07 februarie 2014

Nu vreau sa ma cert

Nu imi place sa ma cert! 

Detest ideea de ciondaneala, de injurii, de cuvinte grele aruncate catre celalalt, de suparari ce tin zile, luni, ani. Recunosc ca am si eu momentele mele in care cedez si explodez si, inevitabil, ma trezesc intr-o plina discutie in contradictoriu, unde nu mai cunosc nicio urma de ratiune si dau afara tot veninul.

Multi oameni spun ca la suparare tot ceea ce zici este ceea ce gandesti. Dati-mi voie sa ii contrazic! Cred ca in acele momente de tensiune maxima, de fapt, esti tentat sa scoti din tine toate fricile, temerile, angoasele, demonii si scenariile cele mai urate pe care le-ai tinut in tine, crezand ca poti sa le controlezi. Cand ii urlii vrute si nevrute, nu te raportezi la el cu inima, ci cu tot ceea ce ai mai rau din tine. Atunci, abia atunci, ai curajul sa iti eliberezi toate prezumtiile sumbre pe care analize mult prea subiective ti le-au dat ca rezultat.

Afirmam, asadar, la inceputul acestei marturisiri ca-mi este lehamite de cearta si o sa va  lamuresc de ce prin, cred eu, cel mai graitor exemplu. 

Am ajuns sa imi dau seama cat de distructiva si inutila este eliberarea furiei si mentinerea unor resentimente fata de un om drag, cand o cunostinta mi-a relatat una dintre cele mai urate intamplari posibile. Se certa, in cei mai nocivi termeni, cu iubitul ei, la telefon. Injuraturi, calomnii si tot felul de echimoze emotionale ieseau la suprafata. La un moment dat, el i-a inchis telefonul. Bineinteles ca, s-a confesat imediat prietenei sale despre cat este de „magar, dobitocul” si cam ce tupeu fantastic a avut sa ii faca asa ceva. Cateva minute mai tarziu, maxim o ora, a fost sunata pentru a fi anuntata ca el a murit. Exact! Vorbea cu ea la telefon si a facut accident de masina. Nu i-a inchis nicio secunda telefonul in nas – acela a fost momentul cand s-a produs impactul.

Va imaginati cum ar fi sa traiti cu povara ca ultimele cuvinte spuse unui om drag au fost doar niste manifestari ale nervilor? Sa nu mai aveti cum sa va retractati cuvintele, sa va impacati cu el, sa va eliberati de vina de a-l fi mustrat si postum (chiar daca nu cunosteati acest amanunt)?

Si atunci, ce rost are sa ne certam? De ce? Pentru ce sa traim cu povara vorbelor grele spuse si cu tacerea cuvintelor care chiar contau?

MSZ

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...