09 februarie 2014

Tacerile ce ne apasa

Era seara si prea tarziu afara, cat si in noi.

Si-mi spune oftand:
-Niciodata nu o sa poti sa ma intelegi!

Tot ceea ce am stiut in acel moment au fost lacrimile care imi inundau ochii. Tot ceea ce imi doream era sa ii strig "Eu fac toate eforturile sa te inteleg, dar tu nici macar nu te obosesti sa incerci sa imi explici". In schimb, am tacut si am ales sa privesc, din nou, pierduta pe geamul taxiului... acelasi oras pustiu si indiferent.

Si tot ceea ce gandeam era "Orice ai face pentru el, nu va observa. Niciodata nu va fi indeajuns sacrificiul tau.". Si incercam sa nu mai plang constientizand atata nepasare, neobservare, neincredere.

De ce nu era evident si pentru el? De ce nu aprecia tot efortul meu? De ce vedea doar momentele cand cedam, niciodata pe acelea cand cladeam?

Cu toate acestea, simt ca nu pot sa renunt. Nu stiu de ce si ma doare. Nu as fi vrut decat sa stie sa ma impace... tot ce avea de facut era sa ma ia de mana si sa ma sarute.
...dar a ramas inert in celalalt capat al banchetei.

Si amandoi am tacut toate cuvintele frumoase ce trebuiau spuse.

MSZ

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...