02 ianuarie 2010

Scrisoare de inceput de an...

Sufletul meu,

Simt ca te iubesc din ziua in care m-am nascut. Te simt parte din mine, desi nu te-am cunoscut... or poate ca drumurile noastre s-au intersesctat deja, dar n-am avut puterea sa ne recunoastem. Sunt coasta din tine si iti apartin doar tie. Te simt al meu cu fiecare picatura de ploaie ce-mi aluneca prin par, cu fiecare raza de soare ce-mi mangaie chipul, cu fiecare noapte de pustii visari.

Ma pierd in tine. In acel tine necunoscut ochilor mei si totusi atat de viu inimii mele. Parca am fi de-o vesnicie, desi noi am pierdut secunda. Parca ne tinem de mana, desi ne-am ratacit fiinta. Ai sa ma ierti cand, in clipe de oarba simtire, ma voi pierde in asternuturi straine. Ai sa ma intelegi cand ma voi darui altora ca eu te vreau, de fapt, pe tine... si degetele mele se vor pierde degeaba pe brate straine. Chiar de voi simti, macar pentru o secunda, ca ma voi adanci in pielea lor, niciodata sangele nu ni se va intalni.

Eu lor nu le voi alerga prin vene, ci poate doar prin triste ganduri. Ei nu voi pulsa viata in mine, ci simple tresariri. Si focul meu doar pentru tine arde, dar pana te gasesc, te rog sa ma intelegi, iubitule, ca am nevoie de paie ca sa il tin aprins.

Nu te tradez cu sufletul niciodata, iar trupul si mintea stii si tu prea bine ca mai putin conteaza. Pe tine te caut in zborul de fluturi, pe ei ii gasesc pe strazi prafuite. Pe tine te vad in nori de furtuna, pe ei ii zaresc doar in lumina.

Eu sunt a ta si m-am daruti tie inainte de-a ma naste. Iti apartin si esti al meu.

Te simt... te simt atat de aproape cu fiecare fior. Buzele mele te gusta din acea veche amintire, din clipa in care eu am ales Iadul alaturi de tine decat Raiul pustiu de iubire. Nu te vreau acum, nu te vreau atunci. Eu te am mereu. Doar conditia mea de muritoare ma impiedica sa te vad AICI.

Ne pierdem in noapte, pentru a ne regasi in vis. Te astept la locul nostru - cu aceeasi floare prinsa in par, cu acelasi dor pe gene, cu inima in palme, cu buzele uscate, cu trupul tremurand...

Hai, vino!
... eu sunt deja niciunde.

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...