29 octombrie 2014

Fragment din viata

Am tras unul de altul ca doi hamesiti. Tu voiai sa iti controlezi impulsurile, eu te provocam constant sa scoti la suprafata tot ceea ce aveai tu mai urat. Ne certam prea des. Strigam atat de tare, incat inimile noastre nu se mai auzeau si am uitat ce ne-a adus impreuna la inceput.

Voiam eu sa ne potolim si tu imi turnai pe gat si mai multe reprosuri. Incercai tu sa ma calmezi, iar eu ma smulgeam din stransoarea bratelor tale. Si eram doi straini in aceeasi camera. Colturi diferite, ganduri nerostit si orgolii uriase - niciunul nu era de acord cu ceea ce a facut, dar era prea tarziu, parca, sa nu ne afundam si mai tare in mocirla.

Nu ne eram unul altuia, dar am reusit cu prostia noastra sa ajungem sa ne uram. Iti amintesti cand voiam sa plec si ma luai de mana, spunandu-mi ca vom trece peste toate impreuna. Normal ca am cerut sa te intorci atunci cand tu ai vrut sa renunti. Poate nu pentru ca te doream inapoi, dar imi erai dator sa ma suporti, cum si eu o facusem in trecut.

Sadici si masochisti am fost. Ne placea sa ne chinuim reciproc si niciunul nu avea voie sa fie fericit, daca celalalt nu era.

Acum... ma gandesc la trecut si simt ca te-am iertat. Am in continuare sufletul sfasiat si stiu ca nici al tau nu este vindecat. Imi doresc pentru amandoi sa ne gasim fericirea si implinirea - omul potrivit.

Ramai cu bine,
MSZ

25 octombrie 2014

In ultima sambata din octombrie se dau ceasuri inapoi...

Toti cei care au furat ceasuri sunt rugati in noaptea aceasta sa le dea inapoi.

Sa intoarcem timpul, nu doar pe cadrane, monitoare si ecrane. Celor ce ne-au rapit ore, minute si zile sa le cerem sa ne dea secundele risipite. Si, poate, de maine sa invatam sa nu le mai imprastiem prin vietile oricui.

Recuperarea timpului pierdut - mai bine mai tarziu, decat niciodata, nu? - MSZ

24 octombrie 2014

Coroziune sentimentala

Rutina - aceasta stare de inertie a relatiilor noastre. Stiu, multi dintre noi stam in relatii care nu ne aduc aproape deloc vreo urma de satisfactie, dar "m-am obisnuit cu el/ea si parca e prea complicat sa o iau de la capat cu altcineva. Iar sa ma cunosc, sa ma obisnuiesc, sa am rabare?! Neah.".

Perfect! Mi se pare ideal sa iti traiesti viata intr-o coma emotionala. Nu esti viu, dar nici nu ai murit inca si prietenii si familia te tot tin conectat la aparate - poate, poate dechizi si tu ochisorii si te hotarasti sa incepi sa traiesti.

Este atat de usor sa pendulam in aceasta acceptare, decat sa ne apucam noi sa riscam sa ne construim fericirea. Lasa, mai bine sa poti da vina pe soarta si pe karma ca nu iti merge tie bine in viata, decat sa pui manuta sa faci si tu ceva pentru destinul tau.

Hai sa mai murim si astazi in plictiseala banalitatii si mediocritatii relatiei noastre! Poate in viata viitoare vom fi, totusi, rasplatiti si vom primi povestea de iubire dupa care am ravnit. - MSZ

23 octombrie 2014

Sufletul unei femei

Sufletul unei femei multe rani poate sa ascunda. Cuvinte nezise, reprosuri neindraznit a fi pomenite, lacrimi pe care le masca prefacandu-se ca zambeste si vise neimplinite. Ea sta si indura, sperand ca el va aprecia toata povara sa. Si se trezeste, iar, singura si neinteleasa. El nu a vazut cate in inima ei a strans. A indraznit, soptit, sa ii spuna ca o doare... si el a crezut ca il critica si il anuleaza.

