29 decembrie 2012

Mieux vaut tard que jamais

Oare este cu putință să îți fie dor de o persoană pe care nu o cunoști, ori doar ai întalnit-o?

Cât de mult trebuie să cunoști un om pentru a începe să îl iubești?

Așează-ți, te rog, sufletul pe pieptul meu și lasă-l pe el să-mi astâmpere întrebările...

Nu mă intereează nimic din ceea ce are rațiunea de spus. Vreau să aud numai ceea ce îmi vorbește inima.

Mintea îmi este aliat atunci când gândește întru simțire....

Când sufletul pereche te cheamă șoptit, toate distanțele pământului dispar. Și te uiti la acea stea, căreia tu îi spui „steaua ta”, și simți, în acel moment, că cel ce(-ți) trebuie privește în aceași direcție.

...și vă întîlniți în gând, necunoscându-va, poate... ori cunoscându-vă fără să știți.

MSZ

27 decembrie 2012

Femeia ESTE

Femeia este eternitate. Iubeste-o si iti va darui nemurirea!

Femeia este foc. Iubeste-o si iti va aprinde viata!

Femeia este aer. Iubeste-o si iti va taia respiratia, pentru ca apoi sa iti fie rasuflare!

Femeia este pamant. Iubeste-o si radacinile tale vor avea unde sa se infiga!

Femeia este apa. Iubeste-o si iti va curge prin toata fiinta!

Femeia este mister. Iubeste-o si vei afla taina lumii!

Femeia este bucurie. Iubeste-o si iti va zambi viata!

Femeia este tot ceea ce ii permiti tu sa fie. Este cea la care te intorci, cea de la care nu poti niciodata sa pleci pentru totdeauna, cea fara de care nimic nu are sens.

Femeia este viata. Ea te naste si tot ea este cea care te poate ucide cu o singura privire.

Femeia este calatoria in jurul pamantului si in jurul intregului univers pe care trebuie sa o faci. Este poate cea mai grea si anevoioasa calatorie, dar cu siguranta este singura care merita.

Femeia este dor. Iubeste-o si doreste-o neincetat!

Femeia este gingasie si gratie. Iubeste-o si las-o sa te inspire, pentru ca doar prin ea devii artist complet!

Femeia este necuprinsul. Iubeste-o si las-o sa te nemargineasca!

Femeia este inima. Iubeste-o si las-o sa-ti supuna ratiunea!

Femeia este jumatate. Iubeste-o si recompune-ti Androginul!

Femeia este regina! Iubeste-o si fii regele ei!

Femeia este... iar Tu trebuie sa ii fii.




Ce mai aștepți?!

Ai o singura șansă la viață, învață să nu o irosești.

Iubește, trăiește și riscă!


Este totul prea scurt și extrem imprevizibil, încât să îți permiți luxul de a face exces de precauție.

Cum să nu îți dai voie să iubești, doar pentru că îți este frică de eșec?

Cum să îți refuzi șansa de a te simți viu si de a fi capabil de cel mai înâlțător sentiment din univers, doar pentru că s-ar putea să fii rănit de cel iubit?

Când refuzi să primești în tine ceea ce întreaga ființă dorește mai presus de lume vei acumula frustrări și îți vei condamna sufletul la urâțenie. Un om care nu iubește nu poate fi bun, nu poate fi complet. Vei rămâne schingiuit emoțional și nu vei putea să savurezi nicio clipă din viață. Vei ajunge la bătrânețe sec, morocanos și cu tristeți ce-ți vor naște regrete la nesfârșit.

Tuturor ne este teamă să nu fim răniți, să nu iubim în van, să nu fim folosiți și exploatați sentimental de persoana căreia vrem să îi dăruim toată trăirea noastră, dar nimeni nu poate ști de dinainte cum îi va fi povestea de amor.

Iubirea aprinde în tine simțuri de care nici măcar nu îndrăznești să te crezi capabil. Te face vulnerabil și orb, dar, dacă te uiți mai atent în forul tău interior, vei descoperi că, de fapt, te face mai puternic și mai deplin decât îți poți imagina.

Mă doare sufletul când aud oameni care-mi spun că se tem să (mai) iubească, să fie într-o relație, pentru că îmi dau seama că, pe măsură ce gândesc tot mai mulți așa, lumea devine mai fadă, mai rea.

Important este să înveți cum să iubești, nu să te forțezi să nu o faci.


Iubirea se dăruiește fără așteptări, fără gelozii, fără să fie transformată în troc. Tu, iubește pur și simplu, nu căuta în celalalt să te iubească într-un anume fel. Oricât de prostesc ar suna, Marquez a avut dreptate când a afirmat că "Doar pentru că cineva nu te iubește așa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubește cu toată ființa sa.".

Fiecare stie să iubească în felul său. Și, până la urmă, nu este vorba despre tine și partenerul tău, ci despre tine și divinul din tine. Cel ce iubește va fi net superior celui iubit, chiar dacă din exterior va părea altfel.

Toți facem prostii din dragoste și ne dăruim mai mult decat ne dorim, dar asta nu înseamnă că vreo secunda ne pierdem. Este o mare lecție a devenirii: Iubirea. Aș îndrăzni să afirm chiar că este singura care contează și că este testul final al desăvârșirii noastre ca Oameni.

Tu când ai iubit ultima dată?

Ce mai aștepți?

Iubește!
MSZ

26 decembrie 2012

Nu vreau să mă mai satur de tine

Te iubesc în fiecare zi!

Pur și simplu, fără să te cunosc, fără să te știu altfel decât cu ochii sufletului. Îmi ești iubire dintotdeauna și doar gândul că va veni și ziua în care te voi (re)cunoaște și fizic îmi umple ființa.

Ești eternitatea mea nevăzută, dar atât de bine impregnată în inima mea.

Cum să te sărut, Iubitule, când nu știu dacă noaptea mea este și a ta? 


Cum să îmi potolesc focul ce-mi arde buzele, când tot ceea ce vreau este să mă sting cu tine... și, apoi, iar să mă aprinzi?!

Te-am imaginat de atâtea ori, fără să te fi stiut. Gândul că, undeva în aceasta lume, îmi ești mă alină din când în când. Dorul de a te afla mă doare și mă sfâșie și te chem în vise neîncetat.

Am momente când privesc cerul și știu că și tu, în acea clipă, te uiti spre el și te intrebi același lucru: "Oare când ne vom (re)întâlni?".

Cum să mai potolesc în mine pofta de tine? 


Cum să nu mă mai enerveze clipele ce mi se scurg fără de tine și simt că îmi răpesc din fericirea de a fi uniune?

Chiar dacă degetele tale nu sunt acum cele care mă dezmiardă, eu parcă le simt alunecându-mi pe piept, atingându-mi inima. Chiar dacă brațele tale nu mă cuprind încă, talia mea simte că se mulează în strânsoarea lor. Chiar dacă buzele mele nu sunt de tine umezite, le mușc ușor ca să pot  să te gust mai bine.

Te aștept!

Te chem!

Și vreau să nu mă mai satur de tine!

20 decembrie 2012

Dăruiește-mă pe mine, să mă pot dărui ție

E iarnă albastră, ca un ocean de amoruri nesfârșite.

Te chem în văzduhul cerului prins pe tavan să admirăm zarea de vise. Ning stelele în ochii noștri aprinși de o îndelungă sărutare.

Mă uit și te privesc. Te uiți și mă dorești.

Zâmbesc timid și îmi ascund sufletul în mânecă. Vreau să fie Asul pe care îl voi arunca ultima oară pe masa de joc.

Mă simți și mă citești. În colțul gurii surâzi și știi că avem același gând.

Te văd veșnicie, iar tu mă vezi infinit. Două coloane care se îndreaptă doar spre cer...

Îmi prinzi mâna și mi-o săruți elegant. Sunt Doamna ta... oricum și oricând. Îmi așez capul pe pieptul tău și aud bătând inima celui ce știu să simt atât de bine că este Bărbatul meu.

Tresar fericită lângă tine și realizez că nu este un vis. E realitatea noastra de a fi. Tineri, frumoși, nebuni și goi... Unul format din doi.

Și ne iubim la fel cum respirăm, ne vine atât de natural. Astupă-mi gura cu a ta, pironește-mi mâinile pe pat, vino deasupra mea și să lăsăm iubirea să ne transforme în dans.

Dăruiește-mă pe mine, să ma pot dărui ție! - MSZ

18 decembrie 2012

Adaptabilitatea

Adaptabilitatea este apanajul inteligenţei. Cei care supraviețuiesc și se descurcă în viață nu sunt, neapărat, cei mai deștepți (folosesc în acest context diferența dintre inteligența nativă și informațiile acumulate prin studiu, atribuindu-le celor din urmă temenul de „deșteptăciune”), ori cei mai puternici, ci aceia care înteleg și știu cum/când să se adapteze.

Degeaba acumulăm cantități impresionante de cunoștințe dacă nu știm cum să le adaptăm situațiilor în care ne punem (nimeni nu spune, de exemplu, că mayașii, egiptenii nu erau popoare extrem de deștepte și, cu toate acestea, undeva, au reușit să se piardă de evoluție). Degeaba ne dezvoltăm fizic puternic, dacă din punct de vedere psihic nu știm să ne mulăm pe emoțiile și pe presiunile cotidiene. 
 
În viață contează, mai mult și mai degrabă, ce știi să faci cu ceea ce ai. Mai bine să cunoști câte puțin din toate, dar suficient cât să îți folosească în diverse situații, decât să te concentrezi să depui prea mult efort într-o singură direcție. Din păcate, viața nu este ca un examen scris, de la școala. Poți să îți faci perfect temele, să știi teoria literă cu literă și să predai foaia de examen cu subiectele rezolvate fără cusur, dar dacă, în momentul în care situația se răstoarnă complet și logica este înlocuită de absurd, nu reușești să te adaptezi și să înveți noii pași, nimic din normele vechi nu îți mai este de folos.

Experiența vă va duce către perfecționare. Asumarea de riscuri și un orgoliu cât mai mic vor crea învingătorii de lungă durată.

P.S.: A nu se confunda demnitatea cu orgoliul. Demnitatea ține de condiția ta umană și respectul pe care ți-l porți, în timp ce orgoliul se află în strânsă legătură cu prostia.

