22 decembrie 2011

Treziți-vă și începeți să visați!

Am devenit sarcastică în jocul meu cu Iubirea. EU sunt cea care crede în ea și care vrea să se predea cu tot întregul ce mă compune, ca mai apoi, tot EU, să o desființez și să o izgonesc violent.

Imi oscileaza mana intre condeiul ce-mi scrie amoruri inaltatoare si pixul ieftin cu pasta de povesti mediocre, care umplu temporar clipe dintr-o viata si asa prea scurta. Amprenta de pe ele este, insa, aceeasi si nu se poate dezice de ceea ce semneaza. Intotdeauna va prefera cerneala.

Nici nu mai cunosc între ce lumi să îmi împart sufletul și cu cine să mă pun de acord, ori cărei filosofii erotice sau eretice să mai dau sentință de adevăr.

Se poate spune ca mi-a scapat printre degete povestea, dar venele mele curg esenta unui timp nehotarat.

Simt, uneori, ca l-am pierdut pe EL. Nu pe el- cel fizic-, ci pe EL- cel caruia ii daruisem dintotdeauna asteptarea vesniciei mele. Pe EL, cel desprins din Eros ceresc in nopti si zile de vise prea greu de numarat. Parca s-ar fi rupt panza tabloului pe care il agatasem in mijlocul inimii mele, iar acum nu stiu daca e necesar sa incep sa plang, ori doar sa ma apuc sa strang.

Dar cum sa iti strangi vise si inalte idealuri crescute pe pamantul fertil al unei inimii de copil, ce vedea frumosul in fiecare raza de soare si sa indraznesti sa le arunci? Cum sa te lase viata din tine sa stingi focul gandurilor si sa te afunzi intr-o prea seaca liniste? De ce sa renunti la curcubee aparute dupa furtuna si sa traiesti in siguranta unui alb-negru?

Eu, una, nu ma simt in stare sa nu pot sa cred in frumos, lumina si iubire.

Ironic, se pare ca intalnesc mereu aceleasi tipuri si stereotipuri de barbati. Cu toate ca mi se pare ca stau atat de bine ascunsi in spatele mastilor nesimtit de opulente, incat tot spre mine arunca piatra incarcata cu vina de a-i intalni si de a crede drept intr-o lume franta.

Ma atrage iubirea. Ma indeparteaza tristetea si praful de urat asezat peste atatea si atatea trupuri de barbati handicapati emotional. O generatie de paralizati sufleteste: ei si ele, purtand carjele materialului si imprastiind cuvinte de ocara pe orice ar putea sa le semenea a dragoste, ori a romantism.

Iubirea a devenit pudoare si motiv de batjocora pentru multi. Atunci cand te simti incapabil si frustrat preferi sa arati cu degetul spre altii si sa uiti ca, in acest timp, trei dintre ele sunt indreptate catre tine.

Cand iti este frica sa iubesti, desi asta iti comanda intreaga fiinta, preferi sa bravezi si sa te crezi incoruptibil... intangibil... adica las.

Cand s-a pierdut dorinta si s-a inlocuit cu fala de potenta? Cand a incetat sa mai conteze febrilul si sa primeze un numar de rataciri printre asternuturi?

Unde-i stangacia minunata a primului sarut? Stransoarea tremuranda a celor doua maini ce intaia oara isi impreuneaza falangele?

Din regi, ne-am convertit in cersetori... nestaviliti de pofta de frivol. Tanjim nemurirea in timp ce ne complacem in tarana.

Si iar radem de iubire fara a sti ca ne jelim decesul firii. Turnam zilnic cianura in ceea ce ar fi trebuit sa ne fie apa vietii.

Beti si imbatati-va, doar sunteti de neatins! Turnati-va pe gat otrava crezand ca va infruptati din fructele placerii. In gradul acesta de lasitate realitatea va permite sa muriti tineri... chiar daca or sa va ingroape peste ani.

Se pare ca scuzele si abandonul sunt mai usor de inghitit, iar mult prea multi sunt dispusi sa faca un compromis pe viata lor.

Treziti-va si incepeti sa visati!

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...