22 iunie 2014

Celui ce m-a crescut

"De fiecare data cand vei dori sa gasesti ceva, prima oara cauta in biblioteca".
 Aveam 11 ani. Ma uitam mirata si nu intelegeam ce vrea sa spuna, eu doar imi cautam ochelarii de soare... de vreo doua zile nu reuseam sa ii gasesc. El ii pusese pe o carte, din biblioteca imensa de pe hol. Stia ca la varsta aceea ar fi fost ultimul loc in care mi-ar fi trecut prin cap sa ma uit dupa obiecte ratacite.

Astazi, la 24 de ani, ii inteleg metafora din spatele acestor vorbe. Mi-au trebuit multe experiente si am incasat ceva lovituri din partea vietii pentru a deslusi cuvintele sale.

Il vedeam cum statea bolnav, in pat, si citea. Mai avea de trait doar cateva luni si stia foarte bine acest lucru, era doctor. Cu toate acestea, pana in ultimele momente in care a mai putut sa tina in mainile sale cartea nu s-s oprit din citit. La ce i-ar mai fi folosit?, ma gandeam la 13 ani. De ce si-ar "pierde" aceste clipe acumuland informatii?

A murit acum 11 ani, pe 22 iunie 2003. 
Ma trimisese la bunica, in vacanta. Nu voia ca eu sa imi aduc aminte de el in cosciug. Cand a sunat mama si mi-a spus, am alergat desculta pe ulita cu lacrimile innodandu-mi-se in barbie si voiam efectiv sa fug de realitate. Refuzam sa cred ca este adevarat. 

Am fost ultima persoana cu care a fost in stare sa mai articuleze cateva cuvinte. Vineri, inainte sa plec la Sascut, am mers la el, la spital, si mi-am luat la revedere. Mi-am cerut iertare pentru toate nazbatiile pe care i le-am facut, pentru tot ce i-am gresit. Cu mainile tremurande, oasele ce il dureau din cauza cancerului si ii dadeau grimasele de pe chipul ce, candva, nu afisa decat blandeste, mi-a mangaiat obrajii si mi-a sters lacrimile. "Nu mi-ai gresit niciodata cu nimic. Eu trebuie sa iiti cer iertare". Stateam pe patul din rezerva sa si nu concepeam ca este sfarsitul. Nu putea fi adevarat. Rolul sau in viata mea nu trebuia sa se termine. Cata nedreptate! Mi-a spus, cu ultimele puteri, sa am o vacanta frumoasa. Eram in pragul usii, m-am uitat la el si am schitat un zambet: "Ne vedem cand ma intorc. Promite-mi!". Mi-a promis, desi amandoi stiam ca sunt cele mai mari minciuni pe care ni le-am zis vreodata.

Am plecat cu inima sfasiata, cu gandurile umblandu-mi brambura si negand realitatea, cu speranta imbecila ca totul este un cosmar si acest episod nu a existat.

Doua zile mai tarziu, duminica, mi-au spus ca ai murit. Ce prosti! Tu nu vei muri niciodata, esti in fiecare gest al meu, in fiecare rasuflare, in tot ceea ce am devenit. Mentorul meu, tatal meu care m-a crescut de cand aveam 5 ani. Omul care mi-a oferit drumul spre intelepciune si desavarsire sufleteasca.

Noi ii spuneam Iut (de la puiut). Cine ma cunoaste, stie foarte bine ca nimic din ceea ce fac sau am facut in viata mea nu este independent de radacinile pe care mi le-a oferit. Poate ca ramurile copacului meu se dezvolta la suprafata si capata forme proprii, dar seva... seva si-o vor extrage mereu din acelasi pamant.

A mai trecut un an, in lipsa ta. Tot ireal mi se pare. Mi-e dor de tine, Iut! Ai grija de mine, oriunde te-ai afla!

MSZ

2 comentarii:

Anonim spunea...

Tu aveai 13, eu aveam 16 cand am ramas fara mama, si am incasat suficiente lovituri dupa...care poate m-au intarit sau...nu stiu, habar n-am...ma intreb insa, cum ar fi fost oare, daca ea ar fi ramas, si n-ar fi plecat, fara macar sa pot sa-mi iau "la revedere"...e dura viata asta. De multe ori simt o durere in suflet, pe care nu poate sa mi-o aline nimeni, din pacate...

MSZ (Marina Simona Zanfir) spunea...

Este o durere crunta, o rana pe care indiferent cand apesi tot doare... dar asa e viata si trebuie sa mergem mai departe.

“You will lose someone you can’t live without,and your heart will be badly broken, and the bad news is that you never completely get over the loss of your beloved. But this is also the good news. They live forever in your broken heart that doesn’t seal back up. And you come through. It’s like having a broken leg that never heals perfectly—that still hurts when the weather gets cold, but you learn to dance with the limp.” — Anne Lamott

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...