28 septembrie 2013

Din vise te mai si trezesti...

O suta de ani simt ca s-au scurs de cand ne-a calcat pragul despartirea.
...
...te-am iubit atunci... sau nu mai stiu.
...
Poate ca atat mi-ai fost si nimic mai mult. O naluca pe care cateva nopti am crezut-o reala si am iubit-o cum m-am priceput eu atunci. Si totusi deloc putin. Sunt si inchipuirilea astea cu rost in viata mea. Sa imi atarne pe clanta semnul cu "Nu deranjati. Inca mai vreau sa visez.", sa imi lipeasca pe frigider un biletel pe care sa scrie "Mi-e foame de iubire si atat".
...
A fost frumos. Insa n-a fost, de fapt, deloc palpabil. Si tu chiar crezi ca eu pot o viata intreaga sa ma hranesc doar cu iluzii, cand stiu ca ma asteapta in lumea reala un Om pe care trebuie sa il completez?

A fost... n-a fost... un fost...

MSZ

http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/din-vise-te-mai-si-trezesti-3067

27 septembrie 2013

Desavarsirea momentului actual

Uneori uitam ce avem, concentrandu-ne prea mult atentia pe ceea ce ne lipseste.

Si in tot acest timp noua ne trece destinul.

Intr-o zi se vor inchide usile fiintarii noastre si tot ce ne va ramane va fi bucata de viata pe care am umplut-o cu amintiri.

Cand in urma ta se va trage zavorul, crezi ca va mai conta ceea ce nu ai avut sau ceea ce ai facut din ce ti s-a dat?

Astazi este prima zi din restul vietii tale. Invata sa o pretuiesti si sa o cinstesti cum se cuvine. Ieri a trecut, maine nu e garantat nimanui. Acum e singurul moment pe care poti fi sigur ca il ai. Desavarseste-l!

MSZ

26 septembrie 2013

Astazi si acum

Uneori uitam ce avem, concentrandu-ne prea mult atentia pe ceea ce ne lipseste.

Si in tot acest timp noua ne trece destinul.

Intr-o zi se vor inchide usile fiintarii noastre si tot ce ne va ramane va fi bucata de viata pe care am umplut-o cu amintiri.

Cand in urma ta se va trage zavorul, crezi ca va mai conta ceea ce nu ai avut sau ceea ce ai facut din ce ti s-a dat?

Astazi este prima zi din restul vietii tale. Invata sa o pretuiesti si sa o cinstesti cum se cuvine. Ieri a trecut, maine nu e garantat nimanui. Acum e singurul moment pe care poti fi sigur ca il ai. Desavarseste-l!

MSZ

25 septembrie 2013

Eu aleg cu ratiunea inimii... sau cu inima ratiunii?!

Doua concepte care, la prima vedere, nu izbutesc decat sa para ca se bat cap in cap. Toate alegerile vietii mele am simtit nevoia sa le incadrez fie la categoria simtire, fie la categoria gandire. Si prost am facut! Pentru ca nu poti sa iei decizii avandu-ti propria persoana impartita in doua. Trebuie sa gasesti punctul de legatura si sa urmezi acea cale, nu bifurcatii.

Am ales cu inima si mi-am plans in pumni cand am descoperit cat de multa dreptate avea mintea, care daduse pronosticurile corecte ale felului in care va sfarsi alegerea mea. Am ales doar cu creierul si mi-a facut sufletul ravagii in fiinta - si sa vezi atunci greutate in reconfigurarea Eului smotocit si iesit ciufulit in urma deciziei mele.

Este greu sa fii echilibrat cand esti captiv in haos si este greu sa iti pastrezi spiritul inalt cand te apasa nehotararea. Am pierdut nimicuri in multe alegeri, iar alteori mi se parea ca am pierdut totul pe o decizie ce poate ca nu mi-a luat decat secunde, dar stiu ca, de fiecare data, am pierdut doar acele lucruri care nu imi (mai) trebuiau.

