Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2012

... și atât

Eu nu mai sunt. Cred că m-am terminat ieri sau alaltăieri.

Nici nu mai știu. Nici nu îmi mai pasă.

Curg pur și simplu fără mine, fără tine, fără noi… fără noimă. Parcă nimicul s-a sfârșit în mine și acum îi simt particulele dizolvându-mi-se în celule. Ating cerul cu privirea și încerc să-mi cuprind norii de vise plini. Li se rupe lumina și cade grindină la mine în suflet. Printre gheață, apă și foc mă topesc și mă fierb și mă evapor, mă sufocă un gând și mă învăluie o amintire de mine, de tine, de noi… de noimă.

Și încep, din nou, să curg.

Îmi ard degetele; încă ești pe ele… pielea mea încă e a ta. Îți sunt așa cum nu îmi ești. Și te iubesc; și tu nu mă iubești. Și nu-mi mai pasă. Înțeleg și merg mai departe. Zâmbesc și privesc zadarnicul. Tocesc speranța pe ultimul altar al ființei tale; din mine… din inima mea și atât. Nimeni nu te va ști cum te știu eu. Cum te iubesc eu, nicio alta n-o va face. Și mi-e suficient. Nu știu ce se va alege de ceea ce va fi, dar acum nu mă mai împotriv…

Trei ganduri scurte despre nimicul de pierdut

In conditiile in care nimic nu-i sigur in ceea ce priveste existenta si longevitatea noastra, ce putem sa pierdem cu adevarat?!

Nimic de pierdut... doar ceea ce oricum nu imi apartine.

Nimic nu se pierde...
Totul se transforma!
(poftim joc de cuvinte)


P.S.: Totusi sper sa pot sa scriu mai multe, pentru ca sunt atatea ganduri ce se invart in jurul acestui subiect si se cer eliberate.

Sa te iubesc

Sa te iubesc.

Sa te iubesc cu pofta si cu sete.

Sa te iubesc ca si cum maine nu mai vine.

Sa te iubesc cu luna prinsa in imbratisarea noastra.

Sa te iubesc cu degetele tremurand dorinta.

Sa te iubesc cu viata si cu moarte.

Sa te iubesc in nopti cu stele aprinse.

Sa te iubesc cu soapta chemarilor prin vis.

Sa te iubesc cu numele-ti pe buze.

Sa te iubesc cu tot ceea ce sunt.

Sa te iubesc si sa ma uit in tine.

Sa te iubesc si atat.

Pe tine, nestiutule!

Stricam: aruncam sau incercam sa reparam?

Cel mai longeviv cuplu din Marea Britanie a fost intrebat care este secretul casniciei lor. "Noi ne-am casatorit pe vremea cand lucrurile care se stricau erau reparate, nu inlocuite."

Cu alte cuvinte, au avut si eu "stricaciuni" in relatie insa au stiu/invatat sa le repare.
Astazi, ne certam o data,de doua ori, dupa care ne enervam si ne gandim ca pasul urmator normal este schimbarea partenerului. Relatiile sunt de tip egoist,de cele mai multe ori, primeaza interesul propriu si daca mai e loc poate si 2-3 lucruri din ceea ce il intereseaza pe/doreste celalalt.

Am invatat sa aruncam imediat tot ceea ce se strica si sa inlocuim cu ceva nou. Incapabili sa reparam singuri... De cele mai multe ori, nici nu ne complicam sa punem mana sa incerca. De ce am face-o daca exista oameni specializati in diverse "reparatii"?

Si totusi, incontro?

Se prea poate să greşesc, dar îmi place să cred în Binele din oameni

Cel mai frumos în viaţă mi se pare că este momentul în care te descoperi, în care începi să te conştientizezi ca om, ca suflet, ca întreg.

Momentul în care înveti să te accepţi şi momentul în care realizezi faptul că eşti singurul/a. Singur/ă eşti responsabil/ă de fericirea ta, de alegerile tale, de paşii tăi: tu o simţi, tu le faci, tu îi mergi/alergi/stai.

Procesul durează şi nu se iveşte întotdeauna la timp, dar după ce ai început să îţi dai seama de toate acestea începi să înveţi să iei decizii... pentru că le iei pe ale tale, pentru că îţi descoperi corpul şi sufletul şi înveţi să accepţi, iar atunci începi să fii mai împlinit/ă. Cred că abia atunci înveţi  cum să nu mai fii egoist, deparece ajungi să realizezi faptul că fiecare îşi are propriul drum, iar a încerca să îl schimbi în mod radical şi să îl controlezi nu va duce la nimic si va pune pe plan secund Eul tău aflat dincolo de orgoliu.

Eu cred că acela este momentul când înveţi, cu adevărat, să dăruiesti, pentru că eşti ca…