Treceți la conținutul principal

Marturisesc "pacatul" de a scrie

Realizez cu bucuria unui copil ce a aflat ca stie si poate sa mearga de unul singur, faptul ca existenta mea nu se va termina cu ultima bataie de inima, nici cu ultima gura de aer, ci cu ultima alunecare a penitei.

Cand nu o sa mai scriu, nu o sa mai fiu.
Simplu.
Nu pot sa imi imaginez cum o sa traiesc sau cum s-ar putea numi traire o parte din viata mea fara nevoia si bucuria de a insira litere pe pagini.

Unii traiesc iubind, altii pictand, altii facand fotografii, eu ma identific prin cuvant, prin cuvinte, prin cuvantare.

Si la inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu.
Asa imi este mie viata, asa imi este mie destinul: sa port povara bucuriei de a fi capabila sa ma exprim in scris, in vorbit, in compus texte.

Mi-ar fi placut sa pot sa pictez, ori sa desenez cu aceasi usurinta cu care ma exprim. As fi adorat sa fiu capabila sa cant si sa ma inspir din muzica sferelor. Dar nu: eu scriu si scriu si scriu, pana cand sufletul meu se linisteste.

De multe ori am fost intrebata cum fac asta, de unde imi vin povestile, cum se petrece actul creatiei. Am zambit si am raspuns de fiecare data: 'de nicaieri si de pretutindeni'.

Eu nu stiu ce am de gand sa scriu atunci cand ma apuc sa tastez sau sa manuiesc ustensilele cu diverse paste si cerneluri (chiar nu traiesc, ori n-am trait fizic si personal toate insemnarile mele). Ceva, de niciunde, ma indeamna sa ma apuc de creat si abia la sfarsit vad ce am savarsit.
Nu fac planuri de idei, nu pornesc de la o ipoteza pe care sa o demonstrez prin argumente.
Nu.
Pur si simplu scriu, pe unde si pe ce apuc, iar apoi imi vad 'panza', apoi mi-o inteleg, apoi mi-o cuprind cu ochii.
De cele mai multe ori scriu pe strada, sau in metrou, sau in autobuz. Rar ma apuca dorinta de creatie cand sunt la birou, ori in fata calculatorului. Lumea ma inspira si oamenii imi dau imboldul. Daca nu sunt in societate, daca nu sunt printre ei nu imi vin ideile. Este suficient sa trec pe langa o cladire, pe langa doi batrani pe o banca, pe langa o tipa care vorbeste la telefon si cu pasi fermi se grabeste sa ajunga la destinatie... in acel moment se declanseaza scanteia.

Imi vine o fraza, ori o idee si incep sa o dezvolt pana unde mi se permite. Cand vad ca incep sa imi gandesc scrierile imi dau seama ca trebuie sa le inchei si ca actul creator s-a savarsit.
Daca ma incapatanez sa continui nu voi face decat sa ii ofer banalul.
Gata.
Acum am sfarsit si aceasta marturisire.

Sunt in autobuz si ma indrept spre casa. Inspiratia tocmai m-a parasit si am inteles ca trebuie sa termin.

Va multumesc ca ati avut rabdarea sa ma cititi si acum!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

... si iti multumesc

Nu ti-am inteles absenta. Nu ti-am cunoscut prezenta. Surd ai fost rugamintilor mele si mut te-au gasit dorintele mele. Ai secatuit pana cand m-ai transfigurat. Ai luat pana cand m-ai lasat a nimanui... Si iti multumesc!

Acum am inteles sa iti fiu recunoscatoare. Fara durerea ce atunci ai sadit-o in mine nu ar fi rasarit nicicand cea care astazi stie. Am invatat sa ma tin completa in lipsa oricui, pentru ca oricum imi apartin mie in totalitate. Am putut sa ma intregesc prin mine si cu mine, in strigate infundate in perne noaptea, in lacrimi siroaie dimineata, in dupa-amiezi lipsite de vlaga. Pana cand in acea zi, neasteptata, dar indelung ceruta, m-am privit in oglinda si am hotarat sa ma opresc si sa incep sa ma iubesc. Mi-am privit ochii grei de atatea nevazute si am inteles ca sunt frumosi, ca merita lumina, nu intuneric. Nu mai eram o straina, nu mai fugeam de mine. Ma recunosteam, in sfarsit. Eram eu in spatelel tuturor schimbarilor fizicie, eram mai autentica decat am vazut pan…

Efeminarea barbatului

Nu stiu ce-or pune astia in mancare, de la o vreme incoace, dar simt ca e prea mare cantitatea de estrogen pe care o ingereaza urmasii lui Adam. Nu voi vorbi despre "fashion" sau mersul la cosmetica, mi se pare ca aici ne raportam la bun-gust si sfidarea ridicolului - o balanta care, daca stii sa o tii in echilibru, iti subliniaza masculinitatea, in niciun caz nu ti-o anuleaza.

Eu la comportament observ dereglari hormonale. Acum, ei asteapta sa fie curtati, invitati si vanati. Au cam apus zilele in care rolul decisiv al cuceritorului era jucat de El. Cati mai stiu sa ia fraiele din mana femeii si sa isi asume rolul de conducator, in timp ce ea are responsabilitatea de a-i fi copilot? Sa ii deschizi portiera. Sa o ajuti sa isi dea haina jos, cand sunteti intr-un local. Sa ii tragi scaunul ca sa se aseze la masa, nu sa cada. Sa o intrebi ce vrea sa isi comande si sa vorbestu tu cu ospatarul. Sa ii tii usa deschisa la plecare, dar sa stii ca tu intri primul. Sa ii saruti mana …

Ca intotdeauna despre noi

Iubeste-ma inca o data. Inca o noapte. Inca o viata. Inca pe atat. Inca si acum. Iubeste-ma fara sa stiu de ce, fara sa intreb de cand, fara sa stiu pe unde ma poate duce felul tau de-a fi.

De-am sti ce ne aduce soarta sa ne prefacem ca putem sa tragem galaxiile mai aproape, sa aprindem stelele ziua pe cer. Sa ma imbratisezi ca atunci, ca nicicand, ca oricand. Sa ma saruti ca niciodata. Sa te privesc la fel, mereu.

Mi-e drag, iubitul meu, sa-ti simt buzele cum ma infierbanta si mainile cum ma aprind. Ti-as spune tot ce nu pot pronunta. As scrie litere neinventate. M-as desfasura pe pielea ta.

Mi-e pofta sa iti simt parfumul. Adorm cu rasuflarea ta. Te stiu si ma simt linistita. Te ating si ma prefac in noi. Ma dizolv si ma dezvolt pe conjugari distincte. Invat pluralul dintr-o uniune sacra.

Prin tine, acum, ma vad mai bine. In ochii tai se oglindeste intreg sufletul meu. Zambesc si iti sunt fericita. Cu tine stiu, astazi, cum se traieste viata in doi. - MSZ