A plecat. Nu i-a pasat de explicatia ei. Nu a vrut sa auda. Nu l-a interesat. Ea nu l-a mai validat ca barbat. Cum sa indrazneasca, nefericita, sa se planga? Nu-i oare rolul ei sa indure... sa nu aiba glas decat pentru laude la adresa lui? Si ea nu intelege unde a gresit.

Ce a fost prea putin din multul pe care cu atata speranta i l-a daruit?- MSZ

22 octombrie 2014

Ce caut eu in viata mea?

Mi-a trebuit emancipare si independenta, in loc sa ma fi maritat atunci cand am avut ocazia. Puteam acum sa am un copil, un loc de munca la care mai mult sa fac act de prezenta, sa locuiesc intr-un orasel fara niciun fel de suflu timp de 9 luni pe an, sa am grija felului doi pe care il gatesc astazi s.a.m.d..

Nu. Am vrut eu Bucuresti, facultate si master si job(uri), sa scriu, sa cunosc mereu oameni noi, sa fiu dezamagita de 3/4 dintre ei si sa imi ia 5 ani lumina pana ajung dintr-o parte in alta a orasului.

Ah, dar si ce prieteni si oameni minunati am gasit aici, cat de multe am invatat profesional, ce frumos este cand facultatea iti deschide ochii catre noi si noi orizonturi de gandire, cat de fericita imi pare oboseala dupa ce am alergat ore sa ajung sa fac un lucru care dureaza 5 minute. Plang si de nervi si de tristete, dar momentele frumoase le simt mai intens. Am si dese momente in care vreau sa renunt la tot, dar imi suna alarma dimineata si imi dau seama ca nici azi pe agenda mea nu am avut timp sa imi programez bagatul picioarelor in tot. Si implinirea sufleteasca pe care o am cand realizez ca nu fac toate aceste lucruri pentru a ma imbogati (as fi ipocrita sa zic ca nu am apasarile chiriei si ale cheltuielilor lunare, dar daca voiam sa imi fie simplu ma intorceam in Mangalia), ci pentru a-mi bucura sufletul cu noi si noi experiente.

Foamea de nou, de explorat pana si tenebrele vietii este cea care ma tine pe acest drum. Dorinta de a face ceea ce simt si imi place, de a nu fi doar o simpla umbra pe pamant ma tine activa.

Am tot fost intrebata ce vreau de la viata? Am raspuns ba cariera, ba familie... de fapt, nici eu nu stiu. Fir-ar sa fie nu am stiut niciodata sa imi fac sau sa ma tin de un plan, de o schema! Habar nu am ce vreau exact de la viata, dar sunt ferm convinsa ca nu vreau sa imi fie normala, dictata sau impusa de asa-zise norme sociale.

Vreau sa ma simt vie cu dozele mele de haos, agitatie si nebunie. Vreau sa am zile in care sa plang si sa ma intreb de ce am ajuns iar intr-o anumita situatie, iar apoi sa mi se intample minunea de a crede ca nu va fi mereu greu si in zadar... ca intr-o zi totul va avea un sens si voi intelege de ce mi-am ales destinul acesta si nu altul. - MSZ

(azi e una dintre zilele cu supradoza de speranta si optimism; nu va speriati o sa mai am si postarile pline de indignare - tot eu sunt )

19 octombrie 2014

Accepta doar ceea ce stii ca meriti

O sa ii multumesc toata viata mamei mele pentru faptul ca m-a invatat ca o femeie, nici macar pentru un copil, nu trebuie sa se sacrifice sa stea alaturi de un barbat care nu o respecta, pe care nu il iubeste si cu care nu are nimic in comun.

