp ce te îmbraci, să îmi cauți ochii cerându-le doar din priviri părerea, să mă săruți și să ieșim pe usa doar într-o îmbrăți…

Frica de libertate

Frica de libertate: ramanem un cuplu sau alegem singuratatea? De ce ne temem sa punem capat unei relatii ce, oricum, simtim ca nu mai functioneaza? De ce ne agatam de ideea de "pereche", cand este evident ca fiecare se afla pe cont propriu?

Pana unde suntem dispusi sa mergem in momentul in care se instaleaza singuratatea in doi?

Nu exista lanturi mai grele de purtat decat cele in care singur alegi sa te incatusezi. TIE iti este frica de propria libertate si iti preferi SCLAVIA!

Ne este, oare, atat de dificil sa fim noi factorul prim de decizie in momentul in care vine vorba de fericirea noastra?!

Preferam sa lasam pe altul sa ne-o ofere si sa ne-o creeze. Ce spune asta despre noi? Cat de lasi sa fim incat si in singura noastra sansa (viata) sa acordam altuia carma libertatii si fericirii noastre?! - MSZ

De astăzi înainte sunt liberă de tine!

Mă vindec astăzi de tine, de această dependență.
Mă vindec de dureri.
Mă vindec de tristețe.
Mă vindec de minciuna în care m-ai înlănțuit.
Mă vindec de trecut, de viitor nescris.
Mă vindec astăzi de lăcrimile de pe obraji, în noapte.
Mă vindec de speranța pusă într-un înger căzut.
Mă vindec de tăcerea ce-a amuțit atâtea șoapte, din zilele în care nu ai vrut să-mi fi aproape.
Mă vindec de un vis pe care l-ai făcut coșmar.
Mă vindec de o iubire ce-a fost numai în mine.
De astăzi înainte sunt liberă de tine!

Atatea intrebari

Unde s-a dus povestea noastra de iubire?
Unde adie acum parfumul nostru de fericire?
De ce atata durere si sufletul mi-e trist?
De ce imi aduc aminte acum de un fost vis?
De ce nu-mi iei durerea sa o transformi in strigat?
De ce ma lasi sa pier, sa ard in nefiinta?
Cum ne-a cernut destinul atat de brusc nisipul?
Cum am crapat clepsidra in maini lacome de atingeri?
Cum a uitat tandretea sa ne mai treaca pragul?
Cand am pierdut sarutul in asternuturi calde?
Cand a uitat privirea sa vada aceeasi parte?
Cand m-ai lasat sa lunec prin clipele uitate?
Cat mai mintim o noapte ca ne este iar bine?
Cat mai primesti din mine?
Cat imi mai dai din tine?
Si care ne e soarta de astazi inainte?
Care ne este sufletul pierdut intre fiinte?
Care ne este vina ca a durat putin?
Care ne este miza de am ajuns sa ne mintim?

Ratacire

Ce rost are nimicul nostru?

Nu vezi ca noi nici macar nu ne-am intamplat?

Am fost facuti doar pentru o ciocnire gravitationala. Eu sunt prea mult tu... tu prea mult eu.

Ne asemenam atat de prost in incertitudinea noastra, incat avem acelasi tel comun: NICIUNUL.

Cum sa ne fie posibila iubirea, cand noi nici macar nu stim daca ne-o vrem?

Copleseste-ma cu tine...

Copleseste-ma cu tine... Cu toata masculinitatea ta, care inca imi da fiori... cu toata rasuflarea ta, care imi sufoca asfintitul de ganduri.

Te vreau ACUM mai APROAPE decat imi este permis.
Te vreau ACUM in fiecare molecula ce se dizolva si se amesteca IN FREAMATUL acesta de valuri pe care mi-l numesc TRUP.

Cu tine in gand este cel mai mare CHIN, fara tine, in trecutul meu, este cea mai pustie noapte de incheiat. Parca zilele se inclesteaza in ACEEASI stransoare a mainilor noastre. Parca fiecare cotlon al sufletului te MURMURA pe tine si fiecare rasarit iti recreeaza fragmentele din mintea mea.

Nu esti aici. Nu sunt acolo. Nu suntem nicaieri.

Ma amagesc doar ca am insemnat CEVA. Ceva mai mult decat o litera aruncata printr-o propozitie pe care n-ai sfarsit-o... ori n-ai rostit-o. Ceva mai mult decat un gand hoinar pe care l-ai pierdut cu ploaia. Ceva mai mult decat o pulbere de stea ce ti-a sagetat universul.

Nu ma inteleg. Nu reusesc sa inteleg aceasta DORINTA de tine, aceasta set…

Mi-e dor de Dor...

Mi-e dor de dor... real, intens, sa-mi ia rasuflarea, sa-mi revolutioneze fiinta, sa ma urce si sa ma coboare pe toate culmile asteptarii... sa ma desavarseasca in totul meu lumesc, sa ma deschida in totul meu sufletesc.

Da, vreau sa te iubesc!!!

Praf de scorțișoară

M-ai lasat aici... goală de tine, pustie de mine și acoperită doar de visul acelui ceva, atât de puternic ancorat în trecut.

Fără regrete... doar cu bucăți ce mi se desprind din trup și îți reconstruiesc ființa.

În așteptarea mea de tine îmi retrăiesc speranța șubredă și ologită de atâta dor nespus. Adormite îmi sunt acum și simțurile, pe care le-ai aprins atunci cu un sărut furat. Mâna ta alunecând timid pe pieptul meu mă arde, încă. Degetele tale pierzandu-se în pielea mea au rămas impregnate adânc în toți fiorii, pe care gândul mi-i trezește.

Îmi caut senzația de tine în fiecare particulă de oxigen pe care o inspir. Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar, în acel timp atât de trecut, îmi luai respirația.

Vibram prin tine... acum sunt amorțită.

Te vreau în universul meu actual,însă tot ceea ce mi-a rămas din ființa ta sunt segmente de amintire.

Ne desparte doar răsaritul zilei când ne vom revedea.

Ne apropie doar durerea timpului ce a mai rămas până atunci.

Eu... Tu... o cafea..…

Însăși căutarea

Mi-am descompus sufletul in litere, în numere prime, în culori, în sunete, în elemente, în celule, în atomi, în principii și valori- în totul meu unitar.

Acum sunt pustie de ele, iar ele pline de mine.

Am conducte de sânge care-mi inudă și-mi seacă mărginirea trupului.

Am sentimentele și gândurile într-un continuu flux și reflux, rațiune și inimă.

Am absolutul cuprins în încleștarea mainilor mele și devenirea ce-mi alunecă lin printre spațiile moleculare.

Apariția universului îmi stinge aștrii... și îmi ațâță galaxiile.

Gravitațiile, câmpurile magnetice, curenții mei de aer sunt acum doar sclavii divinului din mine.

Este atât material, cât și spiritual jocul acesta hain al timpului, iar din ciocnirea particulelor sale se pare că am fuzionat Eu.

În Iubire, cu Iubire și -mai ales- din Iubire se naște Eul meu primar.

Este singur... sau singurul. Este întreg...sau fracționat de promisiunea completării sale.

E Karma...

E așteptarea...

... dar, mai presus de toate acestea, este însăși căuta…

... acum e tot ce am... si e tot inceputul meu.

