31 octombrie 2012

Gând mergând

Mă gândeam (acum, mergând pe stradă) la vorba românească "pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești". Apoi, am transpus-o în situația în care m-am aflat când m-am despărțit de câte un "el" și la încăpățânarea mea de a mă mai agăța de motive, scenarii și întrebari la care tot eu dădeam răspunsuri.

Eu nu lăsam să "moară" amintirea, regretul, orgoliul și era normal ca acestea, la rândul lor, să nu mă lase să trăiesc. Eu, vie fiind, le voiam și pe ele asemeni mie, iar ele, aflate în plin proces de putrefacție, doreau să mă atragă în aceeași netrăire.

Doar că ceea ce este mort nu învie (să nu ne amăgim cu basme și telenovele, vă rog), dar ceea ce este viu poate, din neatenție, să moară...sufletește, emoțional. Și atunci de ce să îți comanzi și săvârșești propria ucidere, pentru ceva ce nu mai e?!

Eroii mor pentru o cauză, pentru un vis, pentru ceva măreț, nu postmortem idealuri. Așadar, probabil că singura soluție pe care o avem în fața unei astfel de situații este să fim mai vii ca înainte, să renaștem mai buni și mai puternici, pentru că în fața relațiilor care s-au sfârșit pot să stea triumfătoare doar persoanele care înving trecutul și TRĂIESC mai mult, mai intens, mai frumos.

A voastră,
MSZ


P.S.: De asemenea, am învățat la cursurile pe care le-am urmat anul trecut, de Psihiatrie și Filosofie (am menționat numele cursului deoarece profesor era un psihiatru), că perioada de "doliu" este nu doar perfect normală, cât și deosebit de importantă pentru procesul de vindecare.(în psihanaliză numindu-se "conștientizarea pierderii"). Greșit nu este să plângem și să jelim pierderea, ci să rămânem blocați la această etapă. (amintind aici de etapele durerii: negarea, furia, târguiala, depresia și acceptarea).

Niciun comentariu:

Forme de iubire

"- Daca m-as ingrasa, pentru ca mananc mult sau as slabi foarte tare, pentru ca mie imi plac slabanoagele nu m-ai mai iubi? - Ba te...