MSZ

12 decembrie 2012

Manifest de bun-simț

Mi-aș dori ca întreaga clasă politică românească să îți dea demisia! Să recunoască faptul că nu a reușit să facă, de fapt, nimic și că rezultatele de la alegerile parlamentare sunt tot un fel de redistribuire și că nimeni nu a reușit să închidă colegiul 0: ROMÂNIA.

De ce? Pentru că nu au reușit să scoată la urne 50%+1 dintre alegători (ceea ce tot puțin ar fi fost; fără 75% nu se poate vorbi despre
dorința poporului), pentru că nu au niciun fel de majoritate de fapt și de drept.

Pentru că nici măcar cele 7 milioane de români ce au mers la referendum nu s-au deranjat să mai ceară o schimbare, pentru că cei care atunci au votat pentru demiterea Președintelui acum nu au venit să îi susțină pe cei care l-au suspendat.

Pentru că în momentul de față în Parlement dreapta conduce (vezi numărul total mandate PNL + ARD + UDMR), deși totul se va face cu stânga (comasările și monopolizările ce vor urma sunt măsuri socialiste, nu liberale; să zicem că au scuza acordului cu FMI, momentan).

Pentru că 58% dintre români boicotează sistematic alegerile lipsind de la vot și pentru că deși toti politicienii își dau seama de acest fapt niciunul nu îndrăznește să zică lucrurilor pe nume (ba mai mult se și înmulțesc în Parlament fiindcă legea electorala este, la fel ca toate legile din țara asta, interpretabilă-din vina tuturor nu a doar unei formațiuni politice).

Pentru că încă mai intră în Parlament comuniști, securiști, hoți, corupți, plagiatori, lichele și trădători votați de către neamuri, subordonați și retardați și sunt atât de mulți încât cei care chiar au ceva de spus par surdo-muți.

Pentru că a fi cinstit, corect și educat înseamnă a fi în afara poporului.

Pentru că dialoguri civilizate între adversari nu există, pentru că doar circul și foamea le aduce susținători, pentru că trăim sub frica și terorare de autorități dacă îndrăznim să ne cerem drepturile (știți cum acționează baronii locali, nu e nevoie să mai descriu).

Pentru că a fi de altă culoare politică îți va aduce injurii și vei fi exclus și renegat de către cei care conduc, deși fiecare are libertatea să creadă în ce dorește, atâta timp cât nu aduce prejudicii celor din jur.

Pentru că suntem despărțiți, în loc să fim uniți, pentru că nu avem educație civică, pentru că nici peste 20 de ani nu văd schimbări majore pentru această țară.

Dau vina pe clasa politică pentru toate acestea și multe altele, deoarece nimeni nu e interesat și nu a fost interesat să educe corect poporul.

Pierdut încrederea în clasa politică și în poporul român, vă rog să mă ajutați să nu le declar nule, ci să ofer recompensă plaiuri mioritice de vis și gene extraordinare, celor ce vor redresa această situație!

Vă mulțumesc anticipat!


Platon spune că sunt 3 forme degenerate de GUVERNĂMÂNT: TIRANIA, OLIGARHIA și DEMOCRAȚIA. „Democraţia e singurul sistem compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, dar are un viciu incurabil: nu are niciun criteriu de selecţiune a valorilor de conducere“.

11 decembrie 2012

Hitting bottom


Daca nu as fi trecut prin asta de cateva ori, poate ca nu as fi asa de sigura ca este adevarat, insa credeti-ma ca este perfect adevarat. Sa inveti sa gasesti oportunitati si binecuvantari acolo unde toti cred ca este capatul pamantului si ca nu prea mai ai sanse, inseamna sa fii invingator in viata.

Abia in astfel de momente se vad si se construiesc caractere, abia in astfel de situatii dovedesti de ce esti capabil. Plus ca este minunat, atunci cand te indrepti din nou in sus, sa vezi ca niciodata dezastrul nu a avut dimensiunile pe care le-ai crezut. Pentru ca atunci cand incepi sa te indepartezi de el, in campul tau vizual va deveni din ce in ce mai mic.

MSZ









07 decembrie 2012

Gând simplu (II)

Cine vrea să fie în viața ta va găsi întotdeauna o cale. Pe cine vei dori în viața ta vei primi mereu înapoi, indiferent dacă ți-a greșit, dacă te-a rănit...

MSZ

05 decembrie 2012

...pentru că a fi capabil să simți IUBIRE înseamnă a fi capabil să simți NEMURIREA

Aseară mă întrebam cum este bine să procedăm atunci când ne îndrăgostim de cine nu trebuie. Astăzi, în urma răspunsurilor primite și comasate cu propria-mi părere, răspund următoarele:

Atâtea soluții, atâtea variante, iar când ajungem în fața Iubirii ne prezentăm dezarmați de rațiune și încărcați de speranță.

Imposibilul se încăpățânează să ne fie posibilitate în Iubire, iar mintea și inima alimentează scenarii și pavează drumuri de încercări, de nerenunțări la vis (că bine a punctat Radu Gyr)...

Probabil că singura schemă de tratament în cazurile de boală de Iubire (cum Paleologul frumos spunea "Iubirea este o boală fără de care nu ești sănătos.") este să îți traiesti convalescența și să faci din "venin" antidot. Să crezi că ceea ce simți că te omoară, de fapt te vindecă și te întărește.

Așadar, fie că este posibilă sau imposibilă e bine atunci când Iubirea ESTE; pentru că a fi capabil să simți IUBIRE, cred eu că, înseamnă a fi capabil să simți NEMURIREA.

01 decembrie 2012

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Sunt mândră că sunt româncă!

Sunt mândră că scriu și citesc în frumoasa noastră limbă!

Sunt mândră că m-am născut moldoveancă și am crescut dobrogeancă!

Sunt mândră că fac parte dintr-un neam binecuvântat cu gene bune și frumoase!

Sunt mândră că steagul nostru poarta cele 3 culori primare!

Sunt mândră când mă uit la istoria neamului meu!

Sunt și multe neajunsuri, dar patria mea e MAMA mea și bună, rea o iubesc pentru că-i a mea și pentru că fără ea nici eu nu eram! Aici îmi am rădăcinile, familia, prietenii și amintirile cele mai dragi!

Da, iubesc ROMÂNIA și sunt recunoscătoare Divinității pentru ea!

(tot ce mă enervează este faptul că neamul meu se subapreciază și se complace în mocirla ce nu cred că ne caracterizează)

30 noiembrie 2012

Îndrumător pentru cel ce vrea să iubească Femeia

Atunci când o femeie își deschide sufletul în mâinile tale, când îți pune inima miză și apoi aruncă zarurile să nu îndrăznești să trișezi. 

Să nu o pui parieze dacă nu ești convins că arunci pe masă "All- In*". 

 Să nu îi dai iluzii deșarte dacă nu ai de gând să îi îmbrățișezi visele. Pentru că o femeie cu inima dăruită rămâne săracă de orice altceva.

Ți se va da întru totul și ți se va abandona fără să își păstreze nici măcar o bucată de rezervă, iar a zdrobi o astfel de dăruire te va transforma în cel mai abject monstru cu putință.

Nu se iartă nimănui bătaia de joc și tortura, chiar dacă pedeapsa va veni mai târziu.

Nu îi da speranțe și nu îi alimenta zâmbetul dulce și roșu de Femeie, daca mâna ta puternică și caldă de Bărbat nu are de gând să o prindă și să o protejeze.

Femeia când iubește nu mai este femeie. Devine aer, pământ, apă și foc. Mută munți, seacă oceane și înfruntă orice pentru iubire.

Să te ferească zeii de mânia celei batjocorite, pentru că se vor întoarce împotriva ta toate cugetele lumii.

Să nu fii rău și nechibzuit!

Să nu îi fii călău, ci numai IUBIRE! - MSZ

*ALL IN: Este actiunea prin care un jucator pariaza toate jetoanele pe care le detine in acel moment. Aceasta mutare poate fi facuta in orice moment de catre orice jucator de la masa, daca structura jocului o permite.


http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/indrumator-pentru-cel-ce-vrea-sa-iubeasca-femeia-2827

29 noiembrie 2012

După iubire nu se așteaptă

După iubire nu se așteaptă.

Din când în când trăim sentimentul că dacă ni s-au despărțit drumurile, dar sufletele par a fi urmat aceași cale, atunci așteptarea are sens.

Nu cred că poate fi adevărat!

A aștepta încăpățânat înseamna a batjocori Destinul. Dacă două drumuri s-au bifurcat este pentru că fiecare mai are altă lecție de învățat și cu cât veți întârzia mai mult acea experiență (blocân
du-vă în asa-zisa asteptare) cu atât mai tarziu vă veți împlini soarta, alături de cel Karmic predestinat.

Indicat este să vă folosiți timpul depărtării pentru a cunoaște cum mai bine în viitorul vostru împreună veți ști să vă iubiți și să vă apreciați.

Fidelitatea prin sacrificiul personal, ignorând dorințele și stând inert atunci când totul vostru vrea să exploreze, nu este fidelitate. A-l aștepta pe cel iubit la nesfârșit refuzând clintirea va duce la acumularea de frustrari și la închiderea voastră interioară.

Lumina se va transforma în umbră, deoarece veți sta cu spatele la ea.

Când cel iubit pleacă și decide că trebuie să meargă pe un alt drum, a-l urma sau a-l aștepta la aceași intersecție vă va poziționa mereu doar în spatele său, niciodata alături și egal, cum perechea trebuie să fie.

Așadar trăiți, explorați și iubiți! Ceea ce trebuie să fie, va fi...doar atunci când este timpul pentru a fi! - MSZ

"De fapt, fericirea si nefericirea sunt doua laturi ale aceleasi monede. Cel care vede unirea in unire si nu vede si despartirea intrinseca nu trece decat printr-un moment de fericire de moment. In acelasi mod, cel care nu vede numai despartirea in despartire, ci si unirea intrinseca trece printr-un moment de nefericire de moment; de fapt, intalnirea si despartirea sunt doua laturi care fac parte din acelasi proces, doi poli care fac parte dintr-un magnet, doua capete ale consensului.

Asadar, cel care este fericitchiar in acest moment ar trebui sa fie constient ca este pe drumul catre nefericire, iar cel care este nefericit acum este pe drumul catre fericire. Fericirea si nefericirea, durerea si placerea, toate sunt doua laturi ale realitatii." (Osho - Razboiul si pacea interioara)


http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/dupa-iubire-nu-se-asteapta-2839
 

25 noiembrie 2012

Mai mult ca prostul

Mai mult decât de oamenii proști îmi este scârbă de cei care sunt răi, mai ales dacă sunt răi în mod gratuit.