Un suras. Zambetul lui… Zambetul lui reflectat in ochii mei. O zvacnire launtrica si un foc ce arde. Arde tot zidul de gheata format in jurul inimii mele. Si bate… acum bate… ii aud in sfarsit sunetele de viata. Melodia incepe sa se formeze. Un cantec… un cantec numit iubire… Nu ii stiu acordurile, dar ii invat ritmul.

Ador diminetile in care ma trezesc zambind. E viata. Acum e viata in mine si o simt in fiecare vena si artera. Imi inunda celulele corpului si vibrez. Imi vibreaza sufletul. M-am aflat. M-am descoperit vie… un vulcan adormit ce incepe sa erupa. Pasiune… lava… cenusa… ce importanta mai are… e prea tarziu sa opresc miscarea si ma las purtata. Ma scurg in mare. In marea atator dorinte si vise nerostite.

Acum sunt femeie. Acum ma simt femeie. Privesc oglinda si ochii imi par altfel. Conturul buzelor a luat forma sufletului si rosul… ah, rosul asta e doar sangele meu ce s-a pus in miscare. E atata dorinta pe ele… atata asteptare… atat freamat si atata presiune.Simt inundat…

JE suis MALADE!

Intr-o absenta de “noi” construiesc vise pe baza de speranta. Nu cred in imposibil. Nu vreau sa nu fiu capabila de iubire cand nici macar nu am simtit-o. Dati-mi voie sa imi pastrez inocenta inimii si credinta ca intr-o zi ma va atinge si pe mine acea gentila raza de soare… si ma va lumina… ma va incalzi si ma va ghida spre cele mai frumoase sentimente ale universului.

Voi gasi puterea sa fiu eu intr-o completare noua. Voi avea deminitatea sa pasesc cu incredere in obscurul lumii si sa inving toata nesiguranta si ironia ce mi-o aruncati in fata, voi, cei fara ochi capabili sa vada dragostea.
Ce v-a intunecat inima? Ce v-a tradat nobletea esentei umane ? Ce v-a lasat sufletul pustiu ?

Privesc in mine, in acea faptura minunata ce imi locuieste trupul si o descopar pe zi ce trece mai fascinata de oameni, de emotii, de puterea vietii… si de prea-putinul timp al ei.

E prea scurt traiul meu pe acest pamant incat sa imi permit luxul sa nu il traiesc asa cum vreau… si cel …

Tandem

Aș vrea să iau tot Verdele existent pe Pământ și să îl arunc peste Omenire…

Să fie crudă în Nașterea sa, să fie invidioasă de Neajunsurile sale și să acopere câmpurile Arse…

Nu mai vreau să cred în Griul trist și obosit pe care mi-l prezentați Zi de Zi. Nu mai vreau să vă văd licăririle unduite pe Inimi negre, care par să zdrobească până și Puritatea din care v-ați născut.

Vreau Calm și Liniște… și Zâmbete împrăștiate la fiecare colț de stradă…

Copii deghizați în adulți, cu Sufletele neîntinate…

Vreau Nebunia Iubirii adevărate si dezinteresate…

Vreau stele cazatoare și Dorințe împlinite în fiecare Noapte cu lună plină…

Și Amintiri senine…

… și din când în când Lacrimi… dar nu prea dureroase , ci ușor înțepătoare… atât cât să ne arate Prețuirea…




Aș vrea să fiu Roșu. Roșul Pasiunii. Pasiunea dintre două Inimi albastre. Inimi albastre și singure. Singure pe câmpurile Arse. Câmpurile incendiate de Singurătate. Singurătatea fără înțeles. Înțelesul Vieții Noastre. Viața aprinsă de Noi. Noi născuți î…

Trio

E trecerea timpului pustie melodie?
... ori bataile de inima se pierd pe alt ritm de soapte...

E vantul mai tacut decat ne-am obisnuit sa fie?
... ori poate ca buzele ne-au amutit in acelasi sarut...

E noaptea mai lunga decat o simteam inainte?

...ori poate ca dorul in ganduri ni s-a ascuns...

Sincretism*

-Am sa vad marea in ochii tai!

-Si o vei sorbi de pe buzele mele...

-Am sa simt briza pe pielea ta!

-Si o sa te joci cu ea prin parul meu...

-Am sa culeg nisipul de pe mainile tale!

-Si o sa te mangaie prin degetele male...

-Am sa simt pescarusii in sufletul tau!

-Si o sa te iau cu mine in zbor noaptea...

-Am sa sterg spuma valurilor de pe umerii tai!

-Si o sa te invesmanti cu ea prin mine...

-Am sa iti fiu plaja gandurilor!

-Si o sa fiu marea viselor noastre...

-Am sa te ascund in scoica inimii mele!

-Si o sa invelesc in sidef perla iubirii noastre...

-Am sa iti fiu luna seara pe orizontul in care te pierzi!

-Si o sa pornesc furtuna de raze peste oglindirile de lumina...

-Am sa te duc in portul amintirilor noastre!

-Si o sa ancorez in larg corabia zilelor de pasiune...

-Am sa te privesc transformandu-te in mare!

-Si o sa navighezi debusolat spre zarile mele...



*SINCRETÍSM ~e n. 1) Caracter nediferențiat specific pentru etapa incipientă de dezvoltare a unor fenomene. ~ul artei primitive. 2) filoz. Îmbin…

Dialog

-Si totusi… EA exista!

-Si unde este?

-Niciodata acolo unde te uiti… intotdeauna atunci cand privesti.

-Dar eu privesc!

-Nu te amagi singur. Noi toti suntem orbi cand vine vorba de privit. Doar foarte rar vedem cu adevarat.

-Si ce ramane de facut?

-Lasa destinul sa va deschida ochii… ochii sufletului…

-Si daca nu se va intampla asta?

-Cred ca am uitat sa iti spun cel mai important lucru… pentru a privi mai ai nevoie de ceva…

-Eram sigur ca nu e atat de simplu!

-Din fericire, nu!

-Si imi spui ce?

-Credinta! Trebuie sa crezi cu toata inima ta ca ea exista … si ca atunci cand o sa va intalniti o sa poata sa priveasca…

-Si daca a privit prea mult si acum i-au obosit ochii?

-Nu ne ajunge viata sa privim prea mult.

-Si daca e orbita de altul in viata ei?

-Lumina ta va fi mult mai puternica.

-Si daca nu o sa fie EA?

-Inseamna ca trebuie sa mai cauti.

-Pana cand?

-Pana cand vei invata toate lectiile ce ti le preda destinul.

-Si daca nu o sa pot sa o iert?

-Pentru ce anume ar trebui sa o ierti?

-Pentru ca nu m-a gas…

Dacă ştii să vrei, imposibil să nu găseşti ceea ce cauţi*

Atunci când îmi este dor de tine... mă învelesc cu parfumul tău.

Închid ochii și te (re)găsesc în sufletul meu... ascuns printre atâtea și atâtea amintiri.

Sărutul... primul nostru sărut. Timid... timid și stângaci... de parcă era întâia oară când îmi dăruiam buzele... întâia oară când un barbat îmi cuprindea trupul... întâia oară când îmi bătea cu adevarăt inima.

Nu încetam în a ne atinge gurile. Ne uneam și ne rătăceam dorințele pe vârful limbii.

Mâinile noastre căutau dezmierdarea, iar buricele degetelor scriau vrăji pe pielea ce  ne ardea.