Am o teribila presimtire ca viata nu este doar o foaie alba pe care putem desena liber si la voia intamplarii, pentru ca, indiferent cat de infinite ne par posibilitatile, fiecare primeste un alt numar de creioane si alte tipuri de culori. De abia de aici, ai liber la creatie. Or sa creezi cu limitari nu este intotdeauna usor, dar daca realizezi ca, orice ai desena sau oricum ai desena, este foarte posibil ca desenul vietii tale sa arate la fel, la sfarsit, ai putea sa nu-ti mai blestemi geniul creator atunci cand iti pare ca nu a ales bine. Poate ca fiecare decizie pe care ai fi luat intr-un anumit moment al vietii: cu inima sau creierul, ar fi avut acelasi rezultat final, doar drumul pe care ajungeai acolo suferea mici modificari. Putea sa iti fie mai usor, sau putea sa iti fie mai greu, dar lectia ta de desen era cea pe care ai ales-o, nu cea pe care ai fi putut sa o alegi.

Am auzit candva ca regretele sunt inutile si tardive. Am vazut si am simtit pe propria-mi piele cat de mult timp din si asa prea scurta viata am petrecut framantata de tot felul de intrebari, „de ce-uri” seci si scenarii care ar fi putut sa fie dar nu au mai fost. Stop! Atat! Cat sa imi mai chinuiesc mintea, trupul si spiritul cu lucruri care oricum nu mai pot fi schimbate? Pentru ce atata freamat si chin, de la o linie, doua, noua frante sau strambe?

Viata mea nu mai e acolo. Viata mea e aici. Si eu de aici trebuie sa desenez mai departe si sa imi desavarsesc opera de arta. Alegerile mele ma definesc, ma sculpteaza, ma deseneaza si ma contureaza si indiferent cat de bune sau incredibil de imbecile au fost, sunt ale mele si m-au facut sa fiu ceea ce astazi ma prezint a fi in fata Dumneavoastra. Un om. Cu bune si cu rele. Cu greseli si capodopere. Cu regrete si cu multumiri. Cu suferinte si cu bucurii.


Si la fel ca mine esti si tu! Nu te pedepsi pentru ceea ce ai fost sau ai trait in trecut, mai mult decat este cazul. Fa-ti alegerile cu ce parte a fiintei tale vrei tu, dar lucreaza in asa fel incat de azi inainte sa fii cea mai buna versiune a ta!

Va imbratisez, cu drag,
MSZ


http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/eu-aleg-cu-ratiunea-inimii-sau-cu-inima-ratiunii-3049

24 septembrie 2013

Astazi mi-e dor de Iubire!

Astazi se fac 5 ani de cand nu te mai vad si nu te mai aud decat in vise... si nu-mi vine sa cred cat timp s-a scurs.

Astazi mi-e dor de Iubire!

Nu, nu de acea iubire, ci de Iubire- bunica mea.

De cum statea in pragul portii si ma astepta cu lacrimi in ochi si zambetul pe buze atunci cand mergeam vara la Sascut.

De cum statea in pragul portii si plangea de rupea pamantul atunci cand plecam.

De cum ma striga Irină si Ioană atunci cand era agitata si nervoasa.

De cum imi spunea ”Fa Camelie, fa” si radea si eu ii ziceam ca nu-s mama, ci sunt Simona si ea zambea si zicea: „Stiu, dar semeni asa mult cu ea si mi-e atat de dor de ea incat mi-e drag sa iti spun asa”.

De cum m-am ascuns sub soba pentru ca ii stricasem cantarul si striga dupa mine prin curte si-mi spunea sa ies ca nu patesc nimic.

De cum imi facea placinte cu branza si rasol de pui cand ajungem la ea... si minciunele.

De cum imi pastra dulciuri si ciocolata de peste an, care expirasera de mult cand ajungeam eu la ea.

De cum statea in pragul portii si le raspundea trecatorilor ce o intrebau ce mai face „Bine, iubire (sau iubi, in functie de cat de bine dispusa era)!” si zambea.

De cum iesea din casa cand o striga cineva si zicea ca „Nu-i acasa”, iar cand o intrebai de ce a facut asta zicea ca nu are timp sa stea cu prostii.

De cum fuma si curata porumbul pe prispa bucatariei de vara.

De cum aducea in șorț fructe cand venea de prin sat.

De cum isi tinea banii in batista si de cum scoate mereu de acolo cate 1 leu sa ma trimita sa imi cumpar inghetata.

De cum ma trimitea seara la cuibar sa ii aduc ouale. De cum ma pupa si ma tinea in brate.

