05 august 2014

Acum, din atunci

Ce copil visator am fost si eu... ma plimb prin locurile in care am copilarit, pe plaja la care alergam cand voiam sa plang, pe stancile dupa care ma ascundeam pentru a fi doar cu marea si revad copila ce in mine inca a mai ramas.

Si cum tipam dureri vazduhului si udam pietrele cu lacrimile mele, iar valurile ma tainuiau cu spargerea lor. Si o luam de la capat. Era singura mea varianta. Credeam in lume si in frumos, in bine si in iubire.

Acum?
Acum imi aduc aminte de ce mi-am promis ca nu ma voi multumi vreodata sa fiu mediocra. Prefer sa fiu o ratata, dar nu ma las. Fascinata de Icar... indraznesc sa imi ard aripile pentru ca ma incumet sa zbor spre soare, decat sa ma multumesc cu stabilitatea pamantului.

Si pana la urma, pentru ce traim? De ce respiram daca nu ne asumam riscuri? Daca nu ne pierdem in implinirea dorintelor ce ne sageteaza sufletul? Daca nu vibram? Daca nu simtim? Daca nu incercam? Daca nu ne incumetam sa ne purtam in directia celor mai tainuite vise ce fecunda fiinta noastra?

MSZ

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...