Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2010

Ratacire

Ce rost are nimicul nostru?

Nu vezi ca noi nici macar nu ne-am intamplat?

Am fost facuti doar pentru o ciocnire gravitationala. Eu sunt prea mult tu... tu prea mult eu.

Ne asemenam atat de prost in incertitudinea noastra, incat avem acelasi tel comun: NICIUNUL.

Cum sa ne fie posibila iubirea, cand noi nici macar nu stim daca ne-o vrem?

Copleseste-ma cu tine...

Copleseste-ma cu tine... Cu toata masculinitatea ta, care inca imi da fiori... cu toata rasuflarea ta, care imi sufoca asfintitul de ganduri.

Te vreau ACUM mai APROAPE decat imi este permis.
Te vreau ACUM in fiecare molecula ce se dizolva si se amesteca IN FREAMATUL acesta de valuri pe care mi-l numesc TRUP.

Cu tine in gand este cel mai mare CHIN, fara tine, in trecutul meu, este cea mai pustie noapte de incheiat. Parca zilele se inclesteaza in ACEEASI stransoare a mainilor noastre. Parca fiecare cotlon al sufletului te MURMURA pe tine si fiecare rasarit iti recreeaza fragmentele din mintea mea.

Nu esti aici. Nu sunt acolo. Nu suntem nicaieri.

Ma amagesc doar ca am insemnat CEVA. Ceva mai mult decat o litera aruncata printr-o propozitie pe care n-ai sfarsit-o... ori n-ai rostit-o. Ceva mai mult decat un gand hoinar pe care l-ai pierdut cu ploaia. Ceva mai mult decat o pulbere de stea ce ti-a sagetat universul.

Nu ma inteleg. Nu reusesc sa inteleg aceasta DORINTA de tine, aceasta set…

Mi-e dor de Dor...

Mi-e dor de dor... real, intens, sa-mi ia rasuflarea, sa-mi revolutioneze fiinta, sa ma urce si sa ma coboare pe toate culmile asteptarii... sa ma desavarseasca in totul meu lumesc, sa ma deschida in totul meu sufletesc.

Da, vreau sa te iubesc!!!

Praf de scorțișoară

M-ai lasat aici... goală de tine, pustie de mine și acoperită doar de visul acelui ceva, atât de puternic ancorat în trecut.

Fără regrete... doar cu bucăți ce mi se desprind din trup și îți reconstruiesc ființa.

În așteptarea mea de tine îmi retrăiesc speranța șubredă și ologită de atâta dor nespus. Adormite îmi sunt acum și simțurile, pe care le-ai aprins atunci cu un sărut furat. Mâna ta alunecând timid pe pieptul meu mă arde, încă. Degetele tale pierzandu-se în pielea mea au rămas impregnate adânc în toți fiorii, pe care gândul mi-i trezește.

Îmi caut senzația de tine în fiecare particulă de oxigen pe care o inspir. Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar, în acel timp atât de trecut, îmi luai respirația.

Vibram prin tine... acum sunt amorțită.

Te vreau în universul meu actual,însă tot ceea ce mi-a rămas din ființa ta sunt segmente de amintire.

Ne desparte doar răsaritul zilei când ne vom revedea.

Ne apropie doar durerea timpului ce a mai rămas până atunci.

Eu... Tu... o cafea..…