De cum asculta muzica populara si plangea de dor si batranete.

De cum imi mangaia parul si ma ruga sa nu ma tund scurt ca ”nebuna de mă-ta”.

De moldoveanca mea autentica, scoasa din povestile lui Creanga, cu vorbele la ea si istetimea pura a omului din popor, a taranului roman. Si de cate si mai cate...

Tin minte si acum vorbele pe care mi le-a spus o prietena de pe meleagurile moldovenesti, atunci cand i-am zis ca a murit mamaia:”Vai, nu pot sa cred! A murit IUBIRE?!”.
---
Sunati-va bunicile daca mai aveti norocul sa fie in viata si spuneti-le cat de mult le iubiti! Incercati sa le vedeti cat de des puteti! Intr-o zi va fi prea tarziu...
---
Mi-e tare dor de tine, Iubire!

19 septembrie 2013

Respecta-ti corpul si el va coopera

Articolul il gasiti si AICI.

Pe 6 septembrie am fost invitata la o clinica de nutritie, din Bucuresti, pentru a vedea ce inseamna o sedinta de consultatie cu un medic nutritionist si cum arata un program sanatos de slabire sau de mentinere.

Nu sunt genul de persoana care sa fie usor de ademenit in capcane de PR si sunt, in general, extrem de constienta de informatiile pe care trebuie sa le detin cand vine vorba despre sanatatea mea si nu numai.

M-am dus pentru ca de multa vreme voiam sa scriu pentru voi despre nutritie, despre ce inseamna nu A SLABI - una dintre cele mai complexe si apasatoare probleme ale femeii din ziua de astazi - ci ce inseamna A FI SANATOASA.

Eu insami am trecut printre oscilatii de greutate si prin diete oribile, zile de infometare si ani de ura fata de propriul meu corp. Pana intr-o zi in care am zis „STOP! Eu de astazi incep sa ma informez, pentru ca o sa ajung sa ma imbolnavesc”. Si din acel moment:

Am inteles de ce nu e bine din punct de vedere al reactiilor chimice sa nu asociez carbohidrati si proteine, nu doar ca nu trebuie sa o fac. M-am dus sa cercetez fiecare detaliu despre calorii, despre vitamine, despre ceea ce se intampla in corpul meu atunci cand mananc sau cand mi-e foame.

Am inteles ca organismul meu functioneaza optim atunci cand este hranit, nu indopat.

Am invatat ca prefer sa fac un mic efort financiar si sa investesc in alimentatia mea acum, decat sa ajung peste ani sa investesc in medicamente.

Am invatat ce vrea corpul meu si de ce vrea corpul meu anumite alimente.

Am invatat ca organismul meu functioneaza cu ceea ce ii ofer eu si ca asa cum e el ma insoteste peste tot in viata, trece alaturi de mine prin toate momentele in care am nevoie sa ma tina pe picioare.

Am invatat ca miscarea nu inseamna sala, ci poate sa insemne si plimbare, urcatul scarilor de cat mai multe ori pe zi, mersul pe jos o statie s.a.m.d.. Insa am invatat si ca mersul la sala nu este o corvoada, ci o experienta interesanta atunci cand gasesti locul potrivit tie.

Am invatat ca a arata bine nu inseamna sa ai silueta de manechin. Nu va imaginati ca ma incadrez sau ca incerc sa ma incadrez in masurile standard. Nu! Vreau sa ma incadrez in masurile normale, in ceea ce eu vad ca e frumos si mi se potriveste. Am si eu celulita, am si eu vergeturi, desi sunt foarte tanara si nu ar fi trebuit sa ajung in situatia asta.

Am invatat ca imi place sa pot sa port hainele pe care le vad in vitrina. Am invatat ca imi place sa fiu complimentata pentru felul in care arata ele pe mine. Si, fir-ar sa fie!, am invatat ca traiesc intr-o societate in care daca arati un pic bine, ai mai multe usi deschise. Va sfatuiesc sa va folositi de acest atu doar la nivel de socializare, in niciun caz sa ajungeti sa va vindeti trupul pentru beneficii. Asta niciodata- aveti minte, aveti aptitudini si aveti alte modalitati prin care puteti sa obtineti ce va doriti de la viata!