Ca mi-a aratat ce frumos se pot iubi doi oameni si ca o femeie poate fi implinita si alaturi de alt barbat decat cel ce i-a daruit un copil si i-a fost prima iubire. Ca am aflat ca un barbat iti va iubi copilul ca si cum ar fi al lui, pentru ca e bucata din femeia iubita, si il va ingriji, educa si proteja.

Ca nu m-a lasat sa cresc intr-un teatru de razboi dintre ea si tatal meu biologic, ci mi-a aratat cum este sa iti pluteasca in casa iubirea.

Ca a avut curajul sa ramana singura intr-un oras mic si plin de barfitori, cu o fetita de 5 ani de mana, pe care o intretinea dintr-un salariu de bugetar si o pensie alimentara amarata. O fetita care astazi nu a ajuns o depravata, cum multi au crezut, care tot crede in familie si iubire, dar stie ca pentru asta nu trebuie sa stea sa indure.

Cand vrei ceva cu adevarat, gasesti o cale. Cand iti e frica si nu esti convins ca e ceea ce meriti, gasesti o scuza. Fiecare are soarta pe care si-o accepta! - MSZ

18 octombrie 2014

Preambul pentru a doua despartire

Poveste reala

Trei dimineata. Deja era vineri. Numarul lui. Raspund, desi nu merita, dar eram atat de zapacita si de socata incat nu am mai gandit ce fac.
Eu: Alo! Ce s-a intamplat?
El (suspinand): Buna! Scuze ca te-am deranjat la ora asta.
Eu: In fine, ce s-a intamplat? Ai patit ceva?
El: Sunt un dobitoc!
Eu: Ce ai facut?
El: Sunt un dobitoc!
Eu: Nu inteleg. Zi-mi ce s-a intamplat!
El: Sunt un dobitoc!
Eu (deja nervoasa si dandu-mi seama ca tot continua sa spuna acelasi lucru): Asta stiu. Spune-mi de ce m-ai sunat dupa atata timp. Sa imi spui ceva ce stiu, deja?
El (cu glas stins): Sunt un dobitoc. Te vreau inapoi.
Eu: Poftim?!
El: Stiu ce ti-am facut. Sunt un dobitoc, dar te vreau inapoi. Mi-am dat seama ca vreau sa fiu cu tine.

Restul dialogului nu mai conteaza.

Telefoanele de la trei dimineata, dictate de aburii alcoolului nu schimba povestea, durerea si, uneori, ranile nu pot fi vindecate, ci doar zgandarite. Doar ca noi, oamenii, simtim nevoia sa ne ranim si a doua oara pentru a ne convinge sa nu ne mai intoarcem pe un drum niciodata. - MSZ

Compozitie simpla de suflete unite

Se vor scutura salcamii si iubirea noastra tot aici va fi.
Vor veni ploi grele, dar nu ne vom ineca amorul.
Iarna ne va ninge si noi vom continua sa ardem.

Intr-o eternitate suntem, de noi nu ne dezicem, oricate am indura. Umarul tau imi va primi capul atunci cand viata ma va apasa. Mana mea o tine strans pe a ta si mergem inainte, orice ne-ar rezerva destinul. Ne suntem unul altuia si asta o simtim. Ne stim dintotdeauna, ne-am regasit acum si ne vom fi mereu. Nu pot sa te posed, pentru ca esti parte din mine. Nu ai cum sa ma incatusezi, singura mi-am legat sforile de tine. Ne continuam alaturi, ca doua libertati. Suntem uniti de timp, de viata, de traire. Avem atatea de trecut, de petrecut, de avut. Si suntem IMPREUNA – o singura inima, aceasta mare IUBIRE.

Sa-mi fii mereu si-ti sunt tot timpul. - MSZ

17 octombrie 2014

Chiar esti bine?!

Condamnam minciuna, dar in fiecare zi o folosim ca scut in fata lumii si le raspundem tuturor cu acelasi zambet exersat, pe care fata ta il face ca gest reflex deja, "Sunt bine!". Tu mai stii sa acorzi si alt raspuns intrebarii "Ce faci?"?