Fiecare îți are, în viață, propriile frustrări, dar atâta timp cât nu faci niciun efort să ți le depășești, ba mai mult ți le și cultivi fiind mereu țâfnos, înseamnă că te cobori mult sub nivelul prostului.


MSZ

24 noiembrie 2012

Blestem binecuvântat

Dacă nu m-ar fi durut trecutul, în prezent n-aș fi luptat atât de hotărâtă pentru a-mi clădi viitorul. Așa te învață viața că uneori blestemul îți este binecuvântare.

MSZ

22 noiembrie 2012

Lupta cu dorul

Cu dorul mă lupt și-l las să mă învingă.

Am răni adânci și deschise pe suflet de la atâtea unghii înfipte și buze mușcate...

Se sfâșie în mine durerea și vina. Păcatul mă strânge, virtutea mă apasă. Și îmi urlă un lup speranța de viață... în păduri cu stejari și regrete și lacrimi care din mine se înalță.

Am fost doar a ta, în vremuri trecute. Și-am fost nesfârșită, neîncepută și neînțeleasă. Și totuși mă lupt cu un dor egoist, ce greu mă încearcă... De mine, de tine, de suflete nepereche obosite să tot rătăcească, să caute și să nu găsească acea jumătate promisă și luată...

MSZ

03 noiembrie 2012

Copie legalizată a sufletului

Aș vrea să merg la un notariat și să îmi fac o copie legalizată a sufletului.
Poate chiar vreo două, trei. Hm, aș mai scoate câteva și pentru inimă; să am de rezervă. Și măcar încă una pentru minte.

De ce? Cum adică „de ce”? Pentru că mi-am dat seama că originalul sufletului nu trebuie lăsat așa, pe mâna oricui. Risc să rămân făra el, ori să fie atât de rău deteriorat încât până și dacă îl înlocuiesc să nu mai poată fi lizibil.

Este soluția mea cea mai bună pentru criza de iubire de care suferim în zilele noastre: adaug la dosar doar o copie, înainte să am curajul de a încredința intimitatea spiritului meu unui străin. Abia atunci când străinul îmi va deveni cunoscut și își va avea el însuși în al meu suflet naștere, poate îi voi da pe mână originalul.

Nu cred că este prea isteț să te dai vreodată întru totul altuia și să nu te păstrezi puțin și pentru tine. Cum ai mai putea TU să îl iubești pe celălalt, daca nu-ți mai ești ție măcar în suflet? Copia legalizată are aproape aceeași valoare și, până la urmă, cine te iubește și pe cine iubești nu are nevoie de garanția proprietății de a-i fi dat pentru a-ți dărui iubire.

Dragostea este sau nu este. Condițiile, contractele și trocurile nu au nicio valoare sentimentală, sunt doar aspectele lumești care țin trupurile aproape; dar sufletul... sufletul, dragul meu, are legea lui în iubire: iubește, ori nu iubește.

Mintea este cea căreia i s-a încredințat sarcina de a discerne motive și de a face alegeri. Și, crede-mă, aceasta este o binecuvântare deghizată în blestem de cei neinițiați în taina de a fi unitate în doi. În momentul în care mintea se coboară în suflet și colaborează se întamplă Armonia și afli cu adevărat ce înseamnă A FI, A IUBI, A TRĂI ETERNITATEA. - MSZ

02 noiembrie 2012

Educația pentru "tinerii din ziua de mâine"

Mă gândeam (și știu că mulți or să mă judece și că pe și mai mulți o să îi ating involuntar cu ceea ce voi afirma, dar îmi asum acest risc) la ideea (fenomen deja) de meditații pentru copii.

Eu am trecut prin școala fără astfel de ajutoare (recunosc faptul că în clasa a VIII-a am făcut timp de o lună  meditatii la matematică, doar din cauza faptului că
profesorul ne preda în limbaj matematic propriu, unde factor comun era "cine-i mic si bea lăptic" etc., iar eu m-am trezit că nu știu să transcriu matematic enunțurile din testele naționale- nu exista atâta informație pe Google încât să mă ajut singură) și pot să declar că am trecut cu note mari și foarte mari, ba mai am și ceva diplome cu rezultate obținute pe la diverse olimpiade și concursuri (colegi/profesori/foi matricole pot dovedi aceste lucruri). 

Nu am avut parinți care să mă ajute prea mult (ba chiar spre deloc după clasa a VI-a) și, cu toate acestea, am reușit să mă descurc singură, să găsesc singură cum să învăț și să înțeleg. (în condițiile în care mama îmi cerea -violent chiar- rezultate foarte bune și nu îmi dădea niciun fel de ajutor; abia am convins-o să îmi dea bani de meditații -și din alocația mea, bineînțeles).


Profesorul de limba romana din liceu mi-a spus ca nu voi intra niciodata la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii fara meditatii (examen scris de 4 ore si singura nota care conta pentru a fi admisa). Bineinteles ca am intrat, ba chiar la buget, fara nici macar un minut de meditatii. (ca am ales sa nu raman si m-am reorientat catre Filosofie, asta e alta poveste).

Sa nu aud scuza cu profesorii care nu isi mai dau interesul sa invete copilul, sa ii explice etc., pentru ca ei urmaresc sa faca bani din meditatii. (nu am facut scoala acum 20 de ani, astfel incat sa cred ca eu am prins vremuri mai bune sau programe de invatamant mai bine structurate)

Cred doar ca nici parintii, si nici profesorii nu mai stiu cum sa motiveze copilul.

Nu recomand nimanui sa aplice metoda pe care a aplicat-o mama mea cu mine (lasandu-ma aproape total de izbeliste in ceea ce privea modul in care ma descurcam la scoala; ea trebuia sa vada doar rezultatele foarte mari- cum face si seful: nu il intereseaza prea multe, decat sa vada daca ti-ai dus la bun sfarsit sarcina), dar eu sunt sigura ca fiecare copil este capabil si trebuie sa fie incurajat sa fie capabil singur sa invete (daca am putut eu, de ce altii nu ar putea?!). Poate si pentru ca stiu ca, dupa ce termina scoala, nu o sa mai fie nimeni dispus sa il invete/sa ii explice/ sa ii arate si el va cauta tot timpul un "meditator" pentru a-si rezolva probleme, ori nu toti vor ajuta cu intentii bune (ba chiar vor cauta a manipula). Va cer scuze pentru faptul ca incurajez gandirea in conditiile in care azi doar banii se pare ca mai conteaza (vezi asistente TV garla, fotbalisti si alti agarici). Nu produc atat de multi bani , insa ma consolez cu faptul ca sunt capabila sa invat orice/oricat si mai ales sa le inteleg de una singura, eliminand riscul ca de multe ori sa imi fie inoculate anumite idei/informatii.

Va rog sa va sprijiniti copiii, dar sa o faceti corect si ajutorul pe care il oferiti prin meditatii sa fie completat de educare comportamentului si incurajarea acestora de a cauta si singuri sa se descurce (cand zic "copiii" ma refer si la nepoti, verisori, fini etc.).

Nu sunt impotriva meditatiilor (decat daca devin un obicei, in loc sa fie o solutie temporara), ci doar impotriva ingradirii capacitatilor incredibile pe care le poseda copiii.

Nu ii lasati sa devina lenesi (pentru ca daca ii obisnuiti doar cu ajutoare le veti face foarte mare rau pe viitor; cand vor da piept cu adevarata viata se vor trezi vulnerabili, iar voi-parintii- nu veti fi mereu acolo pentru ei- asta e, toti murim), ci ajutati-i sa isi depaseasca limitele si sa vada ca daca vor, chiar pot.

Vom avea nevoie, in viitor, de oameni capabili sa gandeasca, sa analizeze, sa creeze, independenti si siguri pe ei.
Vom avea nevoie de caractere puternice, nu de oameni slabi si incapabili sa se descurce fara ajutorul altora.
Ascultati-i si invatati cum sa ii motivati!
Va rog, formati viitori lideri si viitoare modele de urmat, deoarece pentru fiecare copil responsabili de ceea ce acesta devine sunt parintii!
(cand o sa auziti si cand o sa va plangeti de "tinerii din ziua de maine" sa va aduceti aminte cine i-a crescut si cine i-a educat).

31 octombrie 2012

Gând mergând

Mă gândeam (acum, mergând pe stradă) la vorba românească "pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești". Apoi, am transpus-o în situația în care m-am aflat când m-am despărțit de câte un "el" și la încăpățânarea mea de a mă mai agăța de motive, scenarii și întrebari la care tot eu dădeam răspunsuri.

Eu nu lăsam să "moară" amintirea, regretul, orgoliul și era normal ca acestea, la rândul lor, să nu mă lase să trăiesc. Eu, vie fiind, le voiam și pe ele asemeni mie, iar ele, aflate în plin proces de putrefacție, doreau să mă atragă în aceeași netrăire.

Doar că ceea ce este mort nu învie (să nu ne amăgim cu basme și telenovele, vă rog), dar ceea ce este viu poate, din neatenție, să moară...sufletește, emoțional. Și atunci de ce să îți comanzi și săvârșești propria ucidere, pentru ceva ce nu mai e?!

Eroii mor pentru o cauză, pentru un vis, pentru ceva măreț, nu postmortem idealuri. Așadar, probabil că singura soluție pe care o avem în fața unei astfel de situații este să fim mai vii ca înainte, să renaștem mai buni și mai puternici, pentru că în fața relațiilor care s-au sfârșit pot să stea triumfătoare doar persoanele care înving trecutul și TRĂIESC mai mult, mai intens, mai frumos.

A voastră,
MSZ


P.S.: De asemenea, am învățat la cursurile pe care le-am urmat anul trecut, de Psihiatrie și Filosofie (am menționat numele cursului deoarece profesor era un psihiatru), că perioada de "doliu" este nu doar perfect normală, cât și deosebit de importantă pentru procesul de vindecare.(în psihanaliză numindu-se "conștientizarea pierderii"). Greșit nu este să plângem și să jelim pierderea, ci să rămânem blocați la această etapă. (amintind aici de etapele durerii: negarea, furia, târguiala, depresia și acceptarea).

29 octombrie 2012

Sunt fascinata de oameni!

Sunt fascinata de oameni! 