Trupul vostru este o carte de vizita prin care puteti sa aratati ca traiti si la exterior armonia interiorului. Eu, una, am vazut ca atunci cand mi-a fost haos in suflet si cand n-am fost bine eu cu mine, am aratat cel mai rau, iar faptul ca ma vedeam fizic decazuta, ma afunda si mai tare in tristete.

Vreau sa cred ca femeia completa este aceea care are grija de ea din toate punctele de vedere: fizic, mental si spiritual.

Vreau sa cred ca daca eu am reusit sa renunt la unele obiceiuri, extrem de daunatoare mie si sanatatii mele, oricine poate.

Vreau sa cred ca daca eu am gasit cum sa nu raman din punct de vedere financiar in impas, doar pentru ca am facut alegeri de viata mai sanatoase, oricine poate. Serios, dragile mele, daca eu la 23 de ani pot, voi nici nu trebuie sa va faceti probleme!

Slabitul sau, mai bine zis, alegerea unei vieti sanatoase incepe din minte! Acolo e centrul foamei si acolo e centrul vointei!

Credeti-ma ca atunci cand am completat chestionarul de 9 pagini pe care l-am primit, inaintea sedintei de consultatie, am reusit sa trec prin toate deciziile mele legate de viata si de cum mi-au influentat acestea alimentatia si atunci am constientizat ca eu nu mi-am iubit si respectat corpul suficient, astfel incat sa nu il trec prin ceea ce l-am trecut.

Credeti-ma ca nu v-as fi scris de experienta aceasta daca eu nu m-as fi convins ca oamenii de la aceasta clinica de nutritie (Kilostop pentru doritori) sunt profesionisti si fac totul in cea mai corecta si sanatoasa maniera. Doamna doctor, Laura Ene, cu care am avut deosebita placere si onoare sa port timp de o ora conversatia despre sanatate, viata si alimentatie m-a facut sa vad ca unii specialisti chiar isi aleg meseria din pasiunea de a ajuta oamenii.

Si nu v-as fi scris despre acest subiect daca nu as sti ce inseamna sa ai o imagine buna despre tine insati si cum poti sa faci, iubindu-te si respectandu-te, tot ceea ce iti propui , doar pentru ca ai atitudinea potrivita!

Respecta-ti corpul si el va coopera!

Mereu cu drag,
MSZ 

17 septembrie 2013

...daca n-a rezistat, inseamna ca n-a meritat

Atunci cand stii ca ea merita, lupti pana la capat. Iubirea nu cunoaste frica si nici lasitatea.

Draga mea, mi-a spus si mie un baiat, candva, "daca n-a rezistat, inseamna ca n-a meritat". Hai, tine-ti capul sus! Destinul tau abia a inceput!

MSZ

16 septembrie 2013

12 septembrie 2013

De ce nu te mai cauta?! Da' de ce te mai intereseaza?!

Of, cum suntem noi, femeile, cateodata!
Ne agatam, ne chinuim, ne inlantuim si ne tot gandim: "de ce nu ma mai cauta? de ce nu ma mai vrea? de ce nu se intoarce?" si tot asa. Pierdem ani intregi din viata noastra pe lamentari, pe regrete si pe intrebari. Toate, de cele mai multe ori, perfect inutile.

Nu te mai cauta?! Foarte bine. Urmatorul la rand.
Ce? Crezi ca nu va mai exista altul ca el? Dar cum iti permiti sa spui asta fara sa-i oferi sansa ALTUIA de a-l cunoaste?! Vezi cat esti de fraiera si te apuci sa generalizezi?!

Gata!
Pana cand mai stai sa iti faci procese de constiinta si te mai agiti sa ii atragi atentia si sa ii reinvii dorinta?! Chiar nu te-ai saturat sa te torturezi in halul acesta?

Esti frumoasa in toate formele in care frumosul se poate manifesta. Esti desteapta, capabila si extraordinara, dar stai la mana unor zaruri aruncate la voia intamplarii de destin. Merita?! Chiar merita tot freamatul din sufletul tau? Chiar ti-este atat de frica sa fii fericita si sa te rupi de intrebarile si gandurile care te tin doar in trecut?

