16 mai 2014

Fragmente din lucrarea mea de licență - Perspective Etice Asupra Temei Războiului: Studii de Caz

Perspective etice ale analizei morale ale războiului

Războiul a apărut din nevoia individului pentru securitate și este utilizat ca un instrument politic extrem, fiind definit ca un conflict armat organizat, în general de scurtă durată, purtat între state, națiuni, grupuri sau grupări și caracterizat de o formă accentuată de agresiune.

Primele dovezi cu privire la practica războiului au fost găsite într-un cimitir vechi de 12 000 – 14 000 de ani, din Nubia, unde 24 dintre cele 59 de ramașite descoperite prezentau semne de moarte violentă. În izvoarele istorice este consemnat faptul că între anul 3 500 î.Hr. și sfârșitul secolului XX au avut loc aproximativ 14 500 de războaie, care au însumat 3,5 miliarde de morți și doar 300 de ani de pace.

Aspectele morale ale conflictului armat încep să devină o preocupare încă din Antichitate, în timpul Războiului Peloponesiac. Apariția armelor și a forțelor armate a schimbat cursul omenirii și a creat o lume în care fiecare încearcă să își asigure victoria și supraviețuirea și să își justifice, cum poate, mijloacele prin care realizează aceste lucruri

După Primul Război Mondial se dezvoltă latura legală a războiului, trecându-se de la termenii de război drept/nedrept, la cei de război de apărare/de agresiune pentru stabilirea leglității și legitimității acestuia. La baza Dreptului Internațional Umanitar stau o colecție de texte legale, convenții internaționale, tratate subsecvente, procese legale internaționale și cutume. Cele mai importante sunt Convenția de la Geneva (care conține drepturile non-combatanților, ale raniților și ale prizonierilor de război), Convenția de la Haga și Protocolul de la Geneva (care conțin dispoziții în privința utilizării și interzicerii anumitor tipuri de arme), Pactul Kellogg – Briand (care a interzis războiul) și Carta Națiunilor Unite (care interzice războaiele de agresiune și stabilește cine declanșează și cum se poate desfășura lupta armată).

Din punct de vedere filosofic există trei mari teorii care domină analiza morală a războiului. Prima este teoria pacifismului, care susține faptul că violența nu poate fi niciodată un mijloc de obținere a niciunui fel scop și care se împarte în: pacifism pragmatic (non-violența este mult mai eficientă în promovarea unei păci pe termen lung), pacifism umanist (viața este sacră și orice acțiune de a ucide este total imorală), pacifism vocațional (violența și războiul sunt inacceptabile din punct de vedere moral, deoarece vin în contradicție cu vocația crețtinismului) și pacifismul structural (promovează și creează un internaționalism utopic).

O a doua teorie este cea a realismului amoral care consideră că razboiul nu este decât un instrument legitim al politicii, în cadrul căruia nu există constrângeri morale, deoarece principalul interes al statelor este de a-și asigura binele și prosperitatea națională. Realismul amoral se divide în: perspectiva cinică (anularea oricărui tip de moralitate și de justificare pe temeiuri etice pe întreaga durată a stării de război) și perspectiva războaielor sfinte (jihadul și cruciadele care se bazează pe cauze religioase și care nu cunosc niciun fel de limitare a forței, deoarece sunt considerate a fi o manifestare a voinței Divine).

Cea de a treia teorie este cea a realismului principial, aflată între pacifismul extrem și realismul amoral și reprezentată de teoria războiul drept. Aceasta are la bază presupoziția conform căreia toate relațiile internaționale sunt subiectul unor standarde morale cunoscute și acceptate la nivel larg și oferă cadrul moral de definire și de evaluarea a utilizării forței.

TEORIA RĂZBOIULUI
La baza deciziilor politice în ceea ce privește declararea stării de război și modul în care se poate desfășura acesta se află Teoria Războiului Drept, care are două componente: teoria scopurilor și teoria mijloacelor.