As putea sa stau ani de zile sa ii privesc, sa ii observ, sa incerc sa le ghicesc povestile de viata, pe unii sa ii ascult cu zambetul neintrerupt, pe altii sa ii iubesc, pe cei mai multi sa ii iert atunci cand imi gresesc, pe cativa sa ii dezaprob categoric, dar de la toti sa invat! 

Suntem frumosi! 
Suntem energie! 
Suntem lectii si destine! 
Numai de noi si de alegerile noastre tine sa fim lumina sau intuneric!

24 octombrie 2012

De la Octavian Paler citire: despre dragoste, pe un peron








Mai jos, pe aceași pagina, din aceași carte, a aceluiași autor stau scrise (și îngălbenite) și următoarele cuvinte:
"...a trebuit să ajung într-o mlaștină ca să aflu că dragostea e și luptă sau chiar luptă."(Octavian Paler - Viața pe un peron)


22 octombrie 2012

SWEET PAPRIKA by Gabriela Atanasov


Gabriela Atanasov este una dintre tinerele pe care le admir de multi ani. Determinata, perseverenta, ambitioasa si extrem de rafinata, din momentul in care am cunoscut-o am stiut ca are potential. Stilul sau unic si mai ales simtul pentru f
rumos innascut, vocea sa puternica dintr-un trup fragil, extrem de Audrey, creativitatea si inteligenta sunt doar cateva dintre calitatile pe care le are. Eu, una, ii multumesc pentru faptul ca stie sa fie Femeie si stie sa mearga drept pe calea visurilor ei.

Colectia sa Sweet as Paprika este o dovada a faptului ca nu m-am inselat!



Comunicat de presa

Lansare colectia Sweet Paprika by Gabriela Atanasov.


Vineri, 12 octombrie, a avut loc lansarea primei colectii semnata Gabriela Atanasov “ Sweet Paprika”. Evenimentul a avut loc in club Planters si a fost urmat de petrecerea Cosmopolitan Party.
Colectia cuprinde 25 de piese prêt-a porter , care isi propun sa aduca inapoi in lumea modei si pe strada feminitatea anilor 50’. Pentru realizarea colectiei au fost folosite atat reflexii, transparente, luciuri cat si culori mate, imprimeuri florale, bumbac, piele , matase. Gabriela Atanasov isi vede creatiile ca pe un tribut adus fashion icon-ului sau Audrey Hepburn. Si-a dorit sa o reinveteze si sa arate ca dincolo de imprimeurile jucause, de rochiile atat de feminine ale anilor 50 se ascunde si o femeie fatala in fiecare din noi , careia ii place sa poarte culori puternice si fuste conice din piele .

Conceptul “Sweet Paprika” (dulce –iute) se adreseaza fetitelor, domnisoarelor, doamnelor ….si femeilor. Prezentarea de moda a inceput intr-un mod inedit, insasi designerul colectiei a interpretat melodia Moonriver, celebrul soundtrack din filmul Breakfast at Tiffany’s tocmai pentru a introduce publicul in povestea ce urma sa inceapa. Nu a fost o prezentare de moda clasica , sobra , playlistul a inclus hit-uri ale anilor 50 ‘ si 60 ‘ care le-a permis modelelor sa se “joace” cu creatiile si sa adopte atitudinea potrivita.

Pe langa aceasta printe fetele alese de Gabriela Atanasov pentru debutul sau s-au numarat fashion bloggeri Manuela Lupascu si Raluca Barbu, model Raluca Nicolae, miss FCRP 2012: Ana-Maria Carabus , miss Popularitate FSP: Haita Madalina, si o draga prietena: Ina Iftime. “ Am ales 6 fete cu personalitati diferite, dragi mie care stiu sa adopte o atitudine atunci cand imbraca o rochie, toate stiu sa joace foarte bine rolul de femeie fatala fara sa uite ca sunt copile. Colectia poarta numele blogului meu : Sweet Paprika, este vorba de antonimia dulce-iute, fiecare femeie ar trebui sa fie constienta de ingerul si demonul din ea, de dualitatea ei si sa invete sa o puna in evidenta prin hainele potrivite. ” a declarat Gabriela Atanasov.

Incaltamintea a fost asigurata de Passepartous Shoes, accesorii: Diana Scurtu make-up : Ioana Cristea si haistyling : Iulian Urlan .

http://www.youtube.com/watch?v=9Dgkvhn5rL8&feature=plcp


http://sweetaspaprika.blogspot.ro/


https://www.facebook.com/sweetaspaprika?fref=ts


















21 octombrie 2012

Mă doare o depărtare de aproape

Sufăr de depărtare... sunt prea acolo faţă de tine şi asta mă doare în fiecare întâlnire a pereţilor sufletului meu. Dincolo eşti tu şi mă arde dorinţa de a te aduce aici, lângă mine. Precum un geam, ce s-a aşezat ostantativ între noi, ne separă acum viața.

Te văd; mă vezi; atingi ușor geamul, dar pe mine nicidecum. Am crezut că voi găsi altul ca tine în orice colț al Pământului, iar apoi am aflat ca Pământul este rotund.

Geamul dintre noi nu are capăt. Înconjoara planeta și ne separă nefinit.

O piatră doar si dărâmăm ecosistemul vicios... dar mândria ne lasă cu palmele goale. Care dintr noi va apuca primul piatra? Care va sparge vraja?

Prea mult pentru mine, prea mult pentru tine se va dovedi a fi prea puțin pentru NOI.

Să luăm în același timp piatra și să frângem ceea ce ne acoperă destinul... în sincronizare se află singura și adevărata noastră cale. - MSZ

19 octombrie 2012

Renaștere

Tăcerile dintre noi atăzi s-au spus.
Ne-a apus răsăritul gândurilor nestrigate și am avut curajul de noi dimineți de iubire.

Sinceri și goi de prejudecăți si de temeri... ne îmbrăcăm doar unul cu celălalt.
Ceea ce ochii văd, inima simte și glasul nu mai tremură să rostească. Fără de mândrie, fără de durere și fără de păcat ne este viața - început continuu.

Astăzi nu ne mai ascundem.
Astăzi nu mai auzim decât ceea ce sufletele noastre spun, lumea a rămas amputată în afara ființei ce o formăm.

Androginul TU și androgina EU... sfera perfectă de care până și zeii s-au temut. Mai puternici ca niciodată, mai stabili ca oricând nu avem ce, ori pe cine înfrunta, căci noi suntem deja stăpâni... unici suverani în sufletele noastre, nimeni nu ne mai poate porunci.

18 octombrie 2012

Şoptit, iar nu îngânat

Ca un deşert de vise şi de rugi mă descopăr astăzi, ca şi ieri în faţa ochilor tăi ce stau a spera.

Îţi dăruiesc priveliștea mea si te las să îmi fii oază. Însuflețește-mi pustiul și mângâie-mi dorul ce mă arde și mă doare în atâta lipsă de tine.

Așa cum îți sunt primește-mă și iubește-mă.

Nu încerca să mă schimbi și să mă preschimbi. Nu am să încerc, nici eu, să îți refac cuprinsul. Să ne acceptam defectele, să ne contopim între calități și să ne formăm continuu…o sferă… o emisferă… o atmosferă… un cantec de doi: șoptit, iar nu îngânat.

Și am să îți fiu extaz și agonie, apoi liniște și veșnicie.

Un carusel de sentimente va învârti azi gândurile tale. Tot ce sunt si tot ce ești (UN) noi vom forma iar și iar…neîncetat ne omogenizăm și ne împlinim.

Te rog acum să mă iubești puțin și mult, în același timp… !

Dulce și puternic, cu mâna ta de bărbat, cuprinde-mi umerii… vreau ca degetele să strângă ușor carnea mea…care tremura sub căușul palmelor tale. Trage-mă mai aproape și șoptește-mi cu rasuflarea toate cuvintele de dor și de patos pe care sufletul ți le-a strâns până să mă întâlnești pe mine… cea care sunt a ta și numai a ta.

Sărută-mă…apăsat și bine, până când nu mai răsuflu, ci doar mai atârn de o ultimă gură de aer. Vreau să mă sufoc cu tine și să respir prin gura ta. Ține-mă în viață cu vâlvătaie și delir… Sărută-mă până când inimile ni se vor opri în același timp, până când sângele ni se va scurge prin aceleași vene, până când se umple tăcerea și spațiul nerostit dintre noi.

28 septembrie 2012

Pe scurt despre Destin si Soarta

Bunica mea mi-a spus acum câteva luni cum că "Destinul ți-e dat, dar soarta și-o schimbă (face) omul.". Poate că pe moment putea să para o contradicție de termeni, dar cred că a ma contrazice cu 77 de ani de înțelepciune ar fi prostesc.

Pe zi ce trece îi înțeleg mai mult cuvintele și îi dau mai mare dreptate. Acceptarea destinului se face diferit, prin felul în care știi, sau înveți să folosești instrumentele pe care ți le oferă soarta.

MSZ

22 septembrie 2012

Iubindu-te deja

Am ascuns o raza de soare in ochii tai. Sa o vad numai eu si sa o stiu numai eu.

E raza ce se aprinde doar atunci cand ma vezi.Cand degetele tale mi se preling pe gat si imi imbraca umerii. Usor tremurande imi cuprind spatele si se plimba nestingherite pe sira spinarii. Ma trec fiori si tie iti place; te simt zambind cu pofta si drag chiar daca am ochii inchisi. Apoi palmele tale prind in causul lor sanii mei si imi dezmiarda formele. Bland si totusi puternic, cum doar un Barbat stie sa fie.

Talia mea devine impreunare pentru bratele tale si ma tragi mai aproape de tine, pana cand rasuflarea mea se stinge pe buzele tale. Si iti sunt toata emotie si dorinta. Si imi esti tot pasiune si iubire.

Te ating usor cu aratatorul doar pentru a simti ca-mi esti aievea. Degetele mele isi fac apoi curaj si te cerceteaza toate: te cuprind, te apasa, te mangaie si te strang usor. Te sarut mai sigur pe masura ce te descopar si iti coordonez respiratia miscandu-ma pe tine. Te stiu al meu, iar asta ma face si mai flamanda de cunoastere...te savurez neincetat si te descopar mereu altfel si totusi intotdeauna acelasi.

Invat sa te iubesc, iubindu-te deja...

12 septembrie 2012

Mereu intr-un inceput de relatie

De ce nu tin la nesfarsit inceputurile de relatii? 