Sansa la iubire nu o ai stand in genunchi la cel care ti-a intors spatele, ci mergand alaturi, cu pasul egal, langa cel care ti-a intins mana si te vrea asa cum esti: cu bune, dar mai ales cu rele. Cu angoasele tale, cu infantilismul tau, cu seriozitatea ta exacerbata uneori, cu pretentiile tale absurde din anumite zile. Pentru ca toate acestea adapostesc zambetul tau dulce, mangaierile tale pline de iubire si inima ta care stie si poate sa bata in acelasi ritm cu a lui.

Ala care nu te-a vrut, sau nu te-a mai vrut, sa fie sanatos. Nu ar trebui sa te mai intereseze. Asta cu interesul se cere a fi reciproca, altfel este absolut inutila. Elibereaza-te de tine si da-ti voie sa traiesti!
ACUM!
Cu drag in suflet,
MSZ


[gasiti si aici articolul]

05 septembrie 2013

Cainii latra...

Citisem in repetate randuri ca nu eutanasierea este solutia, pentru ca pe logica aceasta trebuie sa omoram toti criminalii, violatorii, aurolacii etc. si ca pe acestia din urma nu ii omoram, ci ii pedepsim.

Ok! Acestea fiind lamurite sa analizam situatia: haita de maidanezi a fost identificata. Ce pedeapsa considerati ca trebuie sa le fie aplicata cainilor vinovati?


Altcineva spune ca pentru a-i tine in adapost s-ar cheltui sume foarte mari de bani.


Adevarat! De asemenea, pentru a tine violatorii, criminalii, infractorii in inchisoare se cheltuiesc sume mult mai mari de bani. Plus ca, iertati-mi gandirea prea obiectiva, oamenii traiesc mai mult decat cainii.

Referendumul? Bani care ar putea sa fie folositi altfel, tot pentru aceasta problema.

Nu toti maidanezii sunt agresivi, asa cum nu toti oamenii sunt criminali.

Gainile n-au omorat niciodata pe nimeni si totusi sunt casapite zilnic (gripa aviara n-are ce cauta in vreun contraargument). Ah, asta e scopul lor pe pamant! Poate ca si cainii aceia aparau o propietate privata si ala era scopul lor.

Sunt curioasa ce ar fi in inima si gandul tuturor iubitorilor de animale daca si-ar privi propriul copil sfasiat de caini. Ar mai fi atat de vehementi?

Iubesc animalele si cand eram mica aveam in fata si in imprejurimile blocului o catelusa pe care o adoram si despre care am scris in jurnalul meu pe cand aveam 9-10 ani. Scriam cat de mult am plans cand am aflat ca a murit.

Nu toti cainii sunt agresivi. O parte, insa, atunci cand o fac lasa sechele. Cainele musca. Din pacate, asta e natura lui. E lasat pe pamant ca sa muste, sa latre si sa apere, in asemenea masura in care e lasat sa iubeasca, sa fie fidel si sa ne bucure sufletul. Daca era lasat sa faca oua si, in loc de asta, musca intelegeam sa fim atat de umiti si revoltati.

Omul, in schimb, parca era lasat sa gandeasca, sa fie capabil sa gestioneze situatii, sa preintampine evenimente nefericite, ori sa gaseasca solutii viabile.

Si totusi ce face omul? Scrie, comenteaza, se balacareste cu prieteni care au pareri diferite, se salbaticeste practic in astfel de situatii si nu rezolva, de cele mai multe ori, absolut nimic.

Uita-te in oglinda, fa-o atent si spune-mi ca nu vezi in ea vinovatul -vinovat de indiferenta, vinovat de acceptarea unor comportamente, vinovat de actiune sau de nonactiune. Toti suntem vinovati intr-o masura mai mica sau mai mare de starea in care se afla societate in care traim: de la oamenii care lovesc si maltrateaza cainii maidanezi cand acestia sunt pui si nu numai, iar ei inregistreaza comportamentul si devin violenti, de la oamenii care ii apara si ii hranesc dar tot pe strazi ii lasa, de la autoritatile incompetente care nu stiu decat sa acuze foste guvernari si nu au solutii concrete si corecte, de la nepasatori la mult prea pasatori, pana unde realitatea se sfarseste. Adevarul e unul singur: omul este principalul vinovat, dar nu stie decat sa arate cu degetul spre altul, uitand ca celelalte sunt indreptate catre el.

