10 februarie 2011

Spectacol anulat

Când ne-am jucat ultima dată, nu ai facut decât să mă scapi. M-ai crăpat până ai ajuns să mă faci cioburi și apoi ai început să te tai în mine. Acum degeaba încerci să mă reasamblezi și să mă lipești. Chiar nu ești conștient că nu pot să îmi privesc crăpăturile o viață întreagă, lângă tine?

Nu-ți mai recunosc arta mâinilor, îmi ești stângaci și mă doare. Nici măcar ațele nu ai știut să le descurci. M-ai lăsat spânzurată în teatrul nostru de păpuși și acum vrei cu nerăbdare să mă deslușești.

Nu mai ai nicio șansă.

Lasă-mă mai bine așa. Prefer să îmi amintesc zilele în care cu măiestrie mă purtai pe brațe și îmi știai fragilitatea. Acum îmi ești străin și mișcările tale le simt greoaie. Chiar nu ai putut să îți dai seama că nu sunt ca celelalte? Niciuna nu e ca cea de dinainte. Trebuie de fiecare dată să înveți cum să jonglezi.

Îmi pare rău de jocul nostru! Ai trișat prea mult încât să mai ținaă ironia. Ai fost actor, iar acum ai obosit în propriu-ți teatru. În sfârșit, pot să te privesc fără lumini orbitoare de reflectoare, fără măști și machiaje complicate, fără costume și replici învățate. Ești gol și vid în fața ochilor mei. Ți-ai pierdut strălucirea.

Mi-e greu și simt un imens pustiu. M-am pacalit a mia oara. Te-am desenat prea bine, prea complicat, când tu, de fapt, ești doar o linie frântă pe un colț de hârtie mototolită. Am vrut să îți dau culoare, contur și viață, însă mi-ai fost materie primă de cea mai proastă calitate. Te șterg acum punct cu semne de întrebare, infinit cu minus, mai mult ca perfect trecut la forma de condițional-optativ.

Nu-ți mai văd decât urmele adânci de creion pe o coală îndoită. Acum pot să îți privesc limitele și să realizez că erau atât de scurte. Nu vrei să fii mai mult, ori, cel puțin, nu cu mine. Și atunci ce rost are să ne chinuim prezentul fără rost?

Ia calea altei foi, mina altui creion și lasă-mă să-mi strâng mizeria!

Am să te țin mereu ca pe o ciornă și am să te privesc ori de cate ori voi resimți aceleași greșeli de trasare. Fii fericit pentru că poți și tu acum să îți continui drumul spre cea care te va transforma în operă. Sunt mulțumită că mă aflu mai aproape de desăvârșire.

Azi circul nostru ia sfârșit.

Avem spectacole diferite... la alte scene deschise.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Mar1na, moi aussi,
je dois avouer,
J'ai tant aimé,
Cette douce poésie.

Mar1na, je suis si doué, que beaucoup d'autre,
se sont laissée séduire. Et j'ai aimé !
Quelle histoire plus passionnante que la notre ?
Notre charmante poésie ensanglanté.

Qui peut savoir si un jour...

Tu es belle Mar1na, je le sais, je le ressent et tes yeux me diront si vraiment, ton coeur est débordant ...
Débordant d'Amour,
Débordant de tendresse.
Débordant de qualités que je n'ose, ici, dévoiler sachant que des lecteurs avisés me les voleraient. Puisque déjà depuis longtemps, tes qualités, tu me les as réservées.

Merci Mar1na pour cette douce poésie, que tu me demande de toujours réinventer.
Je ne savais plus ou aller.

Et, peut-être, la première partie, va se terminer ici.

Mais l'histoire, elle, va continuer, et nous faire rêver, Toi, Moi...
Et toutes ces étoiles qui brillent au milieu de la nuit, pour nous protéger.

Dav1d

sentiment spunea...

primeste aplauzele mele la scena deschisa!
sa sti ca urmaresc spectacolul!

A Besta dos 1000 Anos spunea...

enjoyed visiting your blog. It was interesting to satisfy my curiosity visiting a blog a very distant place from my country, Brazil, wit a so beautiful hostess, Marina.... Thank you to receive me. Having a little time, let me welcome you in visiting my blog:www.abestados1000anos.com.br/ and, if you liked it, please feel free to leave comments! I am Brazilian writer. Your truly. Ilmar

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...