19 decembrie 2013

„Donquijotisme” feminine

Îl citesc pe Octavian Paler care descrie „nebunia patentată” (Ortega y Gasset) a lui Don Quijote. Despre lipsa de măsură și de tempo a normalității, despre libertatea de a nu îți păsa de ceilalți, atât timp cât iluziile tale se întind dincolo de orice „uriaș”, numit generic „moară de vânt”.

Dați-mi voie să vă redau, aici, câteva cuvinte: „e mult mai grav sa ai iluzii mediocre decât să trăiești mediocru. Pentru o viață mediocră există, nu-i așa?, scuze și justificări. Pentru mediocritatea iluziilor însă, nu.”. (Paler, Octavian - Calomnii mitologice, Editura Polirom, 2013, ediția a IIIa, p. 89)
Mi-au plăcut atât de mult, încât nu am rezistat tentației și le împărtășesc cu voi.

Revenim, însă, la ideea de iluzie, de a-ți dedica izbânda iubirii, dar mai ales iubitei... acea Dulcinee Universală, căreia doar un cavaler al Tristei Figuri mai poate să-i sărute mâinile și să-i promită Posibilul, mai presus de orice imposibil. Frumosul traseu pe care Barbatul il parcurge pentru Veșnica și Dorita Ea. Ceea ce m-a pus pe gânduri este... ce personaj feminin, din literatură, se poate asemăna lui Don Quijote?

-Știu că majoritatea romanelor, poemelor, înălțărilor întru-cuvânt poartă semnături de autori, nu de autoare...  Am mai explicat și că sunt convinsă că asta s-a întâmplat și pentru că femeii nu i-a fost permisă ani de zile dedublarea personalității printr-un Eu literar. -

Primul nume care mi-a venit în minte a fost Penelopa - deșirând iluziile țesute în așteptarea lui Ulise (care Ulise, bărbat fiind, își cam făcea de cap și cu Calypso, dar să zicem că era pentru o cauză bună: tot la nevasta întorcându-se - noi femeile avem o pasiune înnăscută să găsim scuze bărbaților; deh, moravuri femeiești!). Apoi, a fost Eva a lui Tudoran, prizonieră și ea a iluziei întoarcerii Bărbatului (nu cred că degeaba Radu Tudoran s-a mulțumit să nu îi ofere Fiului Risipitor un prenume - el fiind, de fapt, o personificare a Bărbatului în rătăcirea sa dintre minte și inimă, dintre dorință și rațiune, dintre ceea ce poate și ceea ce alege etc.) .

Constat, așadar, că Femeia este cea care așteaptă și luptă cu temerea, incertitudinea și pierderea speranței - acestea sunt morile sale de vânt și sacrificiile în numele Iubirii, în timp ce Bărbatul este dator să vină către Ea, să lupte, să o completeze, să se dovedească a fi demn de așteptarea ei.

El merge și se întoarce la EA. 
Ea îl primește și îi pregătește căminul. 

Nu ar fi putut amândoi să pornească unul către celălalt, cine știe - cu talentul femeii de a nu pricepe hărți și încăpățânarea bărbatului de a nu întreba despre direcții - pe unde și cam cât ar fi rătăcit amărâții de ei. Asta nu înseamnă că „lupta” unuia este mai puțin grandioasă decât a celuilalt. Asta înseamnă doar că trebuie să ne pricepem rolurile și să nu facem noi partea celuilalt.

A voastră,
MSZ

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...