31 martie 2014

De ce? De ce nu am meritat efortul lui?

Au trecut doua saptamani de cand noi doi nu mai suntem. Am tot facut bilanturi si inventare, iar acum ca am ajuns la final cu auditul, stiu ce ma doare cel mai tare.

Ma doare ca nu m-ai considerat suficient de buna si de importanta sa lupti pentru mine. EU CHIAR MERITAM! Si stii foarte bine acest lucru. Stii foarte bine ce fel de Om sunt si, mai ales, ti-am fost.

Ma doare ca eu am rupt din mine mult, foarte mult. Am inchis ochii in fata unor lucruri din cauza carora toti m-au judecat si mi-au spus ca se vor intoarce impotriva mea. Am fost puternica pentru amandoi, pentru ca am crezut ca si tu vei realiza ca TREBUIE sa ramanem uniti si sa ne dam seama cat de mult meritam sa ducem totul pana la capat... sa CONSTRUIM!

Eu chiar meritam inca o sansa... de fapt, meritam toate sansele.

Meritam sa treci peste „nu vreau o relatie, desi te doresc”. Meritam sa inghiti in tine amarul neputintelor tale emotionale, care pot fi de ordin temporar, si sa zici „Femeia aceasta este cea pentru care trebuie sa imi inving demonii si sa nu o las sa imi scape!”.

Nu ti-am gresit cu absolut nimic. Si mi-ai spus si tu lucrul acesta si totusi m-ai desconsiderat alungandu-ma cu atata usurinta. De fapt, niciodata nu ai incercat cu adevarat sa ne fie bine, sa ramanem uniti. Ai cedat in fata slabiciunilor tale, desi eu te rugam sa nu ne lasi sa ne pierdem. Ai preferat sa imi zici „Nu”, sa fii egoist si sa iti vezi de viata... ai fost las. Si ma doare de innebunesc.

M-ai lasat cu un suflet ghemuit, pe care si acum incerc sa il ridic de pe podeaua suferintei. Un suflet care urla disperat „De ce? De ce nu am meritat efortul lui?”.

MSZ

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...