Momentele acelea magice cand el te cauta, te vrea, te viseaza, te doreste si ti-o arata cum poate si cum nu poate mai bine. Momentele in care tu nu stii cum sa iti mai aranjezi suvita aceea incapatanata ce nu cade in partea potrivita, in care viteza lui de a-ti raspunde la mesaje iti toaca nervii pe tocatorul timpului si iti musti neincetat buzele gandindu-te daca i-ai scris prea mult, prea putin, prea profund, prea rece... Si cand fluturasii iti zboara nestingheriti prin stomac si tot jocul acesta pare desprins din basme si povesti menite a fi, cu suflete pereche si eternitate in simtire.

Intr-adevar, nu e de trait toata viata in stresul fericit al inceputurilor de relatii, dar macar o data, de doua ori pe luna, timp de mai multe zile ai putea sa faci fata. Vanatoarea niciodata nu trebuie sa fie considerate ca fiind incheiata. Cochetaria si jocurile de seductie nu trebuie sa cunoasca sfarsituri, ci doar noi maniere de aplicare si interpretare.

Nimeni nu trebuie sa fie sigur de si mai ales pe nimeni, pentru ca oricat ai iubi o persoana daca te simti in plus si daca iti ajunge pana peste cap indiferenta sau lipsa de interes a partenerului tot vei face cale-ntoarsa si iti vei reorienta privirile. Si atunci pleci, inseli, minti si te pedepsesti pe tine, crezand ca, de fapt, iti pedepsesti partenerul de viata.

Femeile trebuie sa fie cucerite continuu, barbatului trebuie sa ii mentii mereu viu interesul - acesta, cred eu, este secretul. Chiar daca nebunia indragostelii evolueaza pe parcursul relatiei si cunoaste sentimente si mai nobile: respect, afectiune, ajungand pana la suprema iubire, acest lucru nu inseamna ca trebuie sa uitam de unde am plecat, pentru ca s-ar putea sa nu mai stim care ne este adevarata destinatie si sa ratacim drumul pe la intersectii, ca mai apoi, cand realizam care era calea, sa plangem pentru ca am zabovit sau pentru ca ne-am lasat prinsi de peisaj si dusi pe drumuri cu infundaturi.

06 septembrie 2012

Cand esti la pamant si nu stii cum sa te ridici

Sunt cateva momente in viata, cam dese ce-i drept, in care obosesti. In care bunatatea iti ajunge pana la os, dar asta dupa ce aceia fata de care ai fost bun, drept, sincer si bland le transforma in cutite. Si obosesti. Respiri din ce in ce mai greu, te apasa fizic toate emotiile si ti se pare ca te doare invelisul sufletului cu tot cu venele si arterele ce duc la inima, iar creierul nu inceteaza sa fie cinic si sarcastic, ba chiar sadic uneori, aducandu-ti mereu in fata reprosuri, drumuri pe care nu le-ai ales, pietre de care te-ai impiedicat si decizii pe care le-ai luat si pe care nu trebuia sa le iei, sau cele pe care nu le-ai luat, dar trebuia sa le iei.

Si te simti ca intr-un carusel: ametit, usor speriat, insa cu toate acestea ceva extaz iti inunda simturile. Este starea de viata. Asemanatoare cu cea cand totul e fantezie, iubire si fericire si totusi total diferita. Pana la urma, centrul placerii si cel al durerii se afla in acelasi loc, in creier si reprezinta raspunsul acestuia la diferiti stimului; o actiune care are la baza un scop nobil: ne ajuta sa supravietuim (ar fi groaznic daca n-am fi capabili sa simtim durerea fizica atunci cand, de exemplu, am baga mana in foc; durerea este cel mai eficient mijloc prin care iesim din pericol si ne putem salva- ce ironie! condamnam ceea ce, de cele mai multe ori, ne salveaza). Si atunci ma resemnez, ori mai bine zis invat sa accept ceea ce mi-e atat de greu sa inteleg. O iau de la capat cu bunatatea, cu visul, cu speranta si iubirea, pentru ca altfel nu ma cred in stare sa pot, ori sa invat. (sincera sa fiu nici nu cred ca as vrea sa o fac altfel)

A fi bun sau a fi rau sunt doar alegeri. Asta este ceea ce ne diferentiaza ca oameni, ca specie capabila sa gandeasca (si nu prea) si sa aiba libera vointa: alegerile noastre ce au caracter moral. Restul alegerilor care ne asigura perpetuarea speciei, supravietuirea fizica etc. sunt specifice si animalelor, asadar nu ne ridica prea mult deasupra lor si nu ne ofera statutul de OM, ci doar de mamifer.

Tu esti acela care decide, pana la urma, daca vrea sa fie OM sau animal. Tu esti cel care alege cum sa isi vindece ranile si cum sa isi modifice umanul din el. Tu esti responsabil daca ai vrut sa fii bun, sau rau. In viata mereu vei primi si exemplele bune si pe cele rele. Vei avea lectii poate mai grele si mai dure decat altii, dar asta nu iti va justifica niciodata nemernicia si nimicnicia, daca decizi ca nu mai are rost sa fii bun, iubitor si OM.

De fiecare data cand ma gandesc ca viata e dura, e grea, e nedreapta; cand mi se pare ca nu mai pot ori ca nu mai suport, imi dau seama ca undeva, in aceasta lume, un copil are cancer, un adolescent este invalid, o femeie este oarba si nu isi poate vedea niciodata copilul,o familie doarme sub un pod, un batran este flamand si abandonat si totusi mai au puterea sa zambeasca si sa nu se transforme in monstri.

Alunga tot ce e negativ, rau, mistuitor in viata ta si incearca sa fii mai puternic, mai stabil si mai ager cu fiecare cazatura si fiecare lovitura. Sa fii rau poate oricine si acest lucru nu doar ca te coboara pe o treapta inferioara umanitatii, dar te prabuseste sub nivelul oricarui animal: te face bestie.

Sa alegi sa ramai bun si sa fii din ce in ce mai bun este rezervat doar Oamenilor cu adevarat puternici si capabili. Superioaritatea in Bunatate, pentru mine, (si pentru Beethoveen, de asemenea ) este singura forma de superioritate pe care o recunosc.

16 iulie 2012

O relatie cu tu si eu, fara ei



 
Sa cante sufletul si sa amuteasca ratiunea. 

Astazi cred in muzica sferelor, in inaltul cerului si in bataile de aripi...de fluturi in stomac. 

Sa zambim si sa mai zambim o data, pana cand amintirea e un zambet toata. Si sa inchid ochii...apoi sa visez: pe tine, te. 

Noaptea sa ne trezim unul in visul celuilalt. Si sa ne fie frumos. Si sa ne fie bine. 

Sa-l cucerim pe maine si sa ne devina prieten si arhitect intocmai inimilor noastre.

Sa vreau sa pot si sa pot sa vreau sa sorb toata fericirea clipelor de a fi...cu tine.

Apoi sa ma iei in brate si sa ma saruti:indelung si apasat. Vreau sa te simt cum ma simti si sa te am cum ma ai.  

Sa fim armonie.

Sa avem nemurire.

Sa crestem in si din iubire....pentru ca o uniune adevarata se intemeiaza pe incredere si pe capacitatea de a te simti intreg prin celalalt si fara contact fizic permanent.

Sa nu-i ascultam pe altii si sa ne fie noua, pentru noi bine. 

Sa vorbim indelung si pe indelete. Sa ne sorbim cuvinte si ganduri din priviri si simturi.

Lumea nu sta nici intre noi, ci nici cu noi. Sa o lasam in afara noastra. 

Sa ne inaltam inimile pe altarul construit de noi si numai de noi.

Sa cream o noua viata in doi. Sa fie si ei in ea, dar sa nu o dicteze ei, ci doar sa o infrumuseteze.

Sa avem curajul de a construi un tu si eu fara sa ii ascultam pe ei.

Uneori o relatie de doi se transforma intr-o relatie de multi, deoarece fiecare are o parere despre cum se face sau despre cum trebuie sa se faca, insa intr-un final realizez ca, de fapt, doar tu si eu suntem impreuna si ca doar tu si eu putem sa stim ce si cum ne este mai bine.

Un pic despre politica (foarte "un pic")

Dragi politicieni, va rog sa incetati tampeniile si sa nu mai atacati lideri europeni si sa nu incepeti cu nationalisme stupide cand peste 2 milioane de romani sunt imprastiati preponderent in Europa. Chiar nu aveti minte? Incetati cu discurrsurile comuniste de tipul "Europa suntem noi", pentru ca va faceti de ras. Incetati sa ziceti ca "legea se face in Romania", cand stiti ca tara si-a luat niste angajamente in urma semnarii si aderarii la diverse tratate si uniuni. Incetati sa ne limitati mai mult decat si asa suntem!

Romania nu prea are traditie in democratie, incat sa va permiteti voi sa dati lectii de morala si de dreptate.

Se vede ca apartineti mentalitatii si educatiei comuniste, dar fiti baieti destepti si incercati macar sa ascundeti treaba aceasta..

Si nici daca stiti ca v-ati bagat odrasla semianalfabeta in Parlamentul European sa nu va credeti prea inteligenti si departe de mecanismele comunsite.

Romania are nevoie nu doar sa fie in Europa, dar sa isi insuseasca si un anumit set de valori, daca nu doreste sa ramana in trecut si retardata in toate domeniile. Avem oameni inteligenti si capabili, dar intr-o tara in care nepotismele sunt inca in plina glorie si in care numele conteaza mai mult decat ceea ce stii si ceea ce poti sa faci niciodata nu se vor putea dezvolta.

Renuntarea la orgoliu este primul pas. Luptele de cocosi nu duc la nimic bun.

"Problema organizarii statului, oricat de dificila ar parea, poate fi realizata chiar si pentru o natiune de diavoli, cu singura conditie: sa fie inteligenti.” (Kant)

15 iulie 2012

Un fel de "noi nu traim neaparat mai mult, ci timpul trece mai repede".

O teorie foarte interesanta spune ca oamenii vor trai mai mult, pentru ca timpul s-a comprimat (pentru ca totul trece mult mai repede). Un fel de: 100 de ani de dinainte sunt 120 de ani ai timpului prezent. Interesanta si notiunea asta de unitate de masura a trecerii vremii.

Pana la urma cum si in ce masuram adevarata trecere a "timpului"?

