12 mai 2014

Business-ul = oameni sau doar profit?!

Într-o societate care își regăsește cu greu identitatea și este din ce in ce mai debusolată atunci când vine vorba să își definească limitele și parametrii de funcționare, termenul de business încearcă să își stabilească locul în multitudinea de conflicte conceptuale. Unul dintre aceste conflicte este și cel legat de responsabilitatea socială pe care ar trebui sau nu să o aibă o afacere.

Potrivit afirmației lui M. Friedman[1], doar oamenii pot avea responsabilități și chiar dacă o corporație este o „persoană artificială” și în acest sens e posibil să aibă responsabilități artificiale, termenului de business, luat ca întreg, nu i se pot cere responsabilități. Management-ul companiilor a trebuit de-a lungul timpului să răspundă întrebărilor legate de faptul că activitățile pe care le întreprind ar trebui să fie și altele decât cele pentru maximizarea profitului. Adam Smith[2] încearcă să vină în ajutorul unei astfel de întrebări, prin promovarea teoriei mâinii invizibile a pieței, conform căreia, patronii, urmărindu-și scopurile financiare, vor avea până la urmă un impact pozitiv asupra societății. Însă ce valoare etică ar mai avea o astfel de justificare? Poate că ar fi normal si benefic ca o companie să investeasca în oameni, pentru ceea ce reprezintă ei, ci nu pentru ceea ce pot scoate de la ei, chiar și cu acordul lor.

A privi termenul de business dincolo de caracteristicile sociale pe care le are, înseamna a nega importanța societății în crearea acestui concept. Business fără oameni nu se poate și nici nu am putea vorbi despre acest concept dacă nu am lua in considerare faptul că existența sa depinde exclusiv de relațiile interumane (o afacere nu există fără producător și cumpărător/ consumator). Astfel încât, dacă termenul de business reprezintă relații interumane la nivel macro, înseamnă ca ar trebui să se comporte din punct de vedere moral, la fel ca agenții implicați într-o relație interumana la nivel micro și să țină seama de nevoile sociale ale fiecăreia dintre părți.

O companie este, în primul rand, privită ca o forma de societate[3], însă nu este o societate independentă ce acționează în conformitate doar cu regulile proprii, ci aparține comunității în care activează -dincolo de persoanele ce o reprezintă- devenind astfel un cetățean al comunității, față de care va avea drepturi și obligații. Astfel încât, pe lângă satisfacerea nevoilor cetățenilor și maximizarea profitului, o companie (prin extensie, o afacere) ar trebui să ia în considerare și bunăstarea pe termen lung a consumatorului, chiar dacă aceasta este o acțiune de tip voluntar, nereglementată juridic.

Campaniile de responsabilitate sociala derulate de corporații, aduc pe lângă prestigiu, inclusiv creșteri economice. Onestitatea și etica unei companii câtăresc mult în fața oamenilor, care și așa sunt dezgustați de mediul politic înșelător și caută să își reorienteze preferințele și așteptările către alte domenii. Business-ul are de câștigat atunci când cetățenii îl percep ca o alternativă sinceră și morală, care măcar le creează impresia că și ei conteaza dincolo de profituri. Așadar, nu văd de ce Top Managementul, sau acționarii, nu ar înțelege dintr-o astfel de acțiune, făcută de catre un director executiv, că este în interesul lor și că ajută la creșterea profitabilității pe termen lung. Directorul executiv își rezolvă astfel și angajamentul luat față de angajatori, cărora trebuie să le asigure cel mai bun confort economic, dar și față de societatea din care, până la urmă, atât el cât și acționarii fac parte. Conform unui studiu ce s-a întins pe o perioada de 11 ani și care a fost realizat de către Universitatea Harvard, „acele companii ce activează ca parteneri sociali pe piață au avut o rată de creștere economică de patru ori mai mare și una de opt ori mai mare pentru creșterea numărului de angajați, atunci când au fost comparate cu companiile care sunt focusate doar pe business-ul propriu și profit[4]”.

Campaniile de responsabilitate socială ajută astfel și la îmbunătățirea calității personalului dintr-o companie, facilitănd treaba departamentului de Resurse Umane, conferindu-le angajaților, ori posibililor angajați, un mediu de încredere și mandrie în care vor dori să își păstreze locul ori din care să facă parte. Corporația câștiga astfel în sectoarele de specialiști și manageri de top ce îi pot asigura profituri mult mai mari și o calitate superioară a muncii și a produselor finale (aspect benefic pentru companie, angajați și consumatori).

