19 februarie 2012

Cu bune si cu rele... mereu?!

Cu parintii, in general, ne purtam asa cum suntem noi. Fara perdea, fara cenzura, chit ca stim ca uneori faptele si vorbele noastre ii supara. Si o facem pentru ca suntem siguri de iubirea lor neconditionata, oricum am fi noi. Este de la sine inteles ca mama trebuie sa te iubesca. Doar e mama! Ai mai suparat-o si inainte si intotdeauna te-a iertat si a continuat sa te iubeasca, indiferent de antecedente.

Cu parintii, fratii, cu cei pe care soarta ni i-a facut rude de sange, tindem sa fim cei mai naturali, pentru ca stim –aproape garantat- ca ei ne vor iubi si accepta asa. Si noi la randul nostru o facem, cand vine vorba despre ei. Avem pana si o zicala rezultata in urma acestui lucru:”Sangele apa nu se face.”. E lasat. E scris. E lege. E familia!

Nu avem nevoie de masti si de prefacatorie. Ei ne iubesc oricum. Ce ciudat: ne iubesc cel mai mult, taman aceia pe care incercam sa ii impresionam cel mai putin. Exact cei care stiu cum suntem noi si fata de care nu prea putem sa ne prefacem - pentru ca ar fi inutil.

Si totusi asa ar trebui sa arate lucrurile si in cazul relatiilor de dragoste, deoarece atunci cand alegi sa iti traiesti tot restul vietii alaturi de un om, acel om trebuie sa te accepte cu bune si cu rele, cu tot ceea ce esti tu in realitate -iar tu, la randul tau trebuie sa il accepti la fel pe el, bineinteles.

Acel om devine familie si alaturi de acel om intemeiezi la randul tau familia –cel putin in teorie. Dar daca tot timpul ne incepem relatiile pe baza de "masti" si de "facere pe plac" doar pentru a "castiga" atentie si iubire, cum am putea sa speram la acel "pana cand moartea ne va desparti" si cu tot cu "adancile batraneti"?!

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...