Recomand un articol foarte interesant: http://www.descopera.ro/stiinta/9853338-misterele-timpului-si-secretele-perceptiei-noastre-asupra-realitatii

Cateva pasaje din articolul recomandat:

Timpul este foarte elastic”, explică David Eagleman. „Acesta se «întinde» atunci când resursele creierului sunt folosite intens, însă când experienţele pe care le trăim nu ne oferă nicio surpriză şi creierul nu este solicitat, timpul se comprimă”, a adăugat specialistul.

Steve Taylor, profesor de psihologie la Universitatea din Leeds, afirmă că, pentru un copil, 6 ore petrecute la joacă sunt echivalentul unei zile de 20 de ore pentru un adult. „Copiii trăiesc totul pentru prima dată, toate experienţele lor sunt noi. Pentru ei, timpul trece mai greu ca urmare a faptului că percep în mod constant informaţii noi despre lume. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii trăiesc din ce în ce mai puţine experienţe noi, devenind mai obişnuiţi cu lumea înconjurătoare, care pare familiară. Astfel, percepem mai puţine informaţii despre lume, iar timpul nu se mai dilată”, explică Taylor.

Din acest motiv, profesorul Taylor recomandă oamenilor să facă un efort să caute cât mai mult experienţe noi cu putinţă. „Dacă trăieşti o viaţă dominată de rutină, atunci timpul va continua să se accelereze, însă dacă depui un efort pentru a călători în medii noi, pentru a te expune la situaţii şi provocări noi, chiar dacă e vorba de ceva simplu ca alegerea unei rute noi în drumul spre serviciu, acest element de noutate va încetini timpul”, explică Taylor. „Mulţi oameni încearcă să îşi prelungească viaţa menţinându-se în formă şi urmând o dietă sănătoasă, ceea ce este foarte bine, însă trebuie să conştientizăm că putem să ne prelungim viaţa prin modificarea modului în care percepem timpul, căutând mai multe experienţe noi şi petrecând mai mult timp trăind în prezent”, a concluzionat Taylor.

Astfel, în momentele de şoc, oamenii acumulează o cantitate extraordinară de amintiri într-un timp foarte scurt. „Efectul de dilatare a timpului ar putea fi pur şi simplu metoda prin care creierul gestionează toate aceste informaţii în plus”, conclude cercetătorul.

Este binecunoscut faptul că atunci când ne simţim bine avem senzaţia că timpul trece foarte repede. Câteva studii recente au arătat ceva surprinzător: atunci când oamenilor li se spune că timpul a trecut mai repede decât s-a întâmplat în realitate, ei tind să creadă că s-au simţit foarte bine.

Albert Einstein. Legenda spune că acesta a fost rugat de către elevi pe când vizita o şcoală să explice pe înţelesul lor ce este relativitatea. Răspunsul laureatului Nobel a intrat în istorie: „Puneţi o mână pe o plită încinsă pentru un minut şi vi se va părea că a trecut o oră. Staţi lângă o fată drăguţă timp de o oră şi veţi avea impresia că a trecut un singur minut. Aceasta este relativitatea”.

14 iulie 2012

Regretele sunt inutile si tardive

Uneori ma intreb de ce oamenii se incapataneaza sa apeleze la "mi-ar fi placut ca/sa" care sunt formule ce duc de cele mai multe ori la actiuni ce nu au fost facute la timpul lor si nu se mai pot face.

De ce ne incapatanam sa traim regrete inutile si tardive?

MSZ

09 iulie 2012

Secunda in care se naste o poveste

A inceput sa ne curga o secunda prin vene.

Uite-o! S-a ascund adineauri in inima: secunda in care ne-am cunoscut.

Cred ca va ramane acolo... lipita de peretele sufletului. Si va creste mai apoi in ore, zile si - de ce nu- in ani de viata de noi doi impreuna.

Cam asa vad eu ca trebuie sa ne fie existenta: totul pornind de la o prima secunda. Big Bang-ul care a format Universul nostru. Ori - daca nu crezi in teoria evolutionista - pot sa o numesc secunda primordiala, in care Dumnezeu a spus "Sa fie Iubire!". Si ESTE.

Nu a fost, nu va fi, doar ESTE. Prezent continuu si infinit. Iubirea nu poate sa fie altfel decat nemarginita.

Stam unul in fata celuilalt si nu ne spunem nimic, dar -cu toate acestea - priveste ce conversatie frumoasa am reusit sa inchegam.

Conversatia fara de cuvinte a privirilor si a batailor de inima. Suna a titlu de roman. Romanul nostru, chiar.

Iti zambesc si te uiti la mine cu atata blandete, cu ochii tai de barbat puternic si totusi atat de gentil in tot ceea ce incep sa insemn pentru tine.

Te-as saruta neintrerupt, pana cand respiratia mi s-ar transforma pe buzele tale in plin si absolut. Sa te simt cum ma savurezi si sa imi surprinzi obrajii imbujorati de atata emotie si pasiune. Sa vezi ca te doresc si sa recunosti din tremurul corpului meu tot ceea ce pielea si inima mea tanjesc. Si sa te aflu. Si sa ma afli.

Asa s-au cunoscut doi frumosi si mari copii: zambind si tremurand usor.

Asa a inceput o mana a ne scrie povestea.

Asa ne-am abandonat in bratele timpului pentru a trai ce va sa fie.

Oriunde in aceasta lume Geneza e la fel: Facerea ce ne este Devenire.

27 iunie 2012

Fii tu!

Societatea de azi doreste sa fim cat mai frumosi la exterior si deosebit de urati pe interior. Toata lumea promoveaza fizicul, hainele, cosmeticele, operatiile si dau exemple de oameni care apeland la trucuri si incalcand principii au reusit in viata. Nu ne mai preocupam decat sa consumam, sa alteram. Nu mai intereseaza aproape pe nimeni ce purtam in suflet si cum il corelam pe acesta cu mintea.


Trist! Habar nu avem cine suntem, ci doar cum aratam si cum vor altii sa fim.

15 iunie 2012

Poimâine

Între ochii mei și ochii tăi s-a așternut uitarea.
Golul și neștiutul s-au răsucit în rana trecutului și i-au adâncit inutilitatea.
Acum nu te mai văd și, cu atât mai puțin, nu te mai simt în Universul meu.. De fapt, realizez că tu niciodată n-ai existat.
Eu doar mi te-am imaginat.
Astăzi m-am îndrăgostit de un alt bărbat.
Am dorit alte mâini să-mi cuprindă mijlocul și am râvnit să-mi potolesc setea de pe alte buze.  El este cel care acum îmi umple visele de noapte... și de zi.
Nu te-am iubit niciodată cu veșnicie și prin el mi s-a arătat. De fapt, nu te-am iubit mai deloc; mi-ai plăcut teribil și te-am dorit arzând de pasiune... până când mi s-a stins simțirea.
Știi doar că eu nu cred că iubirea este posibilă altfel decât la timpul total și nemărginit.
„Focul meu de paie stins” - așa îmi vei umple gândul, până când vântul timpului îți va fi împrăștiat cenușa.

Mâine voi fi tot de el îndrăgostită.
Ah, și cu câtă dragoste îl voi aștepta sub teiul lunii!
Ah, și cu cât dor o să îmi zvâcnească sângele din inimă!
Și poimâine am să-l găsesc.
Poimâine eu și el vom păsi pe același drum și vom avea veșnicie.
Poimâine am să-l cunosc pe întotdeauna din iubire.
Să treacă un azi și un mâine... o clipă și un ceas... un tei și un dor... și va veni poimâine.
Poimâine este acum...
...și este aici. - MSZ

11 mai 2012

Până la destin mai e ceva de mers...


În locul tău probabil că nici eu nu aș putea să iubesc un suflet ce stă în genunchi, cerșindu-mi atenție.
Pentru că până la urmă , cât se poate umili un om fără să nu ajungă să se scârbească și să capete chiar sentimente de dispreț față de ceea ce a râvnit cel mai mult? Și atunci, mai bine pleci și nu-i mai dai voie să îngenuncheze în fața ta.

Poate o să uite și o să îi treacă și o să creadă că doar i s-a parut că exiști și că te-a vrut. Și nu o să te urască, ci doar o să se trezeasca și o să își dea seama că timpul pe care l-a pierdut nimeni nu i-l va mai da înapoi și va hotarî să se urnească din loc și să îți vadă de drum.

Până la destin mai e ceva de mers...

03 mai 2012

Crâmpeie

Ileana Negreanu: E vorba de compromisuri... De multă înțelegere.... De sentimentul de apartenență...și de iertare:).... Câți mai fac lucrul ăsta?????

Marina Simona Zanfir: Tot atâția cât vor ca povestea lor să fie cu finalul "până la adânci bătrâneți". Trebuie doar să știi că iubirea este la fel ca un nou-născut, sentimentul inițial trebuie crescut și transformat, nu poate rămâne o viață întreagă la flacăra de început. Dacă accepți și înțelegi că și iubirea are etapele și ciclurile sale, mergi odata cu ea și te dezvolți odată cu ea. Dacă te încăpățânezi să rămâi la o singură etapa atunci pierzi restul călătoriei și esența devenirii.
[...]
Nicio casă cu fundație solidă și pereți rezistenți nu s-a construit într-o zi și cu ușurința simplității.

[...]
Sufletele frumoase sunt întotdeauna greu încercate tocmai pentru a li se proba și reconfirma minunea. Greutățile sunt dalta care sculptează spiritul cu adevărat frumos... presiunea care transformă carbonul în diamant.

Se spune că nufărul nu-și pierde puritatea nici când este tăvălit în mocirlă.

29 aprilie 2012

... și atât

Eu nu mai sunt. Cred că m-am terminat ieri sau alaltăieri.

Nici nu mai știu. Nici nu îmi mai pasă.

Curg pur și simplu fără mine, fără tine, fără noi… fără noimă. Parcă nimicul s-a sfârșit în mine și acum îi simt particulele dizolvându-mi-se în celule. Ating cerul cu privirea și încerc să-mi cuprind norii de vise plini. Li se rupe lumina și cade grindină la mine în suflet. Printre gheață, apă și foc mă topesc și mă fierb și mă evapor, mă sufocă un gând și mă învăluie o amintire de mine, de tine, de noi… de noimă.

Și încep, din nou, să curg.

