26 ianuarie 2014

Mi-am pierdut directia

Am ajuns sa ne vindem sentimentele pe nimicuri. Atat de inutili si de goi ne simtim, incat orice bruma de atentie o transformam in iubire.

Cine suntem? Ce stim? Ce avem de oferit?

Ce mai conteaza totul, cand pustiul te apasa? Stiam ca sunt un om puternic, capabil sa infrunte si sa indure atatea, pana cand am intalnit iubire. Ah, si cum ma uitam buimacita sa fug in dreapta sau in stanga, oriunde doar sa nu ma atinga. De ce? Pentru ca stiam ca voi fi vulnerabila in fata ei si ca nu voi mai tine cont de logica, de reguli, de nimic si ma voi pierde in tumultul ei. Insa tornada are forta de atractie si oricat de bine ai crede ca te-ai baricadat, niciodata nu stii cu adevarat daca esti in siguranta sau in mijlocul ei.

Si m-a trezit in mijlocul ei. Cu ganduri si emotii zburand aleatoriu prin vartejul acesta, picioarele imi tremurau si nu mai stiam pur si simplu ce sa fac, de ce sa ma tin, cum sa nu ma sfarsesc. Si stau tot aici, incercand sa imi dau seama cum trebuie sa procedez, cum este mai sigur sa supravietuiesc.

Cred ca una dintre cele mai grele poveri pe care un suflet le duce este cea in care se simte inutil, in care isi da seama ca nicio marturisire, nicio fapta, niciun gest pe care este capabil sa il faca nu poate infulenta in mod decisiv actiunile celui pentru care il doreste.

Unde este capatul acestei lupte pentru iubire, supravietuire si traire? Pentru ca, pana la urma, a iubi inseamna a fi intr-adevar capabil de a trai. Insa cum este cu dragostea in van? Cu neraspunsul la sentimente?

Cand stim ca trebuie sa ne oprim, dar, mai ales, cum o facem?

Care este punctul in care lipsa reciprocitatii reuseste sa schimbe macazul si sa ne duca intr-o alta gara, pe un alt peron? Poate de aceasta data, chiar la destinatia potrivita... - MSZ

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...