16 februarie 2012

Constructie fantezista

Mi-am asezat iubirile una peste alta, nu cu foarte multa migala, dar cu suficienta atentie si am inaltat din ele o constructie suie, subreda si cam ridicola.

Peste nebunia dintai am aruncat amagirea venita pe urma - ah! s-a prins de un cui si acum atarna gresit. Iubirile mintii le-am indesat in nise - sper sa le tina -, iar pe cele inventate le-am ascuns in cotloane - macar sa mai astupe gerul. Mascaradele in care m-am lasat prostita cu buna stiinta le-am incuiat in beci -cu tot ce inseamna pe veci, ori cel putin pe o perioada nedeterminata; nu imi prieste minciuna, am alergie. Povestioarele pe care le-am parcurs in bataie de joc, pe care le-am consumat intr-o doara, care nu m-au nascut au devenit detalii ieftine -incalcita fantezie imi taie nuantele, arata cel putin grotesc.

Trecutul meu amoros e fascinant de ridicol, obtuz si greoi. Daruirea mea absurda pentru a-i desena fiecare detaliu, indarjirea cu care am stat sa lustruiesc in cuvinte potrivite istoria, straduinta prosteasca de a-i slefui asperitatile si a-l decora cu tablouri false...l-au preschimbat intr-un veritabil monument al kitsch-ului sufletesc. Of, ce peisaj dezolant!

Acum nu mai am timp decat pentru o singura casa. Nu mai am inima decat pentru o singura iubire. Spun ispitelor pe rand sa dispara. Resping amorurile ciobite si trec mai departe pe langa povestile cu jumatati de suflet,in jumatati de masura.

Am o singura sansa:sa imi traiesc iubirea intreaga...si intind mana spre tine. - MSZ

Un comentariu:

Vilhelm spunea...

Frumoase ganduri!
Un weekend minunat sa ai!
Corner of heaven

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...