01 februarie 2014

Setea sufletului meu

Toti purtam asupra noastra rani, bagaje, cicatrici, demoni si frici. Problema intervine abia in momentul in care acestea ne impiedica sa mai traim frumos. Cand ne este teama sa mai fim, sa mai simtim, sa ne mai abandonam in speranta iubirii si a incercarii. Cand orice atingere ne arde si ne doare. Cand cuvintele sale sunt pentru noi sunete goale, seci de sens ce lovesc timpanele noastre care de atatea ori au auzit vanul promisiunilor in trecut. Cand ii pedepsim pe cei ce ar putea sa fie, din cauza tuturor celor ce au fost. Cand ne condamnam sufletul in neputinta si lantul singuratatii si ne izolam inima din vazul iubirii.

Si ii cerem sa nu ne iubeasca pentru ca avem patata memoria si siguranta. Si ne doare ca nu putem sa ii dam tot ceea ce ne ofera. Si ne dorim sa fim capabili, din nou, de simtire. Si ne tinem, totusi, departe… strigand inutil durerea neputintei de a fi, prin a simti.

Mi-am pus si eu atatea oprelisti si transfigurari cand simteam ca in jurul meu incepe sa semene a iubire. Stii care era prima mea reactie in fata emotiei? Fugeam! O alungam! O refuzam! O incarcam de negativ si de nesiguranta! Refuzam sa cred ca este autentica si incercam prin toate caile sa ii arunc pe umar vina inchipuita si fapte de care nu se facea ea vinovata. Platea iubirea noua, pentru pacatele tuturor subterfugiilor trecute. Si o izolam si ma deziceam de ea. Ca o idioata ce credea ca doar asa este in siguranta!

Si-n timpul acesta stii ce se intampla cu sufletul meu? Se ofilea si putrezea din cauza incapatanarii mele absurde. Plangea si sangera aruncat intr-un cotlon al fiintei mele, mult prea orgolioasa pentru a accepta iubirea. Refuzam sa dau apa desertului din mine doar pentru ca imi era frica de furtuna… si am preferat atata timp sa raman seaca, arida, crezand ca doar cutezatorului ce va cauta cu indarjire oaza merita sa ii daruiesc din mine. De parca as putea sti de dinainte cine merita, cine apreciaza si cine ramane.

Unora le sta bine cu drumul si adapatul de ocazie. Nu poti sa cunosti unde vrei sa ramai daca nu te duci acolo. Nu poti sa iti refuzi dreptul la dragoste si la fericire, doar pentru ca in trecut oazele s-au dovedit a fi Fata Morgana- iluzie care ne face sa credem ca vedem realitate acolo unde nu este decat desert.

Eu insa nu am dreptul sa ma privez de ceea ce imi este destinat: iubire! "E greu sa lupti impotriva inimii, fiindca tot ceea ce doreste se cumpara cu pretul sufletului", spunea Heraclit, iar eu aleg astazi sa nu mai lupt cu mine, ci cu tot ce ar putea sa stea intre mine si destinul meu. Aleg sa simt, sa fiu, sa ma daruiesc, pentru ca altfel nu concep ca pot sa traiesc.

Si stii ceva? Mai bine sa te avanti in lupta si sa pierzi, decat sa duci o existenta mult prea banala si nimanui folositoare stand pe margine si numarand cum mai trec anii.

Aleg sa iubesc si sa traiesc! Cu orice riscuri!

...iar celui ce m-a ranit in trecut nu am decat atat sa ii mai spun: nu ai reusit sa ma distrugi…

MSZ

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...