Doi nebuni în miez de noapte, vegheați doar de lumina lunii.

Ne aflam ca doi amanți, sub binecuvântarea stelelor.

Doi străini ce păreau a se cunoaște de la începutul lumii.

Era târziu în tine.

Era devreme în mine.

Ne completam fără cuvinte, fără atingeri... doar respiram asemeni și întreaga viață se contopea în puținul spațiu dintre noi.

Ne-a despărțit Ziua. Fără să știm și... poate... fără să vrem.

S-au așezat între noi doi cuvintele ce ne-au …

Leapsa

Pentru ca Doru a crezut ca ar fi interesant sa afle care sunt cele 10 lucruri ce ma fac fericita, m-am gandit sa intocmesc o lista rapida cu primele 10 care imi vin in minte
(constienta fiind ca sunt mult mai multe):

1. Saruturile pasionale si romantice in miez de noapte.

2. Sa conduc cu muzica data la maxim atunci cand soarele apune.

3. Furtunile de vara privite noaptea pe fereastra.

4. Cand el ma tine de mana si mi-o saruta.

5. Cand primesc flori fara niciun motiv.

6. O cafea buna in compania unei prietene.

7. Doua lumanari, muzica in surdina si un pahar de vin rosu.

8. Un compliment venit din partea unui strain.

9. Apusul/rasaritul privit si simtit.

10. O carte buna care ma face sa zambesc si sa meditez dupa ce i-am sfarsit paginile.

Care sunt ale tale?

...asteapta-ma gol de iubire... ...umple-te cu mine.

Mi-am ars sufletul in departari mistice, pe ruguri de mult timp uitate in analele fiintei mele.

Ma dor zarile in care mi-am apus gandurile de viata si simt linia orizontului meu ca pe o cicatrice de prea mult a vreme vindecata.

Imi caut departarile in ochii barbatilor ce-mi taie cale si nu reusesc sa te gasesc.

Am schimbat cursul raului pe care curge destinul meu si am sperat ca-ti voi inunda padurea vietii.

Mi-am apus visul pe pamantul fagaduintei tale si am rasarit in fiecare cuvant ce ti-a sarutat buzele.

Pe linistea valurilor mele ti-am trimis pescarusul caruia i-am legat de aripi vechea-mi amintire.

Ma gasesti pe coltul lunii noastre albastre, cu toate stelele impletite in mine.

Lumineaza-mi calea spre tine...si...

...asteapta-ma gol de iubire...

...umple-te cu mine.

Uniune

Ne sincronizăm în iubirile noastre ce astăzi și-au intersectat emisferele.

Am uitat că timpul are noțiune, am alunecat dincolo de rutina zilelor și ne-am unit mâinile.

Am rătăcit clipa pe buzele tremurânde și ne-am savurat sărutul dincolo de străzile necunoscutelor regrete.

Suntem doi nebuni amanți ce ne pierdem sufletul printre așternuturile ființelor noastre întregite de această nouă inima.

Vibrez cu tine... te zbați în mine... și transformam doiul în unitate...

Tu bărbat și eu femeie... legați pentru eternitate de secretul aceluiași păcat...

Ei, dragul meu, chiar nu inteleg nimic!

Si cred ca te gasesc astazi mai aproape decat ieri.

Ti-am simtit parfumul cand ma plimbam pe strada mea pustie.

Si mi-am dat seama ca a inceput sa imi fie dor de tine.

Apoi mi s-a parut ca te-am vazut in trecatorul ce mi-a taiat calea.

Si mi-am dat seama ca nimeni nu iti poate semana.

Acum nu te mai caut decat in mine, cu totul tau de care m-am indragostit.

Nu mai permit azi nimanui sa-si dea cu parerea si nu ii mai las pe ceilalti sa imi spuna ce mai faci.

Ei nu stiu ca tu esti tot timpul cu mine.

Ei cred ca pot sa intervina in povestea ce ne-am scris-o de dinainte sa ne stim.

Ei nu cunosc nimic din mine si din tine si judeca mereu himerele din capul lor.

Ei au uitat ca noi suntem iubire si nu cunoastem spatiu, timp, ci doar inimi.

Degeaba le spun eu ca luna fara soare n-ar fi capabili sa o vada...

Ei, dragul meu, chiar nu inteleg nimic!

Teatrul iubirii

Credeam ca roata nu se intoarce, ca doar evenimentele din viata mea poarta statornicia karmei, iar eu trebuie sa ma conformez.

Apoi am privit mai atent in jurul meu si mi-am dat seama ca dinamica in care eu cred e falsa. In fapt, se roteste totul atat de repede, incat mie imi pare ca traiesc in neclintire.

Viata imi aduce neincetat arome, oameni si intamplari ce eu le cred trecute.

E ca si cum as juca aceeasi piesa de teatru, dar in alta sala, cu alta masca, o noua distributie si un public necunoscut.

Imi primesc aplauzele, ori huiduielile, ma retrag in spatele cortinei si ma indrept inconstient spre urmatoarea mea reprezentatie.

Tragic mi se pare faptul ca atunci cand imi uit replicile imi acuz publicul de neintelegere.

Si este numai vina mea, caci eu imi ratacesc concentrarea intrand in mintile lor si intonandu-le gandurile. Eu le aud soaptele si apoi le spun cu voce tare. Eu ma pierd in privirile lor si ma vad in oglinzi ce ma deformeaza.

Si tot eu, uneori, intalnesc acea privire timida i…

Impulsul daruirii

Mi-e teama uneori de puterea dorintelor mele, de focul ce se naste in mine rareori, dar arde orice urma de ratiune.

Nu ma consider o fiinta daruita impulsului , ba uneori chiar ma gasesc prea calculata, insa atunci cand pasiunea ma starneste e ca si cum mi-as pierde controlul.

Si atunci ma opresc din analizat. Nu mai am timp, nu mai am motive, nu mai am posibilitati.

Traiesc momentul si atat.

Fara "de ce-uri", fara "daca-uri", fara nimic.

E clipa fatala in care ma indragostesc.

E secunda in care eu renunt la mine si ma daruiesc neconditionat.

Este atunci cand intre apusul si rasaritul constiintei de sine ramane singura noapte in care eu traiesc cu adevarat.

Uneori, mi-e dat sa ratacesc doar o data si incendiul gandurilor se stinge in mine.

Alteori, primesc vapaie din exterior si atunci scanteia se imparte la doi.

Atunci, se naste si moare totul. Ma descompun si ma reintregesc in bratele LUI si ma descopar neincetat.

Devin fiinta pe taramuri angelice si simt toata minunea viet…

Sarutul

Ai simtit vreodata gustul altor buze ca si cum n-ar fi otrava din cauza careia ai vrea sa mori?

Intotdeauna am crezut ca sarutul trebuie sa fie fascinatia suprema. Tremurul gurii este freamatul sangelui, iar atingerea finala este insasi implinirea fiintei.

Imi pare ca in acel moment toata suflarea lumii e necesar sa se sufoce.

Este secunda ce separa spiritul de corp pentru a se preda si implini cu celalalt.

Este climaxul devenirii si singurul care poate cunoaste sentimentele inimii.

In sarut toata minunea lumii se topeste si mainile deseneaza nou contur pe pielea celuilalt.

E ca si cum atunci si doar atunci afli nemurirea trecatorului din tine.

Este semnatura barbatului si castitatea paganei.