Atat de des le-am spus celorlalti asta, incat, pana si atunci cand ramanem cu noi, ne spunem acelasi lucru.

Priveste-ti, macar o data, ochii in oglinda cand spui ca esti bine. Ce vezi in ei? De ce ti-e dor? Ce flacari au uitat sa mai arda in tine?

Nu. Nu sunt bine, dar fac tot ce stiu ca sa fiu. Nu ma sabotez programandu-mi in creier ca ceea ce nu ma face sa vibrez are vreo legatura cu starea de fericire. Nu alerg dupa naluci. Nu caut iarna fluturi sa imi bucure privirea, pentru ca stiu ca atunci fulgii de nea pot fi bucuria mea. Incerc sa traiesc intr-un "acum", daca vreau sa cad la pace cu sufletul meu. Sunt bine? Sunt cu mine. De ce ar trebui sa joc, pana si eu, teatru in viata mea?! - MSZ

11 octombrie 2014

Recenzie de carte - "Dragostea e capcana diavolului", Hande Altayli

Curioasa din fire, cand am intrat in Anticariatul Ex Libris de pe Magheru, mi-a atras atentia o carticica mica, cu o coperta rosie - "Dragostea e capcana diavolului". Numele autorului - indescifrabil. Ma uit, cum este normal, pe spate sa vad daca mi se furnizeaza cateva informatii despre cele 190 de pagini, din mana mea. "Dragostea e capcana diavolului a fost bestsellerul anului in Turcia, in 2006". Hopa! Turcia. Invazia de neoprit a filmelor si serialelor turcesti (recunosc, nici macar la Suleyman nu m-am uitat) se pare ca isi gaseste ecou si in carti. Sa vedem despre ce e vorba, asadar.

Primele 70 de pagini au curs in mai putin de o ora. Scrisa simplu, cu pasaje descriptive destul de scurte incat sa nu te plictiseasca, imagini artistice nu foarte sofisticate, dialoguri simpatice - nu mi-a fost prea greu sa o termin in aceeasi zi in care am inceput-o.

Povestea? Un pic cam incalcita pentru gustul meu, dar nu chiar imposibila. Desfasurarea actiunii? Autoarea s-a priceput destul de bine sa inlantuie firul narativ in asa fel incat sa te prinda dorinta de a intoarce pagina si a termina capitolul si a te apuca de urmatorul. Mi s-a paurt, insa, ca ultimele 30-40 de pagini au cam fost trase de par, doar pentru a umple spatiu. Sfarsitul? Recunosc ca am rezistat eroic sa nu il citesc dupa primele 50 de pagini (am mania sa imi stric bucuria lecturii citind cand nu e cazul mijlocul sau sfarsitul ei) si ca am crezut ca va fi altul. Nu a fost foarte departe de maniera in care mi l-am imaginat, dar nu dau mai multe amanunte pentru ca nu vreau sa ii stric farmecul.

O recomand? Pentru o dupa-amiaza lenesa de toamna, in care cheful de orice este aproape stins si in care mai bine citesti cele 190 de pagini decat sa dai play unui film de la care nu ai alte asteptari decat sa iti umple 2 ore.

Nu sunt dezamagita, dar nici exaltata. Ba chiar mi-a placut, si, pana la urma, se spune ca ai atatea vieti, cate carti ai citit. La finalul zilei, macar pot sa afirm ca astazi am mai trait una. - MSZ

