23 martie 2010

Impulsul daruirii

Mi-e teama uneori de puterea dorintelor mele, de focul ce se naste in mine rareori, dar arde orice urma de ratiune.

Nu ma consider o fiinta daruita impulsului , ba uneori chiar ma gasesc prea calculata, insa atunci cand pasiunea ma starneste e ca si cum mi-as pierde controlul.

Si atunci ma opresc din analizat. Nu mai am timp, nu mai am motive, nu mai am posibilitati.

Traiesc momentul si atat.

Fara "de ce-uri", fara "daca-uri", fara nimic.

E clipa fatala in care ma indragostesc.

E secunda in care eu renunt la mine si ma daruiesc neconditionat.

Este atunci cand intre apusul si rasaritul constiintei de sine ramane singura noapte in care eu traiesc cu adevarat.

Uneori, mi-e dat sa ratacesc doar o data si incendiul gandurilor se stinge in mine.

Alteori, primesc vapaie din exterior si atunci scanteia se imparte la doi.

Atunci, se naste si moare totul. Ma descompun si ma reintregesc in bratele LUI si ma descopar neincetat.

Devin fiinta pe taramuri angelice si simt toata minunea vietii cum imi aluneca in simturi.

Nu mai exista "eu" si "tu" pe buzele noastre, ci ne scufundam intr-un diafan "noi", pe care atunci cand nu-l rostim il simtim in fiecare celula a trupurilor ratacite.

E ca o mare atat de sarata din care ne adapam din ce in ce mai mult, caci pe masura ce ne sorbim substanta devenim tot mai insetati unul de celalalt.

Ne prapadim noptile scurte in placeri indelungate...

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...