Este amprenta femeii si coasta lipsa a barbatului.

Este un murmur de dorinta si imboldul lasului.

Este intreaga traire a universului si marul pacatului.

Este gingasia soarelui si fata nevazuta a lunii.

Este materie in stare pura si energie solidificata.

Este secretul aceluiasi pacat ce ne leaga.

Te caut...

Te caut...

Te caut printre razele jucause de soare ce mi se pierd in parul castaniu.

Te caut pe strazile prafuite pe care imi rasuna tocurile.

Te caut in firele de iarba ce-si alinta timid verdele crud.

Te caut in albastrul senin al cerului ce imi vegheaza mersul.

Te caut in privirile trecatorilor ce-mi zambesc complice.

Te caut in totul ce ma inconjoara.

Te caut in visele mele de seara, in visele mele de dupa-amiezi lenese, in visele mele de clipa pe minut.

Te caut in cuvintele pe care le scrijelesc zi de zi pe toti peretii fiintei mele.

Te caut in gandurile mele cuminti, in gandurile mele obraznice, in gandurile mele de dragoste si de nemurire.

Te caut in colturi de suflet, pe platouri de inima, pe conducte de vene si artere.

Te caut in mine mai presus de oricine.

Te caut si atat...

Si daca se intampla sa ma gasesti tu inaintea mea... te rog, macar, sa-mi dai de veste...

Eu doar a ta... si tu mereu in mine...

Uneori ne displace balciul timpului trecut in analele existentei noastre. Alteori ne pierdem mintile in caruselul vietii si ne uitam ratiunea la poarta circului lumii.

Ne rotim in sensuri opuse, dam cu spatele mai mult de 50 de metri pe strazile cu unica directie si ne avantam ca doi bezmetici in curse ilegale pe ruta sentiment-dorinta.

Obosim.

Asa ca ne asezam la umbra gandurilor noastre ce cade peste trupuri amortite.

Neincetat ne cautam energia sufletului si ne privim in ochi pe furis.

Ne lansam intr-o provocare tacita. Eu vreau sa stiu mai multe despre tine. Tu vrei sa afli totul despre mine.

Iesim pe strazi... doi anonimi cu ploaie in acte. Intrebam trecatorii, dupa harta palmei, spre unde trebuie sa alergam.

Eu fug spre soare. Tu mergi spre luna.

Si apoi ne ratacim...

Pe mine intunericul tau ma abate de la ruta. Tie lumina ochilor mei iti stinge stelele.

Doi hoinari in lume, cu priviri ratacite spre nicaieri ne este dat sa ne ciocnim Eu-rile.

Impactul este atat de puternic inca…

Te-am intrebat

Te-am intrebat intr-o seara cum ma cheama si ai raspuns firesc "Marina". Este tot ce cunosti despre femeia ce se dezvaluie in fata ta, dupa atata timp de cand noi ne cunoastem. Doar ca eu sunt EU si-mi place mai mult cum ma infatiseaza acest nume.

Te-am intrebat ce iubesc, cum iubesc si cat iubesc... iar tu ai spus "Eu sunt tot ce trebuie sa stii!", dar nu este deloc adevarat. Ma iubesc. Ador sa scriu, sa visez si sa cant in noapte. Cred in ingeri si mi-e frica de moarte... doar ca, de unde si mai ales de ce ai cunoaste tu aceste lucruri?

Te-am intrebat despre muzica pe care o ascult si ai inceput sa imi insiri melodii pe banda... dar ai uitat ca sufletul meu danseaza doar pe virbatiile sale.

Te-am intrebat ce culori imi plac si ce imi doresc plin de culoare si splendoare in viata mea. Ai raspuns sec: "rosu, mov si albastru" si apoi ai inceput sa imi balabai cateva lucruri materiale. Nu. Imi sunt dragi toate culorile vietii si tot ce poftesc este un curcubeu…

Conditii si preconditii

Descrie-mi visul tau cel mai indraznet, iar eu iti voi spune cum il poti face realitate.

Deseneaza-mi femeia perfecta, iar eu iti voi arata unde poti sa o intalnesti.

Povesteste-mi ce vrei in viata, iar eu iti voi darui tot ce astepti.

Scrie-mi pe cer ce dureri te apasa, iar eu voi pune vantul sa iti alunge norii.

Arata-mi pana unde vrei sa ajungi, iar eu iti voi sterge limitele.

Ofera-mi clipa ta actuala, iar eu iti voi deschide viitorul.

Ia-mi inima de mana, iar eu voi fi a ta pe viata.

Pare atat de simplu si usor, cand le vezi scrise aici... si totusi iti este greu sa mi te predai.

Trebuie doar sa ai incredere, dragul meu!

E singura conditie... din acest contract in doi...

Sa vezi in mine... sa simti in tine... sa crezi in noi.

Sa nu-ti mai para dealul munte... sa nu mai vezi in orice furtuna un potop.

Sa realizezi ca fara risc nu poti avea castig si ca sunt lucruri in viata ce nu le poti obtine decat stand la masa ei de joc.

Sa ai curajul sa iubesti... fara sa astepti nimic inapoi... abia atun…

... iar Tu?

Dar eu imi raman mie... tu te pastrezi pentru tine... si pierdem ca doi fraieri la casa de pariuri a vietii... pana cand ramanem secati de vlaga... pana cand ramanem saraci din vanzare... pana cand datoriile ni se transfera in alta viata... pana cand gasim pe ce sa mai pariem...

Propun sa ne punem in joc o ultima speranta, un jeton ce l-am ratacit printre picioarele celor ce ne-au calcat prin viata...

Eu pariez azi pe iubire... pe sufletul meu golit de povesti trecatoare... pe inima in care l-am desenat cu atata migala pe EL.

Azi merg la risc.

Azi, mai mult ca niciodata, vreau totul sau nimic...

... iar Tu?

Contraste

Ma descopar din ce in ce mai capricioasa si impulsiva.

Vreau totul, pentru ca in secunda doi sa-mi cersesc nimicul.

Iau orice imi pare necesar, pentru ca mai apoi sa descopar ca nu am suficient spatiu.

Cer felurite nimicuri si-mi dau la schimb bucati de suflet.

Sunt cea mai proasta negustoare de vise, dar se pare ca intotdeauna imi creste profitul.

Nu tip. Eu strig.

Nu zambesc. Eu rad.

Nu plang. Eu fac doar inventar de lacrimi.

Nu reprosez. Eu atrag atentia.

Nu visez. Eu imi creionez in somn existenta.

Nu sunt langa tine. Eu ma aflu in gandurile tale.

Nu am lumina in mine. Eu ma compun cu soare.

Nu tanjesc zborul pescarusilor. Eu sunt valul ce-i leagana.

Nu imi insel gandirea. Eu ma ratacesc in inima.

Nu am ce sa-ti ofer. Eu m-am daruit deja cu totul.

Jucat si jucator

Am coborat din nori pe fiecare treapta a nemuririi... usor in pas mi-am picurat lumina si am lasat in urma mea petale de stele, pentru a-mi regasi, oricand, drumul.

Eu am furat din cer furtuna si am coborat-o pe pamant.

Daram in calea mea regretul si smulg cu toata forta suferinta... celui predestinat.

Ii daruiesc rafale de iubire si curg pe el nestavilita pasiune.