" Uite-asa isi complica oamenii existenta. Intra cineva in viata ta si toate lucrurile de care iti pasa pana atunci sau pe care le considerai importante devin lipsite de insemnatate intr-o clipita. Prietenii tai, sotia, sotul, copiii, ca de altfel si stilul tau de viata si planurile de viitor, toate isi pierd intelesul. Iti reconstruiesti viata, de data aceasta pornind de la persoana cea noua din viata ta, si doar el sau ea reprezinta lumea ta. Asa e fiinta umana: este in stare sa renunte la tot ca sa urmeze fericita noul si necunoscutul, fara macar sa clipeasca din ochi. Ba mai rau decat atat, ramane indiferenta atat in fata trecutului pe care il transforma in scrum, cat si in fata sufletelor pe care le devasteaza. Lucrul acela numit dragoste nu e decat un capriciu trecator. Dragostea cea noua vine ca o inundatie dezastruoasa care matura tot ce-i iese in cale." (Dragostea e capcana diavolului - Hande Altayli)


10 octombrie 2014

Nocturna sufleteasca

Si am incercat sa il manjesc. Cum am putut. Cat m-am priceput. A ramas intact.
Ciocane am dat in el sa il sparg, sa il crap, sa il scap. Si de spart nu a vrut.
Apoi, cu ultime sfortari, am tras de el, de-a lungul si de-a latul... sa sfasii o bucata, sa rup cu el pamantul. Mai tare s-a inaltat.
In mare l-am uitat. S-a intors cu valurile sa imi inunde tarmul.        

Ii urlu disperata sa plece si sa ma lase sa traiesc. Mai tare imi vibreaza, mai hotarat pulseaza.
O ultima incercare de abandon am vrut. Sa-l las la intamplare. Sa fug. Sa-l pierd. Sa-l uit. Se tine dupa mine. Nu am unde sa ma ascund.

De suflet este vorba.

Acest ultim amarat, ce nu vrea sa ma lase sa fiu, sa plec, sa nu o iau de la inceput. Atata incapatanare si indarjire - se agata, in continuare, ca scaiul dupa mine. Il port, ce pot sa fac... neinsufletita-n viata se pare ca nu ma lasa. Si ii explic mereu ca nu-i aceasta lumea in care o femeie sa aiba sentimemte, ca viata e nedreapta cu cei ce inca-l poarta. Si sufletul meu bleg nu vrea sa ma inteleaga. - MSZ

06 octombrie 2014

Ceasul desteptator suna ocupat

Romania, incotro?!

Ma intreb retoric, a nu-stiu-cata oara, vazandu-ti candidatii pentru functia de PREȘedinte (nu de alta, dar noi am stat mereu in genunchi la masa negocierilor cu celelalte tari, acceptand prin intermediul reprezentantului firmituri si resturi; multumiti ca ne baga si pe noi cineva in seama si ne arunca macar un os).

Privesc inspre structura Guvernului, a Camerei Deputatilor si a Senatului si ma intreb prin ce cotloane au stat ascunse asemenea scursuri de oameni (nu generalizez, simt ca sunt si cativa rataciti pe acolo, dar cand te bagi in troaca te mananca porcii).

Indraznesc sa ma uit si prin administratiile publice si mi se intoarce stomacul pe dos analizand ce fac, de fapt, cei mai multi alesi locali pentru cetateni (fura la greu din banii publici). Sa mergi pe drumurile din tarisoara asta si sa privesti cum arata sate, comune si orase este o adevarata tortura oculara.

Televiziunile promoveaza curve, trantori, analfabeti si idioti. Cica doar astia fac „raiting”. Si mi se pre absolut firesc, pentru ca atunci cand educi oamenii sa fie porci, trebuie sa le dai laturi pentru a-i satisface.

Si totusi, cunosc Oameni atat de Frumosi care respira acelasi aer cu naparcile mai sus pomenite si care se sufoca pentru ca nu mai au nici ei curajul sa isi doreasca sa respire, sa curete Pamantul acesta de deseuri si sa redea poporului speranta ca exista alternative.

Ma mai intreb, inca, pana cand vom mai fi complici ai acestui sistem rapanos, prin neimplicare?!

Avem soarta pe care o meritam si pe care o acceptam! - MSZ

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...