Insa, sa ne facem ca nu stim, nu vedem si nu auzim. Pana la urma tot noi am zis-o: „cainii latra, ursul trece”.

MSZ

Probleme si necazuri

Tu nu ai probleme. Ai mici necazuri. Probleme au bolnavii incurabil, cei aflati pe teritorii aflate in razboi, cei carora ziua de maine nu stiu daca le aduce un pahar de apa etc.. Si te asigur ca ei nu se plang la fel de tare pentru neajunsurile lor, precum o facem noi.

Invata sa pretuiesti ceea ce ai! Esti extrem de bogat si de norocos, daca te privesti din unghiul potrivit!
MSZ

03 septembrie 2013

Nu esti ceea ce zic altii, esti ceea ce vrei tu sa devii!

Nu poti pierde ceva ce niciodata nu ai avut. Si, in general, singurele lucruri pe care le posezi sunt cele care apartin de tine, de persoana ta, de ceea ce esti dincolo de nume, pozitie sociala, bani, pozitie profesionala etc.. Ceea ce ramane intre peretii sufletului tau si se dezvolta sau regreseaza in constiinta ta - este tot ceea ce iti apartine, cu adevarat.

Nu esti barbatul care ti-a dat papucii din senin, ori fara explicatii. Nu esti interviul pe care nu l-ai luat. Nu esti ceea ce nu ai avut curajul sa faci.

Esti suma alegerilor tale de toate felurile. Fara greselile tale nu erai fiinta care astazi citeste aceste randuri. Insa, nici fara succesele tale si alegerile intelepte nu ajungeai pana aici. Asadar, ia-ti cu tine toate experientele si clipele traite si poarta-le cu mandrie in aceasta calatorie pe care o numim viata.

Am gresit de atatea ori. Am ranit cu voie si fara voie. Am fost, la randul meu, agresata emotional si chiar si fizic. Am plans nopti si zile. Am clacat nervos. Am vrut sa renunt de atatea si atatea ori la lupta. Pana mi-am dat seama ca nu asta este solutia. Deoarece, pe langa cele amintite, am ras, am trait, am vibrat, am cunoscut fericirea si emotia, iar a abandona credinta mea ca intr-un final va fi bine inseamna a renunta la a mai avea ocazia unor exaltari sufletesti.

Toate momentele acelea in care nu m-am crezut buna de nimic, in care am esuat, toate au ajutat la devenirea si definirea mea! Nu imi este rusine de esecurile mele. Sunt mandra ca le-am depasit si ca am invatat din ele. Sunt bucuroasa ca am trecut peste rautati, peste lovituri, peste tot ceea ce a fost greu si am mers mai departe.

Recunosc, uneori ma mai dezechilibrez si mai cad in genunchi si-mi duc mainile la ochi pentru a potoli siroiul de lacrimi. Si plang si imi urlu durerea si nu gasesc sens in a continua, pentru ca am impresia ca mereu si mereu vor fi greutati si nedreptati in calea mea. Apoi ma uit in urma, ma uit la tot ceea ce am depasit, la tot ceea ce am construit, la tot ceea ce am reusit si imi dau seama ca daca atunci am fost capabila de asa ceva, acum nu am nicio scuza sa nu ma autodepasesc.

De ce o astfel de postare? Pentru ca imi vad cunoscuti doborati de grija si de necaz. Vad femei extraordinare care din cauza unor lasi, unor imaturi sufera si se desconsidera. Vad barbati minunati care si-au pierdut increderea in faptul ca mai exista si Femeia, nu doar consumatoarea. Si, oarecum, ma vad pe mine in fiecare dintre acestia.

Si simt nevoia sa iau atitudine si sa incurajez. Simt nevoia sa va zic ca stiu ce inseamna sa doara si sa para nesfarsit chinul, insa suntem impreuna in povestea asta si doar asa putem trece peste toate: uniti, buni, increzatori.

Nu esti ceea ce zic altii, esti ceea ce vrei tu sa devii!


Cu speranta,
MSZ



Articol publicat si pe http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/nu-esti-ceea-ce-zic-altii-esti-ceea-ce-vrei-tu-sa-devii-3032


Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...