Ma consum in nopti pierdute in placere, iar dimineata soarele-mi evapora roua de pe pielea lui.

Ziua noi ne jucam dorul.

Ne prefacem ca nu ne cunoastem, ca nu ne-am vazut niciodata. Ne dam tarcoale... ne tachinam... fugim din cand in cand unul de celalalt.

Eu il seduc cu privirea.

El ma aprinde cu atingerea.

Dansam sub cerul liber pe muzica de aseara... eu il conduc... el ma conduce...

Si facem jocul o lupta de putere.

Suntem mult prea vulcanici sa ne cedam din prima.

Eu ii fur clipa si el reuseste sa-mi ia minutul.

Ma strecor in mintea lui si ii umplu amintirile, dar el reuseste sa-mi invadeze visele.

Imi prinde mainile in ganduri, dar…

Eu culegeam flori... tu imi prindeai fluturi...

Unde ni s-au ascuns gandurile ce astazi trebuiau sa ne zapaceasca?

Unde ne sunt sentimentele nebune ce ar fi trebuit sa ne fure somnul?

Unde ne umbla sufletele ce ar fi trebuit sa ne ramana unite?

Astazi nu ne mai dam teste si nici nu ne mai punem la incercari... drumul ni s-a impartit.

Cum am putut sa fim atat de neatenti si sa ne ratacim unul de celalalt?

Eu culegeam flori... tu imi prindeai fluturi...

Apoi s-a pus furtuna si ne-am ascuns in locuri diferite.

De ce nu am ramas impreuna? De ce i-am dat voie ploii sa ne sperie?

Poate ca nu eram prea bine pregatiti de o calatorie impreuna.

Poate ca nu ne doream cu adevarat sa fim doar doi, departe de lume.

Poate ca visele noastre se nasteau in nopti diferite.

Poate ca nu vom fi niciodata capabili sa ne dam un raspuns.

Poate mi-e un pic prea dor de tine... incat sa imi mai pese de trecut...

Nevoie de umbrela...

Astazi m-am daruit ploii.

Am lasat-o sa se incurce cu stropii in parul meu si sa-i strice ordinea. Mi-am oferit caldura trupului picaturilor sale intepatoare si mi-am gasi temperatura. Am uitat de reguli si de precautii si ne-am plimbat pe strazi ce altadata erau pline.

E ca si cum mi-ar fi simtit tristetea si a coborat din cer doar pentru mine... si am lasat-o sa ma imbete... cu apa rece, cu vant usor, cu nori prea gri.

Sunt fericita!

Un singur gand ma face sa oftez... "Ce bine ar fi fost azi sa impartim o umbrela"...

Nascuta in Zodia Delfinului

Ieri mi s-a cerut sa opresc timpul.

La inceput, mi s-a parut ridicol si naiv... apoi mi-am dat seama ca insasi natura mea de om este astfel.

Eu nu am timp. Eu nu am ore.

Am o constanta de Trei.

O insiruire de silogisme pe o sfoara subtire, careia unii ii spun viata. Eu cred ca este o continua devenire... o suma a ceea ce a fost, cu ceea ce pot si ceea ce visez.

Si acum incep sa ma intreb ce a ramas din Unul meu existential?
...Ceasul sopteste ca este Amintirea... adica regulile din jocul meu Secund...

Si care imi este, acum, rolul din actul Doi?
...Din spatele scenei o voce striga ca sunt Clipa...

Si trec odata cu minutul... dar inca nu m-am completat. Nu pot ramane o Amintire pe o Clipa... imi trebuie Treimea...

Scotocesc dezorientata prin cotloanele fiintei mele si piesa ce-mi lipseste.

Dau peste suflet... si imi intinde o hartie:
"Esti Zodia Delfinului. Pe steaua ta scrie: IUBIRE!"

Mesaj pentru mama!

Felicitari, doamna!

Dupa atatea ore de travaliu aveti o fetita de fix 20 de ani!

Te iubesc, mami meu frumos, si iti multumesc ca m-ai adus pe lume, ca m-ai crescut, ca ma iubesti si ca ai facut din mine ceea ce sunt azi! Imi doresc sa fii intotdeauna mandra de mine

Te pup si te imbratisez din tot sufletul meu de 20 de ani!
Printre bucati de timp, inaintez cu optimism in franturile mele de clipe.

Imi zmabeste soarele si imi arunca razele sale crude, inca, de primavara peste atatea vise nou-nascute.

Alunga dorul de trecut si imi pateaza cu lumina doar amintirile frumoase... si este cald... si e atat de bine... furtuna incepe sa se risipeasca.

Eu, insa, te astept sub o umbrela...

Fixeaza-mi, te rog, ceasul!

Stau intre doua ceasuri haine... unul imi indica regretul si celalalt trecutul. Doar secundele ce cad greoaie pe cele doua cadrane imi par mai prietenoase... sunt clipele pe care le traiesc.

Am inceput sa ma desprind in fragmente si cad paginile rand, pe rand. Cu fiecare bataie de ora mi se desira semnele, iar cuvintele mi se rup de sens.

Raman suspendate franturi de propozitii... ce n-au nicio noima, ci doar silabe subrede. Intr-un final cad si ele in spatiul dintre ceasurile mele, iar literele odata izbite de pamant incep sa se dezintegreze.

Pastrez nimicul... mai greu ca inainte... si promisiunea lui "a fi"... prost agatata de cuiul lumii...

Cu tot ce am fost... cu tot ce sunt... cu tot ce am ramas sperand...incerc sa ma fixez...

Noi doi... si o umbrela...

Se sting in mare stele, iar valurile arunca scanteie peste malul insetat...

Nu sunt eu si poate ca nu esti nici tu pe aceasta plaja pustie, dar candva, sub talpi, ne va arde nisipul.

Ne vom cauta. Doua emisfere fara clima... doua pasari fara o aripa... vom alerga sa ne implinim.

Si timpul insasi ne va invata statornicia , iar vantul va uita sa mai aduca rafale in gandurile noastre atat de imprastiate.

Nu exista departari... nici distante... poate o blanda adiere de dor... dar, cu siguranta, exista regasiri.

Te astept in furtuna... si daca in drumul tau nu reusesti sa-mi prinzi soarele... vom imparti o umbrela...

( image from : http://www.zeevasart.com/images/DSCN0390.jpg )

Invitatie la dans...

Cad soaptele rand pe rand si raman goala in fata viselor tale. Dezbracata de mine iti sunt infidela azi mai mult decat maine… cu mainile tale cobori peste amintirile mele si imi sfasii rochia cu imprimeu de regrete.

Pacate imi sunt brodate pe marginile fiintei, iar eu le port dupa mine ca pe cea mai fina dantela de puritate. Si ma invart ca intr-un carusel cinic in bratele tale ce-mi cauta sanctitatea… si ma ametesti … si-mi iei mintile petala cu petala…

Stim amandoi ca puritatea nu mi-o mai port de multa vreme pe trup… dar te incapatanezi sa o cauti… sa fii tu exploratorul nedescoperitului uitat de demonii mei trecatori. Peregrina in realitatea mea dezarmanta sunt atat de statornica in visul ce-l inchid in colturile rotunde ale inimii mele.

