Treceți la conținutul principal

Cand scapam de "falimentul" relatiilor noastre

V-am mai facut comparatia dintre o relatie si o constructie AICI, iar astazi vin cu o completare.

Am in fata blocului o cladire de birouri: intalta, inceputa, abandonata. Probabil ca nu a mai avut investitorul bani sa finalizeze lucrare. Si, in timp ce ma gandeam cat de pacat este ca au ramas doar stalipii si etajele din ceva ce trebuia sa fie impozant, mi-am dat seama ca asa se intampla si cu iubirile noastre.

Ne apucam de multe ori sa construim, convinsi fiind ca este cea mai buna solutie pentru viitorul nostru. Avem arhitectura, inginerii, materialele si muncitorii. Avem terenul potrivit. Avem toate datele care ne infatiseaza ca facem o buna investitie. Ne apucam, asadar, sa inaltam relatia. Incepem cu fundatia, cu schelele, cu stalpii, de multe ori ajungem aproape de concretizare, cand realizam ca, de fapt, nu mai putem sa ducem lucrarea.

Ce am putea face? Daca vom continua devenim falimentari. Daca ne oprim lasam in urma ruine si durerea unor cheltuieli fara acoperire. Si totusi, nu e mai bine sa fim pragmatici si sa ne dam seama cand nu mai putem sa ne justificam "cheltuielile" asupra unui lucru?

Asa este in viata: nu intotdeauna poti termina ceea ce ai inceput. Ba chiar, este recomandat sa nu continui, pentru ca devine o risipa de nervi, timp si energie. Relatiile noastre nu ar trebui sa faca exceptie: oricat de multe planuri ne-am facut in legatura cu un partener, oricat de bine ne dadeau pe hartie "cifrele", daca realitatea nu mai permite dezvoltarea lor, abandoneaza si reorienteaza-te.

Crezi ca te-ar face fericit o relatie care te epuizeaza din toate punctele de vedere? Crezi ca daca termini de construit si peretii, pui si geamurile, mobilezi incaperile, dar la final ramai vlaguit si indatorat iti va face cineva statuie? Nicidecum. Sa stii cand sa te opresti este mult mai important decat sa fii incapatanat si sa mergi inainte spre dezastru.

Nu intotdeauna relatiile noastre capata aspectul imaginat. Ba chiar, uneori devin altceva decat ceea ce, initial, erau destinate sa fie. Tu ai incercat, ai vrut, ai riscat, dar nu-ti permiti luxul de a te irosi pentru un plan care, oricum, te va conduce catre esec.

Stiu, doare neputinta, doare sa nu mai ai cu ce, ori cu cine sa construiesti ceva ce trebuia sa fie grandios, dar poate ca altul este proiectul ce-ti este destinat. Poate ca aceasta cladire abandonata, in care ai crezut cu toata fiinta ta, este adevarata fundatie si lectie de care aveai nevoie pentru ca urmatoarea incercare de a inalta sa iti iasa mult mai bine. Vei avea, in spate, intr-adevar "constructii" nefinalizate, dar ele iti vor fi lectiile si dovezile cele mai bune de care vei avea nevoie  pentru a fi capabil sa gestionezi mult mai eficient noua proiectie.

Cine stie, daca esti norocos si intelept, s-ar putea ca, abia urmatorea relatie sa fie adevarata ta capodopera. Important este sa nu ramai agatat de schelele unei ruine. Pleaca, inainte sa te ingropi sub ele. - MSZ

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

... si iti multumesc

Nu ti-am inteles absenta. Nu ti-am cunoscut prezenta. Surd ai fost rugamintilor mele si mut te-au gasit dorintele mele. Ai secatuit pana cand m-ai transfigurat. Ai luat pana cand m-ai lasat a nimanui... Si iti multumesc!

Acum am inteles sa iti fiu recunoscatoare. Fara durerea ce atunci ai sadit-o in mine nu ar fi rasarit nicicand cea care astazi stie. Am invatat sa ma tin completa in lipsa oricui, pentru ca oricum imi apartin mie in totalitate. Am putut sa ma intregesc prin mine si cu mine, in strigate infundate in perne noaptea, in lacrimi siroaie dimineata, in dupa-amiezi lipsite de vlaga. Pana cand in acea zi, neasteptata, dar indelung ceruta, m-am privit in oglinda si am hotarat sa ma opresc si sa incep sa ma iubesc. Mi-am privit ochii grei de atatea nevazute si am inteles ca sunt frumosi, ca merita lumina, nu intuneric. Nu mai eram o straina, nu mai fugeam de mine. Ma recunosteam, in sfarsit. Eram eu in spatelel tuturor schimbarilor fizicie, eram mai autentica decat am vazut pan…

Efeminarea barbatului

Nu stiu ce-or pune astia in mancare, de la o vreme incoace, dar simt ca e prea mare cantitatea de estrogen pe care o ingereaza urmasii lui Adam. Nu voi vorbi despre "fashion" sau mersul la cosmetica, mi se pare ca aici ne raportam la bun-gust si sfidarea ridicolului - o balanta care, daca stii sa o tii in echilibru, iti subliniaza masculinitatea, in niciun caz nu ti-o anuleaza.

Eu la comportament observ dereglari hormonale. Acum, ei asteapta sa fie curtati, invitati si vanati. Au cam apus zilele in care rolul decisiv al cuceritorului era jucat de El. Cati mai stiu sa ia fraiele din mana femeii si sa isi asume rolul de conducator, in timp ce ea are responsabilitatea de a-i fi copilot? Sa ii deschizi portiera. Sa o ajuti sa isi dea haina jos, cand sunteti intr-un local. Sa ii tragi scaunul ca sa se aseze la masa, nu sa cada. Sa o intrebi ce vrea sa isi comande si sa vorbestu tu cu ospatarul. Sa ii tii usa deschisa la plecare, dar sa stii ca tu intri primul. Sa ii saruti mana …

Ca intotdeauna despre noi

Iubeste-ma inca o data. Inca o noapte. Inca o viata. Inca pe atat. Inca si acum. Iubeste-ma fara sa stiu de ce, fara sa intreb de cand, fara sa stiu pe unde ma poate duce felul tau de-a fi.

De-am sti ce ne aduce soarta sa ne prefacem ca putem sa tragem galaxiile mai aproape, sa aprindem stelele ziua pe cer. Sa ma imbratisezi ca atunci, ca nicicand, ca oricand. Sa ma saruti ca niciodata. Sa te privesc la fel, mereu.

Mi-e drag, iubitul meu, sa-ti simt buzele cum ma infierbanta si mainile cum ma aprind. Ti-as spune tot ce nu pot pronunta. As scrie litere neinventate. M-as desfasura pe pielea ta.

Mi-e pofta sa iti simt parfumul. Adorm cu rasuflarea ta. Te stiu si ma simt linistita. Te ating si ma prefac in noi. Ma dizolv si ma dezvolt pe conjugari distincte. Invat pluralul dintr-o uniune sacra.

Prin tine, acum, ma vad mai bine. In ochii tai se oglindeste intreg sufletul meu. Zambesc si iti sunt fericita. Cu tine stiu, astazi, cum se traieste viata in doi. - MSZ