Îmi ard degetele; încă ești pe ele… pielea mea încă e a ta. Îți sunt așa cum nu îmi ești. Și te iubesc; și tu nu mă iubești. Și nu-mi mai pasă. Înțeleg și merg mai departe. Zâmbesc și privesc zadarnicul. Tocesc speranța pe ultimul altar al ființei tale; din mine… din inima mea și atât. Nimeni nu te va ști cum te știu eu. Cum te iubesc eu, nicio alta n-o va face. Și mi-e suficient. Nu știu ce se va alege de ceea ce va fi, dar acum nu mă mai împotrivesc.

Trăiesc și curg…

E liniște, în sfarsit. În jur mi-e haos, dar eu nu mai văd nimic. M-am desprins de nemurire și supraviețuiesc în risipa răsăritului, ca o crăpătură de zi ce își termină noaptea. Te știu acolo, pentru că ești aici… în mine… în minte.

Mi-a revenit scrisul în falange și mi-e bine… mi-e de tine… dor, drag. Mi-ai amorțit în varful buricelor degetelor... și îmi dai și acum fiori... și mă strecor.

Înțelege-mă tu dacă poți; eu nu mă mai caut. E totul în suflet și te am cum nimeni alta nu te va avea vreodată. Fără să știi; fără să mă mai știi. Nu mai am nevoie de nimic pentru a te avea pe tine… pentru că eu nu doresc să posed. Pleacă și fi-mi fericit. Eu te iubesc fără să vreau ceva la schimb. Te iubesc și atât.

Desăvârșesc voința divină și curg… încurc și descurc.

Ia-mă, Soartă, în brațele tale și poartă-mă!

 Eu nu mă mai împotrivesc.

 Acum vreau sa curg…

...și atât

14 aprilie 2012

Trei ganduri scurte despre nimicul de pierdut

In conditiile in care nimic nu-i sigur in ceea ce priveste existenta si longevitatea noastra, ce putem sa pierdem cu adevarat?!

Nimic de pierdut... doar ceea ce oricum nu imi apartine.

Nimic nu se pierde...
Totul se transforma!
(poftim joc de cuvinte)


P.S.: Totusi sper sa pot sa scriu mai multe, pentru ca sunt atatea ganduri ce se invart in jurul acestui subiect si se cer eliberate.

08 aprilie 2012

Sa te iubesc

Sa te iubesc.

Sa te iubesc cu pofta si cu sete.

Sa te iubesc ca si cum maine nu mai vine.

Sa te iubesc cu luna prinsa in imbratisarea noastra.

Sa te iubesc cu degetele tremurand dorinta.

Sa te iubesc cu viata si cu moarte.

Sa te iubesc in nopti cu stele aprinse.

Sa te iubesc cu soapta chemarilor prin vis.

Sa te iubesc cu numele-ti pe buze.

Sa te iubesc cu tot ceea ce sunt.

Sa te iubesc si sa ma uit in tine.

Sa te iubesc si atat.

Pe tine, nestiutule!

06 aprilie 2012

Stricam: aruncam sau incercam sa reparam?


Cel mai longeviv cuplu din Marea Britanie a fost intrebat care este secretul casniciei lor. "Noi ne-am casatorit pe vremea cand lucrurile care se stricau erau reparate, nu inlocuite."

Cu alte cuvinte, au avut si eu "stricaciuni" in relatie insa au stiu/invatat sa le repare.
Astazi, ne certam o data,de doua ori, dupa care ne enervam si ne gandim ca pasul urmator normal este schimbarea partenerului. Relatiile sunt de tip egoist,de cele mai multe ori, primeaza interesul propriu si daca mai e loc poate si 2-3 lucruri din ceea ce il intereseaza pe/doreste celalalt.

Am invatat sa aruncam imediat tot ceea ce se strica si sa inlocuim cu ceva nou. Incapabili sa reparam singuri... De cele mai multe ori, nici nu ne complicam sa punem mana sa incerca. De ce am face-o daca exista oameni specializati in diverse "reparatii"?

Si totusi, incontro?

05 aprilie 2012

Se prea poate să greşesc, dar îmi place să cred în Binele din oameni

Cel mai frumos în viaţă mi se pare că este momentul în care te descoperi, în care începi să te conştientizezi ca om, ca suflet, ca întreg.

Momentul în care înveti să te accepţi şi momentul în care realizezi faptul că eşti singurul/a. Singur/ă eşti responsabil/ă de fericirea ta, de alegerile tale, de paşii tăi: tu o simţi, tu le faci, tu îi mergi/alergi/stai.

Procesul durează şi nu se iveşte întotdeauna la timp, dar după ce ai început să îţi dai seama de toate acestea începi să înveţi să iei decizii... pentru că le iei pe ale tale, pentru că îţi descoperi corpul şi sufletul şi înveţi să accepţi, iar atunci începi să fii mai împlinit/ă. Cred că abia atunci înveţi  cum să nu mai fii egoist, deparece ajungi să realizezi faptul că fiecare îşi are propriul drum, iar a încerca să îl schimbi în mod radical şi să îl controlezi nu va duce la nimic si va pune pe plan secund Eul tău aflat dincolo de orgoliu.

Eu cred că acela este momentul când înveţi, cu adevărat, să dăruiesti, pentru că eşti capabil să conştientizezi faptul că ceea ce este al tău izvorăşte din tine şi că nu trebuie să găseşti şi să posezi în alţii. Atunci când atentezi la Legenda Personală a altuia, îţi neglijezi devenirea ta...

Să fim UN TOT... uniţi... până la urmă, fiecare dorim acelaşi lucru: să ne desăvârşim, iar a-i dezechilibra pe alţii pentru a ne crea nouă un aşa zis confort, înseamnă a profita şi înseamnă a genera în celălalt aceleaşi impulsuri.

Cât timp le vom pune piedică altora pentru a-i opri din avânt, ori pentru a ajunge noi primii la ceea ce credem că ni se cuvine vom ajunge să avem atâtea fracturi, vânătăi şi dureri încât ne vom opri prea devreme din ceea ce ar trebui să fie destinul și drumul nostru, incapabili să mai înaintăm. - MSZ

15 martie 2012

Lectii: gramatica si viata

Mi-e nespus de dor de tine…
…desi tocmai l-am spus.
De fapt, l-am scris.

Bine. Recunosc: l-am si spus in sinea mea… si poate chiar cu voce tare.
Uneori doar mie, alteori si lor, niciodata tie.

Ce rost are spusul dorului, daca nu ajunge la tine?!
I se anuleaza proprietatea de a fi fost grait, caci a fost vorbit doar si neauzit.
Un dor nespus… neajuns… nedrept si nejustificat.

Cati de “ne”… (pe) Noi, ne, ni… cazul a fost Nominativ… Dativ si de cele mai multe ori Acuzativ… pronume la persoana I, plural… sec si la timpul trecut.

Da, stiu, pronumele nu are timp… dar candva il conjugam, il articulam, il lungeam si prescurtam dupa bunul plac si nu era nicio problema.
Aveam si genitiv si vocativ!
Nu aveam regulile lor, ci doar pe ale noastre. Limbajul nostru privat: trupuri, priviri, atingeri, batai de inima. Mai mult ca perfectul nostru…

Uite-ma - sau poate uita-ma, daca nu ai facut-o deja- cum ma incalcesc in amintiri. Si ce amintiri! Si ce incalcire! Mai sa ma impiedic si sa-mi frang sufletul; dar am invatat sa am grija si sa ma uit pe unde calc… uneori indraznesc chiar sa privesc, dar pericolul devine prea mare. Asa ca ma uit si trec mai departe. Poposesc la cateva clipe trecute si-mi aud prezentul strigandu-ma… cu timbrul vocal al unui viitor anterior.

Gramatica noastra tocmai a devenit arhaica. Nu o mai folosesc decat lingvistii si antropologii viitorului perifrastic... ce cauta fosile... sa le inteleaga, cica. Ii mai stim doar noi substraturile si toate intelesurile ascunse. Comori ingropate in destine aglomerate… de mine, de tine… de noi.

Hai sa adormim!
Am vorbit suficient cu tine fara sa fii prezent (ai ramas tot trecut).
Sunt obosita.
Nu imi raspunzi.

Nici nu ai cum. Tu ai ramas in amintirile mele, iar eu imi sunt in planurile actuale. Banda timpului curge diferit… ba chiar pe alocuri este rupta si nu are rost sa imi deranjez auzul deruland-o inapoi.

Iti promit ca voi fi bine! Promite-mi ca vei fi si tu! Te vreau fericit mai presus de orice… nu-mi place ca oamenii ce mi-au trecut prin viata frumos sa nu aiba parte de tot ceea ce isi doresc.

Voi fi si eu!
Si poate ca si asa sunt…
... Visele mele in praf de stele! - MSZ

11 martie 2012

Pare logic uneori

Cred ca eu ma aflu la un capat al planetei, iar tu la celalalt. Doar ca, stii, planeta e rotunda asa ca probabil stam cu spatele unul la celalalt fara sa ne dam seama.

08 martie 2012

Ziua Femeii in Romania si Ziua Mamei

Stiati ca incepand cu anul 2010, in Romania, Ziua Mamei se sarbatoreste in prima duminica a lunii mai, iar Ziua Tatalui in a doua duminica a lunii mai?

Si inainte sa se revolte careva, incercati sa priviti si altfel problema: astazi este Ziua Internationala a Femeii; toate mamele sunt femei, dar nu toate femeile sunt mame (cei care isi mai aduc aminte de Logica inteleg jocul de cuvinte)- astfel incat astazi, fara dar si poate este SI Ziua Mamei, in timp ce pe 9 mai, anul acesta, va fi DOAR Ziua Mamei.

Avem, deci, trei zile in an in care sa le zicem oficial "La multi ani!" (8 martie, prima duminica a lunii mai, ziua de nastere si, in anumite cazuri, ziua de nume) si 365, respectiv 366 de zile in care sa le spunem ca le iubim si cat sunt de importante pentru noi.

La multi ani, FEMEIE!
La multi ani, MAMA!

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Mamei

05 martie 2012

Adunatura de Don Quijote pe Pamant

Oamenii spun ca pentru a fi implinit trebuie sa ai o familie, o casa, o cariera, o viata sociala, bla, bla, bla. De unde si pana unde? De ce trebuie sa urmam toti acelasi tipar de valori si credinte? De ce trebuie sa ne casatorim, sa avem copii, sa ne risipim viata inchisi in birouri si cu nervii intinsi la maxim? Asigura toate acestea o viata fara de moarte sau o moarte mai blanda sau ce?