1.Teoria scopurilor (jus ad bellum)

Teoria scopurilor încorporează șase condiții principale pentru ca declanșarea unui război să fie considerată legitimă : 1) un război poate fi pornit doar dintr-o cauză dreaptă; 2) războiul trebuie să fie declarat de către o autoritate politică legitimă și competentă; 3) intenția unui război este una dreaptă; 4) obiectivele conflictului sunt limitate; 5) războiul este utilizat ca ultimă soluție și 6) există șanse rezonabile ca acesta să fie câștigat.

Teoria scopurilor are un caracter prezumtiv conservator și urmărește să mențină fundamentul teoriei războiului drept.

2. Teoria mijloacelor (jus in bello)

Teoria mijloacelor stabilește limitele comportamentului acceptat pe timp de război prin cerința forței minime (utilizarea violenței la un nivel cât mai redus), prin cerința proporționalității (consecințele negative ale războiului nu trebuie să depășească numărul de consecințe pozitive) și prin cerința discriminării (protejarea persoanelor nevinovate). Cerința discriminării este un corolar al teoriei jus ad bellum, scopurile și mijloacele devenind astfel interconectate.

Teoria Războiului Drept și Dreptul Internațional

Dreptul internațional s-a constituit mai întâi ca un drept al războiului, iar mai apoi a devenit un drept al păcii și al cooperării dintre state. Tradițiile teoriei războiului drept se regăsesc în foarte multe dintre legile internaționale: principiul discriminării este respectat în Convențiile de la Haga și Convenția de la Geneva, limitele comportamentului acceptat în război (jus in bello) se regăsesc în Declarația de la Sankt Petersburg, Convenția din 1997 de la Ottawa și Convenția din 1899 de la Haga, iar principiul declanșării războiului doar de către o autoritate legitimă și competentă este reglementat în Carta Națiunilor Unite.

Teoria pacifistă kantiană


O societate liberă este alcătuita din cetățeni care pot gândi liber și care sunt capabili să înțeleagă forma de organizare republicană. Kant unește politica cu etica și se arată de acord doar cu o politică întemeiată pe maximele morale, deoarece, în viziunea sa, pacea și morala se condiționează reciproc.

În eseul filosofic „Spre Pacea Eternă”, redactat sub forma unui tratat, Kant oferă un model constituțional detaliat în articole preliminare, definitive și secrete. Obiectivul este conturarea unui ideal spre care umanitatea trebuie să tindă, prin stabilirea unei ordini juridice extinsă la nivel internațional.

Articolele preliminarii pentru împlinirea păcii eterne stipulează că: (1) tratatele de pace nu trebuie să poată genera cu timpul alt război; (2) statele sunt independente și nu pot fi lăsate moștenire, schimbate, donate sau vândute; (3) armatele, cu timpul, trebuie să fie desființate complet; (4) afacerile externe ale statului nu trebuie condiționate de datorii externe; (5) niciun stat nu are dreptul să se amestece cu forța în constituția și conducerea altui stat și (6) pe timp de război statele trebuie să se comporte principial.

În capitolul al II-lea, care cuprinde articolele definitive, se precizează, în primul dintre acestea, faptul că legislația unică și cea mai potrivită pentru orice stat o reprezintă Constituția republicană, care trebuie să fie baza oricărei legislații juridice a unui popor. Al treilea articol al capitolului subliniază ideea stabilirii unui drept internațional care să reglementeze raporturile dintre state (dreptul cosmopolit).

A doua anexă a eseului, intitulată sugestiv „Articol Secret în Vederea Păcii Eterne”, menționează faptul că singurul articol secret posibil al tratatului este cel care reglementează necesitatea susținerii în consiliile statelor înarmate de război a maximelor filosofilor asupra condițiilor posibilității păcii publice.

Immanuel Kant precizează în cel de al doilea articol definitiv pentru realizarea păcii eterne, din capitolul al doilea al eseului, faptul că un tratat de pace universală este posibil doar dacă există o uniune de state libere – o comunitate a popoarelor, o federație universală alcătuită din state reprezentativ republicane, o uniune a păcii. Ideea de model federativ de organizare al lumii nu este, însă, una nouă, de-a lungul istoriei gândirii politice existând mai multe propuneri în acest sens.

Marina Simona Zanfir
MSZ

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...