Mulți afirmă că responsabilitatea socială ar trebui să vină ca o formă de compensare a pagubelor pe care companiile le produc vis-a-vis de mediu. Este un aspect demn de luat în considerare, dar nu ca fiind neapărat ecologiști convinși, ci ca privind în perspectivă și analizând urmările pe care acestea le vor avea asupra afacerii. Business-ul are nevoie de un mediu prielnic în care să existe și să se dezvolte, iar pentru aceasta este necesar să și-l asigure și să încerce pe cât posibil să îl protejeze. Mediul în care acesta se află este dincolo de clădirile unde se desfășoară activitățile corporației, este întrega masă a populației pe care afacerea o vizează, pentru că, până la urmă, se pare ca afacerea pentru și prin ei există.

Trebuie să recunosc faptul că, din 1970, când textul lui Friedman a fost publicat a trecut un număr considerabil de ani și companiile nu se mai află la același nivel. Acum au inceput să îți dea seama că pentru profit e nevoie de mai mult și că nu poți să câstigi fără să investești. Afacerea nu este doar un concept izolat, ci este o parte integrantă a oamenilor și a comunității. În orice societate se desfășoară activități economice, iar aceastea poarta cu ele și responsabilitatea. Business-ul se comportă, ori trebuie să se comporte ca o ființa morala tocmai pentru a-și duce la îndeplinire și planurile economice pentru care a fost gândit, însă trebuie să nu își folosească masa de consumatori ca mijloc și atât. Scopul lui, pe lângă profit, este să mulțumească comunitatea căreia îi aparține, deoarece întotdeauna oamenii se vor raporta la el nu ca la o entitate diferită, ci ca la o organizație condusă tot de cei asemeni lor. Top Management-ul unei companii este format din oameni, de la care ai și așteptări morale și care au nevoie să își creeze și lor un loc în care să poată viețui decent. Acționariatul, de asemenea, trebuie să ia în considerare aspectele sociale, deoarece și el este la randul lui parte integrantă a comunității din care face parte.

Mi-e greu să înțeleg de ce cineva ar separa termenul de afacere, de conceptul de responsabilitate, având în vedere că aceasta se comportă asemenea unei ființe umane și are îndatoriri morale (se definește printr-o structură formată din oameni, are nevoie de societate pentru a exista, are nevoie de oameni pentru a se dezvolta, are nevoie să fie protejată și la rândul său să protejeze și reprezintă nevoile unei mase ample și complexe de oameni). Așadar, cât timp afirmăm ca oamenii sunt cei care au responsabilități și suntem de acord că afacerea reprezintă oamenii și societatea, acest lucru ar inseamna că și business-ul are responsabilități (pe lângă cele legate de profit și maximizarea acestuia). Pentru că a vedea business-ul ca un termen independent, înseamna a ascunde în el intențiile mai puțin morale ale celor care îl conduc și creează, scuzându-i.



Bibliografie:

1.http://filosofie.unibuc.ro/esocaciu/etica%20aplicata/radu/3.%20Friedman_The_Social_Responsibility_of_Business.PDF

2. http://www.myjob.ro/audit-organizational/responsabilitatea-sociala-a-companiilor-definitie-si-acceptiuni.html

3. http://www.edumark.ase.ro/RePEc/rmko/2/6.pdf






[1] “Only people have responsibilities. A corporation is an artificial person and in this sense may have artificial responsibilities, but "business" as a whole cannot be said to have responsibilities even in this vague sense” The Social Responsibility of Business is to Increase its Profits - Milton Friedman, The New York Times Magazine, September 13, 1970




[2] “Când cineva îşi investeşte capitalul în sprijinirea industriei o face pentru propriul său beneficiu; de aceea, întotdeauna va încerca sa-l folosească în industria al cărei produs va avea o mai mare valoare sau în schimb pentru o mai mare cantitate de bani sau alte bunuri. În asta constă, ca în multe alte cazuri, ghidat de o mână invizibilă pentru a atinge un scop ce nu era în intenţia sa. Şi nici pentru societate este rău ca sa procedat în acest sens. În căutarea propriului său interes, omul favorizează adeseori pe cel al societăţii mai bine decât atunci când întradevăr vrea s-o facă”. (Adam Smith, "Bogăţia Naţiunilor", Libro IV, Cap. 2, citat preluat de pe http://www.edumark.ase.ro/RePEc/rmko/2/6.pdf)


[3] COMPANÍE1 s.f. [...] 3. Societate pentru exploatarea ținuturilor coloniale. ♦ Întreprindere comercială (de tip capitalist) recunoscută de legi ca persoană juridică; societate comercială. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. compagnie, it. compagnia]. (http://dexonline.ro)




[4] http://www.myjob.ro/audit-organizational/responsabilitatea-sociala-a-companiilor-definitie-si-acceptiuni.html

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...