Intr-un final toti ajungem intr-o groapa... asa ca mai bine sa traim frumos si cu inimi curate. Restul sunt de umplutura. Inima este singura care stie ce vrea, iar compromisurile mai devreme sau mai tarziu isi vor scoate la inaintare nota de plata si multi ajung in anii de senectute frustrati, nemultumiti si tristi. Cu suflet curat si cu o constiinta pe masura se poate trai frumos. Nu dupa reguli, nu dupa tipare. Maritati-va cand vreti, faceti copii cand vreti, studiati ce vreti, asumati-va riscurile dorite, pentru ca oricum nu luam nimic cu noi dupa ce murim, din cele lumesti si trupesti.

29 februarie 2012

Unde ma indrept? Unde ma intorc? Unde raman?

Aseara te-am visat. Din nou.

M-ai sarutat. A mia oara.

Problema mea nu este ca te visez. Problema mea este ca totul imi pare atat de real, incat incep sa reneg realitatea. Si iar apari. Si te simt stiind ca visez. Si te mai vreau. Si nu te am... decat unde apari de nicaieri si suntem niciunde. Imi controlezi visele, chiar daca eu imi dau toata silinta ca in gandurile de peste zi sa te acopar.

O sa faci din mine o somnambula, pentru ca nu o sa imi mai doresc ratiunea. Si iar... si iar... si iar... cum te uit un pic, cum te intorci in nopti senine si-mi zdruncini inima.

O sa ma faci sa ajung sa cred ca realitatea este cea in care suntem impreuna si ca atunci cand ma trezesc, de fapt, adorm si am cosmarul zilelor fara de tine.

Traiesc in noapte sau in zi?

Nici nu mai stiu... nici nu mai vreau... sa stiu... sa vreau... sa dorm... sa traiesc... sa ce?

Unde ma indrept? Unde ma intorc? Unde raman?

25 februarie 2012

Omul liber este omul care nu isi inghenuncheaza spiritul.

Omul-sclav materialului este cel mai usor de controlat. Inlatuit prin proprie vointa va face totul in directia aceasta. Isi va da la schimb viata pentru a acumula bogatii ce nu le va lua cu el in mormant. Isi va vinde sufletul in numele lacomiei.

Omul liber este omul care nu isi inghenuncheaza spiritul.

(inspirata de: "Este o mare nebunie să pierzi înăuntru pentru a câştiga în afară, adică să renunţi complet sau în mare parte la linişte, timp liber şi neatârnare, în schimbul strălucirii, rangului, pompei, titlului şi onoarei.Arthur Schopenhauer")

22 februarie 2012

Scurt gand despre minciuna

Omul care nu se minte pe el nu va minti pe nimeni, dar sa nu te minti pe tine e cel mai greu. Este mult mai usor sa fii sincer cu cei din jur, decat cu tine insuti.

21 februarie 2012

Random facts

Tinerii ar vrea sa stie, iar batranii ar vrea sa poata. Femeile ar vrea sa fie ultimele din viata unui barbat, barbatii ar vrea sa fie primii din viata unei femei. Femeile se indragostesc de ceea ce aud, barbatii se indragostesc de ceea ce vad. Nu stii ce ai avut pana ce nu ai pierdut, dar nu poti sa piezi ceea ce nu ai avut. Iubirea se gaseste la toate colturile, dar Dumnezeu a facut Pamantul rotund. Nu poti sa stii ce e placerea, daca nu ai experimentat durerea.

Femeie

Barbat.
Vechea fiinta androgina pedepsita de catre zei.

Cupluri de senzatii si trairi!
Ying si Yang!
Viata si moarte!
Etern si efemer!

Cine a creat aceasta lumea nu a dus lipsa de umor, cu siguranta.

19 februarie 2012

Cu bune si cu rele... mereu?!

Cu parintii, in general, ne purtam asa cum suntem noi. Fara perdea, fara cenzura, chit ca stim ca uneori faptele si vorbele noastre ii supara. Si o facem pentru ca suntem siguri de iubirea lor neconditionata, oricum am fi noi. Este de la sine inteles ca mama trebuie sa te iubesca. Doar e mama! Ai mai suparat-o si inainte si intotdeauna te-a iertat si a continuat sa te iubeasca, indiferent de antecedente.

Cu parintii, fratii, cu cei pe care soarta ni i-a facut rude de sange, tindem sa fim cei mai naturali, pentru ca stim –aproape garantat- ca ei ne vor iubi si accepta asa. Si noi la randul nostru o facem, cand vine vorba despre ei. Avem pana si o zicala rezultata in urma acestui lucru:”Sangele apa nu se face.”. E lasat. E scris. E lege. E familia!

Nu avem nevoie de masti si de prefacatorie. Ei ne iubesc oricum. Ce ciudat: ne iubesc cel mai mult, taman aceia pe care incercam sa ii impresionam cel mai putin. Exact cei care stiu cum suntem noi si fata de care nu prea putem sa ne prefacem - pentru ca ar fi inutil.

Si totusi asa ar trebui sa arate lucrurile si in cazul relatiilor de dragoste, deoarece atunci cand alegi sa iti traiesti tot restul vietii alaturi de un om, acel om trebuie sa te accepte cu bune si cu rele, cu tot ceea ce esti tu in realitate -iar tu, la randul tau trebuie sa il accepti la fel pe el, bineinteles.

Acel om devine familie si alaturi de acel om intemeiezi la randul tau familia –cel putin in teorie. Dar daca tot timpul ne incepem relatiile pe baza de "masti" si de "facere pe plac" doar pentru a "castiga" atentie si iubire, cum am putea sa speram la acel "pana cand moartea ne va desparti" si cu tot cu "adancile batraneti"?!

16 februarie 2012

Constructie fantezista

Mi-am asezat iubirile una peste alta, nu cu foarte multa migala, dar cu suficienta atentie si am inaltat din ele o constructie suie, subreda si cam ridicola.

Peste nebunia dintai am aruncat amagirea venita pe urma - ah! s-a prins de un cui si acum atarna gresit. Iubirile mintii le-am indesat in nise - sper sa le tina -, iar pe cele inventate le-am ascuns in cotloane - macar sa mai astupe gerul. Mascaradele in care m-am lasat prostita cu buna stiinta le-am incuiat in beci -cu tot ce inseamna pe veci, ori cel putin pe o perioada nedeterminata; nu imi prieste minciuna, am alergie. Povestioarele pe care le-am parcurs in bataie de joc, pe care le-am consumat intr-o doara, care nu m-au nascut au devenit detalii ieftine -incalcita fantezie imi taie nuantele, arata cel putin grotesc.

Trecutul meu amoros e fascinant de ridicol, obtuz si greoi. Daruirea mea absurda pentru a-i desena fiecare detaliu, indarjirea cu care am stat sa lustruiesc in cuvinte potrivite istoria, straduinta prosteasca de a-i slefui asperitatile si a-l decora cu tablouri false...l-au preschimbat intr-un veritabil monument al kitsch-ului sufletesc. Of, ce peisaj dezolant!

Acum nu mai am timp decat pentru o singura casa. Nu mai am inima decat pentru o singura iubire. Spun ispitelor pe rand sa dispara. Resping amorurile ciobite si trec mai departe pe langa povestile cu jumatati de suflet,in jumatati de masura.

Am o singura sansa:sa imi traiesc iubirea intreaga...si intind mana spre tine. - MSZ

05 februarie 2012

Scurt gand

Barbatii tind sa se bucure si sa aprecieze atunci cand gasesc un "ambalaj" spectaculos. Daca si interiorul este la fel sau nu ramane pe plan secund (ori chiar mai indepartat). Important pentru ei este ca pot sa isi etaleze cu mandrie hartia de cadouri stralucitoare.

Ar trebui sa fie invers si sa fie bucurosi ca gasesc un interior minunat, care vine si dragut/frumos ambalat (nu neaparat spectaculos), pentru ca mai devreme sau mai tarziu ambalajul se va altera si tot ceea ce le va ramane va fi continutul (daca acesta exista).

Continutul este cel alaturi de care iti vei petrece toata viata, nu ambalajul.

P.S.: Binteinteles ca si reciproca este perfect valabila!

01 ianuarie 2012

E ca și cum sufletul îmi folosește ochii pentru a atinge lucrurile acestea...*

Și în pergamentul vieții îmi stă scrisă ziua reîntregirii, iar atunci...

Prea mult din tine nu o să-mi fie suficient să potolească dorul, ce în colțuri de existență s-a adunat.

Prea mult din tine nu va putea să-mi ducă ființa într-o stare de sațietate de iubirea ce mi-a fost prezisă, în necesarul existenței de dinainte de timp.

Poate că în abisul nebuniei mele doar tu îmi ești normalitate și tânjesc groaznic după tine. Îți vreau căldura trupului și să găsesc, astfel, liniștea serilor mele de înghț. Pe buzele tale eu vreau să îmi pierd suflul și să-mi găsesc necontenit zămislirea. Cu brațele tale -în jurul trunchiului meu- vreau să-mi frângi trupul și să mă slefuiești neîntrerupt.

Deșiră-mi anii cu degetele-ți și răsucește-mi iar și iar prezentul. Apoi, fă-mă prizoniera sufletului tău și stâpana rațiunii ce, încă, se mai zbate in tine. Știi că nu te vreau rațional, ci doar clipa de veșnică simțire.

Lasă-mi sărutul să-ți echilibreze mintea și inima. Vreau să mă aflu la mijlocul celor două, iar de pe buze tu-mi vei sorbi răspunsuri.

Rătăcește-ți pielea când o unești cu mâinile mele și permite-mi să mă contopesc cu tine… Să-mi culc sânii pe pieptul tău și să ne unim bătăile de inima... Lasă sufletele noastre să folosească ochii pentru a atinge toate acestea...

Purtăm în noi veșnicia.

Să fim un cântec… un dans… o vară…
...oricând eterni… de atunci nemărginiți
… mereu în noi… tot timpul DOI ce-or să formeze UNU…**

*Titlul a fost inspirat din cartea Walkiriile, de Paulo Coelho.

**Acest postare este o reeditarea a postarii din data de 06.01.2011, Tot timpul DOI ce-or sa formeze UNU

Forme de iubire

"- Daca m-as ingrasa, pentru ca mananc mult sau as slabi foarte tare, pentru ca mie imi plac slabanoagele nu m-ai mai iubi? - Ba te...