25 septembrie 2013

Eu aleg cu ratiunea inimii... sau cu inima ratiunii?!

Doua concepte care, la prima vedere, nu izbutesc decat sa para ca se bat cap in cap. Toate alegerile vietii mele am simtit nevoia sa le incadrez fie la categoria simtire, fie la categoria gandire. Si prost am facut! Pentru ca nu poti sa iei decizii avandu-ti propria persoana impartita in doua. Trebuie sa gasesti punctul de legatura si sa urmezi acea cale, nu bifurcatii.

Am ales cu inima si mi-am plans in pumni cand am descoperit cat de multa dreptate avea mintea, care daduse pronosticurile corecte ale felului in care va sfarsi alegerea mea. Am ales doar cu creierul si mi-a facut sufletul ravagii in fiinta - si sa vezi atunci greutate in reconfigurarea Eului smotocit si iesit ciufulit in urma deciziei mele.

Este greu sa fii echilibrat cand esti captiv in haos si este greu sa iti pastrezi spiritul inalt cand te apasa nehotararea. Am pierdut nimicuri in multe alegeri, iar alteori mi se parea ca am pierdut totul pe o decizie ce poate ca nu mi-a luat decat secunde, dar stiu ca, de fiecare data, am pierdut doar acele lucruri care nu imi (mai) trebuiau.

Am o teribila presimtire ca viata nu este doar o foaie alba pe care putem desena liber si la voia intamplarii, pentru ca, indiferent cat de infinite ne par posibilitatile, fiecare primeste un alt numar de creioane si alte tipuri de culori. De abia de aici, ai liber la creatie. Or sa creezi cu limitari nu este intotdeauna usor, dar daca realizezi ca, orice ai desena sau oricum ai desena, este foarte posibil ca desenul vietii tale sa arate la fel, la sfarsit, ai putea sa nu-ti mai blestemi geniul creator atunci cand iti pare ca nu a ales bine. Poate ca fiecare decizie pe care ai fi luat intr-un anumit moment al vietii: cu inima sau creierul, ar fi avut acelasi rezultat final, doar drumul pe care ajungeai acolo suferea mici modificari. Putea sa iti fie mai usor, sau putea sa iti fie mai greu, dar lectia ta de desen era cea pe care ai ales-o, nu cea pe care ai fi putut sa o alegi.

Am auzit candva ca regretele sunt inutile si tardive. Am vazut si am simtit pe propria-mi piele cat de mult timp din si asa prea scurta viata am petrecut framantata de tot felul de intrebari, „de ce-uri” seci si scenarii care ar fi putut sa fie dar nu au mai fost. Stop! Atat! Cat sa imi mai chinuiesc mintea, trupul si spiritul cu lucruri care oricum nu mai pot fi schimbate? Pentru ce atata freamat si chin, de la o linie, doua, noua frante sau strambe?

Viata mea nu mai e acolo. Viata mea e aici. Si eu de aici trebuie sa desenez mai departe si sa imi desavarsesc opera de arta. Alegerile mele ma definesc, ma sculpteaza, ma deseneaza si ma contureaza si indiferent cat de bune sau incredibil de imbecile au fost, sunt ale mele si m-au facut sa fiu ceea ce astazi ma prezint a fi in fata Dumneavoastra. Un om. Cu bune si cu rele. Cu greseli si capodopere. Cu regrete si cu multumiri. Cu suferinte si cu bucurii.


Si la fel ca mine esti si tu! Nu te pedepsi pentru ceea ce ai fost sau ai trait in trecut, mai mult decat este cazul. Fa-ti alegerile cu ce parte a fiintei tale vrei tu, dar lucreaza in asa fel incat de azi inainte sa fii cea mai buna versiune a ta!

Va imbratisez, cu drag,
MSZ


http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/eu-aleg-cu-ratiunea-inimii-sau-cu-inima-ratiunii-3049

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...