22 octombrie 2014

Ce caut eu in viata mea?

Mi-a trebuit emancipare si independenta, in loc sa ma fi maritat atunci cand am avut ocazia. Puteam acum sa am un copil, un loc de munca la care mai mult sa fac act de prezenta, sa locuiesc intr-un orasel fara niciun fel de suflu timp de 9 luni pe an, sa am grija felului doi pe care il gatesc astazi s.a.m.d..

Nu. Am vrut eu Bucuresti, facultate si master si job(uri), sa scriu, sa cunosc mereu oameni noi, sa fiu dezamagita de 3/4 dintre ei si sa imi ia 5 ani lumina pana ajung dintr-o parte in alta a orasului.

Ah, dar si ce prieteni si oameni minunati am gasit aici, cat de multe am invatat profesional, ce frumos este cand facultatea iti deschide ochii catre noi si noi orizonturi de gandire, cat de fericita imi pare oboseala dupa ce am alergat ore sa ajung sa fac un lucru care dureaza 5 minute. Plang si de nervi si de tristete, dar momentele frumoase le simt mai intens. Am si dese momente in care vreau sa renunt la tot, dar imi suna alarma dimineata si imi dau seama ca nici azi pe agenda mea nu am avut timp sa imi programez bagatul picioarelor in tot. Si implinirea sufleteasca pe care o am cand realizez ca nu fac toate aceste lucruri pentru a ma imbogati (as fi ipocrita sa zic ca nu am apasarile chiriei si ale cheltuielilor lunare, dar daca voiam sa imi fie simplu ma intorceam in Mangalia), ci pentru a-mi bucura sufletul cu noi si noi experiente.

Foamea de nou, de explorat pana si tenebrele vietii este cea care ma tine pe acest drum. Dorinta de a face ceea ce simt si imi place, de a nu fi doar o simpla umbra pe pamant ma tine activa.

Am tot fost intrebata ce vreau de la viata? Am raspuns ba cariera, ba familie... de fapt, nici eu nu stiu. Fir-ar sa fie nu am stiut niciodata sa imi fac sau sa ma tin de un plan, de o schema! Habar nu am ce vreau exact de la viata, dar sunt ferm convinsa ca nu vreau sa imi fie normala, dictata sau impusa de asa-zise norme sociale.

Vreau sa ma simt vie cu dozele mele de haos, agitatie si nebunie. Vreau sa am zile in care sa plang si sa ma intreb de ce am ajuns iar intr-o anumita situatie, iar apoi sa mi se intample minunea de a crede ca nu va fi mereu greu si in zadar... ca intr-o zi totul va avea un sens si voi intelege de ce mi-am ales destinul acesta si nu altul. - MSZ

(azi e una dintre zilele cu supradoza de speranta si optimism; nu va speriati o sa mai am si postarile pline de indignare - tot eu sunt )

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ți-am scris pe facebook, dar cred că mesajul a mers în „other”.

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...