Senzualitatea mi-e condamnata de credinte murdare, dar ratiunea mea nu cunoaste decat simtirea zeului suprem… dragostea. Nu caut aprobari si nici reprosuri in lumea exterioara, caci eu ma gasesc pe mine de fiecare data noua pe buzele lui nesaruta…

Pagana... prin tine

Obrajii imi prind a rosului culoare intre atatea ganduri pacatoase si inima bate... ca si cum nu ar fi stat niciodata singura in piept. Astazi imi alung singuratatea cu drept de dragoste pe viata si de fericire, cu patima unei mizere muritoare care se preda pe sine sortii.

Noi nu suntem aici pentru o eternitate, ne-a fost harazita doar clipa: de ce sa nu profitam de ea?!

Fecioara, nefecioara mi-am pierdut in tine ratiunea si trupul vrea cu orice chip sa ti se daruiasca, sa iti simta atingerile pe o pielea ce-a stat prea multa vreme amortita.  Si ce poate fi mai neprihanit decat sa ma daruiesc din iubire si din minti ratacite?

Sarutul nu este nici el cumpatat, aruncat din deprindere... azi poarta vina patimei. Lasa-mi ochii cu apusuri de soare. Strange-mi luna de pe noptiera si arunca-mi-o pe cer. Ia-mi orele tarzii de pe pleoape si pregateste cina timpului ratacit. Da-mi pata de etern si inmoaie pensula existentei in acuarela spatiului. Convinge bataia pendulului sa nu-mi cante aria …

Murmur in noapte

De pe buzele-ti ce din cand in cand ma alinta sorb picaturi fierbinti de cafea amara. In vene mi se naste poveste noua, iar prin conducte de sange curge pasiune ce produce o multitudine de pacate necontrolate.

Am devenit o constructie a uitarii de sine, caci ma rup de mine in cuvinte frivole.

Iti simt rasuflarea rece... si ma supune.

Auzi cum tremura nefiresc si incet glasul ce si azi te cheama. Te privesc cum dormi acoperit de gandurile mele... dincolo de tine eu cad in visare...

Si se porneste vant naprasnic de dor necontrolat... orasul ne tremura-n ghearele unei nopti neterminate... E ca si cum insasi planeta s-a oprit in inima ce uitase sa imi mai produca sentimente.

Acum incepe sa se miste... eu o aud din nou cum bate...

In dorul meu se porneste ploaie de ganduri absconse... cu teama iti misc usor capul si ti le asez sub perna... travestite in soapte...

Orbi si muti de atata cautare

Te-am pierdut cand m-ai abandonat si ratacesc orfana de mine ca intr-un labirint. Nocturne si reci imi cad regretele neluminate de pe umbre... numerosi pasi imi trec printre case, blocuri, ferestre.

Incerc sa te caut in ganduri ce le-am sapat launtric.... las multe gropi descoperite si mi-e frica sa nu cad.

Sa ma zaresti cum te caut... sa ma auzi atunci cand te strig. Si tu te ascunzi.... si tu nu vrei sa ma asculti.

Eu, cea de atunci ratacita, imi mazgalesc gandurile frustrate pe un asfalt. Pe tine te descompun cu fire cu tot... te intind pe al deviantei divan....

Si e noapte... trista pictura. Si noi doi suntem un vechi film... mut. Ne stim doar din priviri... si ne auzim doar din trecut...

Si tu te pierzi in mine.... iar eu ma pierd de tine...

Orb sa ma cauti... si eu muta sa te strig...

Asternuturi

M-am pierdut in asternuturile sale.

M-am lasat posedata de el.

I-am daruit pielea mea mangaierilor sale, i-am permis sa-mi intre in vene.

Mi-am amestecat gandurile cu soaptele lui si am devenit femeie.

Nemiscata... m-am miscat pretutindeni si am descusut cu ochii inchisi perdelele de bezna sufleteasca. Prizonier, trupul meu nu a mai avut forta naturala sa mentina captiv demonul placerii universale.

Haos in minte difuza... o liniste imensa imi inconjoara planeta de concentrare si trupul mi-a ramas deselat.

Nu mai sunt una.

Am devenit multipla.

Cu alte chipuri... si diferite forme.

Sunt punctul de sfarsit al infinitului...

(image from: http://www.schmitt-hall-studios.com/art3/loveBetweenThesheets.jpg )

Santé!

Vorbesc numai gandurile, dar cine le aude? Pana la urma amutesc si ele. Noua ne ramane soapta. Acea infinita scurgere din clepsidra dorintei noastre.

Carnavalul nostru s-a incheiat si a venit timpul sa ne dam mastile jos si sa avem curajul de a ne privi in ochi. Mai adanc decat am facut-o inainte. Mai intens decat vreodata ne-am dorit.

A sosit momentul ca eu sa vad in tine prelingerea viselor mele. Un vin rosu, vechi... ce-l torn cu grija in paharul tau.

Imi place sa privesc cum ochii tai se aprind si se pierd in acea picatura pe care am lasat-o sa ti se scurga. Realizezi ca viata este scurta si ca noi doi suntem sticla si vinul.

Unul umple, iar celalalt pastreaza... pana cand devenim neincapatori si taina noastra este sorbita de timp.

Bei paharul pana la capat... ma sorbi din priviri pe mine. Eu iti zambesc si iti intind mana... vreau sa-ti opresc avantul si setea de mine...

...Ne amestecam pana cand devenim soapte...

(image from: http://www.orkunsoylu.com/images/20090317222824_14.jpg )

EA

EA poartă în EA păcatul originar, atingerile Iadului ard încă  pielea ei și Paradisul l-a pierdut atunci când buzele au râvnit sărutul LUI. 

a de dor.
Degetele îi creionează și acum chipul uitat... și-a dăruit trupul nopții și a devenit amanta Iubirii.

Prizonieră între DA si NU, sufletul i se zbate în închisoarea timpului. Îi aparține LUI, dar se ofera aproape oricui... căci este însetată de pasiune și mistuită de Dor.

Pe umerii EI poți să observi urmele lor și pieptul îi arde săruturi efemere.  Este partea nevăzută a lunii și secunda dintre noapte și răsărit. Privirea sa este fatală muritorului de rând, dar nu și stăpânului său predestinat.

Este râul fugar care udă pădurea vieții.  Este capătul vântului și începutul furtunii. Este tristețe așteptând bucurie... este flacară devoratoare de oxigen...

Este tot ceea ce îți poți imagina și nu ai avut curaj să cauți în realitate... .

... cand... exista... absenta...

Cand lumea o tii in palme si inima ta bate pe note de speranta; cand zambetul de pe buze ti-l dicteaza sufletul; cand viata iti curge prin vene si timpul se opreste in ochii tai; cand soarele straluceste pe suprafata planetei tale interioare… atunci inseamna ca inca mai crezi.

Cand plangi amintindu-ti toti oamenii frumosi pe care i-ai avut si destinul ti i-a smuls din brate, aruncandu-i in negura mortii; cand momentele frumoase le retraiesti prin amintiri; cand simti ca lumea este prea rea si nu mai poti suporta nedreptatea din jurul tau; cand simti ca puterile tale au ajuns la capat… atunci aminteste-ti ca daca vei renunta… vei pierde totul.

Nu exista despartiri, ci doar regasiri. Nu exista rautate, ci doar frustrari. Nu exista capat de drum, ci doar noi inceputuri. Nu te poti transforma intr-o persoana malitioasa, ci doar sa renunti sa mai vezi bunatatea din tine.

