Treceți la conținutul principal

Imortalitatea efemerului

Rasa umana, la un moment dat, se va sfarsi - fie va scapa Mama Natura de noi, cum a facut-o cu dinozaurii si alte specii, fie odata cu Pamantul. Suntem constienti de acest lucru pana in "maduva" genelor noastre, dar instinctul de supravietuire si dorinta de nemurire ne domina.

Tot ceea ce facem - copii, razboaie, schimbari globale etc.- este pentru a ne agata de ideea de vesnicie.

Perpetuarea speciei este pentru ca ne dorim ca genele noastre sa aiba continuitate, prin mostenitorii nostri. Operele noastre sunt pentru a ramane in istorie, pentru a ne purta cat mai mult in viitorul pe care nu il vom trai decat prin amintirea numelui nostru. Credinta noastra in vesnicia sufletului este tot o dorinta a Sinelui de a simti ca ceea ce face este pentru ceva mult mai inalt decat lumea palpabila.

Nu am putea sa traim cu gandul ca o facem in van. Avem nevoie sa ne sustinem actiunile pe stalpii fragili ai impresiei de nemurire. Cei ce schimba lumea o fac pentru ca vor ca actiunile lor sa insemne ceva, sa transforme ceva, sa transceada moartea lor fizica. Cei care au copii vor ca genele lor, numele lor, existenta lor sa fie perpetuate. Cei care actioneaza pe baza moralitatii sufletesti, pentru a obtine dainuirea in viata de apoi, au ca scop tot extinderea existentei lor, dar pe un alt plan.

Am putea, oare, sa traim daca nu am fi animati de ideea de nemurire? Cum ne-am justifica deciziile, operele, planurile daca nu le-am extinde la un scop universal?

Pentru ce muncesti/traiesti daca stii ca oricum vei muri? Pentru a le lasa copiilor ceva, astfel incat ei sa aiba cum si cu ce sa iti duca mai departe amintirea, pentru a face o diferenta in lumea aceasta, astfel incat umanitatea sa isi aminteasca mereu de tine, pentru a-ti inalta sufletul pe trepte spirituale, astfel incat sa primesti viata vesnica.

Constient, sau inconstient avem acelasi scop si, poate, aceeasi iluzie - ca, intr-un fel sau altul, noi nu vom muri niciodata.

MSZ

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

... si iti multumesc

Nu ti-am inteles absenta. Nu ti-am cunoscut prezenta. Surd ai fost rugamintilor mele si mut te-au gasit dorintele mele. Ai secatuit pana cand m-ai transfigurat. Ai luat pana cand m-ai lasat a nimanui... Si iti multumesc!

Acum am inteles sa iti fiu recunoscatoare. Fara durerea ce atunci ai sadit-o in mine nu ar fi rasarit nicicand cea care astazi stie. Am invatat sa ma tin completa in lipsa oricui, pentru ca oricum imi apartin mie in totalitate. Am putut sa ma intregesc prin mine si cu mine, in strigate infundate in perne noaptea, in lacrimi siroaie dimineata, in dupa-amiezi lipsite de vlaga. Pana cand in acea zi, neasteptata, dar indelung ceruta, m-am privit in oglinda si am hotarat sa ma opresc si sa incep sa ma iubesc. Mi-am privit ochii grei de atatea nevazute si am inteles ca sunt frumosi, ca merita lumina, nu intuneric. Nu mai eram o straina, nu mai fugeam de mine. Ma recunosteam, in sfarsit. Eram eu in spatelel tuturor schimbarilor fizicie, eram mai autentica decat am vazut pan…

Efeminarea barbatului

Nu stiu ce-or pune astia in mancare, de la o vreme incoace, dar simt ca e prea mare cantitatea de estrogen pe care o ingereaza urmasii lui Adam. Nu voi vorbi despre "fashion" sau mersul la cosmetica, mi se pare ca aici ne raportam la bun-gust si sfidarea ridicolului - o balanta care, daca stii sa o tii in echilibru, iti subliniaza masculinitatea, in niciun caz nu ti-o anuleaza.

Eu la comportament observ dereglari hormonale. Acum, ei asteapta sa fie curtati, invitati si vanati. Au cam apus zilele in care rolul decisiv al cuceritorului era jucat de El. Cati mai stiu sa ia fraiele din mana femeii si sa isi asume rolul de conducator, in timp ce ea are responsabilitatea de a-i fi copilot? Sa ii deschizi portiera. Sa o ajuti sa isi dea haina jos, cand sunteti intr-un local. Sa ii tragi scaunul ca sa se aseze la masa, nu sa cada. Sa o intrebi ce vrea sa isi comande si sa vorbestu tu cu ospatarul. Sa ii tii usa deschisa la plecare, dar sa stii ca tu intri primul. Sa ii saruti mana …

Ca intotdeauna despre noi

Iubeste-ma inca o data. Inca o noapte. Inca o viata. Inca pe atat. Inca si acum. Iubeste-ma fara sa stiu de ce, fara sa intreb de cand, fara sa stiu pe unde ma poate duce felul tau de-a fi.

De-am sti ce ne aduce soarta sa ne prefacem ca putem sa tragem galaxiile mai aproape, sa aprindem stelele ziua pe cer. Sa ma imbratisezi ca atunci, ca nicicand, ca oricand. Sa ma saruti ca niciodata. Sa te privesc la fel, mereu.

Mi-e drag, iubitul meu, sa-ti simt buzele cum ma infierbanta si mainile cum ma aprind. Ti-as spune tot ce nu pot pronunta. As scrie litere neinventate. M-as desfasura pe pielea ta.

Mi-e pofta sa iti simt parfumul. Adorm cu rasuflarea ta. Te stiu si ma simt linistita. Te ating si ma prefac in noi. Ma dizolv si ma dezvolt pe conjugari distincte. Invat pluralul dintr-o uniune sacra.

Prin tine, acum, ma vad mai bine. In ochii tai se oglindeste intreg sufletul meu. Zambesc si iti sunt fericita. Cu tine stiu, astazi, cum se traieste viata in doi. - MSZ