Crezi! Cu toata energia din tine… cu tot gandul tau curat… cu toate simturile ce te ghideaza zi de zi. Cat timp crezi nimic…

Semi-iubire in trei acte scurte

Actul unu:

Parul ravasit ii acoperea ochii negri si urmele de rimel de pe obraji. Pe jos erau imprastiate toate dovezile noptii trecute. Privea pierduta printre razele de soare ce spargeau perdeaua si totul devenea din ce in ce mai clar.

Tragea cu nesat din tigara, sperand ca macar fumul sa ii poata ascunda pacatul. In dreapta sa dormea un necunoscut si totusi urmele de pe bratele sale ii pareau atat de familiare.

Se jucase de-a iubirea fara sa fie atenta la reguli si a pierdut totul: demnitatea.

Si-a cautat sufletul printre asternuturi de matase, cu ochii inecati in lacrimi si mainile tremurande. In pieptul ei incepuse sa auda bataile de inima uitata... poate ca nu murise de tot... poate ca mai exista speranta... si poate ca el o sa o ierte...

Actul doi:
Si parca nu-i parea atat de rau pentru ceea ce facuse. Pana la urma fusese doar vina lui.

De ce a lasat-o singura, cand ea l-a rugat sa nu plece? De ce n-a sarutat-o ca inainte? Si cum a putut sa spuna nenorocitele alea de vorbe, cand o tin…

Pai lucrul acesta se simte... nu se stie...

Tu crezi ca filmele pot deveni realitate?

Ca dragostea nebuna dezinteresata, plina de pasiune, cu nopti nesfarsite de vise si suflete pereche unite o putem avea zi dupa zi?

Saruturi sub ploaie torida de vara, ori furate in clipe de copilaresti reprosuri si apoi transformate in ore de extaz exista in viata reala?

Macar momentul cand privirile li se intalnesc si inimile lor uita sa mai bata ai fost capabil sa-l traiesti?

Sau sufletul ti l-ai daruit vreodata in totalitate fara sa-ti fie teama ca ea nu va putea sa aiba grija de el?

Ai privi-o in ochi si ti-ai vedea viata in ea, iar apoi ai face totul sa o pastrezi?

Tu crezi in suflete pereche?

Si crezi ca l-ai intalnit pe al tau sau inca nu a venit in viata ta?




Pai lucrul acesta se simte... nu se stie...

Caci am apus in tine

E frig si pustiu dincolo de limita. Rafale de negare aluneca pe strazi promiscue, printre trecatori rataciti in vant.

Nu e nici noapte si nici zi, ci mov apus de rasarit de vise. Pe vechi alei imi pierd pasii grei de tristete. E frig dincolo de mine si inghet in suflet de copil.

Mi-e gandul prins in stele si stau spanzurate pe coltul de sus al lunii mele albastre.

Vad soarele in marea vida, dar pare prea departe acum sa-mi incalzeasca inima. Si mintea mea creeaza jocuri de lumini pe o planeta rece din galaxia mea.

Am obosit. M-am saturat sa rup din mine pentru a-ti da tie. M-am plictisit sa astept eternul din partea unui efemer.

Si nu ma mai impresioneaza astazi nici macar miscarile tale de revolutie ce-mi amagesc solstitiul... caci am apus in tine...

In drum spre mare

Parfumul florii de castan in diminetile reci de primavara il simt acum peste amintirea ta. Sfaram intre degete petalele uscate ale greselilor noastre copilaresti si le las pe aripi de uitare.

Ochii mi se opresc ascupra valurilor mult prea nervoase ale marii mele si zambesc. Imi vad tot sufletul in ea si ii simt regretele ce le izbeste puternic de mal.

Agitata, cum este, nu si-a pierdut frumusetea, ba chiar imi pare acum minunata... atata putere si energie, in esenta de flexibil si fina textura... In tot cuprinsul si avantul ei, ceva ramane constant: cerul.

Astazi e calm si senin. Imi aduce aminte de tine.

O lasa in nebuna ei, dar stie ca el detine controlul.

Regasire

Ii cad pe fata lacrimi din stele, dar ea nu se teme caci e amanta lunii si nimic nu o poate aprinde... si-a pierdut focul in drum spre iubire, cand alerga cu soarele de mana, spre cel sortit inimii sale.

A fost suficienta o clipa de ratacire si intunericul i-a luat mintile, lasand lumina doar in suflet. Acum ea trebuie sa invete sa nu se teama de umbre si sa aiba curajul de a-si urma simtirea caci este singura ce mai poarta harta vechiului drum.

Insa nu este atat de simplu, caci fara mana care sa-i tina torta, ea se ghideaza dupa soapte. A obosit si-o doare timpul fara tine. Cu inima in palme te asteapta la jumatatea traseului... are incredere in tine si-n pasii tai pe urme de dorinta.

E toata doar un zambet pe buze secate de saruturi false... iar mainile ii tremura de frigul imbratisarilor ce nu-i erau destinate...

Atinge-i buzele... cuprinde-i trupul...

Negociere absurda

Astazi am de gand sa imi negociez gandurile. Vreau sa cer la schimb toate visele frumoase ce le-ai impletit cu fiinta mea. Accept sa imi platesti si in rate, dar te informez ca dobanda va fi foarte mare. Vreau ca la fiecare rata sa-mi atasezi fragmente de suflet si sinceritate in gesturi de tandrete.

Accepti?

Si simt cuvintele cum imi aluneca printre degete si teama de-a ramane goala, fara ele, in fata ta, ma impiedica sa le dau drumul.

Ele sunt singurele ce ma mai acopere in prezenta ta, ce-mi ascund visele nerostite si-mi imbraca gandurile goale de timiditate.

Ma ascund de tine printre literele ce le conturez pe pagini de suflet... las spatii libere care sa-mi permita sa fug atunci cand ma sperie avantul meu.

Nu-ti dau voie sa fii mereu prezent in gandurile mele si te alung ori de cate ori simt ca pui stapanire pe mine... pentru ca mai apoi sa te chem din nou... sa te caut in colturile neumblate ale fiintei mele... si sa te gasesc mereu altfel...

Dar intotdeauna imi dau seama ca esti part…

Intrebari in taina de regret

Ne mai luptam multa vreme cu durerile trecutului?

Ne mai pacalim singuri ca pentru toate implinirile noastre este de vina destinul?

Mai avem de gand sa dam vina pe altii pentru lasitatea noastra?

De ce nu realizam ca viata este aici si acum? De ce acceptam sa ne contopim cu mediocritatea unui viitor prea linistit, dand la schimb intensitatea clipei prezente?

Ne cenzuram cuvinte, ganduri si mergem intr-atat de departe cu frica noastra de necunoscut incat sufocam sentimente. Ne multumim sa purtam masti in fiecare zi si sa nu lasam pe nimeni sa ne vada chipul... iar apoi ne plangem de rutina si plictiseala.

Suntem primii care renuntam la noi insine, dar ne asteptam ca ceilalti sa n-o faca. Ipocrizie in stare pura...

Si de riscat cand mai jucam?

Si de iubit cand invatam?

Si de trait cui mai lasam?

Cadoul meu...

Pastrez in suflet cadouri pentru tine si astept cu nerabdare o noapte doar a noastra cand voi putea sa ti le daruiesc.

Am impachetat cu migala clipe de dulce tandrete, asortate cu ore nesfarsite de pasiune... sunt intr-o cutie albastra cu funda de timp indoit.

Am strans in buchete de viata zile si nopti de iubire si le-am legat cu zambete timide.

Am alergat dupa fluturii mei albastri cu aripi suflate in speranta si i-am asezat in colivia acoperita cu hartie creponata de suflet. Stai linistit, am lasat loc si pentru ai tai!

Saruturile glazurate cu dorinta nu le-am impachetat... pentru ca nu sunt cadouri... cu ele nu vreau sa-ti ornezi inima, ci vreau sa-ti acoperi lumea. Din ele te invit sa te servesti oricand ti-e dor de mine... oricand te cauti pe tine... oricand e frig dincolo de iubire...

In dreapta mea....

S-a intins amagitoare noaptea peste pleoapele grele de visuri ale unei fete cu inima zdrobita de dor.

Petale din stele i se prind in par si-i lumineaza lacrimile fierbinti de iubire. Nu vrea minuni, nu vrea nici macar dorinte implinite, ci strange in rochia de matase franturi de amintiri.

Le aduna la pieptul ei cu sufletul sfasiat si incearca din batai de inima sa le readuca la viata.

Se ascunde de lume si isi schimba privirea... ii aluneca pasii pe scari de uitare... unde te cauta pe tine...

Daca ar privi macar o clipa in dreapta sa, si-ar da seama ca tu ai fost mereu acolo... dar ea este prea ratacita in durere...

Ajut-o tu caci singura nu mai poate sa te zareasca...!

Sarut-o cum n-ai mai facut-o pana acum si trezeste-o...!

Prinde-o de mana... si nu-i mai da drumul niciodata!

E doar un vis?!

Parfumul tau imi invaluie miscarile trupului si simt arzand in mine dorinta cu freamat de pasiune.

Degetele tale aluneca usor pe gatul meu, croindu-si drum pe spatele meu si... simti cum tresar, dar nu te opresti.

Imi conturezi formele si scrii cuvinte interzise pe pielea mea.

Ma simt stigmatizata si cu toate acestea nu vreau sa-ti opun rezistenta. M-ai facut curioasa si vreau sa vad cat de departe esti in stare sa mergi. Respiri usor deasupra umerilor mei si alungi suvita ce-ti sta in cale.

Ma simti ca zambesc tematoare si-mi cuprinzi obrajii in palmele tale... Ma privesti adanc in ochi, iar buzele ti se intredeschid si imi soptesc hain: "Trezeste-te! E totul doar un vis...".

Why gamble?

Putem vreodata, cu adevarat, sa anticipam in ce directie vor merge relatiile noastre? Indiferent ca sunt profesionale, amicale ori sentimentale, cred ca nimeni nu poate sa fie sigur de faptul ca si celalalt va fi intotdeauna pe aceeasi lungime de unda.

E totul risc. Risc pur. Risc cu miza foarte mare. Risc cu un castig pe masura.

Tu vezi lucrurile intr-o maniera si interpretezi semnele din punctul tau de vedere, dar celalalt partener de relatie oare chiar asta isi doreste sa exprime? De ce nu spunem lucrurilor pe nume? De ce ne place sa interpretam si sa ii lasam si pe ceilalti sa ne interpreteze?

E ca si cum am avea o teama ca daca am spune de fapt ce VREM noi, s-ar putea ca cel de langa noi sa nu fie de acord si atunci preferam sa ii lasam lui ocazia de a “modela” gesturile astfel incat sa stim si noi daca vrem sau nu sa continuam sa mergem pe acea directie.

Si daca totul e risc, atunci de ce ne e frica sa ne asumam vointa? De ce nu suntem in stare sa ne punem sufletul pe tava si sa ved…

... macar chipul meu...

Mai tii minte sarutul nostru in noaptea dintre vise?

Imbratisarea secreta sub luna noastra albastra cand ne-am soptit dorintele cu sete de iubire?

Si mainile noastre ce cautau betia trupului ce fremata in frigul temerilor pastrate din trecut?

Ori pasiunea ce ne-a izbit sufletul de stele dupa ce ne-am marturisit ascunse ganduri?

Eu... tu... si lumea asta mult prea rece intre noi... pe care am strabatut-o intr-o secunda cu ochii grei de dor?

Fluturii albastri ce purtau pe aripi parfumurile noastre amestecate in vantul cald al serilor stinse din mai?
... macar chipul meu ti-l mai aduci aminte?

Joc de secunda

Mi-am pierdut secunda aseara, cand ma jucam cu visele in gandurile tale.

Am incercat sa o caut pe pielea ta, gandindu-ma ca mi s-a scurs printre degete cand te mangaiam. Nu era acolo, asa ca am coborat in venele tale crezand ca a curs printre ele. Si tot n-am gasit-o.

Te-am mai sarutat o data, gandindu-ma ca poate ti-a ramas pe buze noaptea trecuta, dar mi-ai spus ca n-ai simtit-o in rujul meu rosu.

Te-am rugat sa inchizi ochii si am cautat-o pe genele tale incarcate de dor... am uitat sa-ti spun, dar aseara cand dormeai, ti l-am suflat pe gene... si tot degeaba... nu era nici acolo...

Mi-a mai ramas o singura solutie:sa ne mai jucam si in seara aceasta... pentru ca nu pot sa pierd ceva ce voi avea din nou!

Intre soare si lumina

Mi-e dor de soare... de soare sincer cu zambete invelite in hartie colorata cu dungi de curcubeu crud.

Vreau soare vesel si puternic ca sa imi asez temerile si sa le vad umbrele pe pamant, iar cu tocurile mele sa calc peste ele si sa sparg frica.

Apoi vreau lumina... sa pot sa imi vad clar visele si sa le corectezi colturile ascutite in care m-am taiat si m-au indepartat de la scop...

Vreau soare cum zambet de vara... pentru ca vreau sa-mi reintalnesc marea, sa-mi spal pacatul... sa renasc printre valuri ce oglindesc lumina peste amintiri intunecate... nisipul sa-mi fiarba pasiunea, iar scoicile sa-mi nasca perle negre de ispite...

Se zbate in mine o aripa de copil... dar gandul imi este de femeie...

Scrisoare de inceput de an...

Sufletul meu,

Simt ca te iubesc din ziua in care m-am nascut. Te simt parte din mine, desi nu te-am cunoscut... or poate ca drumurile noastre s-au intersesctat deja, dar n-am avut puterea sa ne recunoastem. Sunt coasta din tine si iti apartin doar tie. Te simt al meu cu fiecare picatura de ploaie ce-mi aluneca prin par, cu fiecare raza de soare ce-mi mangaie chipul, cu fiecare noapte de pustii visari.

Ma pierd in tine. In acel tine necunoscut ochilor mei si totusi atat de viu inimii mele. Parca am fi de-o vesnicie, desi noi am pierdut secunda. Parca ne tinem de mana, desi ne-am ratacit fiinta. Ai sa ma ierti cand, in clipe de oarba simtire, ma voi pierde in asternuturi straine. Ai sa ma intelegi cand ma voi darui altora ca eu te vreau, de fapt, pe tine... si degetele mele se vor pierde degeaba pe brate straine. Chiar de voi simti, macar pentru o secunda, ca ma voi adanci in pielea lor, niciodata sangele nu ni se va intalni.

Eu lor nu le voi alerga prin vene, ci poate doar prin triste…